A apărut, în sfîrşit, căpşuna
Aşa cum este normal – i-a răspuns cireaşa. Vin curînd, de plouă, zmeuricile. Dar voiam să vorbesc despre roşii. Luasem o brînză din piaţă, de la „Traian“. Acasă nu mi-a mai plăcut. Nu ştiu ce-a avut la gust acolo, la taraba femeii – cică din Sibiu –, şi nu mai are în farfurie. Sau ştiu, dar iar mă blamez că un dram de emoţii în piaţă te termină, că este normal să te răzgîndeşti cînd este vorba să stai ca boul în faţa tarabei cu clienţi şi să stai la coadă şi apoi să spui nu.
E, uite, nu pot, oricît de mult exerciţiu am. Şi-atunci, poftim poveste. Nu-mi mai place marfa acasă. Şi a doua zi, mă duc după nişte roşii, ca să acopăr cumva răutatea brînzei, ezitarea mea. Şi e plin de roşii la Şulea, dar ce folos, mi se par scumpe şi înşelătoare. Uriaşe şi prezentate ca bulgăreşti. Da, ştiu bulgarii să lucreze o roşie, dar iar zic: nu-i sezonul de ucigaşe de-astea. Şi mă plimb prin piaţă să prind o roşie să-mi facă cu ochiul. Într-o latură, văd nişte puţişoare. Şi la 5 lei. Şi alături, cu una storcită, s-o vedem în inima ei de roşie. Şi atac. Dar văd că vînzătoarea nu mă priveşte în ochi. Văd că e îmbrăcată ca o doamnă. Văd că are siluetă. Văd detalii, nu văd roşia. Este ceva în neregulă. Dar, iarăşi, sînt cu mîna pe roşie şi aleg. Să mă răzgîndesc? Nu mai pot. De ce să nu pot? De ce? Şi, cotropit că nu-s în stare să vorbesc, plec cu roşiile în traistă. De data asta, noroc. Roşiile sînt roşii pe interior. Şi fac brînzei un upgrade necesar, cum spun ţăranii hipsteri.
