Despre coaching, încredere şi stimă de sine

Publicat în Dilema Veche nr. 722 din 21-27 decembrie 2017
Despre coaching, încredere şi stimă de sine jpeg

Conduceți una dintre cele mai importante companii de coaching pentru mediul de afaceri din România. Care este, de fapt, rolul acestei companii?

Interact este pe piață din 1997 și aș putea spune că e o firmă care a crescut odată cu clienții săi. Ne-am dezvoltat foarte mult, ne-am extins în special în ultimii 12 ani. Misiunea noastră este să facilităm schimbarea pentru a face o diferență în jurul nostru (mi se pare că sună într-un fel bizar în limba română; în engleză ar fi: „Enabling change to make a difference“). Vrem să sprijinim dezvoltarea personală și profesională a clienților noștri, oameni din diverse companii. De a lungul anilor, însă, am avut proiecte și cu licee din București, cu facultăți – scopul fiind acela de a pregăti generațiile noi pentru momentul cînd urmează să lucreze, de a-i ajuta să fie mai buni, mai performanți. De multe ori am spus chiar în propria firmă că îmi doresc ca oamenii care lucrează aici să fie pregătiți permanent, astfel încît, dacă vreodată se întîmplă ceva sau vor să facă altceva, să își găsească un job cel puțin la fel de bun ca acela de acum.

Care sînt problemele legate de încredere, la modul general, și de încredere în sine, și ce reprezintă acești termeni, de fapt, în mediul de afaceri?

Încrederea și încrederea în sine mi se pare că sînt dintre acele cuvinte „la modă“, acele meme care circulă în organizații și au ajuns să fie goale de sens. Desigur, fără încredere nu poți construi mare lucru. Am auzit oameni care spun că „trebuie“ să acordăm încredere necondiționat. Nu cred că e chiar așa, încrederea se cîștigă. Nu are nimeni încredere în noi dacă nu facem ceva care să merite această încredere. Sau e una de suprafață, la început. Încrederea în ceilalți are la bază însă și încrederea în noi înșine. Iar aceasta se construiește începînd din primii ani de viață. Stima de sine se construiește în copilărie. Cît de prezenți sau absenți au fost părinții, cît de manipulatori cu copiii, familia, cît de mult i-au neglijat – toate acestea se văd în adultul care vine din copilărie cu probleme de self-esteem, nesiguranțe și lipsă de încredere în sine.

Lucrați în general cu lideri, directori de companii, cu oameni din conducerea companiilor. Cît de importantă este stima de sine pentru un lider?

Stima de sine este esențială, aș zice. Puțini dintre noi o au totuși. Lipsa ei se vede foarte des la manageri, lideri la toate nivelurile (dar nu numai la ei). Comportamente deraiante − agresivitate, pasivitate, aroganță, narcisism, nevoie excesivă de control, anxietate excesivă etc. − au la bază o stimă de sine scăzută.

În Occident se vorbește mult despre self-esteem și se pune accent pe stima de sine, la noi mai puțin. De unde acest decalaj? Nu avem o educație în acest sens?

Recent, la Dublin, am mers cu un taximetrist din România. Îmi povestea că e acolo de douăzeci de ani și că unul dintre lucrurile pe care le apreciază este că oamenii se poartă civilizat, se respectă, iar dacă cineva l-ar trata pe celălalt cu agresivitate, l-ar privi de sus, ca și cum i-ar fi stăpîn, atunci ar risca să fie dat în judecată. În România, vedem des comportamente excesive – și nu vorbesc despre ieșiri (toți ne enervăm, toți avem zile mai bune sau mai proaste) –, ci de o atitudine de genul stăpîn/sclav pe care o întîlnesc destul de des. It takes two to tango − și „stăpînul“, și „sclavul“ au un nivel scăzut de stimă de sine. Cred că este o problemă națională, dar și una care ține de educație. De la atitudinea mioritică, cu mîinile în sîn, nu ajungem la o atitudine asertivă prea ușor. Trecem mai întîi prin faza agresivă. Auzeam des despre poporul român care a rezistat, deși a fost ocupat de multe ori. Asta nu ne-a dat o atitudine de învingători, ci mai degrabă una de „ocupați“, de oameni care se „adaptează“, găsesc shortcuts ca să supraviețuiască. Educația ne poate ajuta, însă e nevoie de foarte mult timp. Citeam recent un studiu care spune că românii investesc cel mai puțin în cultură dintre toate țările membre ale UE. Educația nu se face cu televizorul, cu politicieni corupți, cu menținerea într-o stare de mizerie a profesorilor. Internetul ne poate ajuta, social media de asemenea, dar depinde ce facem cu ele.

Ce se întîmplă la modul concret prin coaching/training? Se poate „construi“ stima de sine?

Training-ul poate ajuta, însă într un mod limitat. Un training poate fi un punct de plecare, poate crea un tipping point. Coaching-ul poate ajuta mult mai mult. Se spune că pentru ca un comportament să se schimbe este nevoie de o perioadă de douăzeci și ceva de zile de repetiție. De pildă, ca să îmi intre în obicei să fac exerciții fizice zilnic, trebuie ca aproape o lună să fac asta cu sfințenie. A construi stima de sine este un proces de durată mai mare. Aș zice că primul pas e conștientizarea. Apoi e bine să lucrezi cu un coach care are pregătirea necesară, care are experiență, a trecut el însuși prin multe situații în viață. Am văzut des oameni care aleg însă un ­coach care are un comportament mai degrabă agresiv, normativ − un fel de imagine parentală, de fapt. Nu știu cît de mult ajută, pentru mine, de pildă, ar fi un dezastru. Eu văd un coach ca pe cineva care este o enciclopedie, un om care te determină să te gîndești la diverse aspecte, care îți dă opțiuni, perspective, energie, care nu numai că citește enorm, dar a trecut el însuși prin experiențe de viață multiple, care s-a transformat pe sine de-a lungul vieții. Dar poate am eu standarde prea înalte. Eu am ales INSEAD pentru că e singura școală de coaching din lume care are o abordare psihodinamică, o școală la care nu ajungi fără o anumită experiență, fără să fi trecut tu însuți prin diverse etape în viață. În 2013, am urmat un program la INSEAD: The Challenge of Leadership. Este un program pentru top executives, eram 21 de persoane în grupă, în total 16 naționalități. Fiecare trebuia să ne prezentăm pe rînd celorlalți, să stăm în fața grupului și să spunem povestea noastră. A fost o provocare să ne prezentăm viața într-un mod structurat și să selectăm acele momente semnificative care ne-au făcut să fim cine sîntem. Auzind toate poveștile acelor executivi, îți dai seama că nu ești singur. Toți acei lideri de succes aveau multe nesiguranțe care îi măcinau. Mulți sînt foarte duri cu ei înșiși, își minimalizează realizările și își pun standarde tot mai înalte – trebuie să fac mai mult, mai bine, să am rezultate mai bune.

georgeta dendrino i interact 12 jpg jpeg

Oamenii care lucrează în mediul corporatist, indiferent de poziție, au o stimă de sine mai scăzută sau mai mare decît cei cu alte job-uri, de pildă angajații la stat?

Nu cred că este o diferență între angajații la stat și cei din mediul corporate. Condiții stresante există peste tot – depinde cum îți asumi job-ul. Îmi amintesc de un client, suedez (lucra la o companie în România) care spunea că și el e stresat, și el are nopți în care nu poate dormi, dar nu se plînge pentru că el a ales acel job, că acesta implică niște responsabilități și că plata este în consecință. Eu cred că mereu avem de ales, nu ne pune nimeni pistolul la tîmplă. Diferența este că unii își asumă alegerile, iar alții nu. De aici apar nemulțumirile, inadecvările. Sigur, nu e ușor să faci o schimbare, dar cred că e bine să analizăm cu atenție, cu răbdare, iar cînd alegem să ne asumăm alegerea. Și antreprenorii au nivelul lor de stres. Să știi că trebuie să dai salariile unor oameni, că trebuie să te asiguri că ai clienți mulțumiți, colegi mulțumiți – toate acestea pot fi foarte stresante. Dar au făcut și ei o alegere și, ca orice alegere, vine cu bune și cu rele.

Sînteți o femeie de afaceri de succes. Cum stați cu stima de sine? Și, în general, cum sînt văzute femeile în mediul de afaceri în România?

Stima mea de sine? Pînă la urmă, nevoia de a fi mai bună în fiecare zi, de a face o diferență, nemulțumirea permanentă față de ce am făcut pînă acum, dorința de a continua o transformare − toate acestea arată că am o stimă de sine „în construcție“. E ca drumurile din această țară, mereu în reparație. Am învățat să văd și partea bună a lucrurilor: această stimă de sine mai degrabă redusă m-a făcut să mă zbat mereu. Cred că toți avem nevoie de un feedback, avem nevoie să știm că facem unele lucruri bine. În România, oamenii dau rar feedback pozitiv (începînd cu părinții cărora le e teamă că ne-o luăm în cap, continuînd cu școala − apropo, am auzit recent un profesor spunînd că 8 e nota maxima la el, 10 e doar pentru Eminescu − și apoi cu colegii, clienții, prietenii). Cînd e ultima oară cînd ați spus cuiva felicitări, mulțumesc, apreciez ceva la tine, îți stă bine, arăți bine etc.?

În legătură cu femeile în mediul de afaceri, există încă prejudecăți, există bărbați misogini; ce mă supără cel mai tare este cînd dau de femei care îi favorizează pe bărbații care se poartă urît cu alte femei… e un fel de ură acolo, de răutate gratuită care mă uimește. Studiile arată că bărbații au o stimă de sine mai ridicată decît femeile; aceasta este susținută însă și de societate, de sistemul legislativ. Să ne gîndim la faptul că bărbații au dreptul să lucreze pînă la o vîrstă mai mare comparativ cu femeile, iar asta nu se bazează pe capacitățile mentale.

În ce măsură coaching-ul e o modă în România?

Coaching-ul nu știu dacă este încă o modă, a fi coach este o modă. Mulți oameni pleacă din multinaționale și devin coach; vine un moment în viață cînd credem că trebuie și putem să îi învățăm pe alții. Asta nu se întîmplă doar în România. Vorbim de unele dintre nevoile fundamentale ale oamenilor, pînă la urmă. Cred că e normal să vrei să devii mai bun. Nimeni nu vrea să fie ca o apă stătută, nu? Cum facem asta e un alt subiect. Unii se duc mereu la cursuri, alții își schimbă job-ul, alții își iau un coach, uneori mergem la psihoterapeut, alții decid să facă o altă facultate – am observat că la modă e acum Psihologia. Povesteam recent cu cineva care spunea că mulți se duc la această facultate în încercarea de a se „repara“ pe ei înșiși. Toți avem nevoie să fim apreciați, acceptați, unii mai mult decît alții. Unii dintre noi ar vrea să fie plăcuți de toți cei din jur. Mi-a spus cineva mai demult: „Știi, dragă, nici pe ­Iisus nu l-a plăcut toată lumea, de ce crezi că te-ar plăcea pe tine?“ Cred că este ceva adevăr aici. 

Georgeta Dendrino este managing director al Interact, companie de training și consultanță cu o prezență de douăzeci de ani pe piața din România. Este absolventă a programului Executive Master in Coaching and Consulting for Change de la INSEAD.

a consemnat Adina POPESCU

Foto: flickr

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.
962 t 14 VArsene jpeg
Mîntuirea biogeografică jpeg
La dolce vita vs La deutsche vita
O recentă zicală germană evocă, plastic și concis, „relația” dintre Germania și Italia – țările care ilustrează îndeobște șablonul nord-sud la nivel european: „Italienii îi respectă pe nemți, dar nu-i iubesc; nemții îi iubesc pe italieni, dar nu-i respectă”.
Crédit Suisse Zermatt JPG
Calitatea ce-am poftit, dar și tihna ce-am tihnit
Elveția, spre exemplu, este pe primul loc în topul Numbeo, pe locul 5 în cel al US News și pe locul secund, la egalitate cu Irlanda, în indexul UNDP. Alți „suspecți de serviciu” sînt Islanda, Danemarca, Suedia, Olanda, Germania, Finlanda sau Norvegia.
Left Former Movie Theater Balkan Right Hotel Bulgaria (158046439) jpeg
Geografia relativă a bunăstării
Diferențele dintre un Nord bogat, în ultimele decenii asociat de cercetătorii științelor sociale capitalismului în expansiune, și un Sud sărac, aflat sub dominația totală (pernicioasă poate?) a celui dintîi, au intrat în limbajul profesional al reprezentanților științelor sociale.
p 10 sus jpg
Greierele sobru și furnica hedonistă, sau despre noul clivaj Nord/Sud
Autenticitatea nu presupune mari sacrificii, iar „societatea singularităților” se regăsește în noul Pămînt al Făgăduinței: diferită, dar nu brutală, accesibilă, dar nu mizeră, simplă, dar nu banală.
p 12 WC jpg
De-a lungul și de-a latul vieții
Percepem viața ca pe o datorie sau ca pe o plăcere? În ce domenii e datorie și în care e plăcere? Ce preț sîntem dispuși să plătim pentru a ne trăi viața în propriii termeni? Și cîți dintre noi au oare luxul alegerii?
p 13 sus jpg
„Incategorisibila” fericire
La urma urmei, așa cum o spunea Helliwell, „fericirea” este în bună măsură un produs de marketing, iar etichetele contează prea puțin. Iar adeseori, căutînd un lucru cu lumînarea, riscăm să uităm ceea ce căutam cu adevărat.
640px Beer optimator glass bottle jpg
Lumea văzută prin fundul sticlei: bere versus vin
Ne-am găsit voia bună în deprinderile culinaro-bahice strămoșești și am stabilit ca etaloane pentru calitatea vieții sarmalele, mititeii și pruna curată. Mai la nord sau mai la sud, gastronomic vorbind, lucrurile stau altfel.
640px Overzicht van de drukte op Mokum 700, Bestanddeelnr 928 0112 jpg
Cum măsurăm bunăstarea și de ce
Avem totuși un alt mod de a înțelege dezvoltarea și feluritele ei moduri de a contribui (sau nu) la o viață bună, împlinită, umană?

Adevarul.ro

Kate și William
Prinţul William şi Kate nu doresc o ceremonie amplă prin care să primească titlurile de prinţ şi prinţesă de Wales
Prinţul William şi soţia lui au efectuat prima lor vizită în Ţara Galilor după ce au devenit prinţ şi prinţesă de Wales, însă nu doresc o ceremonie prin care să primească oficial aceste titluri.
Berlusconi Salvini Meloni foto EPA EFE jpg
De ce Giorgia Meloni nu ar putea transforma Roma în Budapesta. Analiză NYT
Într-un editorial pentru NYT, jurnalista Mattia Ferraresi expune motivele pentru care Italia nu poate deveni o autocrație pe modelul Ungariei după ce coaliția de dreapta a câștigat alegerile.
intuneric
Cuptoare de pâine stinse și hoteluri pe întuneric. Cum se pregătește Europa de iarnă
Pe măsură ce Europa se îndreaptă spre iarnă, birourile devin din ce în ce mai reci, clădirile istorice rămân pe întuneric, iar brutarii și cultivatorii de fructe și legume vor să renunțe la afacere.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.