Un concurs de vinuri

Publicat în Dilema Veche nr. 487 din 13-19 iunie 2013
Un concurs de vinuri jpeg

Între 23 şi 26 mai a.c. a avut loc cea de-a zecea ediţie a International Wine Contest Bucharest, la Biblioteca Naţională a României. Pe durata concursului, au putut fi vizionate şi trei expoziţii: „Laviu în vin roşu“ – Ion Nedelcu, „Ceramică“ – Bianca Boeroiu, „Fotografii dedicate vinului“ – printre acestea numărîndu-se şi cele după „picturile“ lui Conrad Engelhardt, din dopuri de la sticlele de vin.

În sălile somptuoase ale Bibliotecii Naţionale, cei care nu participau la concurs au putut vedea doar expoziţiile şi, din cînd în cînd, în pauze, pe cîte unii dintre degustătorii autorizaţi, ieşind de la evaluarea probelor. În ciuda ideii populare despre vin şi ale sale, acolo totul se desfăşura foarte discret şi atmosfera era mai curînd sobră. Ca să mă lămuresc ce e cu acest eveniment, altfel decît multe altele cu care eram obşinuită, am stat de vorbă, mai întîi, cu dl Cătălin Păduraru, CEO al concursului şi degustător autorizat: „Eu am preluat managementul acestui concurs acum trei ani, după o perioadă de pauză. Este un concurs sub egida OIV-ului – Organizaţia internaţională a viei şi vinului (care va organiza congres, anul acesta, în România, ceea ce nu s-a mai întîmplat din 1968), al cărei membru sînt.“

L-am întrebat prin ce se deosebeşte acest concurs de precedentele: „Diferenţa este că în ceilalţi ani nu avea vizibilitate. Era la un nivel mult mai scăzut ca număr de probe. Nici acum nu e deschis publicului, nu are o doză de spectaculos. L-am completat, însă, cu cele trei expoziţii. Dar şi cu localizarea în Biblioteca Naţională, şi nu întîmplător: am vrut să-l deschidem şi spre o latură culturală. Anul următor vrem să facem şi un festival de artă, împreună cu cei din Elveţia.“

După care, am vrut să aflăm cum se desfăşoară, propriu-zis, un astfel de concurs: „Sînt prezente vinuri din 20 de ţări, de pe toate continentele, care sînt supuse la 542 de probe. Ţinta noastră este să-l ducem spre 2000 de probe, ceea ce ne-ar poziţiona undeva cam prin primele concursuri din această parte a Europei. Sînt 11 juraţi din străinătate – specialişti, oameni care, 365 de zile pe an, se ocupă numai de asta, fie că sînt consultanţi, fie că sînt wine makers... Au venit din Danemarca, Brazilia, Germania, Anglia. Un mix care să ne asigure o notare complexă, să nu fie doar un anumit tipar de judecată. Sînt patru zile de jurizare, cîte 50 de probe pe zi pentru fiecare comisie. Jurizarea este oarbă, ei nu ştiu ce jurizează, nu văd decît nişte numere. Stocul este închis sub sigiliul OIV.

Evaluarea este simplă: toată lumea deversează, scuipă, dar e şi o îngurgitare de alcool, taninul atacă dinţii. Vin pe rînd, au la dispoziţie somelieri care îi servesc, iau patru pahare, au timp pînă la 1 minut. Au o fişă standardizată, în care sînt trecute mirosul, gustul, postgustul. Şi bifează în zona respectivă. Se stabileşte un scor. Preşedintele preia fişele şi, dacă unul a dat 65 (cel mai mic punctaj), şi altul 95 (cel mai mare), se discută. Extremele se exclud (în ideea că cineva, prin absurd, ar recunoaşte un vin...) şi apoi se face media. Din totalul de vinuri cu punctaj de medalii – peste 90 de puncte –, doar 30% primesc medalii. Pe categorii. Pentru a evita excesul. Avantajul cîştigătorilor e că va apărea un mic sticker pe eticheta lor, care, mai ales acolo unde e vînzare neasistată, poate deveni un criteriu de alegere a vinului respectiv.“

Discutăm şi despre unde se situează România în aceste concursuri şi, în general, în ierarhiile de specialitate: „Ca producători, am ieşit, din păcate, din top 10, pentru că am avut suprafeţe mari, cu hibrizi, la care a trebuit să renunţăm. Lumea nu înţelege exact de ce se întîmplă chestia asta. Percepţia colectivă e că ar fi ceva legat de bani.

Via hibridă nu e vie de soi. E o adaptare adusă din SUA, după filoxeră, care rezistă la boli, nu trebuie altoită, nu trebuie stropită, are nişte avantaje de tipul cantitate, în detrimentul calităţii. Într-o sută de ani, am ajuns să credem că asta e via strămoşească, ceea ce nu-i adevărat. Aceste vii au fost aduse la 1900. Sînt hibride care fac foarte rău, pînă la mutaţii genetice.

Totuşi, şi România ia multe premii, iar acum are peste 200 de vinuri în concurs.“

Cele mai multe premii provin din marile forţe viticole: Italia, Spania, Franţa, Noua Zeelandă, Australia, Africa de Sud. Ceea ce nu înseamnă că nu există vinuri româneşti competitive – „de pildă: Da Vino – care marchează excelenţa, chiar dacă nu e o firmă mare –, Oprişor, Vinarte, dar şi investiţii româneşti 100%, precum Avereştiul, Anastasia. Viitorul sună bine...“ conchide Cătălin Păduraru. Observînd, în acelaşi timp, că în România, consumul de masă merge încă spre vinurile dulci şi că nu există, la nivel extins, o cultură a vinului. În schimb, în ceea ce el numeşte „consum premium“, lucrurile stau altfel: aici se beau vinuri seci, bune...

Unde se situează vinul şi care e relaţia lui cu cultura? În opinia dlui Păduraru, „vinul e undeva între băutură recreativă şi suport de pierzanie. Pe de altă parte, e un derapaj faţă de ceea ce lumea bună consideră că e vinul: acesta face parte din cultură. Traduc ceea ce vreau să spun prin cultură: dacă îi dăm să bea un vin românesc unui străin din emisfera sudică, un om care nici n-a auzit de România, acesta, în secunda respectivă, înţelege ceva din noi, intră în contact cu noi. Din punct de vedere senzorial.“

De altfel, ca să fii un adevărat specialist în vinuri, recunoscut internaţional, nu-i deloc uşor: „Există un institut de Master of Wine la Londra, unde trebuie să fii triplu licenţiat ca să ajungi. Sînt 300 de Masters of Wine în lume. Formarea se face în timp, cu multă experienţă, multe concursuri, multă bibliografie de specialitate.“

Alicia, Ion Nedelcu şi Conrad

Alicia Diaz este din Columbia, unde – spune ea – nici nu se bea mult vin, nici nu se produce. Nu se bea la nivel de mase; în cercurile elitiste se bea vin de export. Pe care îl aduce, printre alţii, şi ea, mai ales din Panama.

Ea ilustrează, în persoană, ceea ce îmi spunea Cătălin Păduraru despre femei, în lumea vinului: şi anume, că sînt tot mai multe...

Alicia constată nenumărate apropieri între România şi Columbia: deşi săraci – spune ea – ne place, şi unora, şi altora, viaţa bună; ne place să avem maşini „tari“, să ne îmbrăcăm bine spre ostentativ, să ieşim. La ei – povesteşte Alicia – chiar şi cei mai săraci au bone sau femei de serviciu; chiar şi femeile de serviciu au, la rîndul lor, alte femei de serviciu...

Ion Nedelcu – scenograf de film şi televiziune, artist plastic – este autorul expoziţiei „Laviu în vin“: „Ideea expoziţiei este mai veche, de cînd eram copil. De cînd se vărsa paharul pe masă, eu provenind dintr-o zonă viticolă...

Ai o altă senzaţie cînd pictezi cu vin. De fapt, e grafică, un fel de laviu (o tehnică cu tuşuri colorate, din ce în ce mai deschise). Folosesc toate vinurile care au culoare, de la rosé pînă la cele mai închise, Cabernet-urile, Merlot-urile. Merg spre mov, depinde de gradul de aciditate. Ele oxidează diferit şi în funcţie de cît de absorbantă e hîrtia.

Pun culoare, şi tematica vine după. Orice îţi vine atunci, pe loc, e atît de relaxant! Pun vinurile alături, apoi le întind cu o spatulă, chiar cu peniţa.

Nu elaborez tema înainte. Nu mă gîndesc la final. Merg unde mă conduce vinul. Asta-i frumuseţea – cînd miroase a vin şi uiţi de tine e extraordinar. E o stare euforică, mai şi tragi din vin, nu trebuie să fii beat.

Există o mare legătură între vin şi artă. Din Antichitate, cei de atunci, cînd beau vin, aveau imaginaţie mai multă. Cînd bei, perorezi, dai drumul la metafore, ai curaj...“

Nu doar vinul te poate inspira, ci şi dopurile sticlelor sale. Conrad Engelhardt este din California, dar locuieşte, de ceva timp, la Londra. Lui şi soţiei sale le plăcea vinul şi păstrau dopurile de la toate sticlele achiziţionate. Din acestea s-a apucat să facă – folosind în general ca model, fotografii – tablouri din dopuri. O astfel de operă de artă cuprinde între 2000 şi 4000 de dopuri. 20 de restaurante îi păstrează dopurile de la vinurile lor. O dată pe săptămînă sau pe lună, se opreşte să le ia. Asta începînd de acum doi ani.

După care, îşi ia o scîndură pe care înfige 200 de dopuri. De aceea, trebuie să-şi aleagă subiecte care pot fi destul de vizibile din 200 de puncte, în nuanţe de bejuri şi marouri, dar şi alte culori, cu excepţia albastrului – spune Conrad. A făcut-o, astfel, pe Marylin Monroe, a făcut nuduri feminine, dar şi portretul lui Aung San Suu Kyi, celebra disidentă din Myanmar.

Dopurile de la acest concurs îi vor fi donate lui Conrad. Cu care, probabil, ne vom revedea la concursul următor. Ocazie cu care sperăm să descoperim mai mult din lumea vinului, una destul de fascinată.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.

Adevarul.ro

image
Destinul trist al Prinţesei Aiko a Japoniei, numită „Cea mai singură prinţesă din lume"
Fiica Împăratului Naruhito trăieşte izolată şi, deşi unii cred că are o existenţă privilegiată, viitorul nu sună bine, în niciuna dintre variantele acceptate de Palat.
image
Un șofer care a sărit la bătaie cu bâta, pus la respect de victimă VIDEO
În baza datelor strânse de polițiști, șoferul a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
image
Cele mai bune trei alimente pe care să le consumi dimineața. Sunt sățioase și nutritive
Micul dejun nu este o masă obligatorie, nu este necesară tuturor. De fapt, e chiar mai indicat să sari peste micul dejun decât să consumi ceva nesănătos. Ideal este să începi ziua cu ceva ușor, nutritiv și sățios.

HIstoria.ro

image
Apogeul și căderea lui Ernest Urdăreanu, favoritul regelui Carol al II-lea
Odată cu sfârșitul domniei Regelui Carol al II-lea, și-au pierdut pozițiile de la Curte și marii săi demnitari. Urdăreanu însă a fost singurul dintre aceștia ales de fostul suveran pentru a-l însoți într-un exil care s-a dovedit definitiv.
image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.