"Acesta este sfîrşitul"
La TIFF (Transilvania International Film Festival) 2013, secţiunea „This is the end“ a fost una dintre cele mai consistente, în ce mă priveşte. Dintre cele 12 filme prezentate acolo, aproape toate au fost nu doar interesante, ci din cele care-ţi opresc respiraţia şi te întorc pe dos, măcar pentru o clipă.
Evident, filmele, în majoritate, vorbeau despre moarte şi despre modalităţile de a-i face faţă. Living (Zhit, Rusia, 2012, în regia lui Vasili Sigarev) a fost cel mai focalizat pe relaţia celor aflaţi încă pe lumea asta cu morţii lor apropiaţi. Şi morţi nu oricum, ci în circumstanţe violente, îngrozitoare. Cum poţi supravieţui şi „merge mai departe“ cînd îţi moare iubitul cu care tocmai te-ai căsătorit, tatăl care s-a hotărît să se sinucidă sau cînd îţi mor cele două fetiţe pe care, în sfîrşit, sperai să le revezi după mult timp şi multe vinovăţii? Răspunsul pare simplu, dar, de fapt, e foarte complicat şi fascinant zugrăvit în film: cu ajutorul morţilor înşişi. Filmul îmbină cele două lumi (cea de aici şi cea de... dincolo), estompînd graniţa dintre ele. Deşi uneori greu de dus prin lentoare şi lungime, Living are darul de a reuşi un slalom abil printre momentele înălţătoare şi cele voit derizorii, între subrealitate şi metafizică.
El Limpiador (Curăţătorul, Peru, 2012, în regia lui Adrian Saba), cîştigătorul premiului FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film) îl are drept personaj central pe Eusebio (interpretat impecabil de Victor Prada), a cărui profesie e să cureţe după morţi. Şi asta într-o perioadă în care se moare mult, pentru că lumea e atinsă de o epidemie necunoscută. Molimă care-i afectează pe toţi, cu excepţia copiilor. Într-una dintre „misiunile“ sale, Eusebio îl găseşte pe Joaquin (Adrian Du Bois), ascuns într-un dulap. Relaţia cu copilul îl umanizează pe Eusebio. Filmul e emoţionant, printr-o aparentă, dar fermecătoare simplitate, de sub care transpar întrebările importante legate de iubire, moarte şi fericire.
În căutarea fericirii pornesc şi personajele dintr-un alt film remarcabil, Me too (Şi eu, Rusia, 2012, în regia lui Aleksei Balabanov). Unul dintre personaje, un maior care a omorît mulţi oameni la viaţa lui, cum singur povesteşte, a aflat de un Turn al Fericirii, plasat într-o zonă încă radioactivă. Ca într-un basm, maiorul adună mai multe personaje (printre care un muzicant şi o prostituată absolventă de Filozofie) şi pleacă împreună în căutarea fericirii. Filmul e savuros prin umorul negru împletit cu absurdul.
Tot într-o căutare mitologică sînt şi „Ultimii piraţi din Marea Neagră“, eroii filmului cu acelaşi nume (Bulgaria, 2013, în regia lui Svetoslav Stoyanov), dar, de astă dată, scopul nu e găsirea fericirii, ci a unei comori. Toţi trecuţi de mult de prima tinereţe şi alcoolici, locuitorii de pe lîngă mare au farmec tocmai prin utopiile pe care şi le imaginează în cazul în care vor găsi comoara. Unul dintre atuurile filmului este faptul că cea mai mare parte dintre personaje nu sînt actori profesionişti, ci chiar oameni ai locului.
Aceeaşi combinaţie interesantă între localnici şi actori profesionişti o încearcă şi Ana-Felicia Scutelnicu în Panihida (Germania – Republica Moldova, 2012), un road movie dinspre casa bunicii care a murit în drum spre cimitir. În afara de preotul din film – cel care se opreşte la un moment dat, pe la mijlocul drumului interminabil, şi propune să lase moarta acolo şi să se veselească –, care este actor profesionist, restul personajelor sînt localnici reali ai satului în care s-a filmat. Drumul spre moarte e o bine surprinsă alternanţă de stări euforice şi grave, de momente statice şi dinamice, de linişti şi cîntări.
Sfîrşitul filmelor secţiunii nu e, neapărat, cel definitiv. Anumite filme vorbesc despre sfîrşitul unor relaţii (Dincolo de ziduri, Belgia – Franţa – Canada, în regia lui David Lambert), de al unei lumi (Al cincilea anotimp, Belgia – Olanda – Franţa, 2012, în regia lui Peter Brosens şi a Jessicăi Woodworth), ori chiar de sfîrşitul umanităţii aşa cum o ştim noi (Los Salvajes, Argentina – Olanda, 2012, în regia lui Alejandro Fadel). Aproape toate filmele, însă, deşi îngrozitoare, sînt, în acelaşi timp şi într-o oarecare măsură, şi înălţătoare.
El Limpiador (Curăţătorul, Peru, 2012, în regia lui Adrian Saba)
Living (Zhit, Rusia, 2012, în regia lui Vasili Sigarev)
