⬆
dorinţe, ţeluri, rezoluţii
Cum e să visezi în haos?
La final de an, îmi doresc luna de pe cer: o țară normală, care să-mi permită luxul de a-mi putea construi construi visele. Și mă gîndesc să devin, pentru asta, chiar și astronaut.
Acel moment din an
Silueta de invidiat e naturală cînd ai 20 de ani, însă de la 35-40 de ani încolo, devine o slujbă cu normă întreagă să o păstrezi.
Umorul românesc, în patrimoniul UNESCO
Tot mediul de business, expat sau românesc, este din ce în ce mai îngrijorat. Starea generală este una de „Nu am văzut așa ceva din ’90 și pentru prima oară nu mai avem perspectivă în țara asta“. Proiectele de viitor, de investiție și dezvoltare sînt puse toate, acum, pe pauză.
Bucăţi de dorinţe din ultimele zile
În cinci zile s-au strîns 10.000 de euro, am găsit o rulotă, am găsit o firmă de construcții care să refacă în primăvară căsuța de la zero. În cinci zile.
Cîteva păreri pentru ONG-uri
Dacă ONG-urile vor ști să apere în 2018 dreptul la exprimare, libertatea de conștiință și vor putea contribui un pic la a duce aceste valori înspre mai multă toleranță și nu spre o ruptură mai mare în societate, atunci eu cred că vom putea zice că societatea civilă organizată e cu un pas mai aproape de maturitate
„There's No Cure For Love“
Momentul în care m-a înțărcat. Și-a legat pieptul cu o basma și mi-a spus că are „buba“. Eu mă cățăram pe ea, adormită, căutînd sînul. Mă mîngîia pe cap și îmi spunea „nu mai are mama“. Adormeam la loc, sugînd în gol.
Ce facem ca să ne fie bine?
Peru: Oamenii care au avut neînțelegeri trebuie să se lupte într-un meci de box, ca să înceapă Anul Nou fără a aduce ranchiuna din anul ce a trecut.
Timp liber. Şi-o cafea, vă rog
Timp liber, cît mai mult timp liber! A, și să-i scot pe-ai mei la o cafea. Habar n-am în ce categorie intră chestia asta, da’ poate știu ei răspunsul.
Scurtă istorie a rezoluțiilor de Anul Nou
Dacă babilonienii își țineau cuvîntul, dumnezeii lor le-ar fi acordat favoruri pentru anul care urma. Dacă nu, ar fi căzut în dizgrație – și nimeni nu vrea să intre în dizgrația zeilor.
„Oamenii care doar supravieţuiesc nu au dorinţe“ – interviu cu psihologul Zenobia NICULIŢĂ
Planul funcționează de cele mai multe ori ca mecanism de evitare: nu mă confrunt cu acele emoții de frustrare și mă liniștesc cu gîndul că am făcut ceva: un plan. Uneori acesta rămîne însă doar la stadiul de plan.
Lungul drum către casă
Păstrăm în noi trecutul așa cum ne amintim că a fost, nu cum s-a întîmplat în realitate.
Mic mozaic de dorințe
Nerealizabil, varianta 1: Îmi doresc ca socialul în care trăim să nu ajungă o grădină înconjurată de sîrmă ghimpată.
