City break la Roma

Perioada dintre Crăciun și Anul Nou e un fel de limb dantesc. Un teritoriu nedefinit, dar numai bun pentru ceea ce se cheamă city break. Să fie Roma, că-i mai cald și oricum toate drumurile (low-cost) duc acolo. Chiar și cel al fetiței de pe scaunul din față al avionului, care, între două reprize de tuse infernală, cînd în sfîrșit poate vorbi, își întreabă tatăl dacă atunci cînd n-o să mai aibă roșu în gît, ci verde, o să fie bine. Părintele îi explică, pe un ton cît se poate de serios, că gîtul nu-i semafor.

Mai încolo cu cîteva locuri stă o călugăriță pitică. De ce n-ar fi pinguin? După aterizare, descoperim întregi colonii de asemenea „pinguini“ în două culori, cu sau fără ochelari, cu mers mai mult sau mai puțin bălăbănit, care străbat culoarele aeroportului trăgînd în urmă trolere dreptunghiulare. Trag la soarele Vaticanului.

La scara autobuzului Ciampino-Termini ne întîmpină o cerberiță prost dispusă. Cere biletele numai cînd are chef și lasă pasagerii să urce doar cînd vrea. Noroc că nu conduce ea autobuzul.

De la Termini, cu doar cîte un rucsăcel în spate, străbatem pe jos jumătate de Roma, la o oră la care mulți locuitori nici nu s-au trezit. Lîngă gară, în Santa Maria degli Angeli e dei Martiri, bazilică ridicată după planurile lui Michelangelo, nu mai găsim pendulul de acum cîțiva ani, dar statuia lui Lucifero e în continuare la locul ei. În biserică… Ca o întrebare. În cîteva zile, Roma noastră ne pune nenumărate întrebări.

De exemplu, ce legătură poate fi între gondolieri și gunoieri? În Piazza del Quirinale, în soarele blînd al iernii romane, sprijinit de balustrada de piatră de unde se deschide perspectiva asupra orașului, un gunoier bătrîn fredonează liniștit o canțonetă. Ca un gondolier.

Dar de ce Roma n-are blocuri de sticlă? De ce n-are mall-uri imense și colorate? De ce sînt atîtea mici prăvălii, ateliere de cizmărie, tapițerie, tîmplărie, lăcătușerie, marochinărie, pictură, antichități? Cum se poate, în epoca globalizării și a marilor corporații, ca atîția mici meseriași să aibă mereu de lucru?

Cum de mai poți avea surprize prin magazine? Cum poți găsi mărci de care n-ai auzit niciodată?

De ce pînă și supermarket-ul Carrefour arată nestandardizat, ca un fel de peșteră cu bunătăți, cu brutar într-o nișă, cu bucătar de salate în alta, cu măcelar în fund?

Cum e posibil ca la templul lui Romulus din Fori Imperiali să existe o ușă din bronz construită în anii 300 și a cărei încuietoare originală să funcționeze și astăzi, după mai bine de 1700 de ani? Ce au clanțele și broaștele noastre de nu țin nici zece ani?

Și cum de stau portocalele în pomi la vremea asta, ba chiar încă unele nu-s tocmai coapte? Cică se coc pe la sfîrșitul lui ianuarie.

Nu cumva termopanele albe pe care le vedem pe culoarul ce duce din bazilica San Pietro către muzeul tezaurului de la Vatican ar putea da apă la moară preoților de la noi, cei bucuroși să-și modernizeze bisericile vechi de secole cu termopane?

Pe lîngă „statui“ și lăutari stradali (uneori cîte un întreg taraf românesc), oamenii fără capete care se mișcă, vorbesc și fac poze cu turiștii sînt foarte la modă. Cum trăiesc fără cap?

De ce e posibil ca o înghețată la cornet cu doar două cupe să coste 18 euro într-o gelaterie, fie ea și celebră, lîngă Piața Spaniei?

Cum stau pescărușii atît de aproape de oameni?

Ce fel de iarnă e aia cu aproape 20 de grade la prînz și minus 2 dimineața?

Cum se merge cu pătura pe picioare într-un scuter?

De ce sînt atîtea femei taximetriste? Chiar în ciuda acestei proporții, cum se poate ca (și la ei) aceeași cursă cu taxiul să coste o dată 11 euro și altă dată 27 de euro?

În ce fel acționează dispozitivele de securitate intimidante, desfășurate pe lîngă toate obiectivele turistice importante și prin locurile aglomerate? Nu doar polizia și carabinierii, ci militari de la diverse arme, în uniforme de camuflaj, cu beretă, cască sau pălărie cu pană, cu puști automate mari și negre, ținute la vedere, uneori cu țeava îndreptată amenințător spre trecători, alături de transportoare militare pe care scrie: Operazione strade sicure. Știm, desigur, e primejdia terorismului. Dar cum ar putea folosi militarii armamentul acela pe străzile pline de oameni pașnici, fără ca totul să se transforme într-o operazione de curățare în masă? Patrulele astea mixte funcționează din 2008, grație unei legi de pe vremea lui (evident) Berlusconi. Pentru liniștirea populației? De bună seamă. Și ei iubesc parada.

Mai presus de toate însă, planează întrebarea cum de-au reușit italienii să facă atîtea case, biserici, palate, sculpturi, picturi și alte frumuseți. Timpul lor a fost mai lung decît al altora?

Iar ca de fiecare dată, la Roma apare confirmarea deplină că de acolo se trag mulți dintre ai noștri. Chelnerii, șoferii, portarii, vînzătorii, hoții și escrocii, cu siguranță. Și e clar că la ei sînt toate originalele.

Foto: wikimedia commons