Vikingul şi sfîrleaza
Un singur sit viking se cunoaște deocamdată în America de Nord, dar e suficient ca să garanteze prezența lor în Lumea Nouă cu cinci sute de ani înainte de Columb. Asta nu înseamnă că s-au suit pe vas în Norvegia și au coborît la New York, ci că la capătul unei migrații care i-a adus treptat în insulele Feroe, apoi în Islanda și mai tîrziu în Groenlanda, au făcut și ultimul salt pînă în Newfoundland. Pe țărmul dinspre Labrador al acestei insule, vikingii au întemeiat o așezare numită azi L’Anse aux Meadows, răstălmăcire englezească a numelui mai vechi dat de francezi, L’Anse aux Méduses. Colonia – sub o sută de oameni – are opt clădiri cu o arhitectură tipic islandeză, din brazde pe o structură de lemn. Cînd deschizi ușa și intri în casă e ca și cum ai dispărea într-o movilă înierbată. Înăuntru sînt banchete de-a lungul pereților, o vatră lungă, centrală, și o casetă din plăci de ardezie pentru păstrat jarul peste noapte. Una din construcții a fost interpretată de arheologi ca o saună, numai că cercetările mai noi zic că saunele nu încep să se folosească în Islanda și Groenlanda înainte de secolul XII.
Două vorbe despre analizele științifice de care arheologia se servește în per-ma-nență. Multe din artefacte sînt de pin norvegian, introdus în America abia după 1500, indicator clar al unei expediții străine. Deșeurile de lemn (de la tîmplărie etc.) sînt din specii locale, cu o excepție foarte importantă, a unor fragmente de nuc alb canadian, care nu putea fi obținut decît mai la sud, din New Brunswick (încă aflat în Canada) sau mai probabil Maine (deja SUA). Or, acolo unde începe să fie prezent nucul alb, e și limita nordică a viței-de-vie sălbatice, deci vikingii trebuie să fi văzut struguri. Asta explică în sfîrșit numele de Vinland (țara vinului) pe care l-au dat acestui teritoriu, nume despre care înainte era neclar dacă nu cumva desemna generic un fel de paradis. Analize petrologice interesante s au făcut pe cele nouă piese de „cremene“ (de fapt, din jasp) de aprins focul. Cinci dintre ele provin din cariere din Islanda și patru din cariere groenlandeze. Toate cele patru groenlandeze au fost găsite lîngă Hall F, clădirea cea mai impozantă. Unii traduc analiza petrografică în hărți etnice: aceste expediții ar fi avut deci mai mult de jumătate din participanți islandezi, dar șefii erau din Groenlanda. Procedeul e nesigur, deși în cazul de față pare coroborat de faptul că în acele saga ce vorbesc despre expedițiile din secolul XI vedem ceva similar; doar că saga sînt bibilite ca să reflecte de fapt realități cu două-trei secole mai tîrzii decît expedițiile despre care vorbesc. În orice caz, Hall F, cu 160 m2, e comparabilă cu clădirile importante din Groenlanda și Islanda. Dacă Leif Eriksson, fiul lui Erik cel Roșu, chiar a venit aici, la L’Anse aux Meadows sau prin zonă, probabil cam așa ceva ar fi construit.
Situl e zgîrcit cu artefactele. Un fragment de ornament de bronz aurit, poate de la un inel, e singurul obiect cît de cît legat de lux. O mărgică de sticlă transparentă a fost între timp pierdută în vreme ce era pregătită pentru conservare într un laborator al Parks Canada. Un fragment de fibulă de bronz (pentru bărbați sau femei), inspirat de un model irlandez mai vechi, e singurul dintre artefacte care poate fi datat sigur, în secolele X XI, altele sînt clar vikinge, dar pot fi și mai tîrzii. Două obiecte care trebuie discutate separat sînt o sfîrlează și o tocilă. Piatra de ascuțit, pentru ace și foarfeci, era nelipsită din trusa de cusut a epocii vikinge. Sfîrleaza e o piesă esențială, conică sau discoidală, fixată la partea de jos a fusului (în arheologie se numește fusaiolă, probabil ca să nu trebuiască să zici că-ți faci doctoratul în sfîrleze); fără ea, vă spun din experiență, fusul n-are inerția necesară ca să se învîrtă, rapid și constant, cînd ridici mîna dreaptă de pe el ca să tragi din fuiorul pe care-l ții cu stînga. Împreună cu greutățile de război de țesut, e, cred, obiectul de ceramică cel mai frecvent întîlnit de arheologi, cu excepția vaselor. În aceste două obiecte legate de tors și de cusut, literatura științifică găsește, cu sagacitate, dovezi ale unei prezențe feminine în expediția nord-americană, o prezență considerată totuși minimală. Nu e neapărat o greșeală, dar e o slăbiciune la fel de tipică a raționamentelor arheologice ca și inferența etnică de mai sus. Interpretarea neatentă a inventarelor mormintelor a dus de multe ori la concluzii care spun mai multe despre concepția despre viață a arheologului decît despre gender roles acum o mie sau două de ani, iar o expediție cu o sută de bărbați și două femei nu-mi sună deloc mai plauzibil decît faptul că un viking și-a luat cu el niște ace de cusut.
Oricum, nordicii n-au stat la L’Anse aux Meadows mai mult de cîțiva ani. Aveau acolo lucruri pe care nu le puteau găsi în Islanda, cum ar fi caribu și nuci. Puteau face rost de struguri, esențiali în ceremonialurile de putere. Peste tot era steatită, o piatră moale, de fapt talc mineralizat, pentru obiecte de uz casnic; e o piatră delicioasă, poți sculpta în ea cu un bețișor. Iernile erau fără zăpadă, era ceva mai cald decît e în secolul XXI. Și-atunci ce i-a putut face pe bravii vikingi să abandoneze America de Nord? Nu prea știu. Sper doar să nu citesc într-un raport arheologic că tipa din Groenlanda nu se înțelegea cu tipa din Islanda.
Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Trecerea, Cartea Românească, 2016.
Foto: wikimedia commons, situl arheologic al vasului Oseberg.
