Dincolo de selfie

Geo BARCAN
Publicat în Dilema Veche nr. 722 din 21-27 decembrie 2017
Dincolo de selfie jpeg

Sinele și contemporanul 

Deschid aproape zilnic Facebook, moment în care ajung să petrec cîteva minute uitîndu-mă la noile postări, fie ale necunoscuților, prietenilor, fie ale diferitelor reviste sau companii. Astfel, ajung să ingurgitez informație inutilă, pe care uneori o uit, alteori nu. Țin să menționez asta pentru că anumite postări sînt extrem de repetitive ca mesaj și e imposibil să treci cu vederea conținutul lor. Pentru că și eu, la fel ca majoritatea oamenilor, am tot felul de anxietăți, mi-au atras atenția postările despre cum să te accepți așa cum ești, iubirea de sine – dezvoltare personală, mai exact. Nu intenționez să comentez calitatea îndoielnică și superficială a acestui conținut, pentru că ceea ce mă îngrijorează, de fapt, este continuitatea acestor postări și entuziasmul cu care se răspîndesc pe Internet. Dacă tot trăim într-un „secol al sinelui“, în termenii lui Adam Curtis, în care pozitivitatea este promovată la toate colțurile, de ce mai avem nevoie de atîta confirmare și terapie? Nu cumva este pentru că ni se impune atît de des să fim noi înșine, să fim încrezători și să acceptăm orice și oricum, încît, dacă nu o facem, avem impresia că e ceva greșit cu noi? Cred că faptul că o asemenea informație se propagă extrem de rapid dovedește ineficiența ei și că este o distracție ieftină, dar și că acum, mai mult decît oricînd, avem nevoie să învățăm să nu mai iubim forțat idei anorganice, create de diverse entități sociale.

Am ținut să fac o introducere despre Internet și social media nu doar pentru că sînt o parte aproape esențială a vieții cotidiene, ci și pentru că au pătruns într-o sferă care mă interesează în mod special, adică cea a artei contemporane. Îmi este greu să nu spun, și poate că mă repet, dar astăzi toată lumea este artist pe Internet. În principiu, este nevoie de o platformă gratis și populară unde oricine își poate pune descrierea de „artist independent“ pe lîngă care adaugă cîteva lucrări al căror sens este destul de dificil să-l identifici. Adeseori mă întreb ce mai este un artist astăzi și care este rolul lui, în condițiile în care, cu un cont de Instagram, unde postezi lucrări minimalist-ironice, poți, din păcate, să te numești artist vizual sau poet. Există totuși și o inchiziție, cea a proiectelor și galeriilor pretențios-comerciale, în canoanele cărora nu poți pătrunde cît ești tînăr pentru că trebuie să cunoști pe cineva, să fii exotic, dar nu prea, sau să abordezi teme cu substraturi politice.

Cred că acum, mai mult decît în perioada umanismului, artistul – deci și omul – se pune pe sine deasupra orice. Nu doar că nu mai există viață privată (căci totul este documentat prin fotografii, tweet-uri, snap-uri etc.), ci și aproape orice expunere a vieții private poate fi văzută ca o manifestație artistică. Mă întreb, așadar, unde se mai situează artistul, ca o îmbinare dintre homo aestheticus și homo ludens, între atîta amatorism, individualism și vid substanțial. Cum mai deosebim noi, „publicul“, devoratorii de imagini, între ce este relevant sau un simplu egomasaj prin care posesorul de imagine se consideră cultivat, boem și avizat.

Nu am uitat de galerii și alte spații dedicate artei, unde, să zicem, există o așa zisă selecție, doar sînt dezamăgită de ele. Nu doar în România, ci și în Occident, galeriile devin din ce în ce mai ermetice, mai ancorate în texte lungi cu cuvinte pretențioase înșirate pe un perete unde stă atîrnat un obiect reciclat pe care artistul l-a adus dintr-o țară est-europeană și pe care, eventual, a lipit un tampon. Oricît de mult iubesc să vizitez muzee, rareori mi se întîmplă să găsesc acel ceva care să mă emoționeze sau al cărui sens să-l înțeleg direct, fără un șir lung de detalii, despre ce vrea artistul să spună. Există, deci, și o concentrație mare de artă pentru artă, destinată unui public extrem de select și care, de la bun început, îți spune că, dacă nu o înțelegi, ești indiferent sau demodat.

Eu și România

Și acum mă întorc de unde am plecat, adică din România care, indiferent unde voi fi, va rămîne pentru mine o sursă de mit și de poezie. Spun asta fără falsitate patriotică, adesea afișată de noi, cei plecați din țară. Cu toate acestea, mă uit cu mai multă încredere spre orizonturile Occidentului în ceea ce privește viitorul meu ca regizor sau scriitor sau cine știe. Superficialitatea și snobismul intelectual sînt pînă la urmă afișate cam prin toate centrele majore de artă contemporană din Europa, însă în România există, așa cum știm cu toții, o lipsă majoră de fonduri, accentuată de instituții ce mustesc sub conducerea unor personaje obsedate de poziția lor „înaltă“ și de autoritate. Evident că a lovit și la noi globalizarea și, în loc să ne definim scena artistică din ce în ce mai mult, o uniformizăm de fapt, încercînd să accesăm subiecte care nu prea ne aparțin, sau ne scufundăm adînc în memorii ale comunismului/post-industrialismului. Pînă să mă mut în Anglia, ideea că industria teatrului poate funcționa și pe baza companiilor independente suna precum ceva vag și abstract, iar direcționarea bugetelor către filme de debut, pentru tineri între 18 și 25 de ani – ca o utopie. Unde o să mă pot exprima și eu, cînd nu prea este loc de exprimare în România? Mi-am promis că mă voi întoarce atunci cînd voi simți că mi-am atins maturitatea în exprimare, din teama că punctul meu de vedere naiv nu ar putea lupta cu un sistem foarte bătrîn și extrem de confuz.

Tot eu

Înapoi la ceea ce spuneam despre om și imaginea de sine. Epoca transhumanismului ne permite să ne expunem identitatea nelimitat și sub diferite forme. Generalizînd, nu mai cred că există manifestație (artistică) contemporană fără „sine“ sau care să genereze o reflecție asupra sinelui în raport cu ceilalți și consider că această dezorientare în masă, manifestată în special la nivelul identității, creează în noi o falsă impresie despre ceea ce sîntem de fapt. Adică nu sîntem doar o masă de carne extrem de îngrijorată de condiția ei fizică și care cere necontenit drepturi.

Încrederea este ceva ce trebuie construit, în special prin felul în care fiecare se raportează la societate, și nu impus de reguli sociale care se schimbă odată cu vremea. Dacă totul are un strat puternic de „personal“, atunci cum mai diferențiem arta de banal? M-am speriat pentru un moment, gîndindu-mă că destul de curînd totul va deveni un schimb de semne într-un limbaj vizual, care va anihila ideea de artă ca fiind ceva diferit de comun sau de cotidian. Totuși, rămîn încrezătoare și sper că mai există artă dincolo de selfie și, mai presus de atît, că mai există liberă exprimare. Că tot vorbeam de ego, pot să spun că singurul fel în care pot să mă uit cu încredere la viitor este să nu mă uit deloc. Asta înseamnă să fac și să tac. 

Geo Barcan este coordonatoarea festivalului de film „Film mai aproape“ și studiază teatru și film la Universitatea din Kent, Anglia.

Foto: G. Barcan

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Repartitor de caldura FOTO Shutterstock jpg
Românii care stau la bloc, obligați să-și schimbe repartitoarele
Toate contoarele și repartitoarele de costuri pentru energia termică din blocuri vor trebui înlocuite, potrivit unei OUG publicate vineri în Monitorul Oficial.
eduard novak
Stadionul Arcul de Triumf va fi administrat de Federaţia Română de Rugby, afirmă ministrul Sportului
Stadionul Arcul de Triumf ar urma să fie trecut în administrarea gratuită a Federaţiei Române de Rugby, fără a fi luate în calcul şi celelalte obiective din cadrul complexului sportiv, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Sportului.
Depeche Mode afiș turneu Foto depechemode.com jpg
Depeche Mode, concert la București în 2023. Este primul turneu mondial după moartea lui Andrew Fletcher
Depeche Mode anunță primele spectacole live după o pauză de cinci ani: turneul mondial „Memento Mori“, care începe pe 23 martie 2023, în California.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.