TÎLC SHOW

Exercițiul protestului arată o lume urbană, cît se poate de modernă și de creativă, o parte a acestei țări care nu mai acceptă umilința în raporturile dintre cetățean și Putere.

Interesant cît de mult seamănă, emoţional, ieşirile în stradă de bucurie, la fotbal, sau de supărare, la Guvern. Simplu spus, nu mai poţi să stai în casă. Te arde ceva, te scoală din ale tale, te injectează cu energie, erupe ceva în tine şi nu mai poţi rămîne locului, trebuie să mergi şi să te exprimi, să te întîlneşti, să empatizezi, să recunoşti în ochii lor aceeaşi ne-stare.

Se bate, mai ales în ultimii ani, multă monedă pentru mitul-clișeu al toleranței românești față de evrei.

Am fost oprit de zeci de ori la graniţe pentru ca nu sînt îndeajuns de tipic pentru un alb european. Odată, în Austria, eram împreună cu o prietenă blondă, blondă şi româncă.

Donald Trump are o familie (frumoasă) de imigranți (în SUA) pursînge: mama sa a venit din Scoția, bunicii paterni din Germania, iar el s-a căsătorit (avînd urmași în ambele situații!) cu două emigrante get-beget (din Cehia și, respectiv, din Slovenia). S-a întors oare, cu totul, lumea pe dos?

Reapar termenii-cheie şi sintagmele intens vehiculate prin 1990 – destabilizare, instigatori, incitare la violenţă, manifestanţi plătiţi, blocarea carosabilului etc.

Și uite – surpriză! –, MCV-ul zice că cu „sistemul judiciar“ lucrurile ar mai fi cum ar mai fi, mai greu e cu cei care fac „legislația națională“ pe care acesta e dator să o pună în aplicare.

Ne-am obișnuit de mult cu manipulările și intoxicările. Dar acum autorii lor se pot simți încurajați, simțind că și dinspre Vest, și dinspre Est suflă același vînt al „post-adevărului“.

N-aș avea, mă grăbesc să spun, nici o insomnie dacă mi-ar dovedi cineva că arheologia nu e o știință.

Pentru că democrația e și… antielitistă, nu?! Nu sîntem toți la fel? Ce justificare are orice fel de elită într-o lume egală? Adică, în afară că vorbește frumos și a citit mai mult ca mine, ce are el în plus? Cu ce e mai bun ca mine?

Finalele de la AO sînt doar un vis din care ne vom trezi. Roger şi Serena nu sînt eterni. Din păcate. Sînt doar nişte oameni cu o pasiune şi o ambiţie excepţionale. Senzaţia e că, în afară de talentul argăsit cu multă muncă, iubesc enorm ceea ce fac.

Sfinţi există peste tot, inclusiv la televiziuni: Sfîntul Gâdea – apostolul tătucului Dragnea şi preaslujitorul Varanului, Sfînta Grecu şi Sfîntul Ciuvică, şi ei preaslujitori ai celebrului puşcăriaș, Sfîntul Turcescu – apostolul Zeului Băsescu…

Citindu-i opțiunea pentru numărul preferențial, IS 73 PSY, tipul respectiv a clătinat reprobativ din cap, murmurînd: „Nu, nu se poate. Nici chiar așa!“

De fapt, chiar dacă la un moment dat metafora pupăză pe colac nu mai este înţeleasă ca atare de vorbitori, tiparul nu se pierde. Echivalentele sale transparente, curente în limbajul colocvial-argotic de azi, sînt bomboana pe colivă sau cireaşa pe tort.

Ce nu înțelege domnul Dragnea sau se preface că nu înțelege – nu știu care variantă e preferabilă – e că tocmai ăsta a fost motivul principal al protestului. Am vrea să fim și noi lăsați să citim. Am vrea să ni se dea și nouă dreptul să înțelegem. Am vrea să putem asculta și noi părerea celor competenți.

În urmă cu peste două decenii, fiind pentru prima oară la New York, inspirata mea gazdă a ținut neapărat să-mi arate Trump Tower, zgîrie-norul emblematic al miliardarului. De ce? Pentru a mă face să înțeleg că pînă și în țara meritocrației banii nu ajung întotdeauna pe mîinile celor mai deștepți sau mai buni dintre cetățeni sau că și în America există bogătași de un prost-gust desăvîrșit

Fals este și unul din cele mai celebre busturi ale lui Caesar, apărut pe coperta multor monografii și luat de British Museum în 1818.

„Vorbește, bă, mai pe-nțelesul omului!“ Sînt vorbe în care se ascund, de fapt, o istorie a urii față de sofisticare, dar și eșecul unor sisteme de educație și modele de instituții academice. Există cîteva locuri din lume, unde ideea de educație încearcă să schimbe direcția acestui mers al istoriei.

Jucătoarele cu cetăţenie română au făcut la un moment dat un salt grupat înainte. Iar noi le-am urmat emoţional, fireşte. Acum s-au mai potolit. Noi plutim în inerţia cosmică a entuziasmului. Aceste fete nu evoluează însă în vid. Sînt și ele determinate de rădăcini, au mame, taţi, fraţi şi surori, prieteni. Duc mereu o mică Românie în bagaje, ca un dulce lest.

Rîd. Sînt beţi. „Băieţei“, gîndeşte ea. E tristă. E tristă de atît de mult timp, încît pare că nu prea are sens să şi-o spună. E amantul ei, care încearcă să fie haios. Nu prea îi reuşeşte. Nevastă-sa e la cinci metri mai încolo.

Din scrisori rezulta că taică-meu era căutat de SRI, CIA și KGB pentru activitate anarhistă pe plan internațional. În plus, asupra lui mai plana și suspiciunea de terorism islamic…

Cea mai semnificativă mi se pare tratarea unei modificări inocente, prin care Creangă introdusese în textul său un termen de origine turcească, rămas pînă azi mijloc de exprimare a dubiului în limbajul familiar-argotic: sanchi.

Vrem învățămînt de calitate. Dar știm ce-i aia?

Pe 4 octombrie 2016, ziarul Gândul scria că iarna 2016-2017 va fi cea mai friguroasă „din ultimul secol“.

Celor care doresc să aprofundeze subiectul, le recomand articolul meu „Chanel, Coco și Stravinski, Igor: Abdekunkus, the clarion call și fireturile lui Caravaggio. Este 1920 în trecut sau în viitor?“. Nu pot să vă spun despre ce e vorba în el, nici măcar foarte pe scurt, pentru că spațiul tipografic e extrem de prețios, pot să zic totuși că aduce o contribuție importantă la ceea ce aș numi anapodologie științifică. Pentru că așa ca pînă acum nu se mai poate!

Libertatea nu mai e interesantă, cîtă vreme propune exerciții serioase de înțelegere. Confortul e mult mai sexy. În ciuda tuturor marilor rezultate ale puterii de creație a ființei umane, în pofida fabuloaselor orizonturi pe care imaginația le poate plăsmui, există momente cînd peste lume plutește un gînd al deșertăciunii.

E posibil ca Murray să cunoască un an minunat. Sau nu. Şi Quintana să cîştige Turul Franţei. Dar nu e sigur. E destul de cert că Usain Bolt o să continue să fie cel mai rapid om pe teren plat şi Marcel Hirscher cel mai bun pe o pantă cu zăpadă.

Sloganul cel mai potrivit – licenţios, dar nu trivial – era, fireşte: „Mînca-te-aş!“

red că tata ar fi fost foarte potrivit pentru rolul lui Dragnea. Mama ar fi putut să fie şi ea o Juliena, ceva, dacă nu ar fi fost atît de neagră.

Nu vreau să credeţi că sînt un naiv care nu-şi dă seama de importanţa detaliilor „mici“ în interiorul politicii aşa-zicînd „mari“ sau de acuitatea unui diplomat de talia lui Titulescu.

Prin secolul al XIX-lea, cînd familia boierească a banilor Filipeşti era bine cunoscută, cuvîntul filipeşti începe să însemne „bani“, prin joc de cuvinte omonimic şi prin antonomază

Ninge. Se-nchid drumuri, se-nchid școli, se-nchide totul. Și, precum zicea poetul, „omul trist cade pe gînduri și s-apropie de foc“. De foc? N-am văzut pe nimeni căzînd în contemplație în fața unei centrale termice.

La Roma apare confirmarea deplină că de acolo se trag mulți dintre ai noștri. Chelnerii, șoferii, portarii, vînzătorii, hoții și escrocii, cu siguranță. Și e clar că la ei sînt toate originalele.

Un singur sit viking se cunoaște deocamdată în America de Nord, dar e suficient ca să garanteze prezența lor în Lumea Nouă cu cinci sute de ani înainte de Columb. A

La Muzeul Țăranului Român, în sala Foaier, pînă pe 22 ianuarie, adunate într-o expoziție, freamătă lucrările lui Florin Ciubotaru, unul dintre maeștrii non-figurativului românesc.

Etica nu are deloc același ritm de dezvoltare și propagare ca acela de care dispune tehnologia. Oricît de moderne și de sofisticate vor fi fiind azi disciplinele umanului, ideea de etică rămîne, deseori, ceva ca o „romanță cu parfum“.

(şi) efectul Xavi Pascual, antrenorul care a luat două Ligi ale Campionilor recent cu Barcelona. Că şi asta e adevărat. Dacă francezii au luat handbal cît au putut de la noi, pînă de curînd nouă ne cădea blazonul să învăţăm de la alţii.

Dificultatea înţelegerii unor capodopere din literatura universală este, vrem, nu vrem, un fapt real. Scrierile româneşti bănuim a le decoda mai uşor, asta numai la prima vedere, dar şi aici avem destule obstacole.

Stai liniştit, că e fratele tău acilea, lîngă tine, fratele tău care le are cu zborul, că doar e genetic un pic cioară.

Şi-a făcut o prietenă în Hyde Park, unde și-a petrecut numeroase nopți, dormind apoi, extenuat, toată ziua și neglijîndu-și obligațiile funcției de chief mouser. După demisie, David Cameron a ținut un speech plin de afecțiune despre Larry în Parlament.

Răvaşele tind să fie abandonate în spaţiul cultural românesc: poate din dorinţa de desprindere faţă de obiceiuri considerate prea populare (dar nu în sensul unei utopice purităţi folclorice) şi prea legate de spaţiul balcanic.

Aflăm, mai nou, că eul este ceea devine. „Depășește-ți limitele!“, strigă piața sloganurilor existențiale – și viața ta va căpăta sens, iar tu vei fi un om împlinit. Cu fiecare limită depășită, tot mai împlinit.

Cu o minte deschisă, liberal și pro-occidental, Kasparov, cel care pe vremuri a avut o atitudine de frondă și la adresa Uniunii Sovietice, scrie de fapt o istorie a Rusiei de după căderea comunismului.

Unul din cele mai puternice antagonisme în arheologie este între arheologii de teren și cei de fotoliu.

Strategia e foarte simplă. Toate mesajele sînt negative, denunțătoare, anarhiste. Nu există nici măcar un fir de praf care să fie bun în Occident. Ți se spune că trăiești într-un infern al capitalismului care se prăbușește.

În esenţă, treaba stă cam aşa: entertainment-ul e luat în serios, cît ar fi de paradoxal. Nu poţi fi un om oarecare cu o avere de rege african.

Copiii se cred superiori părinţilor prin simplul fapt că aparţin unei lumi mai noi şi pot avea tendinţa să conteste poziţiile părinţilor numai din această presupoziţie. Dar au mereu la îndemînă posibilitatea de a realiza că, din copii, şi ei vor ajunge cîndva părinţi.

„Privindu-vă din anumite unghiuri, constat surprins că și dumneavoastră aduceți cumva cu Adrian Năstase…“

STAN: Am o plăcintă cu sorți în stihuri scrise de un cuconaș ce te iubește ca un năuc. DAMA: Spune-i că nu-mi plac poeziile de plăcintărie.