Mic mozaic de dorințe

Ioan Andrei IONESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 723 din 28 decembrie 2017 – 10 ianuarie 2018
Mic mozaic de dorințe jpeg

Dorința de ziua de naștere? Mi-aș dori să-mi schimb perspectiva asupra mea pînă cînd instalez o stare de fericire în care așteptările devin doar povești.

Cînd mănînci ceva nou: ador să mănînc ceva deosebit, să încerc gusturi și combinații nemaipomenite sau chiar să le inventez. Îmi dă senzația că sînt la un concert culinar. Iar cînd gătesc sînt însuși compozitorul. Nu e întotdeauna un hit.

Rezoluțiile de sfîrșit de an?

Îmi fac rezoluții chiar săptămînal. E mai bine pentru că detest să mi se aglomereze calcule probabilistice în cap. La sfîrșit de an doar petrec și mă bucur de ce a fost și de ce surprize vor mai veni, dar am grijă să nu plec împovărat mai departe.

Dar am revenit asupra rezoluțiilor. Cred că e în natura noastră să revenim asupra unor hotărîri care de cele mai multe ori implică deturnarea de la un obicei, de la un act reflex. M-am lăsat de fumat de patru-cinci ori pînă acum. În ultimii patru ani am reușit totuși să fumez doar în timpul filmărilor de vară.

Și mai cred și că socialul are impact asupra rezoluțiilor de la final de an. Cele mai multe rezoluții sînt efectul sau fuga de proiecțiile reciproce pe care le facem o dată noi pe noi înșine prin prisma socialului și altă dată socialul pe manifestările noastre. Sînt rezultatul conflictului dintre noi și noi. Am vrea să fim și ca idealul inoculat sau propus, și ca noi, cum sîntem în realitate. Recunoașterea de sine e o poveste lungă. Pînă una-alta, sîntem mai ales ființe vii și nu statui sau marionete. Dar pînă descoperim conflictul ăsta dintre cine am vrea să fim și cine sîntem de fapt, între ce se cere de la noi și ce ne face fericiți, vom petrece multe treceri dintre ani. Dar, nu-i așa, drumul contează.

Realizabil și nerealizabil în 2018?

Realizabil:

Îmi doresc sănătate, pentru familia mea și cu mine.

Nerealizabil, varianta 1:

Îmi doresc ca socialul în care trăim să nu ajungă o grădină înconjurată de sîrmă ghimpată.

Nerealizabil, varianta 2:

Îmi doresc să fac înconjurul lumii de unul singur. 

Ioan Andrei Ionescu este actor la Teatrul Național din București.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Zelenski, Trump si Putin FOTO AFP
Operațiunea de tragere a covorului de sub preșul europenilor lăsați singuri în brațe cu Zelenski
Trump acționează rapid și nemilos, arătând lumii ce înseamnă cu adevărat politica protecționistă la nivel înalt: după a discuție „foarte fructuoasă” cu prietenul său Vladimir Putin, a anunțat că Rusia a acceptat să livreze imediat o cantitate de peste 300.000 de tone de diesel.
stelea jpeg
La 57 de ani, a pornit din Sibiu cu bicicleta și cortul, iar după 100 de zile a ajuns pe trei continente. Țara de care a rămas surprins
În vârstă de 57 de ani, Dumitru Stelea, un bărbat din Sibiu, a pornit într-o călătorie care a durat trei luni și jumătate și de-a lungul căreia a parcurs deja trei continente. La începutul lunii iulie, sibianul a plecat de acasă cu o simplă bicicletă, un cort și câteva lucruri esențiale.
Soldati romani  FOto Recrutare MAPN  Facebook (2) jpg
Vor fi chemați tinerii în Armată pe 20 octombrie? Precizările oficiale ale MApN
Un document care anunța presupusa chemare a tinerilor pentru încorporarea în Armata României a provocat îngrijorare în mediul online. Ministerul Apărării Naționale a reacționat și a dezvăluit ce se ascunde, de fapt, în spatele informației distribuite pe internet.
Nicusor Dan  Sorin Grindeanu Foto Presidency ro Mediafax (1) jpg
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
Christian Năsulea, profesor de economie mondială, a explicat, la „Interviurile Adevărul” de ce preşedintele Nicuşor Dan evită să-l desemneze pe Sorin Grindeanu pentru funcţia de premier, chiar dacă acesta ar putea aduna voturile necesare.
image png
Două tornade extrem de violente au lovit Sicilia. Mașini răsturnate, clădiri avariate și 273 de elevi evacuați
Două tornade au lovit vineri orașul Marsala, din vestul Siciliei, provocând distrugeri importante și rănind mai multe persoane. Cel puțin 11 oameni au fost transportați la spital, iar 273 de elevi au fost evacuați dintr-o școală avariată de furtună.
petrisor peiu foto adevarul png
Petrișor Peiu, despre cererea lui George Simion privind eliberarea lui Călin Georgescu: „Nu ne-ar face bine să avem mesaje diferite”
Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, a comentat cererea lui George Simion ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să fie eliberat din arestul preventiv.
Suplimente alimentare FOTO Shutterstock  jpeg
Un cardiolog demontează mitul suplimentelor pentru colesterol: „Ce sună bine și ce funcționează sunt două lucruri diferite”
Tot mai multe persoane aleg suplimentele alimentare în locul medicamentelor pentru scăderea colesterolului, convinse că produsele naturale sunt mai sigure.
Cât de  strictă e Adela Popescu ca mamă de trei băieți!
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Adela Popescu a ales să se bucure de zile însorite în Grecia, alături de familie, chiar și în luna octombrie. Vedeta a publicat pe Instagram mai multe videoclipuri în care cei trei băieți ai săi se joacă pe plajă și se bălăcesc în mare, semn că toamna nu a pus capăt distracției la malul mării.
somon jpg
Somon sau suplimente cu ulei de pește? Nutriționiștii spun care variantă este mai bună pentru sănătate
Atunci când vrem să adoptăm o dietă mai sănătoasă, nu este nevoie să ne forțăm să respectăm restricții severe care să ne forțeze să renunțăm la toate alimentele noastre favorite. Însă, chiar și câteva schimbări minore pot să ne fie de mare ajutor.