Noi contra noi

Publicat în Dilema Veche nr. 672 din 5-11 ianuarie 2017
Copiii statului jpeg

În multe discipline umaniste există „noi“ și „ei“, rivalități între cercetători, uneori reale, alteori confecționate. O să ilustrez asta alegînd la întîmplare ca exemplu arheologia.

Unul din cele mai puternice antagonisme în arheologie este între arheologii de teren și cei de fotoliu. Arheologii de teren trăiesc cu convingerea că există un fel de eroism elementar în munca lor. Cîte unul – cunoscuți de-ai mei, oameni dintr-o bucată – mai bea dintr-un craniu sau critică în public dictatorul arab local. În orice caz, li se pare că numai cineva care stă în pustie și scoate din pămînt, cu sudoarea frunții, lucruri care n-au mai văzut lumina zilei de mii de ani se poate numi arheolog. Cei care stau la bibliotecă, palizi, în aer condiționat, și scriu pedant despre monede sau statui pe care alții le-au găsit pe teren pentru ei, sînt doar niște uzurpatori. Invers, arheologii de analiză, rafinați, au un surîs îngăduitor pentru arheologii de cazma. Sigur, cineva trebuie să fie și la munca cîmpului, să măsoare, să ducă roaba. Dar abia aici, în foișorul unde lucrează, ei fac aceste rapoarte primare de săpătură, aceste date brute să intre în corelațiile mari ale istoriei. Abia ei vin cu nuanțele, cu sintezele, ei fac din informații – cunoștințe. Lucrurile se văd deci mereu în două oglinzi diferite. Cel cu latura practică a disciplinei are, pe de-o parte, astuția celui care știe cum merg lucrurile în viața reală, își suflecă mînecile și face treaba, ba chiar și-o glumă; dar tot el e și un tip vag primitiv, care, ca să fim drepți, știe că a descoperit ceva, dar nu înțelege exact ce. Cel cu latura teoretică, pe de altă parte, tobă de carte, aduce lumină la nivel local și regio-nal; dar tot el e un tip clorotic, stîngaci, care se încurcă-n speculații.

O altă dihotomie este între specializările naționale și cele universale. Arheologii care se ocupă de subiecte locale (indiferent că e vorba de Cucuteni sau de Tîrgul de Floci) au de multe ori convingerea că, pînă la urmă, ăsta e destinul care ni s-a repartizat, asta e contribuția care se așteaptă de la noi. Dacă tot e vorba să iluminăm trecutul cuiva, de ce să nu fie chiar trecutul nostru? Doar n-o să te arunci tu, ca român, să studiezi romanizarea Mauretaniilor sau să produci o monografie despre Sicilia normandă? Dar există și arheologi care au ajuns să se concentreze pe subiecte fără nimic palpabil românesc în ele. Asta înseamnă fie că subiectul are o geografie mai exotică, fie că ține de aspecte teoretice (implicații epistemologice, să zicem), care sînt, în arheologia de la noi, prin definiție exotice. Ei au impresia că aerul îmbîcsit al bibliografiei strict în limba română e provincial, că trebuie ieșit din bula balcanică a măruntei autovalidări și discutat de la egal la egal cu marii șmecheri din comunitatea științifică. Așadar, cel care lucrează la inserția națională a disciplinei e atît un truditor pe ogorul patriei, dar și un condamnat la minorat. Cel care lucrează la articulația universală a disciplinei e atît un bun ambasador științific, cît și un păcălit de iluzii occidentale.

Lista e lungă. Avem, de pildă, arheologi care lucrează în continuare prin institute și muzee, dar și din cei care și-au luat cîmpii, înființînd o firmă de consultanță sau de arheologie preventivă sau lucrînd în proiecte internaționale, deci nu din bani publici românești. Aceștia din urmă, care n-au rămas fideli sărăciei de la stat, sînt trădători și nu au cum să facă cercetare temeinică; au doar papagal și plasează buzz-words acolo unde cere grila. La rîndul lor, cei așa-zis din privat cred că cei din sistemul public sînt caduci, nu folosesc decît bibliografie de pînă-n anii ’80 care nu mai are nici o valoare și nu sînt conectați, ca ei, la trend-urile europene.

Mai există, în orice grup de cercetători, unii care sînt fața publică a grupului, și unii, de obicei mai jos social, în orice caz salarial, care sînt puțin vizibili la conferințe de presă și care nu prea apucă să-și pună semnătura pe materiale ai căror autori principali sînt. Cei care prezintă mereu, la Ambasada Franței, sau ministrului Culturii, rezultatele „a douăzeci de ani de cercetare“ cred că fără viziunea lor integratoare, fără direcția pe care doar ei știu s-o imprime, rezultatele ar fi zero, și sponsorizările la fel. Cei care, de fapt, pun osul ca aceste rezultate să apară visează să plece-ntr-o zi, iar instituția deodată să se prăbușească în spatele lor, cu viziune integratoare cu tot.

Inutil să mai spun că, în discursurile forțat stereotipe pe care l-am improvizat aici, toate taberele se înșală în aceeași măsură. Ba chiar taberele astea (Anciens et Modernes…) nu sînt deloc așa diferențiate cum artificial le-am prezentat eu: mulți arheologi de teren mai lucrează și în bibliotecă pentru publicații, mulți cercetători de subiecte „românești“ le proiectează și într-un context european și așa mai departe. Dar rivalități există. Uneori sper că rolul lor e doar de a ne menține solidari. 

Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Trecerea, Cartea Românească, 2016.

Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.
O mare invenție – contractul social jpeg
Sub zodia Balanței
Nu de puține ori, dezacordul dintre CSM și Ministerul de Justiție în legătură cu diferite proiecte legislative a determinat fie blocarea acestora, fie tensiuni mari care au tulburat aplicarea în practică a reglementărilor adoptate de Parlament.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Absenți din istorie
Dezbaterile pe subiectele mari pot fi neplăcute, dar de ele depinde sănătatea unei națiuni. Deocamdată am ales să fim absenți din istorie.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Melancolic, despre democrație
Admit că am fost provocat și de cîteva opinii autohtone, grăbite, simplificator, să constate imaginea „vetustă” a monarhiei în general. Nu pot decît să le doresc „democrație” plăcută...
Frica lui Putin jpeg
Monarhul constituțional (La moartea reginei Elisabeta a II-a)
Și atunci, să spunem că el/ea, monarhul constituțional, este simbolul părții noastre absente, a ceea ce noi nu sîntem, dar poate dorim inconștient să fim, a ceea ce credem că am fost și nu mai putem fi.
AFumurescu prel jpg
Trupurile Reginei; și nu numai
Dacă nu putem fi regi pe dinafară, să încercăm măcar să fim aristocrați pe dinlăuntru. Keep calm and carry on.
Mikhail Gorbachev visits U S  Capitol 1992 LCCN2017646196 jpg
La un (singur) pahar cu Mihail Gorbaciov
În orice caz, campania inițiată sub conducerea lui Mihail Gorbaciov a avut și rezultate pozitive, oglindite în scăderea consumului de alcool și în creșterea speranței de viață și a ratei natalității.
Iconofobie jpeg
Un personaj familiar
Făcînd bine ingratului, el își (auto)creează un sfidător ascendent moral față de acesta („îți sînt superior, pentru că am puterea de a te ridica, de a te sprijini, lucruri complet inaccesibile ție”).
„Cu bule“ jpeg
„Jupîneasă servită”, „bucătăreasă perfectă”, „funcționar cinstit”
Anunțurile de acum un secol erau mult mai generoase în enumerarea calităților necesare îndeplinirii oricărei meserii, majoritatea privind sîrguința, curățenia și seriozitatea: harnic, vrednic, destoinic, muncitor, curat, liniștit, serios, nevicios, fără vicii.
HCorches prel jpg
În nici un caz zei
Sigur, pentru asta este necesar să traversăm noi înșine acest proces și să ne dăm seama cît avem de lucrat cu noi înșine, cît mai avem de cunoscut despre noi înșine, cît de vulnerabili sîntem, în nici un caz zei.
p 7 WC jpg
Este războiul nuclear inevitabil?
Războiul din Ucraina ne-a reamintit că nu putem evita incertitudinea și riscul. Scopul de a reduce (nu de a suprima), cu timpul, rolul armelor nucleare rămîne la fel de important ca întotdeauna.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul și violența sînt nedespărțite?
Machiajul fotbalului s-a prelins în dîre groase. Bubele sînt tot acolo, bine-mersi. Schimbarea se amînă sine die în patria lui Nihil sine Deo.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Șosele
Din Norvegia, în schimb, mi-aduc aminte banda de asfalt șerpuitoare prin penumbra unor păduri de brad fără sfîrșit, pe care autocarul o parcurgea într-o liniște și cu o constanță sedative, spre un nord crepuscular, aflat parcă dincolo de limita conștienței noastre.

Adevarul.ro

Lucian Ovidiu Heiuş INQUAM Photos George Calin
Heiuș: 300.000 de firme nu au cont bancar. Din păcate „șpaga” încă funcționează printre inspectori
Șeful ANAF, Lucian Heiuș, a declarat duminică că în urma unor verificări preliminare a reieșit că 300.000 de firme nu au niciun fel de cont bancar.
Manfred Weber FOTO AFP
Președintele PPE spune că Bulgaria și România trebuie să devină state membre ale spațiului Schengen
Manfred Weber a declarat duminică, la Sofia, că Bulgaria şi România trebuie să devină în sfârşit state membre ale spaţiului Schengen şi că ele încă aşteaptă, alături de Croaţia, ca decizia finală în acest sens să fie luată de Consiliul UE.
parc eolian apa FOTO profit ro jpg
Damen va construi fundaţii plutitoare pentru turbine eoliene. Ancorele vor avea dimensiuni fără precedent
Compania Damen Shipyards a anunţat că dezvoltă o nouă clasă de nave, capabilă să sprijine dezvoltarea eoliană offshore. Este vorba despre turbine eoliene plutitoare offshore, la scară largă (FOWT).

HIstoria.ro

image
Moștenirea legendară a lui Grigore „Nababul” Cantacuzino
Prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), su- pranumit „Nababul“, a fost unul dintre cei mai mari proprietari de pământuri din România, dar și o personalitate politică marcantă (de două ori primar al Bucureștiului, și tot de două ori prim-ministru).
image
Sfârșitul tragic al copiilor lui Alexandru Ioan Cuza
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza nu a avut copii cu soţia sa, Elena Cuza. A avut în schimb doi fii cu amanta Maria Obrenovici, pe Alexandru şi Dimitrie. Copiii au fost înfiaţi de soţia oficială a domnitorului, dar amândoi au avut parte de un destin tragic. Unul a murit bolnav, iar celălalt s-a sinucis
image
Air France, o companie înființată cu o semnificativă contribuție românească
Câți dintre noi știm că la originea și la baza Air France (înființată la 30 august 1933) stă și o semnificativă contribuție românească?