Evaluări "de amorul artei"
Încerc, de cînd „moda evaluărilor naţionale“ a ţinut prima pagină a tuturor reformelor din învăţămînt, să le găsesc rostul: an de an se anunţă tot mai multe examene, evaluări, testări, sau simulări ale lor şi nu pricep care le-ar fi scopul: ce se întîmplă cu rezultatele obţinute de copii şi tineri? Folosesc cuiva? În afara presei, care reuşeşte să alimenteze pagini întregi cu „dezastrul din învăţămînt“, cu tineri care se sinucid pentru că n-au luat BAC-ul sau cu miniştri perplecşi în faţa notelor, cifrele nu reuşesc să stimuleze nici o acţiune.
Guvernanţii noştri ciulesc urechile şi fac ochii mari doar în faţa cifrelor de la rating-uri, exit-poll-uri sau sondaje de vot. Sînt singurele în stare să-i scoată din letargie şi să declanşeze campanii de îmbunătăţire a imaginii: mai două sticle de bere şi doi mici în nordul ţării – unde influenţa partidului este mică –, mai cîţiva lei în plus pensionarilor – electoratul fidel –, mai o reducere de TVA la pîine, pentru întreg poporul.
Doar cifrele din învăţămînt nu reuşesc să îngrijoreze pe nimeni: constatările de pe teren nu par să aibă nici un efect asupra şcolii româneşti. A crescut numărul cazurilor de violenţă în şcoli. Au crescut cazurile de abandon şcolar sau numărul de absenţe. Reclamaţiile împotriva dascălilor incompetenţi sau abuzivi se ţin lanţ. Toate acestea sînt motive serioase de îngrijorare, care ar trebui să-i scoată din amorţeală pe dascăli, pe inspectori şi pe miniştri, şi să-i pună la treabă: cercetări, studii, analize, comparaţii, dar, mai ales, soluţii.
Revenind la evaluări, rezultatele lor nu par a trezi interesul nimănui, deşi ele ar putea furniza informaţii extrem de interesante pentru multe categorii sociale: părinţi, educatori, autori de manuale, comisii de realizare a curriculum-ului şcolar, edituri, universitari etc.
Iată un exemplu: s-au observat, de-a lungul timpului, rezultate extrem de slabe la limba română. Exerciţiile propuse, raportate la programa şcolară de profil, nu sînt dificile. Cu alte cuvinte, un elev care învaţă poate lua examenul. Copiii nu învaţă, notele lor sînt din ce în ce mai mici, limbajul lor – tot mai rudimentar. Şi asta se întîmplă de ani buni. Există cumva vreo analiză pe obiectivele şi standardele propuse pentru orele de română? S-a încercat cumva ajustarea programei la lipsurile reale ale elevilor, dar şi la interesele şi preocupările lor? Se întreabă cineva de ce copiii – mulţi dintre ei cu o inteligenţă normală şi cu condiţii de trai rezonabile – au dificultăţi în a asimila materia anilor primari? De ce maladia plagiatelor bîntuie şi băncile gimnaziale?
Ceea ce vreau să spun este că evaluările naţionale ar putea declanşa paşi serioşi spre reforma profundă, eficientă a învăţămîntului. De acolo, din rezultatele lor ar putea ieşi un program de revizuire a tuturor obiectivelor şcolare: manuale, curricula, pregătirea dascălului, racordarea sistemului la nevoile pe termen mediu şi lung ale societăţii etc. Evaluările naţionale ar trebui să declanşeze ample discuţii şi analize despre ce are de acumulat în şcoală elevul român. Ce cunoştinţe, ce deprinderi i-ar putea fi de folos? Ce competenţe minime ar trebui să le fie asigurate celor care sînt viitorul ţării?
Poate că, astfel, căpătăm răspunsuri la două întrebări de mare actualitate: 1. De ce patru milioane de români nu-şi caută un loc de muncă? (cifră extrasă din analizele INS) şi 2. De ce şcoala nu numai că nu apare printre instituţiile publice în care românii au încredere, dar nici măcar nu este inclusă ca posibil răspuns?
Maria Iordănescu este psiholog.
