Oameni, ţări, birocraţii

Publicat în Dilema Veche nr. 490 din 4-10 iulie 2013
Spital, în Franţa jpeg

Din copilăria mea comunistă încoace, am crescut şi am trăit mereu cu ideea – sau, mai bine zis, cu siguranţa – că, în general, tot ce se întîmplă la noi e prost şi cum nu trebuie, şi tot ce se petrece în afară, în Europa occidentală şi în SUA, în special, e exact aşa cum trebuie. Reprezintă norma, standardul etc.

Ieşirile mele în străinătate, după ’90, mi-au confirmat aceste păreri – pînă la urmă, destul de preconcepute şi de schematice. Acolo, la Paris, Viena sau Londra, lucrurile păreau să funcţioneze, pe cînd la noi, continuau să scîrţîie. E adevărat că ale mele călătorii au fost, de cele mai multe ori, turistice. Din exterior.

Recent, am ajuns în Franţa... mai puţin turistic. La Paris aveam, de obicei, un foarte simpatic hotel, pe lîngă Folies Bergère, în care te simţeai ca acasă. Le cunoşteam pe recepţionere, pe negresa şi pe filipineza de la bucătărie – care colecţiona magneţi de frigider din toată lumea –, pe directoarea hotelului – care era slovacă. Ştiam restaurantele şi magazinele din jur etc.

De astă dată, am schimbat hotelul, ajungînd într-o zonă total nouă, neexplorată pînă la momentul respectiv. Ca uneori în diverse începuturi, nimic nu a mers, de la întinderea camerei, la aerul condiţionat şi apa de la WC. Sunam la recepţie şi nu răspundea nimeni, ca-ntr-un sat fără cîini disponibili. Ori răspundea cineva şi nu făcea mai nimic din ce spunea.

Încet-încet, lucrurile s-au reglat. A apărut o doamnă, un fel de şefă de vîrsta a doua, cu o figură interesantă, cumva între intelectuală şi practică, care ne-a întrebat ce nu e OK (făcusem reclamaţie...) şi a venit să ne rezolve problemele. Care, desigur, s-au rezolvat în general, dar am rămas cu senzaţia de aproximaţie şi parţialitate.

Am vrut să iau un taxi pînă la o destinaţie care s-a dovedit foarte apropiată şi taximetristul mi-a arătat că nu e nevoie, pot să ajung şi pe jos. Foarte politicos, cu aerul că vrea să mă cruţe de o cheltuială, nu a lăsat loc disputelor aprinse cu compatrioţii noştri, care te întreabă: „Unde mergeţi?“ Măcar acolo „te defulezi“ în înfruntarea post-întrebare...

Am fost la un bistro – popular –, unde am vrut să iau şi ceva la pachet. „Nu se poate“ – a spus chelneriţa. „Nu avem cutii.“ „Dar îl puteţi face sandvici (somonul...) şi împacheta într-un şerveţel...“ am insistat. „Nu e igienic“ – mi-a răspuns, şi a trebuit să îngurgitez la faţa locului ambele porţii...

O farmacie, la ora 8 fix, şi-a tras meticulos geamul, a închidere, drept în faţa mea. Deşi am încercat să-i explic, prin gesturi oarecum frenetice, că am urgentă nevoie de un medicament...

Dar cea mai mare, mai plicticoasă şi kafkiană birocraţie am întîlnit-o în spitale. În încheierea actelor şi a formularelor preliminare oricărei internări sau intervenţii. Ca să afli unde să plăteşti, trebuie să iei un bon de ordine la unul dintr-o serie de mai multe ghişee, unde mereu e coadă. Apoi, te duci într-un alt birou, cu numărul 5, în care un domn îţi spune că trebuie să mai aduci din altă parte un deviz. După care, te întorci la el şi te trimite la casa unde, de fapt, trebuie să plăteşti.

Ca să achiţi un pat şi un bon de masă, eşti trimis, cu o hartă în mînă (spitalul fiind unul uriaş) într-un pavilion foarte îndepărtat, pe lîngă un altul, care se cheamă Mazarin. Ca să ajungi acolo, trebuie: să traversezi o parcare, să iei un lift – două etaje, spre o ieşire de la parter –, să traversezi o curte interioară, care trece pe lîngă o biserică, să treci de pavilionul Mazarin şi apoi să înaintezi pe un coridor lung, infinit şi îngust ca un tunel, pînă la un ghişeu. De unde răsare o doamnă care îţi spune: „Nu trebuie să plătiţi aici, aici se plătesc doar mesele. Dacă aveţi şi o noapte, la Admissions.“

Adică la aceeaşi casierie unde plătisem şi restul, la doi paşi...

Probabil că am ales nişte exemple extreme, şi toate în situaţii nu tocmai plăcute. Sistemul e organizat şi funcţionează. Dar, uneori, birocraţia... bate realitatea. Şi îi transformă cumva pe oameni în nişte roboţei, care nu mai au timp şi chef de... altceva. Nu spun că e de dorit haosul românesc, aproape făr’ de regulă, şi nici trăncăneala neaoşă adiacentă... Dar, cel puţin uneori, în ciuda dezordinii, nebunia de acasă măcar îţi mai lasă loc de respirat, cugetat şi... cîrcotit.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Lunetistul Wali FOTO Ashleigh Stewart Twitter webp
Celebrul lunetist Wali revine în Ucraina. Principala sarcină a unității pe care o va comanda
Wali a mers în Ucraina, la începutul lunii martie pentru a sprijini armata Kievului, iar după aproape două luni și mai multe misiuni, lunetistul a ajuns acasă, la soția și fiul său. În prezent, celebrul lunetist s-a întors pe front cu o nouă sarcină.
Mustul e „vedeta toamnei” în piețe jpeg
Mustul, cea mai populară băutură a toamnei poate ucide. Când devine un pericol delicioasa licoare
Deși abundă în vitamine și este o băutură delicioasă, mustul este și foarte periculos. Dacă este lăsat la fermentat în spațiu închis, este interzis să intri în încăpere fără a o aerisi în prealabil.
Diniyar Bilyaletdinov FOTO Profimedia jpg
Fotbalist rus trimis pe frontul din Ucraina! Fost jucător al lui Everton, chemat sub arme: „Sper să fie o eroare”
Diniyar Bilyaletdinov, fost jucător la Everton, a fost citat să lupte în războiul din Ucraina. Putin a instaurat săptămâna trecută mobilizarea parțială, ceea ce îi va aduce 300.000 de soldați în plus.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.