Săo Luis, Maranhăo, Brazilia

Luminiţa Anda MANDACHE
Publicat în Dilema Veche nr. 491 din 11-17 iulie 2013
Săo Luis, Maranhăo, Brazilia jpeg

- o insulă, două lumi, aer românesc şi căldură tropicală -

Sînt, de două săptămîni – dintr-un prim sejur de şase –, la un studiu antropologic în insula Săo Luis, capitala statului Maranhăo, aflată în nord-estul Braziliei. De cealaltă parte a oceanului, sărind peste Europa Occidentală, la 9000 km de casă, găsesc un amestec exotic de cultură africană, resturile unui colonialism cu rădăcini adînci, dar şi un aer balcanic uimitor de autentic.

E o dimineaţă de vineri, nici trecut de ora 9, iar o bormaşină zguduie asurzitor pereţii camerei de alături, cărţile tremură pe rafturi şi praful vecinului îşi găseşte loc, cuminte, pe hainele întinse la uscat, în balcoanele apartamentelor vecine. Cîţiva indivizi, stînd la intrare, în cămăşi cu dungă pe mînecă şi umezite de transpiraţie, păzesc blocurile aparent elegante, de 15 etaje, cu plase la ferestre, cu intrări din marmură şi parcări subterane cu telecomandă.

În cartierul de „sus“, un fel de Primăverii bucureştean, însă mult mai mare, străduţele strîmte concurează cu drumurile noastre la numărul şi adîncimea gropilor pe metru pătrat. Săo Luis conduce detaşat! În cartierul de „sus“, locuitorii poartă toţi ochelari Paco Rabanne, cămăşi Polo sau Lacoste, conduc Hyundai Tucson şi verifică ora la ceasurile Tissot. O bogăţie ostentivă şi aproape agresivă. La shopping center-ul din cartier e coadă mereu la supermarket, iar buticurile mici vînd genţi Dolce & Gabanna sau Chanel. (Pare că aici nu există criza economică.)

Pînă a ajunge, însă, la templele de consum capitalist, faci un slalom printre gropi, iar pe drum dai de oameni slăbiţi de soare şi sudoare, cărînd butoaie de apă potabilă, pe biciclete, către blocurile lungite spre soare. Dimineaţa, pe la 8, mai vezi şi tinere cu cîte o plasă uzată de plastic în mînă, cu aceeaşi destinaţie. Pentru că aici, ca şi în Chile, „se poartă“ să ai angajată o empleada domestica (femeie de serviciu), fie că lucrezi zece sau numai două ore pe zi.

Empleada domestica spală, calcă, îţi stă în ceafă cît mănînci, adună din urma ta, ca un aspirator, orice ea consideră că nu-i la locul lui – devine o extensie a corpului, o mînă în plus, cînd trupul ţi-e prea leneş. Pe una dintre ele, care îmi spunea senhora am rugat-o să-mi spună pe nume. A strigat Nossa! Nossa senhora! („Doamna noastră!“)

Multora le place să aibă aceste „ajutoare în casă“, după cum îmi povesteşte Carmen. A venit în urmă cu şapte ani din Rio şi s-a instalat cu familia în „Săo Luis, ilha do amor“ – sau „insula iubirii“, cum e supranumită.

„Dar nu e vorba de o necesitate“ – continuă, ci mai degrabă de „un obicei“ sau „o plăcere“. Este o moştenire colonială cu rădăcini adînci. Cum tot aşa se face că, pentru locuitorii din „interior“, oricine e un senhor sau o senhora. În aceeaşi lume à la Huxely, copiii învaţă la şcoli private, cu o taxă medie pe lună de 600 de dolari şi cer „angajatelor domestice“ să vină şi mai devreme în casă, să le-aducă la pat apa, mîncarea şi sucul de fructe proaspete.

Peisajul balcanic

În drumul spre centrul oraşului treci cu maşina printr-un peisaj care aminteşte, pe alocuri, de Oborul bucureştean, cu blocuri de beton gri-deprimant, croite pe talie de ştrumf. Stau la rînd, înghesuite lîngă stradă, barăci cu mecanici atoateştiutori, patiserii cu produse înecate în ulei şi brînză, şi tanti zîmbăreţe, la vorbă, de partea cealaltă a tejghelei, care se uită aproape cu ură cînd le întrerupi discuţia cerînd să cumperi o sticlă cu apă. Un „nu merge“, „nu se poate“, „maşina e stricată“, „reveniţi mai tîrziu“, generalizat. Pe marginile drumului, de prin geamurile maşinii înalte poţi vedea femei negricioase vînzîndu-şi plăcintele, bărbaţi slabi, fără tricou, golindu-şi vezicile pe lîngă vreun copac şi camioane cu nuci de cocos şi ananas făcînd naveta cîmp – plajă.

În Săo Luis, în nord-estul Braziliei, opusul perfect al bogăţiei din sud, cel puţin clima tropical-umedă se simte la fel de către bogaţi şi săraci. Clasa de mijloc fie lipseşte cu desăvîrşire, fie este bine ascunsă. Fără o zonă-tampon între bogaţi şi săraci, aerul pare şi mai sufocant. Bogaţii din nordul oraşului – pentru că geografia acumulării capitalului e aceeaşi şi în „sudul“ lumii – par că se tem de săraci: nu ies pe străzi, nu iau autobuzul, îşi conduc copiii la şcoală pînă îi văd intraţi în sală, chiar dacă aceştia au 6 sau 16 ani. Săracii se uită la ei cu ochii goi, plini de neînţelegere şi apăsare. Ai putea spune că singura care îi uneşte pe toţi în acelaşi oraş este căldura: deşi sînt doar 30 de grade, aerul e umed şi lipicios, irespirabil şi constant. Noaptea este totuna cu ziua, iar zilele cele mai friguroase numără 23 de grade. Robinetele din băi şi bucătării sînt toate la fel: cu un singur canal, pentru apă rece.

Duş nu poţi face decît cu apă rece, care, pe transpiraţia de după jumătate de zi de lucru, vine ca o binefacere divină. La universitate, cîte o profesoară face un duş între două cursuri şi, din cînd în cînd, mai vezi şi cîte-o studentă cu părul revărsat în chiuveta de la baie, cu o sticlă de jumătate de litru umplută cu săpun lichid, ondulîndu-şi conţinutul peste pletele umede.

„În Brazilia, cînd mama vine acasă de la muncă, nu-şi întreabă copiii dacă au mîncat, ci dacă au făcut baie“– îmi povestea, înainte de plecare, Luis, prietenul meu brazilian, despre ţara lui. Pentru că „Senhora, un brazilian face baie în medie de trei ori pe zi, ni se trage de la indios“ care se spălau mult şi des, adaugă şi un bătrîn socialist, cu barbă albă.

Un campus în nord-est

E un cîmp imens presărat cu căsuţe cu un nivel, cu ferestre strîmte şi camere mult ventilate, unde bucăţi de plastic înlocuiesc pereţii despărţitori dintre birouri – aşa arată campusul Universităţii Statale din Maranhăo. Pe holuri se plimbă leneş pisici ameţite de soare şi foame, şi cîini plictisiţi de toate şi de tot. Între clădiri, maşinile sînt parcate la întîmplare, pe terenul arabil. „Unde-i decanatul?“ am întrebat patru persoane şi-am primit patru răspunsuri diferite. De la fiecare, după posibilităţi, fiecăruia după nevoi: doi agenţi de pază, studentul şi o profesoară pot avea opinii radical diferite într-o chestiune atît de complexă precum ar fi clădirea decanului.

La magazinul din campus, pe un panou de plastic mic este marcat, cu negru, meniul. Cu 1,25 reali, poţi cumpăra un suc de acerola, caja, caju, cupuaçu, goiaba, maracuja sau murici – un suc de fructe îngheţate, rotite agresiv într-un mixer căptuşit cu zahăr. Şi, deşi credeam că un teren de studiu de cinci luni, în cea mai mare piaţă din Chile, mi-a lămurit cam cum e cu neamul dulceţurilor naturale, aici am descoperit că mîncarea are limba ei, nefiind portughezo-braziliană, ci un melanj de cultură africană şi europeană, cu un gust de un exotism rar. Meniul continua cu macarronada, hamburguer, hot-dog sau cachorro quente, vitamina pura ou com cereal – un fel de milkshake local – şi se termină cu comprimidos – adică un amestec de Paracetamol, Tylenol şi alte opt derivate – pentru tot felul de dureri.

Cei nouă mii de kilometri care despart Bucureştiul de Săo Luis înseamnă „aproape“, dacă priveşti din punct de vedere cultural. „Dor“ – cuvîntul cu care ne tot mîndrim că ar exista doar pe plaiul mioritic, există şi în portugheză, tradus în saudades.
 
Tot la fel de bine, nu doar românii „ştiu să se descurce“, brazilienii „dăo um jeito“ şi fac lucrurile să meargă, într-un fel asemănător nouă. Dacă cuvintele există, înseamnă că ele traduc stări şi feluri de a vieţui asemănătoare: fie că-i vorba de statul la coadă la poştă sau pentru plătit facturi, „amabilitatea“ unor domnişorele rujate de la chioşcul de la colţ, vînzarea ţigărilor sau a pastilelor la bucată sau pe datorie, ori haosul aparent al unui oraş ameţitor precum Săo Luis sau Bucureşti. Trăim foarte asemănător, chiar dacă departe unii de alţii.

Luminiţa-Anda Mandache este doctorand în antropologie la University of Arizona.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Regina Elisabeta jubileu
Cauza oficială a morții reginei Elisabeta a II-a a fost dezvăluită
A fost publicat certificatul de deces care dezvăluie cauza oficială a morții reginei Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii.
operaresidence2 jpg
Anunțul Untold care lasă hotelurile fără camere. Un apartament în centru ajunge la 2.386 de euro
Anunțul perioadei Festivalului Untold, 3-6 august 2023, lasă hotelurile și pensiunile din Cluj-Napoca fără camere pe cea mai mare platformă de cazare - Booking.com. Prețurile încep de la 170 de euro și depășesc 2.000 de euro.
Heracleea 22 jpg
Infanteriștii marini români au simulat respingerea unui atac în zona Deltei Dunării
Infanteriștii marini ai Regimentului 307 au desfășurat, în perioada 19-23 septembrie, exercițiul multinațional întrunit „Heracleea 22”, în raionul Mahmudia, din Delta Dunării.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.