Noi, provincialii

Publicat în Dilema Veche nr. 485 din 30 mai-5 iunie 2013
Dragoste şi răzbunare jpeg

Luăm foc în momentul în care sîntem numiţi în felul ăsta. Turbăm de nervi, ne umplem de spume şi vedem diferite culori intense în faţa ochilor. Miticii – cum le spun unii bucureştenilor – sau, mă rog, şmecherii de Bucureşti – cum le spun alţii – se tăvălesc pe jos de plăcere cînd asistă la vreo spargere de bubă, în care cîte un tip din provincie, cu pieptul umflat de patriotism local, se dezlănţuie la adresa monstruozităţii Capitalei. Cu cît e mai verde şi mai vîscos veninul la adresa zeflemelei centraliste, cu atît se lăţeşte pînă la urechi zîmbetul indulgent şi suveran al bucureşteanului. Şi e firesc să fie aşa. De cele mai multe ori, argumentaţia provincialului pierde orice legătură cu realitatea, cu umorul elementar, cu punctele cardinale şi cu orice simţ al măsurii. Frustrarea – perfect reală şi justificată, acumulată în ani grei – se transformă într-o orăcăială însoţită de gesticulaţii spasmodice. Adunăm gînduri grele în spinare, le cărăm cu efort şi gîfîială, iar cînd vine vremea să le deşertăm odată, nu le colectăm selectiv, ci le pocnim la nimereală, doar să scăpăm de presiunea lor. Am asistat la nenumărate dezlănţuiri ale compatrioţilor care demonizează – insist, deloc lipsiţi de motive – Capitala, centralismul bezmetic, zeflemeaua, aerul acela de ridicolă superioritate a locuitorului Capitalei. Dar dezlănţuirile astea sînt cel puţin la fel de ridicole ca obiectele demonizării, ca generalizarea oarbă, ca aceste eterne răzbunări şi supărări pe sat. Ca să nu mai amintesc de micile cochetării, chicoteli, oftaturi, dări de ochi peste cap, ziceri pe toate tonurile, care se sucesc în zona „Vai, dragă, am fost la Bucureşti două zile. Măi, crede-mă, te rog, o săptămînă mi-a trebuit să-mi revin! Mi-e o scîrbă de mizeria aia, ceva de nedescris, dar n-am de ales, trebuie să merg.“

Deseori, noi – ăştia din provincie – avem dreptate să fim speriaţi şi fascinaţi în acelaşi timp de tot ce poate însemna Capitala. Se întîmplă la fel cu oameni din multe locuri de pe planeta asta, cînd se gîndesc la capitalele lor. În poveştile idealizate, provincialul vine să cucerească, într-un fel anume, capitala. Fie devenind o celebritate, dînd un exemplu personal de încredere în forţele proprii şi în cele ale comunităţii de adopţie, care recunoaşte puterea valorii, fie adaptîndu-se, pur şi simplu, la o viaţă trepidantă, într-o lume mult diferită de cea liniştită din care provincialul s-a extras. Însă, pe la noi, lucrurile capătă – aşa cum le şade bine, de fapt, oriunde – un pic de culoare locală în obraji. Ştiu mulţi compatrioţi care s-au mutat la Bucureşti ca să se răzbune pe oraşul ăsta, pe lume, pe univers. Unii, dimpotrivă, n-au avut de ales şi au urmat un curs al vieţii care îi aducea, vrînd-nevrînd, în situaţia de a da piept cu cel mai mare oraş din ţară. Îi ştiu pe alţii care iau cu asalt Capitala, ca pe o trambulină, într-un drum în care doar cerul e limita. Şi merită să fie admiraţi pentru că nu plasează culpabilităţi în stînga şi-n dreapta, ci îşi văd de visul lor, indiferent de caterinci, de culori locale, de zîmbete ironice. În general, aceştia din urmă pleacă mai departe, spre zările altor capitale sau spre locuri cu nume sonore din lumea largă. Sînt însă şi compatrioţi care vin la Bucureşti să demonstreze. Să arate comunităţii din care au plecat cine sînt ei şi de ce sînt ei în stare.

În general, pe aceştia din urmă nu-i poţi rata cu privirea. Sînt mai vizibili decît păunii dintr-o ogradă goală. Sînt exemplare cunoscute în spaţiul public, pentru că defilarea e scopul în sine al vînturării lor prin faţa lumii. Cu nişte arsenale ale ipocriziei – din care nu lipsesc nici cele mai sofisticate echipamente – şi cu nişte rezerve neverosimile de obraz gros, joacă, în modul cel mai prost, un soi de modestie care ar trebui să fie citită, de fapt, ca un soi de bun-simţ tipic zonei de unde provin dumnealor. E prea complicat? Lămuresc îndată. O subcategorie a acestei specii atît de vizibile defilează prin spaţiul public fără să îi mai pese de crearea vreunei aparenţe. Ăştia şi-au dorit să fie vizibili şi asta fac. Se bucură acum că le-a ieşit jucăria şi sărbătoresc zilnic treaba asta, arătîndu-se. E drept, nici nu se dau Maica Tereza, nici nu pozează în comori ale sufletului românesc. Se dau în stambă, şi gata. Le ajunge. Sînt mulţumiţi.

Ceilalţi sînt cei care au de demonstrat în sat la ei că au ajuns mari, dar n-au linişte pînă nu sînt recunoscuţi şi ca autorităţi ale conştiinţei, ale eticii, ale moralităţii. Şi aici începe spectacolul cel mai distractiv. Sînt zgomotoşi, bombastici, deseori comic de bipolari. Ba fac spume şi delirează, picaţi în transă, da devin patetici, gînditori, melancolici, scrutînd abisurile în căutarea adevărului ultim, pe care doar ei îl pot formula. În general, sînt şi puţin obosiţi de greutatea pe care o duc pe umeri. Tone de profesionalism şi competenţă în toate teritoriile, responsabilitatea salvării noastre, conştiinţa propriei valori, toate poverile astea crunte, care dau riduri şi cearcăne adînci. Dar cel mai amuzant e cînd umflă piepturile la ideea că ei sînt nişte domni. Şi nişte doamne. Deseori îşi iau ca discret aliat zona geografică din care vin. Dacă e o zonă cu reputaţie bună, atunci se autodefinesc din poziţia de exemplare tipice ale locului. Dacă zona e de renume mai trist, atunci îi dau ei valoare, renăscînd-o în ochii lumii. Cert e că sînt domni şi doamne. Şi s-ar bate cu întreg universul pentru asta. Şi pentru comoara cea mai de preţ. Imaginea aia greu de descris în cuvinte, a ăluia care se învîrte în sfere înalte şi trebuie să arate pe figură că el ştie un pic mai mult decît ştiu şi cei care sînt bine informaţi. E complicat. Dar e frumos. Şi ar fi comic, dacă n-ar fi hohotitor de trist.

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

image
Andreea Antonescu, supărare mare înainte de naștere. Totul are legătură cu fiica sa: „E foarte greu pentru mine“ | adevarul.ro
Deși așteaptă cu nerăbdarea aducerea pe lume a celui de-al doilea copil, Andreea Antonescu are o amărăciune în suflet. Fiica ei a ales să locuiască în SUA, alături de tatăl său, după ce s-a pronuntat divorțul dintre părinții săi.
image
Halep jubilează: Victorie mare în cazul de dopaj. Explicațiile venite pe filiera TAS | adevarul.ro
Simona Halep (31 de ani) poate răsufla ușurată după mult timp.

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.