Tema săptămînii

Ești mai înalt decît în poze, mi-a zis, săltîndu-și rucsacul pe umeri. Am încercat iar să-mi aprind o țigară. Nu ai adus niște zăpadă? A rîs.

Știți feelingu’ ala cînd se combină prietena ta cea mai bună, care tocmai te-a convins să vii cu ea la o petrecere cu necunoscuți, majoritatea mai mari decît voi, două puștoaice amețite și sictirite de prea multe meditații la mate pentru Bac, și nu e corect.

La final de an, îmi doresc luna de pe cer: o țară normală, care să-mi permită luxul de a-mi putea construi construi visele. Și mă gîndesc să devin, pentru asta, chiar și astronaut.

Dacă ONG-urile vor ști să apere în 2018 dreptul la exprimare, libertatea de conștiință și vor putea contribui un pic la a duce aceste valori înspre mai multă toleranță și nu spre o ruptură mai mare în societate, atunci eu cred că vom putea zice că societatea civilă organizată e cu un pas mai aproape de maturitate

Peru: Oamenii care au avut neînțelegeri trebuie să se lupte într-un meci de box, ca să înceapă Anul Nou fără a aduce ranchiuna din anul ce a trecut.

Planul funcționează de cele mai multe ori ca mecanism de evitare: nu mă confrunt cu acele emoții de frustrare și mă liniștesc cu gîndul că am făcut ceva: un plan. Uneori acesta rămîne însă doar la stadiul de plan.

Păstrăm în noi trecutul așa cum ne amintim că a fost, nu cum s-a întîmplat în realitate.

Avem mai mulţi cititori online decît cumpărători ai revistei tipărite – lucru normal în acest Ev Digital –, dar încă nu ştim cum arată viitorul presei în print. Vom tipări şi vom vedea!

Confuzia pe care o citiţi pe faţa noastră e aceeaşi ca aia pe care o citiţi şi în ochii căpriorului sau ai unui mascul viu prins între faruri. Ştim că răspunsul ar trebui să fie automat, dar ce gîndim, de fapt, este: Cea mai tare fasole făcută scrum, impecabilă pîinea asta de rumeguş natural şi sănătos, fantastică saramura asta de legume şi carne pe care tu, iubito, o numeşti ciorbă. Băga-mi-aş, iar trebuie să beau ca porcul ca să vomit fără să-mi scoată EA ochii

Nu se mai poate stăpîni și te întreabă dacă e adevărat că aici ar fi putut fi Atlantida. (Formulări ca asta mă fac, în loc să răspund pe loc că nu, să am tot felul de ezitări stupide.) Pentru altul, ghidajul tău e din capul locului suspect. Vrei să-l speli pe creier?

Îmi plac vegetarienii cînd își practică opțiunea în mod firesc, fără prea multă doctrină și fără exclusivism țanțoș. Cînd devin militanți, competenți, „științifici“ sau „mistici“, mă amuză și, pînă la urmă, mă irită.

Copilul nu poate fi vinovat pentru simplul motiv că nu trebuie niciodată învinuit, cam așa ar putea fi rezumată noua moralitate a parenting-ului. Un soi de psihanaliză morală second hand ocupă deja biblioteci întregi de sfaturi pentru mame și tați, este interiorizată de tinerii părinți ca o biblie domestică și devine chiar comportament de control civic: să vină protecția copilului la vecini, că-și terorizează copilul, l-am auzit plîngînd de cîteva ori săptămîna asta!

O întîlneşti în sălile de aşteptare de la diverse cursuri extra­şcolare: scriere creativă, caligrafie, limbi străine (cel puţin două), teatru de umbre, pictură pe sticlă, balet, pian şi lista poate continua.

M-a născut cînd avea 19 ani. O adolescentă șatenă, care ține un copil în brațe, așa sîntem în prima noastră fotografie. De nenumărate ori m-am gîndit că viețile alor mei ar fi luat-o, poate, în alte direcții dacă n-aș fi apărut eu. Erau la fel de tineri, iar eu am ales, cumva, pentru ei.

Statistici insinuante despre „româncele care preferă o carieră decît să facă copii“., cu toate că în 2014 s-a înregistrat cel mai mare număr de copii abandonați la naștere sau cele în care peste 11.000 de copii născuți în același an nu au fost recunoscuți de către tații lor.

Aș lăsa baltă și eternele teorii puerile ale „genului liric“ sau „genului epic“, epitetele, metaforele și comparațiile, rudimentele de naratologie, confuzia totală a analizelor de texte poetice. Astea sînt meșteșuguri de tîmpenie, chiar dacă s-a renunțat la „comentariile literare“ în favoarea testelor-grilă. Aș merge numai pe trezirea apetitului pentru lectură. Lectură incitantă, rapidă, interesantă pentru tineri. Literatură serioasă aș face în cercuri, cenacluri și cursuri de creative writing, 

Dacă ăsta a fost „interbelicul“ nostru? Scurta noastră perioadă de dezvoltare și de deschidere care acum se încheie. Dacă revenim iar la vreo formă de autoritarism autohton (în România, pînă și comunismul a avut un specific național foarte ușor de identificat)?

Cei care fumează. Cei care nu mai fumează. Cei care n-au fumat niciodată. Cei care dau de mîncare cîinilor de pe străzi. Cei care cheamă hingherii. Cei care dau șpagă pentru că „altfel nu obții nimic“. Cei care nu dau șpagă nici în ruptul capului. Cei care merg la serviciu cu bicicleta. Cei care merg cu mașina pînă la magazinul de la colțul străzii pe care locuiesc. Cei care ies în stradă să protesteze. Cei care cred că ăia care protestează sînt manipulați, proști, trădători.

Un tataie din ăsta o să dea share la nesfîrșit la toate fotografiile din vacanță ale fiului, nurorii și nepoțelei. Fiul cu familia în Grecia, prin sudul Spaniei, în șlapi. La bulgari, arși pe față și pe umeri, cu beri reci și supe cu cartofi prăjiți în față, într-o crîșmă oarecare. La pescuit pe undeva pe lîngă oraș, poze tremurate și defocusate, cu nepoțica în crocși roz prinsă în plină alergare undeva la țară.

Se vehiculează pe Internet că vaccinurile conţin mercur, iar mercurul provoacă autismul – unul dintre cele mai întîlnite mituri. Dacă s-ar uita pe prospectul unui vaccin, nimeni la ora actuală n-ar găsi acest lucru, pentru că vaccinurile moderne nu conţin mercur.

În Occident, mai ales în SUA, se vorbește mult despre self-esteem, se scriu mii de cărți motivaționale și inspiraționale.

E destul de dificil de vorbit despre stimă de sine și încredere cînd valorile astea sînt aproape mereu cuantificate în inimi virtuale și cifre care teoretic reprezintă cîți oameni te plac – și, practic, însemnătatea cifrelor ăstora are atît de multe variabile, încît merită un reportaj separat.

Necunoscutul din oglindă este demn de milă doar dacă are plăcerea perversă și perdantă de a-și plînge singur de milă.

Convingerea mea e că, de regulă, scriitorul român e scufundat în, năclăit de complexe.

Dacă stima de sine a breslei profesorilor nu se va restabili curînd, măcar acceptarea de sine a fiecărui profesor să fie salvarea sistemului nostru educațional, deci a copiilor noștri.

Ajută oare oraşul (Bucureşti) la stima de sine a femeilor în diversitatea lor?

Încrederea și încrederea în sine mi se pare că sînt dintre acele cuvinte „la modă“, acele meme care circulă în organizații și au ajuns să fie goale de sens.

De aici începe o altă luptă epopeică pe care o cunoaștem cu toții: care jumătate este mai bună, mai valoroasă?

O carte ajunge să fie ceea ce este pentru că la ea au trudit și un redactor, și un corector, și un ilustrator, și un DTP-ist, apoi niște oameni într-o tipografie.

Cum menţinem educaţia copiilor noştri pentru a nu-i transforma din oameni care gîndesc în consumatori?

O librărie cum e Cărturești Carusel, pe care eu o consider cea mai frumoasă din sud-estul Europei, nu va putea fi înlocuită de un magazin online ever.

Noi tot trimiteam absolvenți pe piață gata să moară de foame! Dar, în ultimii cinci ani, chiar au apărut mai multe cărți ilustrate de artiști români.