Cazul Alexandrescu şi banii din spatele lui
Ştirea arestării directorului executiv de la Antena Group, Sorin Alexandrescu – sub acuzaţia de şantaj –, a aruncat în aer piaţa media din România. Povestea de business din spatele ei e, însă, mai interesantă.
Toată tărăşenia merită un paragraf de recapitulare. Conform interceptărilor de la DNA, Alexandrescu a cerut unui acţionar al RCS & RDS, Ioan Bendei, să încheie un contract care ar fi obligat RCS & RDS la plata a 35 de milioane de euro pentru includerea posturilor din Antena Group în oferta TV proprie. Suma a fost considerată anterior de RCS & RDS prea mare, ceea ce a dus la scoaterea Antenelor din reţeaua de DTH (satelit digital) a companiei. Dacă RCS & RDS nu ar fi făcut acest lucru, Alexandrescu şi Antenele ar fi dezvăluit o finanţare de 1,7 milioane de euro – sau 3,5 milioane, s-a spus ulterior – pe care compania de cablu i-a oferit-o lui Mitică Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal. Desigur, o astfel de idee de finanţare este ciudată, mai ales în contextul în care Mitică Dragomir e un personaj-cheie în afacerea meciurilor din campionatul intern, pentru care RCS & RDS a licitat, cu succes, şi în 2008, şi în 2011.
Din punctul de vedere al anchetei, cazul Sorin Alexandrescu este similar – dacă nu chiar mai complicat pentru învinuit – cu un alt caz, care s-a soldat cu condamnare: cel referitor tot la şantaj, dar cu Sorin Ovidiu Vîntu şi Sebastian Ghiţă. În povestea mai recentă, există, în plus, un martor-cheie, Mitică Dragomir, care a confirmat cu detalii cele discutate în interceptările telefonice, existente şi în cealaltă afacere. Probabil, lucrurile sînt foarte complicate pentru Sorin Alexandrescu, mai ales că avocatul lui, Gheorghiţă Mateuţ, pare a fi ales ca linie de apărare nu negarea conţinutului interceptărilor, ci lipsa prejudiciului, deoarece contractul nu s-a mai semnat. Faptul că banii nu s-au dat ar scoate de sub incidenţa DNA întreaga poveste, fiindcă Direcţia Naţională Anticorupţie se ocupă doar de infracţiuni cu un prejudiciu mai mare de 200 de mii de euro, iar înregistrările – realizate de SRI la cererea DNA – ar fi nule în sens juridic.
Dar nu şi în sens public. Chiar dacă Sorin Alexandrescu ar ieşi de sub incidenţa legii în acest caz, faptul că ar fi ameninţat un rival de afaceri cu dezvăluirea unor date compromiţătoare ar rămîne. Ceea ce ne duce exact la povestea de business despre care vorbeam.
Dacă e s-o spunem de la coadă la cap, cum se spun lucrurile în presă, ea se rezumă la: „Managerul unui mare grup media nu găseşte altă sursă mai bună de venit, decît să preseze un cablist (telecom, pe stil mai nou) să-i ofere mai mulţi bani pentru difuzare, din abonamentele pe care acesta le colectează.“
Sună destul de trist şi spune multe despre felul în care se fac afacerile în România. Să mai facem, însă, un pas înapoi. Alexandrescu avea la mînă RCS & RDS cu contractul referitor la finanţarea firmei lui Mitică Dragomir, Bodu SRL. Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal a luat bani de la unul dintre cei mai activi participanţi la licitaţiile pentru meciurile din Ligă. RCS & RDS a achiziţionat o mare parte dintre acestea în 2008, în consorţiu cu Antenele, contra a peste 100 de milioane de euro. Alexandru Oprea, CEO-ul companiei de telecomunicaţii, a suflat atunci cele mai bune pachete de meciuri de sub nasul Realitatea-Caţavencu. Dacă meciurile s-ar fi dovedit rentabile, ar fi fost un balon serios de oxigen pentru o piaţă media care începea să scadă, din punctul de vedere al cheltuielilor de publicitate. Astăzi, televiziunile se bat pe aproximativ 200 de milioane de dolari din totalul ceva mai mic de 300 al cheltuielilor cu reclame. Meciurile ar fi trebuit difuzate pe canale specializate, la care telespectatorii-microbişti ar fi urmat să se aboneze. Un calcul simplu spunea, la vremea respectivă, că un pachet de fotbal, vîndut de cablişti cu 1-2 euro, ar fi dus la un profit serios.
Lucrurile n-au ieşit, însă, ca pe hîrtie. Motivul a fost unul simplu: Mitică Dragomir şi Liga lui au programat, săptămînal, mai multe meciuri în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră, drept pentru care Antenele, responsabile cu împachetarea şi difuzarea lor pe post, au trebuit să îşi imagineze nu mai puţin de patru GSP TV-uri. Neînţelegerile dintre RCS & RDS şi Antene au apărut ulterior şi s-au referit la banii care trebuiau plătiţi către Ligă. Cele două grupuri s-au dat reciproc în judecată şi a urmat ceea ce s-a văzut zilele trecute la DNA.
Care DNA, apropo, nu s-a oprit la Sorin Alexandrescu, ci a luat la verificat şi contractul dintre RCS & RDS şi firma lui Mitică Dragomir. Dar, din nou, despre vinovaţi, în acest sens, e treaba justiţiei să vorbească. Întrebarea e ce l-a făcut pe Mitică Dragomir să încurce socotelile RCS & RDS şi Antena Group, în 2008.
La vremea respectivă, pe piaţă circulau diferite zvonuri. Nu le vom mai pomeni, fiindcă toată povestea e prea gravă. Cert e că, după ce a încasat (pe hîrtie) peste 100 de milioane de euro, în 2011, Mitică Dragomir a purces cu avînt la o nouă licitaţie pentru meciuri. De astă dată, nu s-au vîndut decît pachete în valoare de 36 şi ceva de milioane. Au achiziţionat şi Antena Group, şi RCS & RDS cîte ceva, dar, în principiu, marea afacere numită fotbal contra cost, pe cablu, n-a decolat. Cu excepţia televiziunii publice, care e largă la mînă în astfel de contexte, piaţa TV se fereşte de meciuri.
După ce a ieşit de la DNA, cu faimoasa şapcă roşie pe cap, Mitică Dragomir a făcut nişte declaraţii cilibii despre elefanţii care se află în conflict şi modul cum e el prins între cei doi elefanţi, adică RCS & RDS şi Antena Group.
În ultimă instanţă, în toată povestea e vorba de o mulţime de bani, pe care oamenii care fac azi vizite la DNA – sau care stau în arest – ar fi putut să-i facă împreună. În orice piaţă occidentală, microbiştii plătesc pentru fotbal. La noi, afacerile se fac altfel.
Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).
