Madame Legrand

Publicat în Dilema Veche nr. 485 din 30 mai-5 iunie 2013
Nebuna din cartier jpeg

Locuia pe undeva pe lîngă Place d’Italie, într-un apartament confortabil de patru camere. Aici s-a oferit, printr-un amic comun, să ne găzduiască cele şapte zile pe care le planificasem pentru vacanţa la Paris. Blocul – un imobil de prin anii ’70 – avea un portar de vîrsta a treia care mereu o saluta „cu respect“, iar pe noi se încăpăţîna să ne privească cu suspiciune, deşi ştia ce căutam acolo, ne văzuse chiar şi paşapoartele – sau poate tocmai din cauza asta. De pe terasa unde mi-a permis să fumez (mi-a adus chiar şi o scrumieră micuţă, în formă de frunză), vedeam parcul îngrijit al unui spital. Îmi începeam ziua acolo. Îmi beam cafeaua, le observam pe tinerele infirmiere care stăteau la taclale, mă miram că nu zăream niciodată vreun pacient pe aleile parcului, respiram aerul dimineţilor din Paris, înfiorîndu-mă de emoţia de a fi acolo, mereu aceeaşi, de fiecare dată.

Madame Legrand avea aproape 80 de ani, era pensionară, însă, de profesie, doctor psihiatru. De cîte ori stăteam de vorbă – eu, cu franceza mea de baltă, cu mici amabilităţi care se rezumau la cîteva fraze –, aveam senzaţia că mă analizează cu ochii ei ceţoşi, de la bătrîneţe, că-mi pătrunde cumva în minte. Însă nu era o intruziune agresivă, ci una blîndă, reconfortantă. Era atentă la toate gesturile mărunte, politicoase, pe care le face un om aflat în vizită – cum îşi unge felia de pîine de unt, cum taie felia de pepene galben, cum îi umple paharul cu un strop de vin (atît cît să-şi înmoaie buzele), cum împătureşte şervetul, cu gîndurile deja aiurea, la locurile din Paris (marcate pe harta pe care ne-o făcuse cadou, susţinînd că e mai bună decît cea pe care o aveam deja), unde urma să-şi petreacă ziua. De cele mai multe ori, ne dădea indicaţii precise legate de liniile de autobuz, de staţiile de metrou şi de legăturile dintre ele, deşi ea însăşi recunoştea că de zece ani nu mersese mai departe de Place d’Italie, aflată trei străzi mai încolo. Fusese operată la şold, se deplasa greu, cu o cîrjă metalică, şi asta îi dădea mereu un aer trist. Însă în fiecare dimineaţă, înainte să ne trezim noi, mergea pînă la băcănie ca să cumpere baghete proaspete, credea că asta e datoria ei supremă de gazdă, să ne aştepte la masa cea mare din sufragerie cu un mic dejun pregătit – iremediabil acelaşi: pîine, unt, cafea. Cafeaua era lungă şi slabă, în boluri mari – noi o sorbeam la repezeală, ea îşi înmuia cu mişcări leneşe bucăţile de baghetă unse cu unt, era un tabiet. Micul dejun era momentul zilei în care două culturi se întîlneau şi în care fiecare îşi manifesta curiozitatea faţă de celălalt.

Nu avea copii, însă era genul de om căruia îi fusese parcă menit să-şi trăiască singur bătrîneţea. Totuşi, avea un companion – o fată oarbă, din vecini, care o vizita zilnic. Uneori, se plimbau împreună printr-un parc din apropiere. Fata vedea cu ochii madamei Legrand, iar madame Legrand o ţinea de braţ şi mergea cu picioarele sprintene ale fetei. Fata era extrem de activă, făcea tot felul de cursuri pentru persoane cu nevoi speciale, în fiecare zi străbătea întreg Parisul cu taxiuri. Îmi amintea de noaptea pariziană a lui Jarmusch din Night on Earth.

În ultima seară, micul dejun a fost completat de o cină. Noi am cumpărat pizza, iar madame Legrand a făcut o tartă cu mere. În timpul cinei, era rîndul ei să fie cu gîndurile în altă parte. La fiecare început de august, maşina unui nepot se oprea în faţa blocului lui madame Legrand, ca să o ducă la casa ei de la ţară. Mai rămăseseră doar cîteva zile. Cu toţii ne agăţăm de cîte ceva ca să ne facem viaţa de zi cu zi mai suportabilă – unii de imaginea Parisului, madame Legrand – de cea a unei căsuţe din Bretania.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.