Lungul drum către casă

Publicat în Dilema Veche nr. 723 din 28 decembrie 2017 – 10 ianuarie 2018
Lungul drum către casă jpeg

Acum mai bine de un deceniu, în primii mei ani în București, plecările la părinți, de Crăciun, erau un ritual în sine. În primul rînd, pentru distanțe atît de mari, varianta uzuală era trenul. Teoretic, se făceau cam opt-nouă ore pînă în Ardeal. Practic, nu știai niciodată cît de mult se va întîrzia între Sighișoara și Mediaș. La singura agenție de bilete din București, încă de la începutul lui decembrie, erau cozi pe trei-patru rînduri. Nu existau bilete în format electronic, nici măcar numere de ordine, nici pomeneală de rezervări online. În mulțimea pentru care antrenamentul din vremea comunistă te făcea extrem de pregătit, stăteai, uneori, cîte o jumătate de zi. Conținutul bagajelor, în genți care nu aveau ușurința în alunecare a celor de astăzi, era și el extrem de minuțios gîndit, așa încît să încapă, la întoarcere, cîteva borcane cu zacuscă, o cutie generoasă cu salată de vinete, diverse cărnuri și, de ce nu, nițică unsoare de întins pe pîinea neagră și de pudrat obligatoriu cu boia.

În zilele de dinaintea Crăciunului, Gara de Nord era un organism viu, în plină mișcare și transformare. După ce așteptarea pe peron, în frig, era bifată, după ce bagajele erau aranjate și rearanjate, pînă li se găsea poziția potrivită, după ce pasagerii se așezau, în sfîrșit, la locurile lor, începea călătoria. Întotdeauna cu povești spuse repede și tare, cu rîsete neîntrerupte de diverse tonuri de apel. În cîteva ore, se scoteau pachetele cu mîncare și se întindea o masă colectivă. Cînd zilele scurte de decembrie treceau în întuneric, iar trenul străbătea munții, nu mai vorbea nimeni. Se privea afară, în noapte, cu gîndul la ce rămînea în urmă, la ce avea să vină sau la nimic, pur și simplu. Simțeam atunci că adevăratul Crăciun începe întotdeauna într-un tren în­tîrziat spre Ardeal, într-una dintre cele mai scurte zile din an, printre străini care parcurg ultima parte din lungul drum către casă în tăcere.

Un zbor pînă la Cluj-Napoca durează, azi, mai puțin de o oră. Te îndrepți spre poarta de îmbarcare cu check in-ul făcut on­line și rulînd bagajul, care are exact dimensiunile potrivite. Casca handsfree îți ține companie, în încercarea de a te deconecta complet de lume. Nu legi prietenii în avion, nu ai la tine sandviciuri de împărțit și nu privești afară, în noapte, fără vreun gînd anume. Crăciunul, căruia îi place să sosească pe îndelete, nu mai are timp să înceapă de pe drum niciodată.

Cînd ajungi în orășelul copilăriei tale, camuflat de întuneric, pentru cîteva momente, totul pare ca altădată. Mai că-ți vine să-ți suni prietenii din liceu pe telefonul fix și să stabiliți, din om în om, locul de întîlnire pentru mers la colindat. În intersecție, la ora 18. Ba nu, la 18.30, că unii mereu întîrzie. Pe părinți îi vezi cu ochii minții fix ca-n poza de la sfîrșitul liceului, în care toată lumea era emoționată, tu purtai un sacou cam lălîu, negru cu galben, și nimeni nu știa unde să privească, la fel ca-n toate instantaneele mișcate, neclare, ale adolescenței.

Se spune că ne agățăm, cu forță și nostalgie, de perioadele din viață în care ne-am simțit în siguranță, protejați, în care ne-a fost bine. Subiectivi, păstrăm în noi trecutul așa cum ne amintim că a fost, nu cum s-a întîmplat în realitate. Crăciunul, cu tot parfumul lui de poveste, devine poarta miraculoasă de întoarcere spre copilărie. Ca și cînd, ca-n mai toate filmele despre această perioadă din an, ni s-ar mai da o șansă. De a o lua de la capăt, de a face lucrurile mai bine, de a greși mai puțin, de a simți mai mult.

M-am întrebat de multe ori de ce ne amintim cu atîta drag mai degrabă de drumurile infernal de lungi decît de cele confortabile, cu avionul. De întîlnirile stabilite la telefonul fix, o dată pentru totdeauna, și nu de smartphone-urile pe care poți primi mesaje în orice moment. De fotografiile nereușite, păstrate ca niște icoane, și de sacourile croite prost. Pe măsură ce am înaintat în vîrstă, am înțeles. Momentele la care vrem să ne întoarcem sînt cele pline de speranță. Speranță că avem timp pentru toate, că urmează lucruri bune, că miracole se întîmplă. La fiecare Crăciun, revenim în copilărie ca să sperăm din nou. Și chiar dacă, tot anul, nu ne-am gîndit prea mult nici la orășelul dintre dealuri, nici la pîinea neagră cu unsoare și boia deasupra, ne-am grăbi să-i mai așteptăm o dată în intersecție, pînă la 18.30, pe colegii de liceu care întîrzie mai mereu. 

Anda Docea este jurnalistă.

Foto: flickr

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

Adevarul.ro

image
Motivul stupid pentru care o grădiniţă din Hunedoara a fost mâzgălită cu mesaje de ură şi ameninţare VIDEO
O grădiniţă din Hunedoara a fost vandalizată. Autorii distrugerilor au lăsat mesaje de ameninţare şi de ură pe faţada clădirii.
image
Un general rus obez şi retras din activitate, trimis să lupte în războiul din Ucraina: „Nimeni nu-i poate refuza supunerea”
Un general rus pensionat şi obez, a fost trimis de Vladimir Putin să lupte în prima linie în războiul din Ucraina care se desfăşoară mai ales în partea de est a ţării. Decizia vine în contextul în care armata rusă pierde tot mai mulţi militari de rang înalt pe câmpul de luptă.
image
„Q”, internautul de la care a pornit mişcarea QAnon, a revenit pe forumurile web după 2 ani de pauză: „Să jucăm încă o dată?”
Utilizatorul anonim cunoscut sub numele de „Q” al forumurilor 4chan şi 8kun, personaj ale cărui anunţuri criptice au dat naştere teoriei conspiraţiei fasciste pro-Trump cunoscută drept QAnon, şi-a reluat postările după o pauză de aproape doi ani.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.