Cel care speră să nu fie remarcat

Adrian BOTEZ
Publicat în Dilema Veche nr. 721 din 14-20 decembrie 2017
Cel care speră să nu fie remarcat jpeg

Orice cititor care deschide o carte şi se uită pe ultima pagina va găsi, undeva deasupra adresei editurii şi a tipografiei, cuvîntul „Redactor“ sau „Redactare“, urmat de un nume total necunoscut (şi care împreună cu tehnoredactorul şi graficianul copertei formează pe fiecare volum „caseta tehnică“). Un nume ascuns la vedere (şi cam întotdeauna trecut cu vederea), reprezentînd o persoană care preferă în general anonimatul, căreia îi place să se afle în spatele scenei, evitînd pe cît posibil lumina reflectoarelor – pentru că o menţionare a lui, de exemplu, într-o recenzie, nu poate fi decît în sens negativ, pentru greşeli semnalate într-o carte. Întotdeauna o redactare bună este cea neremarcată de nimeni, pentru că asta înseamnă că nu au existat erori majore. Totuşi, în cele mai multe cazuri, pe întregul traseu dintre intrarea unui manuscris în editură şi trimiterea acestuia în tipografie, redactorul de carte este indispensabil pentru măcar un om – scriitorul. Eu sînt unul dintre cei ce adaugă cîteva cuvinte, cu un font redus faţă de restul textului, casetelor tehnice ale cărţilor.

Cu ce se ocupă totuşi un redactor? Un economist (cel puţin unul, dacă ar fi să mă refer la cei pe care-i cunosc) ar spune că în mare cu nimic, cu statul degeaba şi desenatul pe foi, un tehnoredactor (mai toţi) ar spune că e cel care-i dă dureri de cap, cu pretenţii şi detalii pe care „oricum nu le observă nimeni“, un grafician ar spune că e cel care îşi dă cu părerea în privinţa copertei, deşi nu se pricepe deloc (şi-aici nu pot să nu accept că se întîmplă deseori să aibă dreptate), unii autori ar spune că este cel care le „măcelăreşte“ cartea. Însă cei mai ­mulţi ştiu că redactorul face în principal un lucru: corectează texte. Acesta este nucleul meseriei sale, pentru că, în momentul în care primeşte un manuscris, acolo trebuie să ajungă – la o redactare folositoare şi atentă a textului. Totuşi, primul lucru pe care îl face este să ia legătura cu autorul, pentru a i se prezenta şi pentru a-l anunţa că va însoţi manuscrisul pînă la trimiterea lui în tipar, că împreună vor stabili textele pentru copertă (şi îşi vor da cu părerea despre ilustraţia acesteia, desigur, iritînd la comun graficianul), că urmează să facă indicaţiile de paginare, să-i trimită eventuale observaţii şi un PDF al cărţii (sau o listare prin curier, dacă e cazul) după paginare, pentru bunul de tipar. Și, bineînţeles, la final, cea mai înfricoşătoare precizare: deadline-ul pentru tipar. Apoi îi trimite graficianului toate informaţiile necesare pentru copertă şi celuilalt grafician toate ilustraţiile sau desenele din interior pentru prelucrare, apoi stabileşte împreună cu redactorul şef propriul dead­line, pentru finalizarea redactării, şi apoi începe lucrul efectiv pe manuscris… Ba nu, mai e ceva – trebuie trimis formularul CIP, cel care anunţă Biblioteca Naţională despre apariţia cărţii şi care îţi aduce în schimb, peste două săptămîni, descrierea CIP cu tot cu numărul CZU (vă rog, nu mă întrebaţi ce înseamnă aceste litere), fără de care nu poţi publica volumul. Bun, de aici se întîmplă, în mare, cam tot ce i-am povestit autorului că urmează să se întîmple. Este o muncă de strînsă colaborare, în care cartea devine o minge ce se tot mută de la redactor la autor şi invers, iar la fiecare pasă se fac noi îmbunătăţiri, se schimbă idei – totul pentru ca versiunea finală să fie cea mai bună posibilă.

De multe ori, rezultatele aduc satisfacţii ambelor părţi – redactorului pentru că a contribuit, fie şi marginal, la publicarea manuscrisului, iar autorului pentru că volumul ajunge pe piaţă într-o formă de care este mulţumit. Există însă şi acele momente în care autorul este total nemulţumit de redactor, fie din pricina unor greşeli, fie din cauza comunicării defectuoase, fie dintr-o combinaţie a celor două. În ceea ce mă priveşte, o experienţă de felul acesta, de la începutul carierei, a contat enorm pentru activitatea mea ulterioară (mai ales pentru îmbunătăţirea abilităţilor mele de comunicare). Am primit manuscrisul unui autor renumit. Am făcut cîteva corecturi (puţine, nici nu prea aveai ce corecta) şi am avut cîteva observaţii (mai mult sau mai puţin pertinente). În cele mai multe cazuri primesc răspunsuri de tipul da/nu, eventual cîteva explicaţii şi reformulări. De această dată am primit un telefon de la autor (ceea ce nu făcea mai niciodată). A urmat o avalanşă de nemulţumiri, de ironii pe marginea observaţiilor şi, în final, rugămintea de a nu-i mai redacta cartea, de a nu mai face nici o corectură, de nici un fel. Pe tot parcursul monologului am fost paralizat (cred că eram alb ca varul, aveam gîtul uscat, n-aş fi putut interveni în primele cinci minute nici dacă mi aş fi dorit). Cu toate acestea, chiar spre final, mi-am dat seama că unele (nu prea multe) dintre observaţii erau imposibil de respins, aşa că am deschis timid gura cînd mi s-a oferit oportunitatea şi am început să dau exemple concrete, cu argumente de care eram sigur. Și, surpriză, prima observaţie a fost acceptată, tonul interlocutorului s-a îmblînzit. A doua, la fel, tonul interlocutorului şi mai jos. Apoi a treia, a patra şi tot aşa (pînă pe la a şaptea, fiindcă mai multe nu aveam de care să fiu sigur). În final, vorbeam amîndoi cu calm, ba chiar am încercat o glumă, la care mi s-a răspuns cu o altă glumă. În sfîrşit, totul a reintrat în normal, cartea a avut pînă la urmă redactor la caseta tehnică şi, după două săptămîni, am primit pentru redactare o reeditare a aceluiaşi autor. Aşa am învăţat că trebuie să propun doar schimbări de care sînt sigur şi că o situaţie, oricît de critică ar părea, se poate soluţiona dacă-ţi păstrezi calmul şi apelezi la raţiune.

Adevărul e că redactorul este, printre altele, un nod de comunicaţie. E punctul de întîlnire dintre toate departamentele editurii, pe de o parte, şi autor, traducător, coordonator de colecţie şi orice altă persoană ce are legătură cu manuscrisul. Iar toate acestea (pot doar să bănuiesc, fiindcă sînt un redactor încă tînăr, cel puţin asta aş vrea să cred) erau infinit mai greu de realizat înainte ca tehnologia să ne ajute să fim permanent conectaţi, mereu pe recepţie, cu informaţii disponibile oricînd şi oriunde. Acum (şi, pentru mine, dintotdeauna) poţi obţine aproape orice informaţie cu doar cîteva click-uri bine plasate, poţi să fii în permanent contact cu autorul (fie că vorbim despre Facebook, WhatsApp, SMS, e-mail sau altele), poţi să-i arăţi în timp real ce faci pe carte (nu o dată mi s a întîmplat, de exemplu, să scanez toate paginile pe care am făcut corecturi şi să i le trimit pe e-mail autorului, astfel încît să-i dau posibilitatea de a avea control total asupra a ceea ce se întîmplă cu manuscrisul) sau să vorbeşti cu el ore întregi la telefon pentru a face schimb de corecturi (amîndoi avînd în faţă aceeaşi versiune a cărţii în lucru, chiar dacă ne aflam la sute de kilometri depărtare unul de celălalt). Acest tip de conexiune duce inevitabil şi la naşterea unor prietenii. Mulţi dintre prietenii mei pe Facebook sînt autori cu care am lucrat şi este o reală bucurie pentru mine să ne în­tîlnim cu diferite ocazii, să stăm la o bere sau la o cafea şi să vorbim despre toate şi despre nimic.

Cînd am început această meserie, am avut norocul să nimeresc într-o mare editură, în care redacţia este poate cel mai important departament, şi un redactor cu multă experienţă mi-a spus două lucruri care cred că mă vor ajuta pînă voi ieşi la pensie. Mai întîi că, în timp ce redactezi, întotdeauna trebuie să-ţi pui întrebări în legătură cu textul şi, mai departe, să cauţi răspunsuri inclusiv la autor. Apoi că, din orice carte, indiferent de domeniu (fie că este beletristică, memorialistică, psihologie, economie sau statistică) şi indiferent de calitatea ei, se poate învăţa ceva care îţi poate fi de folos ulterior, la o altă carte. Aceste principii au rămas neschimbate pentru mine. În rest, meseria presupune mereu adaptare, disponibilitate la schimbare, flexibilitate, deschidere pentru nou. Și, după cum am menţionat deja, sper să rămîn mereu acelaşi redactor necunoscut, din spatele scenei, care adaugă cîteva cuvinte, cu font redus faţă de restul textului, la caseta tehnică a unei cărţi. 

Adrian Botez este redactor-șef adjunct al Editurii Polirom.

Foto: flickr

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Becali
Conference League, „căpușată“ de FCSB și CFR Cluj: Pro TV, decizie drastică după ultimele evenimente
După două etape, FCSB și CFR Cluj au depus deja armele în Conference League, fiind doar preocupate să mai „ciupească“ niște bani.
penitenciarbacau jpeg
Sentință record pentru un violator şi traficant de copii. Victimele din Neamţ sunt frate şi soră
Un bărbat arestat anul trecut pentru viol și trafic de minori a fost condamnat de Curtea de Apel Bacău la 19 ani de închisoare cu executare. Victimele infracţiunilor, frate şi soră, erau abuzate sexual şi puse să cerşească în municipiul Roman, din județul Neamț.
Vehicule militare distruse în Harkov - Razboi în Ucraina FOTO AFP
Contraofensiva ucraineană. Unități de elită ale armatei ruse au cedat în fața forțelor Kievului
Forțele ucrainene au continuat să obțină câștiguri substanțiale în jurul Liman și în regiunea Herson în ultimele 48 de ore.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.