"De l'Allemagne" sau sfîşierile unei culturi

Publicat în Dilema Veche nr. 487 din 13-19 iunie 2013
"De l'Allemagne" sau sfîşierile unei culturi jpeg

Acum cîţiva ani, cînd apărea textul inedit al lui Emil Cioran – De la France, în traducerea admirabilă a lui Alain Paruit – ce nobil intermediar a fost el! –, intelligentsia pariziană contesta violent o asemenea tentativă: ea nu poate manipula decît stereotipuri, nu poate fi decît parţială şi superficială, şi alte argumente care mi-au rămas străine, cu atît mai mult cu cît, pe mine, eseul m-a sedus. În ciuda unor asemenea reticenţe, Luvrul propune – la alte proporţii, dar în aceeaşi perspectivă – o expoziţie ce reia titlul celebru al cărţii doamnei De Staël – De l’Allemagne (1813), expoziţie care produce, în Germania, o reacţie polemică similară. Care-i explicaţia? Nu atît constatările privind datele unui „spirit naţional“ sînt respinse, cît faptul că diagnosticul e formulat din exterior. Nici o cultură nu acceptă să fie definită de o privire străină, venită din afară. Orice evaluare care nu e autohtonă sfîrşeşte prin a fi sursă de discordie.

De la debut, expoziţia e plasată sub semnul unei picturi-efigie, pe care o cunoaştem din manuale şi cărţi poştale, pictură al cărei autor e uitat – Tischbein –, dar al cărei protagonist rămîne admirat. Goethe însuşi! Interesante pentru proiectul expoziţiei sînt detaliile de compoziţie care atestă scopul edificator al celebrei reprezentări: Goethe se detaşează pe un fond de peisaj italian, avînd în planul doi fragmente de friză greacă. Astfel se concretizează discursul său teoretic privind „renaşterea prin Italia“, care – spune Goethe – i-a servit de „universitate“. O antichitate de „sinteză“, ale cărei rămăşiţe nobile el le va reuni, de altfel, şi în propriul palat de la Weimar. Goethe e la originea acestui cult retoric, pe care-l regăsim expus aici în pînze de un academism insuportabil. Propaganda antică! Zei, madone, palate – comentariile expoziţiei definesc aceste platitudini ca fiind un simptom „apolinian“! Cîtă poză! Privind datele – întotdeauna un tablou sinoptic e binevenit – mă gîndesc, comparativ, la energia liberă a unui Delacroix sau a unui Géricault care, de partea cealaltă a Europei, refuzau asemenea sterotipii à la grecque. Cum se spune, de o supă! Această valorizare antică va căpăta, apoi, acordul diferiţilor regi care se succed şi o asimilează unui program de impunere a Germaniei ca naţie.

În căutare de sine, arta germană îşi descoperă, după aceea, surse medievale şi, brusc, coloanele dorice vor fi înlocuite de păduri obscure, soarele Sudului – de întunericul miezului de noapte, în timp ce catedralele gotice se înalţă pînă la cer – cea de la Köln e simbolică – pentru a afirma emergenţa unei naţii care, la mijloc de secol XIX, se constituie reunind principatele rămase pînă atunci disparate. Arta serveşte o perspectivă identitară şi Wagner o va confirma în mod genial, dar şi ameninţător: nu grecii, nici romanii nu sînt modelele de reînviat, ci Nibelungii! Ei devin protagoniştii repetitivi ai unor tablouri unde muşchii se încordează şi violenţa se exhibă. Astfel, „artei apoliniene“ îi succede un alt surogat, „arta dionisiacă“ – ambele, expresii ale unei ideologii şi ale unui program. Vizibil, explicit, detestabil!

Dar, dintr-odată, acest inventar de locuri comune se întrerupe şi Caspar David Friedrich se impune. La el, natura se dilată şi, adesea, omul se vede redus la o prezenţă miniaturală, cînd nu e deplin absent. Peisajele emană o linişte metafizică, o pace a spiritului, enigme pentru privirea care le prospectează. Friedrich spunea: „Închide ochiul fizic pentru a deschide ochiul spiritului şi apoi pictează ce ai văzut în noaptea ta.“ Revenit acasă, îi citesc textele care, toate, invită la sacrificiul copiei „italiene“, la talciocul referinţelor „antice“ pentru a solicita ineditul „sentimentului“, al „privirii proprii“. Refractar la tot ceea ce ar fi considerat azi ca „transpictural“ – citate, referinţe –, Friedrich face elogiul unei picturi „trăite“, al unei melancolii personale, al unui vis de fuziune cu lumea, căci „Dumnezeu nu e în afara ei, ci în ea“. Cu Friedrich, pictura germană devine o pictură mentală, înrădăcinată într-un real pe care constant îl depăşeşte pentru a-l înscrie într-o viziune a spiritului. Spirit pe care opera unică a lui Friedrich îl linişteşte şi, totodată, îl nelinişteşte.

Mă opresc în faţa unei pînze familiare: Femee în faţa soarelui de dimineaţă (1818). O ştiu de mult pe această „femee văzută din spate“, femeie care descoperă revărsarea luminii la răsăritul matinal. A priori, motivul tabloului implică recursul la pînza vastă. Tabloul însă nu are o amploare epică, ci surprinde prin dimensiunile reduse: nuvela în care se concentrează materia unui roman. De aici provine, uneori, beneficiul cunoaşterii directe a unei opere: din contactul cu materia plastică, din relaţia cu cadrul şi dimensiunile sale.

Friedrich a alternat, în peisajele sale, marea şi muntele. Dar, mai cu seamă, el se situează la originea muntelui ca fantasmă comună, ipoteză a ascensiunii spirituale dincolo de cotidian. Privind variaţia acestor coline şi culmi – cînd sterpe, cînd înzăpezite – le regăsesc ecoul în cel mai cunoscut roman german al secolului al XX-lea, Muntele magic. Thomas Mann se înscrie în filiaţia lui Friedrich şi Carus, ca şi atîţi alţi autori – mai puţin reputaţi, precum Adalbert Stifter sau adoraţi ca Herman Hesse. „Muntele“ e german!

Expresionismul care încheie expoziţia se defineşte aici tocmai în raport cu idealul goethean al seninătăţii antice sau cu abandonul de sine în peisaj, practicat de Friedrich. Această dialectică între pace şi agresiune ca principiu alternativ al culturii germane e, indiscutabil, revelaţia expoziţiei. „De l’Allemagne“ relevă sfîşierile unei arte care a debutat sub semnul pacificării, pentru a se confrunta apoi cu semnele distrugerii. În teatrul sfîrşitului de secol XX, acelaşi simptom dublu s-a manifestat: Grüber a căutat împăcarea, iar Castorf – conflictul şi agresiunea.

Primul Război Mondial declanşat de nemţii înşişi va învia – cum spune Otto Dix – „partea diavolului“ cu care pictorii germani se confruntă în dimensiunea sa tragică sau grotesc tragică. Max Beckmann semnează o Coborîre de pe cruce (1917) unde liniile frînte, scheletul lui Isus, privirile Fecioarei, toate atestă o reducere a corpului la o arhitectură de oase frînte. Franz Radziwill pictează un cimitir (1930) într-o lumină stranie, ireală. O lumină metalică, de proiectoare militare fără ceas, nici sursă vizibilă. George Grosz semnează o Sinucidere (1916) pe un fond integral roşu, într-un cabaret unde defunctul zace pe jos, în timp ce, la balcoane, petrecerea continuă frenetic. În noaptea plăcerilor de bazar, moartea trece nebăgată în seamă. Gravurile lui Käthe Kollwitz – care-mi erau necunoscute – impun contururi negre, mase compacte, femei adăpostindu-se în obscuritatea durerii ca ultim refugiu. Salvarea: replierea de sine! În timp ce în Germania expresionismul se afirma ca o rană postbelică, în Franţa, Matisse se delecta cromatic, iar Bonnard picta grădini. Două lumi... uitare ludică şi recunoaştere tragică în urma catastrofei traversate!

Mă regîndesc la Goethe pe colinele italiene cînd, la capătul expoziţiei, rămîn imobilizat în faţa unui tablou: Anunţătorul de Karl Hofer. El strigă în gol, descărnat, într-o natură devitalizată, el strigă în gol! Cui se adreseză, ce apel lansează acest strigăt mut asemănător celui din Mutter Courage – celebra reprezentaţie a lui Brecht. Personajul lui Hofer nu mai e însă o victimă a războiului, căci, pictat în 1935, el pare să anunţe lumii viitoarele catastrofe. O Casandra modernă!!

„De l’Allemagne“ relevă alternanţa a două principii contrarii, nevoia de pacificare a spiritului şi distrugerea fiinţei. Ele sînt complementare. De aceea e legitimă critica des formulată privind absenţa flagrantă a Bauhaus-ului care s-a opus expresionismului şi a încercat să calmeze traumatismul tragic.

Toată această artă a mărturiei sau a „obiectivităţii“ va fi calificată de nazism ca „artă degenerată“ şi Hitler, se spune, avea bale la gură cînd îşi lătra celebrul discurs reclamînd eliminarea sa. Stalin, la Moscova, va rămîne mai calm, dar argumentele în procesul intentat avangardei vor fi înrudite. Ora asasinatelor a sosit şi noaptea exilului începe. Războiul nu e departe!

P.S. O întrebare: de ce doar Primul Război Mondial a avut consecinţe atît de fecunde asupra artei germane, în timp ce al Doilea va rămîne fără o posteritate semnificativă? Care-i răspunsul?

George Banu este profesor de studii teatrale la Universitatea Sorbonne Nouvelle şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. A publicat, între altele, Livada de vişini, teatrul nostru (Editura Nemira, 2011).

Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Belgrad și fiorul balcanic
Și mie mi-a plăcut la Belgrad, am regăsit aici „fiorul balcanic” de care m-am îndrăgostit.
E cool să postești jpeg
Negustorii de timp
„Sistemul politic nu poate gestiona totul în același timp (...) și, în prezent, Europa este foarte ocupată.”
p 20 Leviatan jpg
Pe urmele lui Iov
În Biblie, însă, realul nu se reduce la o lume plană, somnolentă, cufundată în necazuri, în nevoi, în cotidian.
Theodor Pallady jpeg
Prietenii latini ai Bizanțului
Împărțirea tîrzie a Imperiului Roman între Orient și Occident n-a subminat unitatea Bisericii creștine, cel puțin pînă la Marea Schismă din 1054, agravată ulterior prin Cruciada a IV-a și eșecul sinoadelor unioniste de la Ferrara-Florența.
Vake Park, Tbilisi City, Georgia Country, autumn Season 05 jpg
Toamnă tristă
Printre blocurile din cartier, vîntul spulberă frunzele care, din cauza secetei, se amestecă rapid cu praful străzii și cu molozul rezultat în urma nenumăratelor și interminabilelor lucrări la infrastructură.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Școlile din Texas le oferă gratis părinților truse DNA pentru ca copiii acestora să poată fi mai ușor identificați în cazul în care vor fi împușcați sau desfigurați în vreun atentat la școală. Orice, numai să nu interzică armele.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce mai zice gura lumii?
Am dat acest șir nesfîrșit de exemple pentru că alte vieți nu cunosc, dar gura lumii e aceeași pentru toți, iar mie mi-a păsat de ea peste măsură.

Adevarul.ro

Volodimir Zelensky FOTO Profimedia
The Economist: Încercările armatei ucrainiene de a ocupa Crimeea ar putea duce la disensiuni serioase între Zelensky și liderii occidentali
Revista britanică a relatat că Occidentul se teme de o escaladare a conflictului în cazul unei ofensive a Forțelor Armate ale Ucrainei în Crimeea și de posibila utilizare a armelor nucleare de către Federația Rusă, ca răspuns.
vaccin covid foto Pixabay
COVID-19. Unde putem face vaccinul bivalent în România
La finalul săptămânii trecute a sosit în România vaccinul anti-COVID bivalent, care în statele din Vest se administrează încă din septembrie.
Zimbru Romsilva jpg
Un zimbru impunător, filmat la masă într-o pădure din Parcul Natural Vânători Neamț VIDEO
Cel mai mare mamifer terestru din Europa, zimbrul, are în Parcul Natural Vânători Neamț toate condițiile de hrană și adăpost. Este „la el acasă”, după ce specia a fost reintrodusă în urmă cu câteva decenii.

HIstoria.ro

image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.
image
Războiul Fotbalului: Meciul care a declanșat conflictul armat dintre El Salvador și Honduras / VIDEO
În istorie sunt consemnate tot felul de conflicte, pornind de la motive mai mult sau mai puțin întemeiate: pentru teritorii, pentru bogății, pentru glorie, pentru onoare, pentru amor... Iată însă că atunci când două națiuni sud-americane, Salvador și Honduras, au ajuns să se războiască, printre motivele conflictului s-au regăsit și niște partide de... fotbal.