Valoare, adevăr, modestie

Publicat în Dilema Veche nr. 722 din 21-27 decembrie 2017
Valoare, adevăr, modestie jpeg

Se vorbește de mîndria și de empatia pe care o emană fiecare generație, catalogate din punct de vedere sociologic, ca gen Y, Z, baby boomers sau millennials, dar defalcări pe meserii se fac poate doar în firme de recrutare cu scopul de a întemeia firme cît mai compatibile. Și ai să rîzi, dar generația născută în ’92-’97 a ajuns deja în postura omului angajat sau a celui care recrutează… Plecînd capul, cîrmuim discuția către artiștii tineri de acum, pentru care există deja două planuri ale faimei, cea a profilului public de pe site-urile de socializare, unde persoana e prezentă și prezentată cu o doză mai mare de mîndrie decît de empatie, și latura socială mai personală a omului „de vernisaj“, „de petrecere“, pe care îl găsești în atelier sau la premieră.

Așadar, prima întrebare este pentru această a doua persoană:

Cum te vezi tu?

● E destul de dificil de vorbit despre stimă de sine și încredere cînd valorile astea sînt aproape mereu cuantificate în inimi virtuale și cifre care teoretic reprezintă cîți oameni te plac – și, practic, însemnătatea cifrelor ăstora are atît de multe variabile, încît merită un reportaj separat. Nu susțin discursul anti-social media prin care interacțiunile umane sînt considerate distopice (deși chiar au o formă destul de bizară acum), dar parametrii în care noi, adolescenții și tinerii, definim ce merită încredere și ce nu, și cît de confortabil ne simțim în propria piele variază de la o zi la alta, în funcție de artiștii sau influențele din alte domenii de care dăm în luna respectivă. Deși e greu de recunoscut cît de mult preluăm din atitudinea și credo-ul unui, de exemplu, regizor care știe să pună pe ecran niște momente care ni se păreau imposibil de extras din realitate și date mai departe, sau ale unui rapper care reușește să bifeze și nevoia de poezie, de pildă, oamenii ăștia sau curentele de care dăm în zecile ore de stat cu capul în Internet chiar au un efect real asupra felului cum ne raportăm la noi înșine. Sună superficial, dar de fapt e un drum spre autocunoaștere care se manifestă foarte organic – ne definim, cel puțin acum, la început, prin lucrurile care ne surprind prin cît de tare rezonăm cu ele, un fel de surpriză că nu sîntem singuri, de fapt. Și pe cît de periculos e să îți ghidezi principiile și gusturile într-un ritm atît de fluid, pe atît de mult poți să crești în felul ăsta. (Teona Galgoțiu, regizoare de film)

● Mă văd dinăuntru și, avînd în vedere că fiecare persoană vede lucrurile diferit, mă simt minunat cu asta. Atîta timp cît îmi asum treaba asta și există un minimum de autocontrol, bun-simț și sinceritate, totul merge ca uns. (Ana Olar, artist plastic)

● Eu mă văd ca pe un eșec din cauza așteptărilor nerealiste și neadaptate la modelul meu de a fi. Ai mei au fost ingineri, eu sînt un artist în negare. Doare oarecum să știu că sînt o dezamăgire pentru ei și pentru cei din jurul meu, dar cu timpul începe să-mi pese din ce în ce mai puțin. În momentul ăsta, nu am încredere în mine și în ce pot. (Tudor Grădinaru, fotograf)

● Valabil pentru mine și pentru mulți din generația mea: e mai greu să ai încredere în tine în școală (facultate) decît după ce o termini; acum, că am terminat, în loc să mă simt în plop, mă simt minunat, relaxată și cred mai tare în mine. Știu cine sînt, ce vreau de la mine ca artist și nu alerg după nimic. Totul se întîmplă fix cînd trebuie să se întîmple; din încredere vine împlinirea. (Alina Tofan, actriță)

● Dacă întrebarea mă vizează, e simplu: acum nu mă văd artistă. Dacă nu mă vizează, nu știu să spun cum se văd ei pentru că nu i-am întrebat. Știu doar cum percep eu că sînt ei. Iar aici doresc să mă refer doar la cei care-mi sînt cei mai apropiați, adică la artiștii tineri din teatru. Pendulează mereu între un entuziasm ușor înduioșător, mînat doar de primul instinct al tinereții creative, lipsit de o bază de cunoștințe socio-culturale solide și o sumedenie de frustrări și frici, de mari așteptări și de și mai mari dezamăgiri. Asta îmi amintește de o „definiție“ a adevăratului teatru, oferită de Antoine Vitez. El spune, în Teatrul ideilor, că marca marelui teatru este reprezentată de oscilația de la universal la particular. Și detaliază foarte elocvent afirmația. Viața măruntă, viața oamenilor obișnuiți conține toată mitologia și toată istoria și, reciproc, marile destine ale marilor personalități pot fi reduse la afaceri care se rezolvă la masă sau în pat. Cu alte cuvinte, pendularea artiștilor tineri înclină prea mult spre particular și prea puțin spre universal, iar cînd încearcă să ajungă la universal pierde legătura cu particularul și se transformă în ceva „în general“, în ceva abstract, în clișeu, în ceva echivoc sau în truism. N-aș spune că e o generație cu totul ieșită din tipare, ba din contra. E, ca orice tînără generație, o generație aflată la vîrsta căutărilor intermitente. E o generație prea puțin curajoasă și prea slab pregătită, dar cu asta cred că am făcut deja o judecată de valoare care nu convine principiilor epocii noastre. (Andreea Ciocîrlan, regizoare de teatru)

Este interesant de observat și fenomenul de grup al artiștilor pe Facebook sau pe Instagram, cum se distribuie unii pe alții, cine după cine umblă și de cîtă promovare sinceră are parte cineva. Din fericire, știu cu siguranță că aceleași platforme reușesc să nască prietenii în privat, colaborări, iar dracul nu e atît de negru precum industria advertising-ului. Și așa trecem la a doua întrebare:

Avem încredere în noi şi în generația noastră?

● Există o fragilitate foarte specifică, născută în mare parte din cît de expuși sîntem la informații de toate felurile și ce torente de opinii ne plonjează în cap, dar care totodată se cristalizează de multe ori în idei de proiecte sau, pentru cei dintre noi care vor să păstreze descoperirile importante la un nivel mai intim, în discursuri entuziaste între oameni apropiați, care de multe ori sînt îndeajuns. Deci, cumva, cu cît reliefăm mai precis universul personal și reușim să articulăm cum ne simțim în legătură cu ce se întîmplă în jur (proces greu, avînd în vedere că totul e atît de personalizat acum, și aranjat la detaliu într-o infinitate de forme de autoportret virtual), cu atît mai încrezători sîntem nu neapărat în noi, că ăsta probabil e un scop de lungă durată, ci în căutarea noastră. Cred că, oricît de stupid sună, avem încredere în nesiguranța noastră, care lasă loc de o explorare, sper eu, interminabilă. (Teona Galgoțiu, regizoare de film)

● Presupun că dacă eu fac parte din această generație și observînd că o generație este determinată de tot mediul înconjurător, sînt niște pattern-uri care se repetă. Deci ceea ce gîndesc eu nu este mult îndepărtat față de o gîndire de masă, cel puțin în cercurile din care fac parte. Chiar dacă nu sînt mentalități identice, fiecare fiind unic, ne învîrtim în jurul, aproximativ, acelorași paradigme. (Ana Olar, artist plastic)

● Sînt conștient că generația actuală este o generație de sacrificiu, distrusă de două mentalități diferite. La un moment dat va fi creat un echilibru, însă deocamdată este încă discrepanța între totalitarism și libertate, între „ce (se presupune că) trebuie să faci“ și „ce vrei să faci“. (Tudor Grădinaru, fotograf)

● Unii aleg calea comodității și vor să joace și ei, în timp ce alții se dau cu capul de pereți să fie creativi, să fie ei, să propună lucruri inedite, puternice și de impact. Sînt unii care aleargă după glorie, în timp ce alții fac asta pentru că nu există altfel, pentru că au prea mult de spus, prea multă iubire și prea multă revoltă. (Alina Tofan, actriță)

● Cred foarte tare în instinctele mele. Generația mea cred că este una cu un real potențial care va ajunge departe cu siguranță dacă își conștientizează valoarea și pune în practică ceea ce învață. (Diana Lemnaru, artist plastic)

● Mi se pare surprinzător faptul că, atunci cînd mi-ai propus acest mini-interviu, mi-ai zis că mă știi sigură pe mine, iar reportajul vrea să fie tocmai despre self-esteem. În pofida faptului că încerc să impun o imagine care să denote încredere în sine, în esență sînt o persoană plină de îndoieli pînă la autodistrugere. Iar pe ei, pe tinerii artiști, îi văd la polul opus față de mine. Sînt prea siguri pe ei, mai ales atunci cînd greșesc și le e frică să o recunoască. Asta e meteahna generației din care se presupune că fac parte. Vorbim prea mult despre asumare, dar nu ne asumăm mai nimic, poate doar succesele efemere și laudele reprobabile. Temerea mea cea mai mare în privința acestei generații este lipsa ei de luciditate, afundarea orbească și insesizabilă a artei ei în politică, în plăcerea de a debita statement-uri superficiale pe bandă rulantă. (Andreea Ciocîrlan, regizoare de teatru)

De multe ori ne este mult mai ușor să vedem așchia din ochiul celuilalt și să ignorăm bîrna din ochiul propriu, căzînd ușor în păcatul mîndriei și uităm să ne raportăm mai întîi la valorile cu care am crescut. Self-esteem-ul vine odată cu reușitele și proiectele duse la capăt, pe care apoi le prezentăm lumii.

Ce înseamnă pentru noi stima de sine?

 Este echivalentă cu sinceritatea față de acțiunile tale și cu asumarea. (Ana Olar, artist plastic)

● Stima de sine: valoare, adevăr, credință, bunătate, modestie. (Diana Lem­naru, artist plastic)

● Pentru mulți, stima de sine presupun că se referă la statutul social și financiar pe care fiecare îl poate atinge. Pentru mine, cel puțin, reprezintă atingerea unui punct în care conștientizezi evoluția ta, atît personală, cît și din punct de vedere profesional, o evoluție substanțială și cvasi-constantă. (Tudor Grădinaru, fotograf)

● Eu nu cred în așa ceva. Mă trimite cu gîndul la mîndrie excesivă și iraționalitate. Cred, mai degrabă, în demnitate decît în self-esteem. Iar demnitatea se află în strînsă relație cu asumarea. Ca să fii demn, trebuie, mai întîi, să fii responsabil. Tinerii sînt prea tineri pentru a fi responsabili. Iar artiștii generației tinere, și la acest capitol, oscilează între autocompătimire și autoamăgire. Nu sînt nici cei mai răi dintre cei mai răi, dar nici cei mai buni dintre cei mai buni. Sînt doar lipsiți de direcție, iar asta nu e deloc condamnabil. Respectul și-l vor cîștiga de partea lor atunci cînd își vor da seama că trăiesc într-o lume atît de propice afirmării teatrului, adică într-o lume hipersensibilă, vulnerabilă la absolut orice, capabilă de prea multă empatie, de cele mai multe ori, canalizată pe piste false sau bazată pe motive și motivații absurde. (Andreea Ciocîrlan, regizoare de teatru)

Aș îndrăzni să afirm că este prematur să tragem o concluzie universal valabilă pentru întreaga noastră generație, aflîndu-ne la început de drum, indiferent de numărul de proiecte, pentru că tot ceea ce ține de imaginea pe care o avem despre noi și despre colegi se naște în timp. Pe de altă parte, imaginea din mediul online este cea a unor oameni foarte siguri pe sine, cărora nu le e frică să se arunce cu totul în munca (arta) lor, deși este clar o consecință a necesității networking-ului, unealta cu care vindem bilete la teatru, la concerte, lucrări sau cu care invităm prieteni la vernisaje. Dincolo de această imagine, se ascund tineri care încă își cresc identitatea atît de diversă și care de-abia peste cîțiva ani vor lăsa în urmă niște curente recognoscibile. 

Ileana Zirra este scenograf.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

usa hot apartament
O femeie din Alba Iulia s-a întors acasă după trei zile și a găsit un bărbat mutat în locuința ei
O femeie din Alba Iulia care s-a întors acasă după trei zile și a găsit un bărbat mutat în casa ei. Acesta intenționa să plece cu sume de bani și bijuterii din locuință.
20 jpg
De la eșecurile lui Putin, la iluziile lui Zelenski
O privire comparativă a evoluțiilor recente diferite, ale fostelor republici sovietice socialiste, cu capitalele la Moscova și Kiev, poate limpezi ceea ce pare a fi acum o ceață densă pe teritoriul Federației Ruse și un soare incert, pe cerul nu tocmai senin al Ucrainei.
carabineri jpg
Tânăra din Cluj care a ucis în chinuri un italian și-a aflat sentința. Pedeapsa este exemplară
Judecătorii italieni au condamnat la ani grei de închisoare o româncă acuzată că a ucis în chinuri un bătrân pe care ar fi trebuit să îl îngrijească. Procurorul ceruse închisoare pe viață pentru ea.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia