Scrisoare către Larry
Experții în aeronautică susțin că, atunci cînd se prăbușește un avion, o singură defecțiune tehnică (eroare de pilotaj, condiție atmosferică nefavorabilă etc.) nu este suficientă pentru a provoca, în sine, catastrofa, datorită sistemelor de siguranță gîndite în duplicat, măsurilor de precauție imaginate redundant în construcția aparatului de zbor. Întotdeauna, într-un accident aerian, se conjugă cîteva elemente fatidice, care, prin strania coincidență a manifestării lor simultane, reușesc să ducă la un dezastru de proporții. Cam așa s-a întîmplat și cu un coleg de-al meu – universitar din domeniul agronomic – ajuns în pragul disperării dintr-o bizară aliniere pernicioasă a astrelor existenței sale la un moment dat. L-am întîlnit deunăzi, cînd mi-a povestit, tulburat, cum s-au petrecut lucrurile în cazul „prăbușirii“, complet neașteptate, a propriei lui vieți în ultimele săptămîni. Eu eram unul dintre „detaliile“ colapsului, așa încît am ascultat confesiunea fără să crîcnesc. Mai precis, des invocatele mele articole cu pisici… Jean Ursac, amintitul profesor agronom, le citise cu plăcere de-a lungul timpului, fiind el însuși un mare iubitor al neamului felin. Colac peste pupăză, după Brexit, Dilema veche a publicat – în edițiile sale online – mai multe fotografii ale vestitului motan Larry în dreptul unor editoriale legate de eveniment. Pentru cine nu știe, precizez că Larry are poziția de chief mouser („șoricar șef“) la reședința londoneză (din Downing Street 10) a prim ministrului englez. Poziția în cauză vine dintr-o îndelungată tradiție istorică, populată cu motani celebri, de la cei din dinastia Peter-ilor pînă la longevivul Humphrey, înalt oficial pisicesc în epoca Thatcher (se spune că Margaret nu uita să-i aducă suveniruri de pe unde mergea să poarte negocieri diplomatice – Humphrey aprecia îndeosebi sardelele rusești!). Din 2011, Larry a fost ridicat la impozantul rang, devenind imediat personaj de presă: și-a apărat vitejește teritoriul în fața altor mîțe (cea mai nouă victorie – alungarea motanului lui Boris Johnson din aria casei de la Downing Street 10), a lăsat șoarecii să se plimbe nestingheriți pe durata unor declarații publice ale prim-ministrului și și-a făcut o prietenă (mîță) în Hyde Park, unde și-a petrecut numeroase nopți, dormind apoi, extenuat, toată ziua și neglijîndu-și obligațiile funcției de chief mouser). După demisie, David Cameron a ținut un speech plin de afecțiune despre Larry în Parlament.
În sfîrșit, Dilema veche, ziceam, a redat imaginea lui Larry, după Brexit, în paginile ediției electronice. Motanul cu papion în culorile drapelului Albionului ne privea acolo solemn, perfect „acordat“ la implicațiile funcției sale importante. Fotografia, împreună cu celelalte amănunte, au constituit, mi-a mărturisit colegul menționat, un concurs de împrejurări cu finalitate imprevizibilă. „Ce mi veni, sub influența lor, desigur?“, observă el cu tristețe. „Hai să scriu și eu despre mîțe, mi-am spus, că n-o fi Codrin ăsta mai talentat decît mine, chiar dacă se pretinde filolog! Zis și făcut. Numai că, la mine, nu merge cu ficțiunea, eu îs om de acțiune, nu mă pot referi la lucruri inventate. Așa că am hotărît să-i scriu o misivă direct lui Larry, la adresa din Downing Street 10. Am conceput-o frumos, într-o engleză îngrijită. Doar am făcut cu tine limba lui Shakespeare, în anii ’90, la cursul ăla special pentru profii de medicină veterinară! Am învățat-o binișor (iată un al n-ulea element de conjuncție fatidică la prăbușirea avionului, am constatat speriat!). Dragă Larry, am scris, pentru mine ești pisica perfectă: nici grasă, nici slabă, nici de rasă, nici corcită cu adevărat, nici lașă, nici excesiv de curajoasă, nici harnică peste poate, nici leneșă, nici sălbatică, nici dispusă la torcăieli cu oricine, nici iscusită din cale afară, nici lipsită de destoinicie, nici blîndă, nici arțăgoasă. Ești mediana trăsăturilor principale ale speciei mîțești. I-am relatat o serie de în-tîmplări din existența lui, pe care le știam de pe Internet, arătîndu-mi încîntarea pentru caracterul său constant. I-am precizat faptul că apreciez cel mai mult derularea pe viață a funcției de chief mouser. Ar fi fost o tragedie dacă ar fi trebuit să plece cu David Cameron. L-am sfătuit să nu se mai lase luat așa ușor în brațe de polițiștii care păzesc locuința prim-ministrului. E sub demnitatea lui să fie purtat, aidoma unei pisici oarecare, în blitz-urile presei. La final, am semnat și am expediat scrisoarea la Downing Street 10…“ „Ai semnat și ai trimis?“, am întrebat îngrozit. „Da“, a răspuns Jean puțin nesigur. „Am expediat-o, întrucît – ți-am spus – nu-mi plac ficțiunile, și am semnat… Janeta Lupac…“ „Cum?“, am strigat înfiorat. „Da“, a revenit cu glas plîngăreț, „mi a fost jenă să-mi asum identitatea adevărată. Mi-am oferit adresa corectă, dar am pretins că sînt o fetiță de șapte ani, fana lui Larry, Janeta Lupac – n-am găsit ceva mai original, mă apăsa numele propriu, Ursac…“
M-am uitat la el ca la un extraterestru. A oftat din adîncul ființei. „Nici nu-ți imaginezi ce mi s-a întîmplat!“, a continuat. „M-au căutat acasă jurnaliști britanici. Doreau să o cunoască pe Janeta Lupac. Aveau cică un mesaj pentru ea de la chief mouser Larry… S-a aflat la facultate că vorbesc cu mîțele, că aș fi expert în pisicească și, mai ales, că-mi mă travestesc în fătuci preșcolare. Mă urmărește acum și presa din România… Am ajuns la concluzia disperată că NATO ar pierde un eventual război cu Putin! Vestul este neserios. Are timp să se ocupe de motanii din Londra și de fetițele din România. Bașca faptul că pe cei dintîi îi mai face și prim-miniștri peste șoricime…“
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Studii de anglistică şi americanistică, Editura Junimea, 2016.
Foto: adevarul.ro
