Ploaie şi vin

Plouă torențial. Vii sub plapumă, la cafea?

Am așteptat-o la gară, în orășelul din nord pe care l-am ales la întîmplare, primul loc care mi-a venit în minte cînd ea, neașteptat, mi-a răspuns cu un mesaj scurt (hotărăște unde și cînd) – și s-a arătat entuziasmată de ideea de-a petrece revelionul împreună, doar noi doi, într-un loc absolut necunoscut.

Zi-mi ce aștepți

frigul pînă la glezne, zăpada pînă la umeri și locul cald de sub furou

Mmmm, am la ce mă gîndi tot drumul

M-am uitat la ceas: încă o jumătate de oră. Am ieșit din sala de așteptare, să fumez. Se înnoptase deja. N-am reușit să trag decît un fum: frigul și întunericul erau exact ca înăuntru, plăci înguste și jerpelite de care încercam să nu mă ating – dar ploaia era de neocolit, o apă compactă care cădea fără întrerupere, împroșcînd în toate direcțiile ca dintr-un cer ciuruit – imposibil să ascunzi jarul țigării, să păstrezi tutunul neatins pînă la filtru.

Ploua și la prînz, cînd am ajuns eu, dar era o ploaie măruntă și rece care părea că e gata oricînd să se transforme în lapoviță și ninsoare – și gîndul că s-ar putea să ningă m-a încîntat. Pe unde ești? i am scris.

Nu există taxiuri în oraș, mi-a spus bărbatul gras care coborîse odată cu mine din personalul de Sighet, nici autobuze interne. E un oraș mic, tinere, nu-ți trebuie mai mult de 20 de minute să-l străbați pe jos. Sălăuța? Ții strada asta și, după ce treci de liceu, imediat pe dreapta, dai de hotel, mi-a mai zis, apoi a dispărut în biroul impiegatului.

Pe Pont des Arts, cu Maga, a intrat mesajul de la ea.

A trebuit să aștept mai bine de o jumătate de oră în holul hotelului pînă să apară cineva.

E frig acolo?

doar de la umeri în jos

Ce simplu ar fi să putem căra mereu cu noi un foc

păi, nu asta facem tot timpul?

Sau să intrăm în burta unui animal care să ne poarte în el. Ce cald ar fi

ori la capătul unei rochii, sub electricitatea dantelei

S-ar putea să nu fie comod, de la atîta electricitate. Mai bine sub mătase groasă indiană

ne așteaptă o iarnă grea sub mătasea indiană

Cu siguranță e loc sub ea și nu te vede nimeni acolo.

ceilalți or să creadă că e o casă goală sub mătase și o vor ocoli

Casele de sub mătase sînt mereu mici și întunecoase, cît să adăpostească un necunoscut. Poate fi înspăimîntător pentru cineva din exterior

Cameră matrimonială nu aveau la Sălăuța, așa că am luat o cameră dublă. De la magazinul alimentar din centru, singurul care mai era deschis la ora aceea, am cumpărat două sticle de vin și trei pachete de țigări. Orașul era pustiu. Un cap de oaie pe masă la primărie, exact ca n versurile lui Dumitrașcu.

În cameră, frig. Am lipit paturile unul de altul. Am pus telefonul la încărcat și am ascultat piesa pe care mi-o trimisese ea imediat ce trenul plecase din Cluj.

faaaaaaaain!

Ce-mi place accentul ăsta al tău, îl aud și cînd scrii

Cum pot oamenii să trăiască aici? Ieșisem pe balcon. Vreme de o țigară am numărat exact două mașini trecînd în viteză pe strada principală și o femeie cu o pungă albastră de plastic pe cap traversînd parcul. La mijlocul lui, un brad strîmb, îmbodobit în exces, și o instalație cu beculețe clipind rar. Și ploaia care își dublase între timp forțele.

Toată noaptea te-am visat. Stăteam în pat, îmbrățișați, și eram foarte fericiți. Tot felul de personaje mari și mici deschideau ușa camerei și noi izbucneam în rîs. A fost o noapte frumoasă Am șters imediat mesajul. Dacă rămîneam acasă, cu siguranță aș fi mers (pentru al cîtelea an?) la MegaPark, la petrecere cu gașca, m-aș fi îmbătat pulbere, aș fi dormit la ea. Iar dimineața – rușine și groază și dispreț, ca de atîtea alte dăți. Mai bine aici, în orășelul acesta mort, așteptînd o femeie necunoscută.

Sărbători fericite și la mulți ani, fam M.P.

Un an nou plin de bucurii alături de cei dragi – fam I și E.P.

Delete, delete. Cu ce naiba desfac vinul? Și nici un pahar în cameră, nimeni la recepție, restaurantul hotelului – închis.

La mulți ani! fam R.

Ai avut dreptate. Puritate e o carte teribilă. Am citit-o în două nopți. Să ai un an nou minunat. R.

Delete.

A fost singura care a coborît din tren. Ploua torențial. Ești mai înalt decît în poze, mi-a zis, săltîndu-și rucsacul pe umeri. Am încercat iar să-mi aprind o țigară. Nu ai adus niște zăpadă? A rîs.

Am făcut dragoste imediat ce-am intrat în cameră. Avea sînii mici și un tatuaj cu un fluture negru pe omoplatul stîng. Mi-ar fi plăcut să ningă, am spus. Apoi am fumat în întuneric, fără să vorbim, întinși unul lîngă altul. Apoi am făcut dragoste din nou. N-aș fi știut ce să fac altceva în preajma ei. Ea tăcea, eu nu reușeam să-i spun nimic. M-am uitat la ceas (aproape zece) și mi-am amintit de vin. M-am tot învîrtit cu sticla prin întunericul din cameră, am izbit-o de perna îndoită, sprijinită de perete, așa cum văzusem că fac amicii mei cînd se strica tirbușonul, am încercat să bag dopul înăuntru – nimic. Stătea întinsă pe pat și mă privea. Aș fi făcut orice să nu mă privească așa, dar nu reușeam decît să agit în zadar sticla aceea nenorocită. La unșpe m-am întins iar lîngă ea. De data asta nici măcar nu i-am scos tricoul. S-a terminat oricum atît de repede încît ar fi durat mai mult să-l îmbrace din nou. Am ieșit pe balcon. Ploua fără oprire. Vreme de două țigări n-a trecut nici o mașină și nici un om. În cameră, întinsă pe pat, cu lumina de la ecranul telefonului acoperindu-i fața, ea zîmbea. M-am așezat în fotoliu și am închis ochii. Dacă m-ar ajuta cumva, îmi repetam, dacă ar face ea cîteva gesturi – sau măcar să spună două-trei vorbe, să ieșim din situația asta penibilă. La 12 fără zece m-am strecurat în pat și i-am urat la mulți ani. M am lipit de spatele ei. Nu s-a mișcat. La 12 fără șase minute ne-am aprins deodată țigările. Apoi am început să tremur și m-am acoperit cu plapuma. Cînd m-am trezit, eram singur. M-am uitat la ceas: 4 jumate dimineața. Trebuie s-o iubești în zilele astea mărunte, umede și murdare, în care ceața – se spune asta – mănîncă zăpada, și zăpada e ca o femeie bolnavă – și tu o iubești – și să știi – fără să te mai gîndești – c-are să se termine. Mesajul era trimis de mai bine de-o oră. Pe măsuța de lîngă geam, sticla de vin mă aștepta desfăcută. 

Dan Coman este scriitor. Cea mai recentă carte publicată: Insectarul Coman, Editura Charmides, 2017.