„Oamenii care doar supravieţuiesc nu au dorinţe“ – interviu cu psihologul Zenobia NICULIŢĂ

Publicat în Dilema Veche nr. 723 din 28 decembrie 2017 – 10 ianuarie 2018
„Oamenii care doar supravieţuiesc nu au dorinţe“ – interviu cu psihologul Zenobia NICULIŢĂ jpeg

Cum funcționează mecanismul dorin­ței?

În primul rînd trebuie să facem distincția între dorință și nevoie. Nevoile sînt impulsuri care izvorăsc din interiorul nostru, de obicei dintr-o lipsă. Maslow, faimosul psiholog american, care a propus teoria Piramidei trebuințelor umane, spune că cele mai multe și frecvente trebuințe sînt acelea care izvorăsc dintr-o nevoie, o lipsă acută din interior, ca de exemplu nevoile fiziologice, de siguranță, de apartenență, de a fi iubit și acceptat, dar și o serie de trebuințe pe care le numește „superioare“ și care se învață. În sensul în care nu ai o lipsă acută în tine, care să-ți spună, de exemplu, că ai nevoie să vezi un tablou frumos, dar pe măsură ce ai parte de această experiență, ea va funcționa mai departe ca un declanșator pentru o altă trebuință din aceeași categorie. Mai mult, Maslow spune că trebuințele de la bază se sting prin împlinire. Ți-e foame, mănînci, te saturi. Însă trebuințele superioare se autoalimentează. Cu cît experimentezi frumosul, autoactualizarea sinelui, cu atît realizezi că ai nevoie de asta ca să te simți împlinit. Și așa ajungem la dorință. Dorința este tot un concept din categoria acestor fenomene motivaționale, numai că ea nu corespunde neapărat unei nevoi interioare, ci mai degrabă unei așteptări sau proiecții pe care ne-o facem cu privire la ceea ce credem noi că s-ar întîmpla dacă obținem acel lucru. În esență, cred că am putea spune că dorința servește ca un mijloc de a reduce distanța dintre eul meu ideal și eul real. Ceea ce simt că sînt și că experimentez în momentul de față și ceea ce funcționează ca un model. Cu cît distanța se micșorează, cu atît mă simt mai împlinit.

Sînt unii care, după ce își ating visul, își dau seama că nu l-au dorit de fapt.

Depinde foarte mult de conținutul do­rinței și de felul cum te raportezi la ea. Cu siguranță există o categorie mare de dorințe care își mențin forța mo­ti­va­țională interioară tocmai prin faptul că sînt neîmplinite și că goana după ele e mai palpitantă decît împlinirea în sine a dorinței. Alte dorințe sînt legate de semnificația pe care o acordăm acțiunilor și vieții noastre. Îmi doresc, de exemplu, să știu că am dat ceva valoros familiei mele, comunității în care trăiesc sau omenirii în general.

Există așadar categorii de dorințe?

Cu siguranță. Există dorințe realiste, care pot fi împlinite, și dorințe nerealiste. Aspirații și himere. Există dorințe care ne sînt activate de anumite experiențe: nu știam că îmi doresc cu adevărat asta pînă nu m-am confruntat cu o situație care a declanșat în mine dorința. Imaginea respectivă, care mi-a fost activată prin intermediul unei cărți, al unui film sau al unei observații personale, devine un fel de etalon. Încep să îmi compar experiențele mele cu imaginea aceea deseori subiectivă, alunecoasă, care nu e foarte ușor de cuantificat sau concretizat în viață.

Așa se nasc frustrările?

Unele dintre frustrări se nasc din iluzia că ceilalți par să obțină mai ușor sau mai mult din ceea ce ne dorim. Altele au de-a face cu dorințele nerealiste sau inaccesibile.

Aceste dorințe sînt atît de puternice pentru noi pentru că se conectează la un anumit nivel cu temerile noastre fundamentale. De exemplu, mă tem că nu sînt un bun profesionist, că am muncit degeaba și nu am reușit să ajung la un nivel de competență. La un moment dat văd însă imaginea unui om pe care îl admir și care scoate din geantă un laptop și începe să lucreze. În mintea mea, laptop-ul se suprapune peste imaginea succesului: un profesionist lucrează pe un laptop, așa că, dacă aș avea un laptop, aș fi mai bun, aș putea să fiu, în sfîrșit, profesionistul.

Dar te ajută sau nu să obții acel instrument al concretizării dorinței?

Nu la modul obiectiv, dar mă ajută, pentru o perioadă, să nu mai simt îndoiala aceea profundă, pentru că am externalizat-o. Nu eu sînt de vină, ci faptul că nu am ceea ce-mi doresc. Așa că visez la acest laptop, fac eforturi să-l cumpăr. După ce îl am, îl deschid și observ că ideile mele sînt exact cele pe care le-am avut și înainte. Și intru în disonanță, o stare extrem de greu de tolerat. Disonanța cognitivă se referă la faptul că există o ciocnire între două idei care au la fel de mare valoare de adevăr și impact pentru mine. Efortul pe care l-am depus ca să obțin ceva și beneficiul pe care mi-l aduce acea achiziție. Am muncit pentru laptop și descopăr că nu-mi folosește. Iar această disonanță devine atît de insuportabilă încît oamenii dezvoltă diferite strategii ca să-i facă față. Pot ajunge să confer laptop-ului o mai mare importanță și să mă mint pe mine că totuși a meritat efortul. Sau pot să mă izbesc puternic de disconfortul disonanței mele și să o accept ca atare, să spun că am fost un idiot, am muncit ani de zile pentru ceva ce nu a meritat, sau să mă cobor și să spun de ce am muncit atîta pentru acest lucru. Confruntarea asta este însă extrem de complicată.

Cu alte cuvinte, fii atent la ce îți do­rești?

Da, fii atent la felul în care te autoa­măgești cu privire la dorințele tale. Formulăm niște dorințe în termeni care sună bine. Vedem partea luminoasă a împlinirii. Ignorăm, însă, voluntar sau sub­conștient, dimensiunile care vin la pachet cu această împlinire. Îmi doresc un copil – dar știu ce presupune existența sa? Îmi pot asuma toată dedicarea, efortul, dar și dezamăgirile? Dorințele noastre tind să fie unidimensionale, focalizate exclusiv pe beneficiile pe care le-am obține.

Cum faci față dezamăgirilor?

Dezamăgirile sînt mai ușor de tolerat atunci cînd avem mai multe domenii de interes. Cînd nu sînt omul unei singure dorințe.

Dacă însă dezamăgirea mă lovește din plin, cred că e important să fiu onest(ă) cu mine și să-mi permit să fiu vulnerabil(ă), să-mi asum dezamăgirea. Apoi mă voi întreba de ce mi-am dorit acel lucru. Pentru că răspunsul, căutat cu onestitate, îmi dezvăluie lucruri despre mine care conduc la înțelegerea locului de unde se alimentează dorința. Nici unul dintre noi nu trăim, de fapt, din rezultatul dorințelor noastre împlinite. Nu asta ne face ceea ce sîntem. Trăim și ne dezvoltăm din nevoile fundamentale, din crezul nostru, din credințele noastre de bază. Și în al treilea rînd, relațiile semnificative sînt cele care ne susțin: oamenii cu care ne conectăm, rețeaua de sprijin, cei care nu mă forțează să ignor dezamăgirea, ci îmi validează emoția, știu să încurajeze, să plîngă lîngă mine, dar și să tacă. Cu cît rețeaua de sprijin e mai puternică, cu atît sînt mai mici șansele să mă pierd în dezamăgire. Și cu cît am mai multe zone de interes, cu atît mai ușoară va fi și revenirea. Pentru că sînt și alte dimensiuni ale existenței mele unde pot investi. Există zone care să mă mobilizeze, nu să mă facă să evit dezamăgirea, ci să-mi ofere resursele pentru a o asimila.

Ce ne facem cu greutatea dorințelor altora, proiectate asupra noastră?

Cînd sîntem copii, sîntem prea puțin capabili să le gestionăm. Copiii preiau multe din proiecțiile părinților. Responsabilitatea cade în curtea părinților, iar aceștia trebuie să conștientizeze foarte bine fenomenele de proiecție. Ca adulți ne putem întoarce să analizăm dorințele noastre de viață și să ne întrebăm în ce măsură le-am preluat sau le-am născut noi și vrem să le păstrăm.

Credeți că românii sînt o nație de oameni dezamăgiți?

Dacă vorbim despre părinții noștri care și-au trăit viața adultă în perioada comunismului, cu siguranță există, pe de o parte, cadrul general al lipsei. Or, psihologia lipsei continue se aliniază cu lipsa aspirațiilor în încercarea de a te limita la supraviețuire. E modul de a te pune la adăpost de dezamăgire. Oamenii care doar supraviețuiesc nu au dorințe, oamenii care trăiesc și experimentează – aceia au dorințe. Pe de altă parte, vorbim despre teama de a-ți permite să te bucuri. E mai greu de tolerat să speri la o bucurie, iar bucuria să-ți fie luată, decît să nu-ți permiți de la început să speri. Te poți amăgi și să-ți spui că, de fapt, tu nu ți ai dorit acel lucru. E confortabil și deseori alegem varianta confortabilă în detrimentul celei care ne ar permite să creștem, să ne dezvoltăm.

Deciziile de final de an?

Pe de o parte, vorbim despre un curent, o modă preluată din străinătate, iar pe de alta, despre o soluție exterioară pentru o problemă interioară. Cînd am niște domenii de viață în care mă simt neîmplinit, nu am resursele interioare ca să fac față, să mă dezvolt, să rezist – îmi propun, la finele anului, să iau anumite decizii. Bineînțeles, cele mai frecvente sînt legate de greutatea corporală, sport, sănătate, apoi vin cele legate de profesie. Practic, se leagă de acele zone din identitatea mea ideală care nu se potrivesc cu eul meu real. Și pentru o perioadă funcționează ca mecanisme de procrastinare: de la 1 ianuarie voi face acel lucru, dar pînă atunci mă complac în comportamentul obișnuit, cel care îmi dă confort. Practic, rolul deciziilor e să mă facă să mă simt bine cu mine, pentru o perioadă.

Planul funcționează de cele mai multe ori ca mecanism de evitare: nu mă confrunt cu acele emoții de frustrare și mă liniștesc cu gîndul că am făcut ceva: un plan. Uneori acesta rămîne însă doar la stadiul de plan.

Bineînțeles, orice exercițiu de igienă mentală de Anul Nou este binevenit. Dar e bine să intrăm în noul an cu mintea deschisă pentru lucrurile bune și realiste, motivațiile să fie pozitive: vreau să slăbesc pentru că mă voi simți bine, nu negative, care izvorăsc din teamă: mi-e teamă că mă voi îngrășa atît de tare că nu mă va mai plăcea nimeni. Cele pozitive sînt întotdeauna mai ușor de atins.

a consemnat Stela GIURGEANU

Foto: flickr

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.