⬆
Societate
Pagina 105
A apărut, în sfîrşit, căpşuna
Aşa cum este normal – i-a răspuns cireaşa. Vin curînd, de plouă, zmeuricile. Dar voiam să vorbesc despre roşii. Luasem o brînză din piaţă, de la „Traian“. Acasă nu mi-a mai plăcut. Nu ştiu ce-a avut la gust acolo, la taraba femeii – cică din Sibiu –, şi nu mai are în farfurie.
Anghilă à la Sémillante
Alegeţi două anghile frumoase, curăţaţi-le şi tăiaţi-le transversal, în trei tronsoane de 35-40 cm lungime. Părţile îngustate dinspre cap şi coadă se aruncă. Despicaţi tronsoanele, dezosaţi-le, săraţi-le moderat şi umpleţi-le cu un pateu de peşte amestecat cu trufe crude, tăiate în cubuleţe; coaseţi tronsoanele, înveliţi-le în fîşii de untură şi rulaţi-le apoi în bucăţi de pînză.
La Frumuşani - contactul dintre două lumi
Dis-de-dimineaţă, pe uliţa prăfoasă a cartierului de romi din comuna Frumuşani, îşi face apariţia maşina albă a poliţiei, cu sirena şi girofarul pornite, zburătăcind orătăniile din cale. Cineva aude un localnic exclamînd alarmat: „Belea! Procuratura!“ Un altul îl linişteşte: „Stai calm, măi, că nu-i control. E ăla!“
Ouatu şi România travestită
Încurajat febril de fani şi plin de fanfaronadă în presa locală, Cezar Ouatu nu a reuşit decît un loc 13 la Eurovision. În schimb, el s-ar putea clasa pe locul I în topul celor mai penibile dintre penibilele noastre prestaţii la concursul de muzică.
Omul cu şobolani şi femeia lui
Om de serviciu al blocului, bun la toate cînd e treaz. Cînd o ia pe ulei, o bate pe nevastă-sa, Florica, femeie de serviciu la scara cealaltă. De fapt, se bat parte în parte, că şi ea e beată şi dă şi ea cît poate. Pe la ora 7, îi vezi apărînd împreună în parcare, se prezintă la locul de muncă.
"Curajul de a depăşi un spaţiu convenţional"
"Oricît de rezistent ai fi în refuzul tău, profilul epocii te afectează, în primul rînd, uman. Cînd s-a tras cu puşca la start, lumea a pornit ca la maraton şi au alergat cu speranţe, au fugit să-i ajungă pe cei care luaseră startul mai demult."
Cu ochii-n 3,14
S-a prăbuşit o clădire în Centrul Vechi. Pur şi simplu. Noroc că nu era nimeni în ea. Însă dacă lucrurile vor continua aşa, adică turismul „de cîrciumă“ înfloreşte într-o zonă nerestaurată, neconsolidată etc., în vreo 20 de ani (şi cu sprijinul unui cutremur ceva mai consistent) vom merge la o bere în următoarele localuri: „La ruine“, „La moloz“, „Praf şi pulbere“, „Adio, mamă!“ şi la Club A… fost odată. (A. P.)
Potrivit celor scrise pe nişte panouri, Parcul Drumul Taberei, fost Moghioroş, este
Trenurile noastre toate...
Citii acu’ că domn’ ministru ne propune trenuri low-cost. Or, mă întreb aşa: dacă la preţurile actuale, condiţiile sînt de clasa a XI-a, cu bani mai puţini ce va mai fi? Locuri pe acoperiş? Opriri dese, prin pădurile Mărăşeştilor, pentru trebuinţele firii?
Ce rechizite punem în ghiozdanul antiglonţ?
Prietenul meu îşi spunea povestea, maimuţărindu-se cu drag şi imitînd-o pe fie-sa. Deasupra mesei noastre era un televizor, dat pe CNN. Una dintre ştiri era despre ghiozdanul antiglonţ, pentru elevii americani. Se poate cumpăra şi cu o gecuţă antiglonţ, foarte la modă.
Portretul unui adolescent altfel
Irina are 16 ani – pe care îi trăieşte firesc, zbuciumat sau destins, cu pasiuni sau cu frivolităţi, cu seriozitate sau cu umor. Nu poartă bentiţă tricoloră ca să le facă în sîc ungurilor şi nu participă la demonstraţii în Piaţa Universităţii. Citeşte Tolstoi, F. Scott Fitzgerald şi face parte din elita celui mai bun liceu din ţară.
De prin ogradă
Făinare, păianjenul roşu, mii de afide verzulii şi lunguieţe. Toate s-au năpustit într-un nemilos atac asupra florilor din micul balcon; pripăşisem acolo cîţiva trandafiri pitici, un caprifoi de care eram mîndră de parcă eu l-aş fi făcut, şi alte cîteva petunii şi crăiţe pe care reuşisem să le cresc mlădiţe din seminţele de anul trecut.
Mese în familie
Am trăit mereu cu mitul mesei în familie. O masă imensă, cu cel puţin şase scaune, la care e aşezată o mulţime veselă care-şi pasează felurile alert. Mănîncă din farfurii bune, cu tacîmuri eventual de argint, şi reprezentanţii acesteia au în faţă cel puţin trei tipuri de pahare, dintre care măcar unele cu picior.
Benzinăria – ţara lui Negru Împărat
De vreo lună, benzinăriile nu-ţi mai dau bon. Nu e vorba de vreuna anume. Nici una nu-ţi mai dă. Te întreabă casierul: vrei bon fiscal? Şi cum te vede zăpăcit de o aşa întrebare, te lasă fără.
Romii, criza şi Europa - interviu cu George SOROS
La vîrsta de 82 de ani, George Soros continuă să fie implicat în chestiunile arzătoare ale economiei şi ale politicii mondiale. Îl preocupă în mod special situaţia din Europa, continentul unde s-a născut (la Budapesta). În urmă cu cîteva săptămîni, a înfiinţat, la Barcelona, Open Society Institute for Europe.
Rasoluri de viţel à la Nesselrode
Alegeţi 12 rasoluri (jarete) mici de viţel de lapte, cu carnea cît mai albă; tăiaţi-le din încheietură şi desprindeţi osul chiar dedesubtul tendoanelor musculare. Lăsaţi rasolurile la limpezit, în apă rece, o jumătate de zi, schimbînd de cîteva ori apa.
Ce-a avut, dom'le, englezul ăla cu noi?
Acum vreo săptămînă şi ceva, am nimerit pe un post de ştiri care dezbătea o problemă foarte importantă pentru România: Jeremy Clarkson de la Top Gear s-a luat de noi şi de ţărişoara noastră. Parcă el e mare scofală cu Marea lui Britanie – ricanau analiştii. Dar, pînă la urmă, ce-a avut, domnule, Clarkson cu noi?
Ekaterina de la Balcic
În curte era o femeie în jur de 40 de ani, care întindea rufe. O întreb dacă are camere libere, mai întîi în engleză, apoi în română. „Moment!“ Intră în casă şi se întoarce, însoţită de o bătrînică într-un capot cu flori, fără mîneci, cu pielea încreţită, de culoarea nisipului.
Clienţii spun lucruri trăsnite - interviu cu Jen CAMPBELL
În ultimii ani, Jen Campbell a strîns nenumărate „perle“ rostite de cititorii care au trecut pragul anticariatului în care lucrează. Aceste lucruri „trăsnite“, alături de multe altele, au fost adunate în volumul Weird Things Customers Say in Bookshops, care s-a vîndut în peste 50.000 de exemplare, în toată lumea.
Cu ochii-n 3,14
Sătul, se pare, de jumătăţile de măsură, simţind „punctul nevralgic“ al societăţii româneşti, mergînd spre miezul problemei, un deputat PSD a propus un proiect de lege prin care România să treacă definitiv la ora de vară. Scopul declarat al iniţiativei este acela de a „utiliza total întreaga zi“. (S. G.)
Institutul Cultural Român a scos, din nou, posturi la concurs. Printre cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească doritorii se numără şi „cunoaşterea a minimum două limbi de circulaţie uni
Dileme de altădată
„Eşti în îndoială dacă acela pe care-l iubeşti şi care – afirmi – îţi repetă mereu că şi el te iubeşte, ar fi spunînd adevărul. Ai vrea ca noi să te scoatem din această îndoială, să-ţi dăm siguranţa că el te iubeşte. Vai, nimic mai greu!“
Pornografia gastronomică
Ca orice lucru supraexpus – ca în orice obsesie a „dezbrăcării“ cu orice chip, a privirii doritoare să vadă mult dincolo de orice limită a vizibilului – showurile cu găteală devin o formă de pornografie gastronomică. Sintagma nu vine doar de la Julian Barnes.
În căutarea întîlnirilor pierdute
Cartea Emaus, scrisă de Alessandro Baricco, spune povestea a patru adolescenţi, aflaţi la primii lor paşi spre lumea adultă. Titlul cărţii evocă binecunoscuta întîmplare povestită în Evanghelia lui Luca, în care doi apostoli se întîlnesc cu Iisus Cel Înviat, fără să-l recunoască.
Scrisori, misive, mesaje
În 1926, scriitorul american Sherwood Anderson îi scria această scrisoare fiului său. Se scria mult şi altfel pe atunci. Bilete, vederi, misive, lungi scrisori, corespondenţe celebre întinse pe zeci de ani – toate cu răgazul scurt sau lung pe care ţi-l ofereau serviciile poştale.
La biserică
Copil ceauşist fiind, primele mele contacte cu biserica au fost mai curînd afective şi... poetice, decît substanţiale. Tatăl meu, deşi provenea dintr-o familie de preoţi, era ateu. La fel şi bunicul meu, băiat de preot el însuşi (cel puţin, ei aşa credeau şi se declarau, deşi faptele îi contraziceau de multe ori...).
Despre restaurante scumpe degeaba
Cînd în România te costă un milion fructele de mare din farfurie eşti un tîmpit că mai stai în restaurantul ăla. Nu există aşa ceva. Nu este elefant. Nu există în ţară un bucătar care să justifice prepararea acestor delicatese cu banii ăştia.
Ion al lui Petru Creţia
De curînd, am participat la o întîlnire găzduită de Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Locul este deja un spaţiu de convivialitate culturală, plin de evenimente, arhiplin la lansări de carte prestigioase sau la dezbaterile lunare ale lui Horia-Roman Patapievici.
Sturion à la Barras
Tăiaţi din mijlocul unui sturion de mărime medie un tronson de 60-70 cm lungime. Curăţaţi-l de piele, evisceraţi-l şi scoateţi-i şira cartilaginoasă. Împănaţi fileurile cu pene din trufe crude şi cu fileuri de anşoa şi legaţi peştele cu o bandă lată, care să nu taie carnea, pentru a-i menţine forma naturală.
Iluzia mişcării transparency
O binecunoscută gravură franceză din 1848 – anul în care cetăţenii francezi au primit dreptul universal la vot – simbolizează dilemele naşterii democraţiei europene. Gravura în cauză reprezintă un muncitor cu o puşcă într-o mînă şi cu un vot în cealaltă.
Se poate fără Facebook?
Zilele trecute – după ce, mai mulţi ani la rînd, a refuzat să îşi facă cont pe Facebook –, un amic mi-a dat ceea ce pe limba reţelei se cheamă add as friend. A fost, sigur, o mică surpriză. O fi fost amicul ultimul român conectat la Internet, fără user şi parolă pe site-ul albastru? Bineînţeles că nu.
Mielul şi păstorul lui
Personajul principal de Paşti este mielul. Sau, mai nou, iedul, însă asta e o chestiune de gust. Chiar încep să mă întreb de ce se face atîta tam-tam de Paşti cu mielul ăsta, de vreme ce, în tot restul anului, oaia – respectiv capra – sînt total ignorate din meniul obişnuit.
Ultimul pălărier din Bucureşti
În Pasajul Englez, cel dintre Calea Victoriei şi Strada Academiei, am dat peste... ultimul pălărier din Bucureşti. Aşa spune că este, şi aşa auzisem şi eu înainte să-l fi cunoscut. Fermecător: profesionist, cu haz, şi priceput antreprenor.
Pălării vintage
Dacă domnul Zdîrcă este ultimul făuritor de pălării bărbăteşti, iată ce am găsit, printre multe altele, căutînd pe net pălării pentru femei (I. P.):
● Descriere: O pălărie vintage spectaculoasă, din organza, verde mentă, cu funde şi cusături circu
Cu ochii-n 3,14
● Pînă de curînd eram convins că tehnologia HD e cea mai tare. Ce poate fi mai tare ca High Definition? Păi, Full High Definition, pe scurt: full HD. Se poate şi mai tare? Se poate: Ultra High Definition. Dacă după full vine ultra, ce-o să mai urmeze? (M. M.)
● Ca să fii în trend azi, îţi cumperi blugi rupţi (cu variantele: uşor agăţaţi sau sfîşiaţi de-a dreptul), ojă care crapă pe unghie (în mod special!), tricouri gata scămoşate şi tenişi murdari (din fabricaţie). Mi se pare mie sau trăim un f
De Paşti
Este bine cunoscută zicala „maţului sătul“ la Crăciun şi a „curului fudul“ la Paşti, aşa că vă propun să ne strecurăm în lumea primei modernităţi româneşti, în vînzoleala pregătirilor de sărbătoare. Pregătirea spirituală are rolul ei în aşteptarea bucatelor pascale şi, de la boier la opincar, românul posteşte cu sfinţenie şi cu mare respect.
Crenvurşti de 1 Mai
Ei... măi, mamă... voi n-aţi prins. Şi dacă aţi prins, eraţi mici, ce mai ştiţi voi acuma? Nimic. Pun-te masă, scoal-te masă, fără griji, normal că nu mai ştii nimic. Că şi-nainte – mai zic cîte unii –, că nu erau de nici unele. Da’ zic aşa, să nu tacă. Era, domnule. Găseai de toate.
Sportul ca acrobaţie şi dresaj
De mult, de foarte mult timp, sportul şi-a pierdut rostul iniţial, cel din vremea olimpiadelor greceşti: performanţă individuală, rezultată din exercitarea la superlativ a unor abilităţi curente: alergarea, aruncarea discului sau a lăncii, condusul carelor etc.
Începutul lăsatului
Ştiţi, oare, cît de sfîşietoare sînt despărţirile, după zeci de ani de trăit împreună? Cît doare cînd ştii, de pildă, că ritualurile comune, rutina zilnică – nebăgată în seamă atunci, raţiunea de a fi acum – sînt pe cale să devină doar nişte amintiri dureroase? Aşa se întîmplă cînd începi să te laşi de fumat.
Învierea
Iarbă verde crudă, aerul nopţii, lumînarea, Dumnezeu, Iisus, ouă roşii. Răcoare, calm, senin. Vin roşu, ouă roşii, cozonac înmuiat în lapte. Miel, oh, miel, mirodenii, miracol. Iarbă verde crudă, aerul nopţii, lumînarea, Dumnezeu, Iisus, ouă roşii. Răcoare, calm, senin. Vin roşu, ouă roşii, cozonac înmuiat în lapte.
Chagall şi exilurile sale
Chagall nu are o cotă înaltă în cercurile artei. Motivele sînt multiple, dar nu vom încerca să le discernem aici. Chagall e, însă, un pictor iubit – o confirmă cozile fără de sfîrşit ale privitorilor care aşteaptă senini în faţa Muzeului Luxemburg, să-i vadă expoziţia care reuneşte opere rare, puţin expuse, venite din colecţii private.
Stridii à la Rockefeller
În 1995, policier-ul Free al americanului Todd Komarnicki apare la Gallimard, în populara colecţie „Série Noire“, tradus în franceză de Élisabeth Guinsbourg. La un moment dat, protagonistul romanului, vagabondul-detectiv Jefferson Alexander Freeman, povesteşte cum „Antoine gătea cele mai bune stridii à la Rockefeller din oraş (n.n. – New Orleans).
Maşina de fabricat bani
Cînd am citit declaraţia domnului Dinu Patriciu referitoare la Banca Naţională a României, mi-am adus aminte de o întîmplare de un umor nebun, pe care am trăit-o mai demult. Mergeam cu maşina pe un drum de ieşire din tîrgul unde locuiesc şi, fără să-mi dau seama, am apăsat mai tare pe acceleraţie şi am trecut puţin peste viteza legală.
Share-uiala finală
Lumea a luat-o puţin razna. Se concentrează din ce în ce mai mult pe o noţiune de mare efect, perfect altruistă şi vocală: share-uirea, un neologism barbar şi fortat de la verbul englez to share, dar care cunoaşte un mare succes, pe care ar fi necinstit să i-l negăm.
Cum s-a globalizat Inna
Inna – cîntăreaţa – este abonată la topurile de vizibilitate media din ţară, dar face figură separată în plutonul de Pepe, Bianca Drăguşanu, Laura Cosoi şi Dan Diaconescu, prin percepţia de brand curat, hituri lansate şi concerte. În alte ţări, cîntăreaţa este o celebritate minoră.
Doamna Mari de la nonstop
„Ce mai faceţi, doamnă Mari?“ „Ce să fac? Ce am învăţat. Dacă nu mi-a plăcut şcoala!“ Stă neclintită pe scăunaşul ei improvizat dintr-o navetă goală de bere şi fumează. „Iar s-au scumpit ţigările şi tot nu mă las. Atîta plăcere am!“
Boston, între optimism şi răzbunare
Vreo şapte fotografi şi cameramani înconjoară, ca nişte vulturi, o femeie îmbrăcată în negru, cu gluga trasă pe cap şi faţa acoperită de o eşarfă cu model piele de leopard. Parcă pentru a smulge o bucată din ea, fiecare jurnalist încearcă în goană şi fulgerător să se apropie cît mai mult ca să-i surprindă chipul.
Cu ochii-n 3,14
● Am văzut prin Bucureşti şi prin comunele învecinate o groază de pomi daţi proaspăt cu var. Mi se pare o veste bună. Adică am evoluat întrucîtva faţă de faza în care românu’ îi spunea agentului sanitar (în parodia lui Topîrceanu, desigur): „Ce-ai cu noi, mă? Pentru ce să dăm cu var?“ (M. V.)
● Nu numai că a ajuns să se facă reclamă la postul Paştelui („Vino să te delectezi cu produsele de post“), dar au apărut şi reclame pentru „Meniu pentru un Paşte vegetarian“. Probabil că urarea „Paşte fe
Bogăție/sărăcie
Cred că doar în cazul celor care provin din familii – să nu zic aristocratice –, dar cu moşteniri serioase în spate, statutul financiar al membrilor ei rămîne, în cadrul unei (biete) vieţi (omeneşti), acelaşi. În cazul majorităţii oamenilor, acesta fluctuează, evident, între anumite limite, în funcţie de vîrste, locuri de muncă, „lovituri“ fabuloase etc.
"Aşteptînd mila stăpînirii" - cercetarea românească, între indiferenţă şi bunul plac
Scriam săptămîna trecută despre cercetare. Vorbeam atunci despre situaţia proiectelor bilaterale, demarate de către România în domeniul cercetării, fără a-i trece prin minte să se şi ţină de promisiune. Şi pentru a nu se dezice, pentru a consolida arbitrariul şi a construi o statuie uriaşă bunului plac, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lovit din nou.
Măicuţa
Toată lumea o ştia de… „Măicuţa“. Aşa îi ziceau toţi. Era o apariţie bizară, din altă lume, venită direct din visul somnului de după-masă al unui împătimit de suprarealism. O vedeam des, mergînd legănat, ca o corabie mare. Ţinea privirea în pămînt şi căra mereu după ea o geantă neagră, încăpătoare.