Marţi după Crăciun

Diana BĂDICA
Publicat în Dilema Veche nr. 725 din 11-17 ianuarie 2018
Marţi după Crăciun jpeg

Ce făcuși, mă Leano, mă, i-am spus bunicii cînd am intrat în cameră. Nu am avut un ton răutăcios și nu am întrebat-o cu gînd să-mi răspundă. Murise. Bunica era întinsă pe pat, îmbrăcată într-un pulover croșetat de ea, o fustă pînă pe la jumătatea gambei și cu basma pe cap. Tata îi împreunase mîinile și îi legase șireturile între ele, ca să nu-i cadă picioarele de-o parte și de alta. Avea niște skateri primiți de la ajutoare după nu știu ce inundație, verzi, butucănoși, cu limba ieșită mult în afară și groasă. Pînă și eu aveam niște skateri mai old school – negri cu șireturi mov. Tata bombănea în spatele soră-mii, care era în spatele meu. Zicea că ne-a așteptat, că nu a știut ce să facă, a murit frumos, respirînd de cîteva ori mai greu, dar liniștită, că fusese convins că bunica nu va ieși din iarnă, deși nu era bolnavă. Că nu știuse dacă să sune la Salvare sau la Poliție. Așa că mă sunase pe mine.

Nu mi-am petrecut copilăria la țară, dar mereu am iubit-o pe Leana. Probabil cel mai mult îmi plăcea la ea faptul că nu se supăra, nu era absurdă, nu se panica. Pentru orice situație găsea o explicație și cuvintele potrivite care să o descrie. Știa să citească mai bine decît bunicul. Croșeta, lucra la război, gătea cea mai bună ciorbă de dovlecei de pe fața pămîntului, îi plăceau cafeaua și înghețata. Dădea în cărți, știa să cînte, povestea întîmplări cu rușii care le ocupaseră satul mai ceva decît în filmele americane. Refuzase să se spovedească și nu ținea post. Dacă ar fi apucat 2017, probabil ar fi vrut să iasă în Piața Victoriei și probabil ar fi avut o viață mai bună, dacă nu s-ar fi măritat cu un oltean alcoolic. Politicos, dar alcoolic. Harnic, dar bătăuș. Bunica lua bătaie des și plîngea la fel de des. Poate a resemnare, poate ca să-și facă curaj, n-am întrebat-o niciodată. Rar o vedeam supărată, știam doar că nu are o viață prea liniștită. Toată lumea știa. Cînd am văzut-o ultima oară și m-a pus să-i spun ce planuri de viitor am, mi-a fost rușine să recunosc că nu aveam gînduri de căsătorie. Mi se părea incredibil, îmi stătea pe limbă s-o întreb cum poate să o roadă faptul că doar o singură nepoată din cinci, cîte avea, era căsătorită, cînd ea avusese o căsnicie oribilă. Nici unul dintre copiii ei nu făcuse ceva remarcabil cu viața lui. Patru copii din patru, cîți crescuse, aveau probleme cu alcoolul, divorțaseră, nu fuseseră căsătoriți ori erau văduvi. Ideea de familie nu se prinsese de familia noastră.

Cîteva secunde, cît am privit skaterii aceia frumoși, dar total nepotriviți atunci și acolo, m-am gîndit la familia noastră. Povestea unei familii oarecare bate orice film – război, despărțiri, legionari, boli, incendii, primari, copii morți, comuniști, optimism. Toate astea dau un film prost, dar cînd e filmul tău, pare doar unul incredibil. Bunica era țeapănă. Trecuseră vreo șase ore de cînd murise, iar eu trebuia să fac ceva. Știam de la toți morții pe care-i văzusem că nu mai ai ce să le faci după ce se răcesc. Mi-am lăsat familia acasă și am plecat la un magazin de pompe funebre care habar n-aveam că e non-stop. Dacă lăsam talonul bunicii de pensie și mai plăteam o diferență, rezolvam. Spălat, îmbălsămat, prosoape, batiste, lumînări, plus coșciug și haine. Magazinul era într-o scară de bloc, o sufragerie de la parterul unui bloc. Cele mai urîte haine, prosoape, batiste, cele mai urîte orice se găseau acolo. M-am uitat la ofertă, m-am răsucit, pînă la urmă vînzătoarea mi-a făcut un calcul cu care am fost de acord mai mult ca să termin. Și pentru că femeia îmi simțise nemulțumirea și-mi spusese că astea sînt hainele care se poartă la țară. Acasă începuse pelerinajul la căpătîiul bunicii. Și discuția despre ce e bine și ce e rău să faci cînd ai mortul în casă. Cea mai deșteaptă dintre toți părea mătușă-mea, fosta soție a fratelui cel mare al tatei. Aprinde lumina, stinge lumina, oprește soneria, acoperă oglinzile, pune lumînări la ușă, pune-i banul la deget, schimbă-i banul de la deget. Nu știu cît îi luase să se îmbete, dar era mangă. Verișoara ne-a povestit că așa se întîmplă la înmormîntările la care participă maică-sa. Că cine o mai îmbălsămează, că de ce n-am luat prosoape mai mari și batiste mai mici – îl enervase pînă și pe tata care, atunci cînd venea vorba de prețuri, era atent la cheltuieli pe banii mei de parcă erau ai lui. Cum n-am mai putut să suport, i-am spus mătușă-mii că Leana e bunica mea, eu mă ocup, să tacă din gură sau să plece din casă. Nu mi-a părut rău să o văd plîngînd, Leana chiar era bunica mea, doar că mătușă-mea s-a pus pe plîns și m-a pîrît la taică-meu, care uneori e împăciuitor ca mama lui, doar că mătușii i-a spus și el dacă nu-ți convine, valea. Am fost mîndră de el, pînă a venit să-mi spună să nu-mi pun mintea cu ea – nu vezi că e beată? Nu-mi place cînd tata dă înapoi.

Cam atunci au venit și băieții de la pompe funebre. Erau doi, dar nu l-am reținut decît pe unul înalt, creț, cu ten măsliniu. Eu și alte foste colege de liceu dădusem declarație împotriva lui cu vreo șase-șapte ani în urmă pentru că, în drum spre școală, ne ieșea în față și ne arăta penisul. Mergea cu el scos din pantaloni, și-l freca rar. Îi învățasem orele, îmi schimbasem drumul, mă trezeam mai devreme ca să-l evit. Odată îl văzusem fugărind niște fetițe de școală primară. Nici eu, nici colega mea de bancă nu interveniserăm. Eram virgine și speriate. Îl porecliserăm Pulărăul și povestiserăm acasă despre el. Cînd l-am întrebat pe tata dacă-și mai amintește povestea asta, mi-a spus că da, iar eu i l-am arătat pe Pulărău în casa noastră. Mi-a zis să am grijă, să nu rămînă soră-mea singură cu el… sau Leana, a adăugat. Am stat continuu cu ochii pe el, doar că a plecat repede. Bunica se întărise ca piatra, doar skaterii și baticul au reușit să-i schimbe. Hainele cumpărate le-au pus cumva peste ea, ca pe un manechin, așa, ca să fie. Acum nu doar că hainele erau oribile, dar și ea devenise mai urîtă decît orice mort pe care-l văzusem. Nu mai conta că o iubeam, abia așteptam să se termine. Tata nu apucase să dezactiveze soneria, așa cum ceruse mătușă-mea, și chiar fostul ei soț a sunat energic de parcă venise la o petrecere la care cînta muzica prea tare. S-a pupat cu lumea în hol, apoi a mers la bunica. S-a năpustit asupra ei, rîzînd și ridicîndu-i capul:

– Leano, ce făcuși, fă, muriși? Ia, hai, scoală de te culcă, a spus.

Ziua următoare am dus-o la țară, unde s-au găsit mai multe femei deștepte ca mătușă-mea, doar că era atît de frig, iar lumea era atît de ocupată cu sfîrșitul de an, că măcar durata pelerinajului era mai mică. Nimeni nu plîngea – Dumnezeu s-o ierte, Dumnezeu s-o ierte, pune lumînarea, încălzește-te un pic. Și cam atît. La priveghi, cei din afara familiei s-au îmbătat criță, groparul s-a certat cu un vecin care nu era de acord cu el cînd spunea că e mai deștept decît popa, pentru că odată se luase după indicațiile părintelui la săpatul unei gropi și era să răstoarne mortul. Au rîs, au spus bancuri. A doua zi dimineață, bunica era udă pe față. E prea mult să spun că lăcrima, dar chiar îi curgea apă din ochi. Poate se întîmplă ceva cu corpul. O ștergeam ca pe un copil neputincios. Atunci mi-a venit și mie să plîng. Bunica merita ceva mai bun, oameni mai puțini agitați în jurul ei, oameni care să se gîndească la ea sau măcar la viața lor, la sentimentele și acțiunile lor, nu la cine e mai deștept sau mai prost. Nu la competiții. O vreme, bunica și-a dorit o viața mai bună și a crezut în ea. A crezut că se va termina războiul și că va fi bine. Tatăl ei fusese prizonier de război, îl crezuseră mort, iar el se întorsese acasă. Nu știu cînd a apărut resemnarea și nu știu cît de mult îi semăn. Mi se întîmplaseră multe în acel an, avusesem timp să conștientizez lucruri, dar moartea ei m-a aruncat direct la baza temerilor. Și dacă, totuși, indiferent ce faci, nu faci destul? Dacă, oricît de bun ai fi, viața tot într-un loc urît te va duce? Dacă te obișnuiești cu răul? 

Diana Bădică este scriitoare. A publicat cartea de poezie Enșpe mii de dimineți, Casa de Pariuri Literare, 2014.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Avioane F-35 FOTO f35.com
Cum ar arăta un atac convenţional al NATO asupra Rusiei: scenariu The Infographics Show
The Infographics Show, un canal educaţional de pe YouTube, prezintă un scenariu de pedepsire a Rusiei și eliberare a Ucrainei de către NATO, în maxim 50 de zile, relatează Mediafax.
Scurgeri de gaz din conductele Nord Stream FOTO EPA-EFE
Vinovatul evident pentru exploziile Nord Stream: ipoteza unui expert suedez
Economistul suedez Anders Aslund, fost consilier al lui Boris Elţîn, primul preşedinte al Rusiei post-sovietice, afirmă că „vinovatul evident” pentru exploziile de la gazoductele Nord Stream din Marea Baltică pare să fie una dintre cele mai secrete structuri militare ale Rusiei.
Motoare de barcă gasite în Crișan FOTO garda de Coastă jpeg
Motoare de barcă dispărute din Franța, descoperite în Delta Dunării. Ce explicații a dat proprietarul
Patru motoare de barcă au fost descoperite de polițiștii Gărzii de Costă la un bărbat din Crișan, Tulcea. Motoarele figurau ca dispărute și erau căutate de autoritățile din Franța pentru confiscare.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.