Le Musée d’Orsay: romantism nocturn şi impresionism diurn

Publicat în Dilema Veche nr. 490 din 4-10 iulie 2013
Le Musée d’Orsay: romantism nocturn şi impresionism diurn jpeg

Cîtă bucurie pot procura voiajele „în afara cadrului“ – dincolo de scenă şi de teatru, voiajele în teritorii vecine, cunoscute, nefrecventate curent, dar fără a fi, totuşi, străine. Cum să găseşti echilibrul între prea cunoscut şi necunoscut? Între obişnuinţă şi exotism? Răspunsul l-am găsit de cîtva timp în aceste texte pentru Dilema veche, texte care-mi permit să mă refugiez anonim într-o expoziţie sau un muzeu, dar mereu aici, în Europa, oază a cărei nostalgie intensă o resimţeam recent în China! Obosit de Orient, mă regăsesc la Musée d’Orsay, unde mă înghesui pentru a vedea „L’Ange du bizarre“, meditaţie plastică plasată sub semnul „romantismului negru“! Expediţie în universul fantastic al unui curent puţin frecventat şi totuşi prezent constant, ca un strat subteran, profund şi neliniştit, al secolului al XIX-lea. Acolo se agită figurile stranii, demoni şi fantome, vampiri, spirite migratoare care tulbură universul unei lumi prea optimiste, lumea unui Occident care pare şi vrea să creadă în puterea raţiunii, în forţa industriei, în expansiunea colonialistă. Romantismul negru este la part maudite a capitalismului care se înscrie în continuitatea acestui excitant eveniment care a fost Revoluţia Franceză. Ea a vrut să instaureze imperiul politicului, romantismul negru l-a tulburat, disidenţă a obscurităţii, seducţie a enigmaticului, excitaţie a panicii pe vremuri de încredere excesivă în progresul ineluctabil, abuziv constituit în valoare supremă!

Rătăcesc printre monştri şi vrăjitoare. Nu mă neliniştesc! Ei sînt, cel mai adesea, „ilustraţiile“ unor apariţii literare, de la Dante la Shakespeare! Pictura „figurează“ imaginarul straniu şi tulbure al textelor: Macbeth, Divina Comedie. Cîtă decepţie! Ceea ce textul suscită ca incertitudine poetică devine aici echivalent explicit, literal, material. Înaintez şi revin în primele săli ale expoziţiei. Aceeaşi absenţă de teroare, chiar, dimpotrivă, o lejeră deriziune intervine în faţa acestor pînze care „reprezintă“ teama şi oroarea. Le port în mine ca cititor, dar, permanent, constat că tabloul nu-mi furnizează decît versiunea lor mediocră, vizibilă! Brusc, înţeleg de ce au fost numeroşi adversarii teatrului, şi ei, cu toţii, ca mine acum, partizani ai imaginarului care nu se încarnează... ei îşi doreau ca Hamlet să rămînă o viziune fără identitate fizică, iar furtuna din Lear – doar o experienţă mintală. Aceeaşi aspiraţie spre invizibil mi-o inspiră „vrăjitoarele“ din Macbeth. În faţa acestor „figurări“ ale panicii, îmi revin toate argumentele marii dispute mistice privind utilizarea „imaginilor“. „Invizibilul“ – îmi spun – nu cîştigă refuzînd să devină „vizibil“! Interogaţie esenţială, căci teatrul, dimpotrivă, dintotdeauna îşi propune să „facă vizibil invizibilul“.

Mă imobilizez, totuşi, în faţa unor opere de Hugo sau de Odilon Redon! De ce? Pentru că, la ei, panica nu adoptă vocabularul plastic clasic, acela al corpurilor vibrînd de forţa muşchilor, al gesturilor retorice, al imprecaţiilor cosmice. Acum înţeleg, totul poate deveni vizibil, dar numai găsind echivalentul său pe plan artistic: la Hugo, cîteva pete nesigure şi crochiul unei mîini scheletice produc o teroare superioară tuturor „figurărilor“ lui Blake. La Odilon Redon, „ochii închişi“ ai unui personaj ipotetic cristic suscită o nelinişte poetică. Excesului fizic i se substituie, aici, tulburarea plastică, simptom al confruntării cu enigma. O bănuim, dar nu o identificăm. Incertitudine a fantasticului! Nu imaginea – îmi spun, în fine – e o cenzură, ci tratarea ei inadecvată!

Distribuite discret în expoziţie, mici săli de cinematograf ne permit să descoperim fotografii cu spirite, dar, mai ales, să asistăm la secvenţe de celebre filme de teroare, precum Frankenstein. Puterea lor de persuasiune provine din prezenţa corpurilor reale, recognoscibile, corpuri nu reduse la imobilitatea unei scene plastice, ci înscrise în durata cinematografică. Timpul participă şi exaltă expresia fantasticului!

Modernitatea va prelua marile temeri obscure, dar le va înscrie în filiaţia lui Hugo şi a familiei sale! Precizia formelor se estompează, dramatismul corpurilor dispare, concretul se retrage pentru a permite fantomaticului să se impună. Şi, graţie aparenţei sale flotante, privirea îşi pierde securitatea şi se confruntă cu angoasa indicibilului, a ireprezentabilului! Liberat de corp şi de figuraţia explicită, fantasticul îşi atestă puterea destabilizatoare, aptitudinea interogativă, capacitatea de confruntare cu l’autre scène a lumii şi a fiinţei: acea l’autre scène ai cărei stăpîni nu sîntem, dar ai cărei prizonieri rămînem.

Goya, cu geniu, a ridicat cortina şi Dalí s-a instalat. Spania a fost un teritoriu privilegiat al acestor tulburări nocturne. Există teritorii propice fantasticului... Marele Nord – unde noaptea e uneori nesfîrşită, Germania – unde spiritul poate bascula în haos şi dezordine, în timp ce ţările latine par mai puţin disponibile. Refugiate în citadela raţiunii, protejate de zidurile ei, aici, fantomele pătrund mai rar, vampirii se agită mai econom, întunericul nu domneşte. Există o securitate a luminii.

Cu o saţietate culturală pe care mulţi prieteni mi-o reproşează, nu mă resemnez şi vizitez cealaltă expoziţie de la Musée d’Orsay: „Une passion française: la collection Marlene et Spencer Hays.“ Ea e versantul luminos al romantismului negru. Un bogat cuplu de americani a colecţionat tablouri de artişti deveniţi celebri nu atît în numele notorietăţii lor, cît în acela al amintirilor legate de seducţia Parisului, care le permitea să regăsească nonşalanţa şi dezinvoltura, ironia şi poezia oraşului pe care îl iubiseră în tinereţea lor. Degas, Bonnard... Mă plimb şi mă odihnesc după terorile de la parter, dar îmi spun că poate de aceea le apreciez mai intens decît de obicei. După Noaptea Sînzienelor şi aceea a spaimelor, apreciez spontaneitatea acestor clipe de viaţă, nu banale, ci umane, nu stereotipe, ci individuale. Şi astfel, regăsind ziua, mă reconciliez cu noaptea! După confruntarea primă, iată eliberarea secundă. De la romantismul negru la impresionismul diurn!

Brook a reunit, de mult, într-un acelaşi spectacol, o farsă africană naivă – Osul şi poemul iniţiatic persan Conferinţa păsărilor. El mi-a răspuns la întrebarea privind motivaţia acestei alianţe: „Fără de Os, Conferinţa nu există.“ Aşa cum în Japonia, fără Kyôgen – farsă grotescă –, Nô-ul nu-şi împlineşte misiunea sacră. Şi cum să uităm că, de mult, la greci, comedia şi tragedia trebuiau să alterneze în aceeaşi zi. Acestei experienţe duble i-am resimţit efectele benefice la Orsay, trecînd de la panica nocturnă la divertismentele diurne. Nu a opta e profitabil, ci a le asuma ca indispensabilă experienţă, complementară raportului cu arta şi, implicit, cu viaţa! Artistul alege, dar privitorul, ca şi spectatorul, are ca vocaţie să rămînă disponibil şi sfîşiat, să se confrunte cu incertitudinea dramatică a contrastelor. Graţie acestui voiaj pe malul Senei, am regăsit Parisul, după înstrăinarea Chinei! Am revenit şi m-am recunoscut!

George Banu este profesor de studii teatrale la Universitatea Sorbonne Nouvelle şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. A publicat, între altele, Livada de vişini, teatrul nostru (Editura Nemira, 2011).

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Nord Stream FOTO Shutterstock jpg
Atacul asupra Nord Stream: ipotezele sabotajului. Cele două certitudini
Teza „sabotajului” este puternic privilegiată pentru a explica scurgerile spectaculoase de gaze din gazoductele Nord Stream 1 şi 2 în Marea Baltică.
SUA iau în considerare mai multe scenarii privind escaladarea războiului FOTO SHUTTERSTOCK
Statele Unite intenționează să impună sancțiuni împotriva celor care ajută Rusia să cumpere arme
Statele Unite intenționează să impună sancțiuni împotriva celor care ajută Rusia să achiziționeze arme și tehnologii pentru utilizarea lor ulterioară în Ucraina, ca parte a operațiunii militare speciale (SVO).
Avion spion jpg
Zburând deasupra României, Aliații supraveghează mișcările arsenalului balistic nuclear al Moscovei
După ce Putin a amenințat cu folosirea armei nucleare, Aliații au trimis deasupra României avioane spion care au acum ca principală misiune supravegherea sistemelor de rachete balistice din subordinea Kremlinului

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.