Cum să fii cu un bestseller

Publicat în Dilema Veche nr. 722 din 21-27 decembrie 2017
Cum să fii cu un bestseller jpeg

Într-o conferință TED, autoarea bestseller-ului Mănîncă, roagă-te, iubește, Elizabeth Gilbert, vorbește despre dificultatea de a depăși momentul unui succes fulminant, care vine la pachet cu creșterea stimei de sine la cote maxime. După trezirea din euforie însă, te poate pîndi depresia, teama că niciodată nu vei mai atinge acel potențial, așadar că vei deveni un ratat. Sau – alternativa propusă de scriitoarea-jurnalistă – poate urma acceptarea de sine și poziționarea într-un orizont al lucrului bine făcut. Șarmantă cum e, Elizabeth Gilbert pare trecută pe la școala psihologiilor de dezvoltare personală, într-o cheie oarecum glamour, e drept. Că o spune bazîndu-se pe propriile instincte sau pe niște cursuri/cărți citite de dezvoltare personală nu face decît să definească foarte plastic, printr-o incursiune sintetică în istoria conceptului de inspirație, relația dintre stima de sine și acceptarea de sine, fără a le numi ca atare. E ușor, veți spune, mi-am spus și eu, să vorbești cînd ai milioane de dolari în cont și o sală plină de oameni spilcuiți care te ascultă, te aplaudă, rîd la glumițele tale. Dar ia să te văd, ce-ai face dacă în fața ta ar fi o clasă de elevi turbați, n-ai fi scris un bestseller, ci, maximum, niște articolașe pentru revista școlii în care ești profesoară, iar în cont ți-ar bălti vreo 20 de milioane de lei, nu dolari, leafa lunară tocmai intrată?

Profesorul român e, se spune adesea, o victimă a epocii. Timpuri năuce, tîmpe, în care educația nu mai valorează doi bani, ca atare societatea, în ansamblul ei, nu face decît să lovească în imaginea profesorului și să-i știrbească stima de sine. Prost plătit, căci nu produce, prost văzut, căci nu are statut, în fine, prost, căci nu e un specialist bine pregătit. Dau în el mass media, guvernanții, inspectorii, părinții, ba chiar și elevii (toți aceștia, se știe, mult mai evoluați social și intelectual, ca să nu mai spun economic, deci îndreptățiți să evalueze). Or, ne spune și Elizabeth, stima de sine este ceea ce ne crește sau ne scade prin raportarea la mediu, prin interacțiune cu mediul. Chiar așa este, o mass-media submediocră pusă doar pe scandal, care vînează delirul, un mediu guvernamental (intră aici și inspectoratele școlare) interesat doar de medalii și de portofolii, părinți care se cred angajatori – nu sînt, să ne înțelegem, prin faptul că plătesc taxe, angajatori care știu cu ce se mănîncă educația! – și elevi plictisiți, emfatici sau poate, iertați-mă, în unele cazuri chiar abrutizați, toți se pricep să scrie fișa postului profesorului, să i dea castane în cap și să-l pună la punct: stai jos, prostovane! Ohooo, cîte am trăit de-astea! Și cîte am văzut cu toții, de la părintele care a obținut sancționarea unei profesoare pentru că aceasta a recomandat vizionarea unui film despre Rimbaud și Verlaine, pînă la situații în care elevii agresează profesori. Tirania aceasta a mediului, a părinților și a mass-media mai ales, e acidul care topește de zeci de ani stima de sine a profesorilor, a breslei acestora. Cunosc profesori excelenți, admirabili, cultivați, care își trăiesc viața ca pe o anexă a profesiei aproape, ironizați grobian de părinți semidocți, aflați însă în poziții sociale superioare. Părinți care își traumatizează copiii, îi traumatizează pe profesori de asemenea, cu disprețul sau agresivitatea lor. Cunosc directori și inspectori școlari dispuși să plece capul, să facă pe plac părinților cu orice preț, din varii motive, de la teama pentru propria poziție pînă la așa-zisul prestigiu al școlii sau al instituției sau al județului. Să nu fie scandal. Mulți factori, extrem de mulți, au generat în zeci de ani știrbirea stima de sine a breslei. Și nu cred că lucrurile sînt reversibile prea curînd, semne nu se întrevăd.

Sînt, însă, și profesorii cu partea lor de vină? Intri în săli profesorale în care privirile sînt opace, discuțiile pline de gustul murăturilor. Fie oameni care par că se tem să-și exprime opiniile, fie care pur și simplu nu le au. Mai auzi cîte un veleitar care se laudă cu cele enșpe articole scrise de-a lungul vieții, cîte un frustrat care crede că ar fi meritat o poziție socială mai vizibilă, mai vezi cîte unul preocupat să te urmărească dacă te-ai bărbierit și să interpreteze asta, altul care nu ajunge la ore cîte o jumătate de zi și nu se obosește măcar să anunțe. Îți pare, uneori, că e o zbatere a marginalilor, cu ambiții provinciale, care-i macină, îi ruinează. Plutind, toți aceștia, printre mănușile de piele, printre parfumuri, printre gablonțuri și alte nimicuri care se vînd zilnic în sălile profesorale. Sigur, sînt necesare nevoi mijloace, cum le-ar spune Tudor Vianu, dar ce simți că lipsește, cumva, sînt nevoile scopuri. Nu generalizez, însă. Spuneam mai sus despre pierderea stimei de sine a breslei. Nu cred că ea se aplică și în toate cazurile particulare. Căci, să ne înțelegem, cei care, luați individual, și-au pierdut stima de sine nu prea au sens nici pentru ei înșiși. Lupta lor e doar în afară, o luptă a frustărilor, raportată la mediu.

Atunci cînd statutul tău nu reprezintă pentru tine ceva rușinos, nu mai riști să ai probleme cu stima de sine. Poți fi obosit, nemulțumit de salarizare, poți să nu fii de acord cu programa școlară, cu orele puse de la 8 dimineața sau cu manualul unic, dar nu-ți vei pierde stima de sine, pentru că poți rămîne în acord cu tine însuți. Cînd am renunțat să mai fiu inspector școlar, pentru că pur și simplu nu mă mai regăseam acolo, în politicile actuale, în relațiile interumane promovate de instituție etc., multă lume s-a mirat că m-am regăsit firesc la catedră. Cu greutățile, neajunsurile, uneori cu eșecurile acesteia, mereu am răspuns că nu e nimic deosebit: sînt profesor de meserie, nu inspector. Mă ajută familia, prietenii, cărțile, scrisul. Adică toate acele dimensiuni ale vieții care contează, cum contează și profesia, în ordinea acceptării de sine. Și, cînd acum vreo săptămână, după o oră, un elev de-a noua a reacționat cu un gest de ridicare a mîinii, un fel de pffff, m am speriat o clipă și l am întrebat: ce i, Călin? Nimic, dom’ profesor, mi-a răspuns, dar mi se pare așa de fain că există toate lucrurile astea, că sîntem contemporani cu unii dintre scriitorii ăștia. Și-atunci m am relaxat. Căci poate trecuse momentul meu de glorie, poate nu voi mai fi vreodată inspector și nu voi mai scrie vreo carte care să aibă succesul, modest și el, pe care l-au avut cele scrise până acum, dar – Hei! – sînt încă atî­tea cărți de citit, oameni de iubit și de prețuit, elevi cărora să le arăți ce bine e să fii viu și să gîndești liber.

Afară tocmai mă aștepta un prieten, cu Attila Bartis, împreună cu care urma să călătoresc pînă la Tîrgu Mureș. Am rămas apoi cu un gînd, sentimentul blîndeții despre care scriitorul ne vorbise pe drum, asociindu-l cu modul în care mulți indonezieni săraci își trăiesc viața. Povestea din proprie experiență, căci a locuit în ultimii ani mult în Indonezia. Acum, scriind aceste rînduri, îmi dau seama și de ce pot trăi ei în blîndețe: pentru că nu stima de sine le stabilește limitele, ci acceptarea de sine. Sînt convins că asta nu-i face pur și simplu docili, lipsiți de aspirații, abulici, ignoranți. O fi ținînd de spiritualitatea orientală, acolo unde și Elizabeth Gilbert găsise echilibrul? Sper că nu, și mai sper că, dacă stima de sine a breslei profesorilor nu se va restabili curînd, măcar acceptarea de sine a fiecărui profesor să fie salvarea sistemului nostru educațional, deci a copiilor noștri. 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

Foto: flickr

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

preschimbare permis de conducere jpeg
Noi reguli pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere
Dacă un proiect de lege pentru modificarea Codului rutier va fi aprobat, se vor schimba regulile după care se vor reduce, la cerere, perioadele de suspendare a dreptului de a conduce un vehicul.
Arsenal nuclear Rusia FOTO Shutterstock jpg
Arsenalul nuclear al Rusiei. De ce arme dispune Moscova și cât de puternice sunt
Putin amenință cu arsenalul său nuclear, dar în constă acesta și cât de puternic este? Rusia poate lansa bombe nucleare de pe bombardiere strategice, rachete intercontinentale și submarine.
stop politia  crima jpg
Criminalul din Turburea, care și-a torturat soția până la moarte, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare
Un bărbat din comuna Turburea, Gorj, care și-a ucis soția cu bestialitate, în primăvara acestui an, a fost condamnat, de Tribunalul Gorj, la o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru omor calificat.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.