Se bagă roşia bulgărească
Bulgari – or fi sau n-or fi, dar avem roşiile lor pe piaţă. Gigantice, coapte, incredibile, desprinse dintr-un film imposibil. Şi chiar am încredere, cu mare teamă, în roşia bulgărească. Cum să nu ai? Se merge la bulgari la mare, se laudă plaja sălbatică bulgărească, se doresc scoicile bulgăreşti, visez porţii uriaşe de mîncare bulgărească, vinurile lor... şi ştiţi de ce? M-am prins. Fiindcă sînt date lumii chestii omeneşti la preţuri cinstite. Neam de hoţ, cu drăgălăşenii la adresa tuturor, poporul român nu mai este bun nici o roşie să dea poporului român. Este un blocaj elementar de schimburi. Neîncrederea în noi este fundamentală. Şi ne şi furăm di granda căciula.
De la Vântu, Stoica-Caritas, la brokerul care a fugit cu banii bancherilor şi ai VIP-urilor, pînă la bancomate, roşii, pepeni, n-am ratat nici un tip de înşelătorie. Asta o ştim, ceea ce aştept eu este cinstea, demnitatea hoţilor. Aia este greu de aşteptat. Văd, am viziuni, am mari speranţe în hoţii nenorociţi ai acestei naţii, care vor veni să-mi cultive roşia, pepenele, să facă din mititelul de la Cocoşatul, salamul de Sibiu, renumele ţării pe care au furat-o. De ce, bre, să nu fie şi hoţi patrioţi în ţara asta? Îmi vine să-mi bag deştele în carnea roşiei bulgăreşti şi, cu o brînză, să aştept hoţii să facă un bine roşiei româneşti. Las aici adresa mea de e-mail, să mă sune primul hoţ care face asta. Promit să mă asociez cu el. Promit să-i fac reclamă hoţului, tîlharului. Istodor.eugen @gmail.com – scrie-mi, bă, hoţule! Hai să facem roşii împreună.
