„There's No Cure For Love“

Rozana MIHALACHE
Publicat în Dilema Veche nr. 723 din 28 decembrie 2017 – 10 ianuarie 2018
„There's No Cure For Love“ jpeg

Primele amintiri cu ea? La Re­vo­luție. Ducea lemne în casă, cu mine în brațe. Apoi mi-a dat să molfăi o felie de portocală.

Momentul în care m-a înțărcat. Și-a legat pieptul cu o basma și mi-a spus că are „buba“. Eu mă cățăram pe ea, adormită, căutînd sînul. Mă mîngîia pe cap și îmi spunea „nu mai are mama“. Adormeam la loc, sugînd în gol.

Vitamine colorate, în formă de ani­măluțe.

Se spune că centrul amintirilor e același cu centrul imaginației, dar eu chiar am în minte aceste secvențe, de cînd eram foarte, foarte mică.

Ea citind în bucătărie. Nes, țigări Assos, piciorul drept îndoit sub piciorul stîng, cotul drept pe masă, cotul stîng pe genunchiul stîng, cartea în mîna stîngă, țigara în mîna dreaptă. Ținea fumul cîteva secunde, umflîndu-și obrajii, apoi îl elibera, strîngînd comic din pleoape. Bucătărie. Orez cu lapte pe aragaz. Aproape întuneric. Nu știu cum reușea să citească pe lumina aia.

Mama.

Amintiri din copilărie; Coșbuc; Eminescu; Povești Nemuritoare; Legendele Olimpului; cărțile șutite din biblioteca ei; cartea pe care mi-a aruncat-o în sobă după ce am luat notă mică la matematică; Love Story, cartea adolescenței mele; Dragoste în vremea holerei, cartea care m-a învățat despre iubire.

De la mama am deprins plăcerea cititului și cred că este cel mai frumos lucru pe care ți-l poate insufla cineva.

Nu m-am priceput niciodată la „pus dorințe“. Analizez prea mult, mă încrunt, mă gîndesc dacă le formulez bine și se duce momentul.

Nu sînt cea mai mare admiratoare a sărbătorilor. Cred mai degrabă că poți să transformi fiecare zi într-o sărbătoare, dacă ai curajul să faci un pas către tine. Ceea ce eu nu am de fiecare dată. Acest gînd ar putea să fie o dorință în sine.

Poate că singurele momente în care mă simt sigură pe mine, fericită și pot să analizez fiece lucru și situație sînt acelea cînd citesc.

Îmi amintesc o noapte de pe vremea studenției mele. Stăteam într-o garsonieră în Colentina, la intersecția cu Șoseaua Fundeni. Tot timpul aveam cîte ceva de făcut și de lucrat. Trebuia să plătesc chiria, așa că relaxarea nu era o opțiune. Rămăsesem în urmă cu cititul, aveam de scris un scenariu de interior pentru școală… și deodată se oprește curentul. Panică. Lumînări? Lumînări, întotdeauna am lumînări. Chibrit. Facem lumină. Masa din bucătărie. Un pahar cu vin. O carte – Să nu pronunți: noapte, de Amos Oz. N-am lăsat-o din mînă. Între timp blocul meu se luminase. Străzile se luminaseră. Stelele dispăreau încet de pe cer. Lumînările se consumaseră. Sticla de vin se golise. A fost o noapte minunată.

Nu posed nimic. Nu știu să pun bani deoparte. Nu mi-e frică de ziua de mîine pentru că nu am învățat să o aștept. Îmi place să mă joc, așa că dacă acest articol e ca o joacă, pot să spun că o aspirație pe 2018 ar fi să-mi asum viața – adică trăitul, adică propria-mi respirație – mai mult. Să-mi fac timp să citesc și să scriu. Să închid ochii în mijlocul Bulevardului Magheru și să zbor visînd. Să trec peste Intercontinental, călare pe o mătură și cu părul vîlvoi, să arunc vrăji peste Casa Poporului, să aterizez în brațele unui băiat frumos într-o barcă-n Cișmigiu (nu m-am plimbat niciodată romantic cu barca în Cișmigiu, iar asemenea acțiuni stupid-fermecătoare sînt tot timpul binevenite), să plec într-o vacanță total neplănuită, să mă iert că mi-a fost greu s-o iert pe mama pentru dispariția-i bruscă, să fiu mai mult cum sînt eu, adică să iubesc și-n somn. 

A fost odată o fată care credea că dacă le vorbești oamenilor despre iubire totul va fi bine. A fost odată o fată care credea că la iubire se rezumă totul. Că iubirea vindecă lumea. Sau o naște și o moare. Începutul și sfîrșitul. Sentimentul fără leac sau șansă de a i te opune. Cam așa. A fost odată o fată care credea.

„10.11.1988

Ora 3,40 se naște Ana-Maria Rozana. Cea mai mare decepție. Îl așteptam de 8 luni pe Mihăiță-Alexandru. Nu vreau s-o văd. Nu vreau să mănînc. Niciodată, da, repet, niciodată n-am suferit mai mult ca acum că nu mi s-a îndeplinit o dorință. Am impresia că n-o s-o iubesc niciodată.

Rozana are 3100 g. și 51 cm lungime.

12.11.1988

O văd pe Rozana, silită de o asistentă. Azi, pentru prima dată, mă duc la alăptat. Cred că încep s-o iubesc. La ora 24 stau o oră să mănînce. E un copil dificil. Plînge mereu.

15.11.1988

Cred că n-aș mai putea să stau fără să mă duc la o masă să o văd pe Rozana. Mă duc printre primele mămici și plec ultima.“ (din jurnalul mamei)

Post Scriptum: Țin să consemnez, pentru bunul curs al istoriei, că această bucată de text își găsește inspirația, sau mai degrabă curajul, în două spectacole pe care le-am văzut de curînd: Apa Vie (r. Ștefan Lupu) și Gala (Jérôme Bel). Ambele teribil de umane și scoțînd la iveală fragilitatea și firescul frumuseții ce ne locuiește, inevitabil, pe fiecare dintre noi. 

Rozana Mihalache este coordonator artistic la Green Hours.

Foto: flickr

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
METEO Vin furtuni violente. Ce zone vor fi afectate, când scăpăm de valul tropical
Deşi temperaturile scad uşor, căldura extremă face ravagii în România. După valul de aer tropical, meteorologii anunţă furtuni violente.
image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.