EDITORIALE ȘI OPINII

În comentariile şcolăreşti şi în alte redactări stîngace, a reda a devenit un substitut universal, un cuvînt generic, despre care unii par să creadă că poate fi plasat în orice construcţie (de exemplu, în loc de a conferi, a atribui, a arăta, a explica etc.): „Care sînt mijloacele prin care autorul redă basmului o notă comică?“ (brainly.ro); „Autorul redă succint ce este spaţiul Schengen“ (ziare.com).

O tînără profesoară posta pe Facebook următorul „Autodenunț“: „Subsemnata, profesoară de română, declar că nu respect, în mod premeditat, programa școlară de limba română, asemenea unui element dușmănos: nu citesc cu elevii mei poeziile de Eminescu, Amintirile lui Creangă, baladele populare, pastelurile de 150 de ani, nuvelele lui Slavici; nu dictez comentarii, nu arunc în brațe interpretări și nu le cer să învețe pe dinafară teorie literară despre genuri și specii.“ Marea „noutate“ a acestor pr

Poate că provocarea cea mai importantă este aceea a găsirii unui nou model social european, adaptat erei globalizării și revoluției tehnologice. Văzînd amploarea provocărilor, cinci ani nici nu înseamnă tocmai mult.

Fotbalul e corectitudinea întruchipată. Şi nu e (neapărat) o ironie. În sistemul lui de referinţă, fotbalul e cît poate fi de corect. Fotbalul, în sine, e despre cineva care trebuie să bată pe altcineva. Dar fotbalul e şi un mare business, asta ni se tot spune.

N-am priceput dacă omul nu știa că există și altfel de festivaluri decît cele de bere sau dacă nu cumva nemții beau prea multă bere chiar și la festivalurile de desene animate. Tot în Stuttgart am văzut o manifestație de bicicliști.

O mie de kilometri de drumuri romane din Dacia apar pe o hartă medievală (de pe la 1200, judecînd după forma literelor), așa-zisa Tabula Peutingeriana, și n-ar fi rău ca imaginea asta să devină logo-ul Companiei Naționale de Autostrăzi.

Un conservator nu poate fi un simpatizant al asistenţei sociale şi, cu atît mai puţin, un nostalgic al comunismului. Tocmai pentru că ia credinţa în serios, el nu poate fi superstiţios, bigot sau „paranormal“.

Cei care au păreri diferite de ale noastre. Cei care se uită la alte televiziuni și la alte emisiuni decît cele care ne plac nouă. Cei care postează pe Facebook alte citate, alte poze, alte mesaje decît cele pe care le considerăm noi interesante. Cei care își mobilează casele altfel decît o facem noi. Cei care ascultă alte muzici decît cele care ne fac pe noi să vibrăm.

Am mers mai departe și am întrebat dacă vor fi consecințe pentru PSD și Liviu Dragnea. Liniște. „Asta e treaba voastră, a românilor“, a venit răspunsul, după cîteva secunde. Greu de contrazis un astfel de argument, însă la fel de greu de contrazis este faptul că nici un partid de stînga românesc nu se va putea dezvolta în umbra mastodontului PSD cîtă vreme acesta va fi legitimat de la Bruxelles.

Mai mult ca sigur, acest guvern „de tranziție“ va trebui să se prezinte cu figuri noi și să reușească deja cîteva măsuri pînă în iunie.

Dacă doi copii, de 12 și 14 ani, vor să se cațere pe vîrfuri montane greu abordabile, după ce părinții au aflat că e pericol maxim de avalanșă și nu și-au luat măcar precauția să pună căști de protecție pe creștetul „eroicilor“ lor campioni, eu, unul, nu mă umplu de admirație.

Mici și înghesuite, dar birouri închise privirilor celorlalți – ceea ce nu îi ferea însă pe angajați de control: acesta era ascuns privirilor, dar ubicuu. În plus, statul nu-și dorea mobilitate, ci stabilitate: de cînd luai o diplomă de absolvire, pensia scria pe fruntea ta!

La fiecare trei zile, în România o femeie moare din cauza violenţei domestice. Deşi am avut sprijin de la ministrul Muncii şi ministrul Justiţiei în ceea ce priveşte reacţia statului împotriva violenţei domestice, lucrurile nu se schimbă datorită blocajului de la Ministerul de Interne.

Ca matur, C. Persan a ajuns, iată, în fața unui doctor expert în anger management.

Potestele se vor multiplica, iar decidenții politici vor fi tentați să dea răspunsuri populiste, în genul „apărăm locurile de muncă“. Sau, mai bine zis, apărăm vechile locuri de muncă descurajîndu-le pe cele noi.

Unele turcisme din domeniul comercial, foarte numeroase în româna din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea (alişveriş, muşteriu, chilipir, saftea, mofluz etc.) au intrat în registrul colocvial, cu conotaţii ironice şi depreciative, ceea ce le-a asigurat supravieţuirea, apariţia de sensuri noi şi chiar formarea de noi derivate.

Exa e o navigatoare înnăscută și o facebookistă patentată, în vreme ce Bope proustianizează în căutarea timpului pierdut, pe care știe să-l piardă ca nimeni altcineva.

Pe referee poate nu-l împuşcam, dar măcar pe asistent?… Că cică la „marele derby“ FCD vs FCSB, unul dintre ei l-ar fi înjurat pe Reghecampf „ca la uşa cortului“. E posibil? Orice e posibil.

La sfîrșitul anului școlar însă, la fel ca și Cosma, Oulete s-a trezit cu nota scăzută la purtare. A întrebat de ce, că doar se dovedise că era nevinovat. „Ba nu!“ – a replicat învățătoarea.

Aveam un coleg arheolog care visa să devină director de săpătură ca să poată interzice oamenilor să asculte muzică la căști pe șantier. Ăsta pare la început un motiv surprinzător, apoi, imediat, foarte firesc, deoarece dacă există o chestie care face mare plăcere unora, există alții care vor s-o interzică.

„Nu vreau să dau organele copilului meu la oameni bogați.“

„Să-și țină pliscurile, cîtă vreme sînt aici, la noi, acasă, în țara noastră!“. Din orice direcție s-ar rosti această formulă ridicolă, ea e la fel de nocivă și lipsită de orice fundament rațional și de bun-simț.

Practic, fiecare price surge de la Uber este un impozit plătit pe incompetența sau reaua-voință a Primăriei Generale. La un calcul lejer, se poate estima că orașul are nevoie de minimum 15.000 de taxiuri pentru a nu se crea sincope în momentele în care cererea e foarte mare.

Ziua mondială a libertății presei nu e, anul acesta, un prilej de sărbătoare. Dimpotrivă: e un moment sumbru care obligă la o reflecție serioasă despre viitorul democrației. Ce s-a întîmplat de-am ajuns în această situație? Și, mai ales, ce avem de făcut?

Puțini ar avea, în SUA, nervii să propună o acțiune militară care ar expune 20 de milioane de sud-coreeni unui pericol iminent. Unii sînt de părere că ar trebuit să se ajungă la o înțelegere cu regimul lui Kim: o încetare a testelor balistice în schimbul unei restrîngeri a exercițiilor militare comune ale SUA și Coreei de Sud. Dar această abordare ar slăbi alianța vitală cu Sudul – chiar dacă în mică măsură –, fără însă a stăvili apetitul Nordului pentru arme nucleare.

De la egipteni şi Luther pînă la moderni, puţini au rămas la adăpost de greşeli cînd e vorba de iudeofobie şi de evrei. Căci versatilitatea şi venalitatea antisemitismului sînt imense. La fel, tenacitatea lui.

Ca orice ins copleşit de talente, Petru era un histrion. Fără ostentaţie, fără abuz de regie, el deţinea, în chip suveran, arta efectului spectaculos. Expunerile lui didactice, lecturile cu voce tare din textul grecesc al Evangheliei, din Shakespeare sau Dante, din poemele proprii sau din Eminescu etalau un simţ al măsurii şi un firesc al rostirii incomparabile.

Nu scapă nimeni. Sau aproape nimeni. Lovește în proști (care devin fuduli) ca și în deștepți (care devin proști). Smintește, în egală măsură, pe urîți și pe frumoși, pe talentați și pe netalentați, pe credincioși și pe atei, pe politicieni și pe „simplii cetățeni“, pe laici ca și pe aparținătorii clerului.

Turismul de curte și-a pierdut curțile, iar nudismul pe plajă și-a pierdut plaja.

– Nici eu nu sînt ţigan, domnu’ Valeriu! Ăştia sînt, dar eu nu sînt. Eu sînt român.

M-a dat jos din mașină și m-a caftit ca pe hoții de cai. Cică era un vechi parior care se recupera acum, cu tratament psihiatric, din teribila adicție, iar eu l-aș fi aruncat, iarăși, în viciu…

Victoria candidatei de extremă dreapta, Marine Le Pen, care ar duce la blocarea Uniunii Europene, dat fiind programul pe care îl afișează, va însemna pentru România o închidere a orizontului și o intrare într-o zonă de incertitudine, pentru o perioadă încă nedefinită. Și aceasta, într-un context regional și așa complicat, prin creșterea agresivității Rusiei.

„Sunt asumată“ (formula-as.ro); „Am tot auzit părerea cum că o femeie asumată n-ar avea nevoie să i se spună că-i frumoasă (…); eu sunt femeie, ştiu că sunt frumoasă, sunt asumată, dar în acelaşi timp ador să fiu complimentată“

Aș vrea să văd, în următoarele luni, ceva ce se cheamă un policy paper, un document de politici educaționale, fie el din partea ministerului de resort, a administrației prezidențiale, a vreunei universități, a vreunui colegiu național, a vreunui ONG, indiferent din partea cui, în care să scrie, negru pe alb, care sînt principalele probleme ale învățămîntului românesc în momentul de față, cum ar putea fi ele rezolvate și care ar putea fi contribuția proiectatei Legi a educației la ameliorarea sit

De atunci încoace, de la meciul de FED Cup cu Marea Britanie în care Ilie Năstase le-a luat la gură pe toţi şi toate, se glosează şi se aberează pe toate temele, cele patriotice, cele ale tratamentului românilor în străinătate, unde sînt făcuţi „ţigani“.

Dacă trebuie, trageți, spune documentul. Un soldat copil cu pușcă sau lansator de grenade poate reprezenta o amenințare la fel de mare ca un soldat adult care poartă același armament, se mai scrie în noua doctrină. Bineînțeles, e vorba de situații limită, ca ultimă soluție de autoapărare, cînd un astfel de omuleț înarmat amenință viața unui soldat pe care-l consideră inamic.

Din Zeus cel cu spatele de trei metri și jumătate n-a mai rămas nimic – în afară de imaginea lui Hristos Pantokrator, care îi moștenește chipul în arta creștină.

Gabriela Firea: „Doresc să avem în București statuia președintelui american Ronald Reagan, pentru că acesta reprezintă un simbol al democrației, al luptei împotriva comunismului, al respectării drepturilor omului, al libertății presei, dar și al economiei de piață.“

Ce dacă a făcut-o „p-aia“, la un moment dat, „curvă“? Ei nu ne-au făcut pe noi „țigani“? Și-ncă de nu știu cîte ori! Cam așa se pune problema. Ca-n spatele blocului, cînd facem concurs să vedem care dintre noi scuipă mai departe și ne luăm la bătaie ca să vedem cine are dreptate într-o discuție pe care nici măcar n-am început-o

Probabil cea mai păcătoasă strategie politică a momentului este să aștepți o sciziune a PSD, o eventuală condamnare a liderului său sau vreun dezastru major al guvernării.

Cei doi candidați luptă cu forțe inegale. Centristul Emmanuel Macron (En Marche!) e copilul teribil al politicii franceze. Mișcarea politică pe care a fondat-o în urmă cu doar un an a ajuns să depășească numeroase partide cu/de tradiție.

Victor Viorel Ponta a înțeles, în sfîrșit, ce înseamnă democrația adevărată: e ceea ce au obținut, acum, turcii. Nu noi de pe-aici, care nu ne respectăm majoritățile, nu țările europene, care sînt mai catolice decît Papa. Nu. Democratul par excellence e Erdogan! Bunul prieten Erdogan, cel care l-a operat la picior…

Întregul bloc miroase ca bucătaria noastră şi, cu un pic de moderaţie, am fi în stare să hrănim toţi vecinii pentru cîteva zile. Toţi devenim slugile scorpiei care o posedă pe mama şi facem tot ce putem ca să mulţumim stihia.

La ce folosesc atîtea ședințe de dezbateri și polemici legate de substanța noilor acte normative (care, chipurile, trebuie aduse la zi și adaptate cerințelor prezentului), cînd, în realitate, toți admitem tacit, ele vor fi aceleași și mai departe, poate, să zicem, cu benigne retușuri stilistice?

N este exclus ca, în schimbul unui mesaj puternic, aşa cum ar fi îndepărtarea Fidesz, socialiştii europeni să fie convinşi să dea şi ei ceva la schimb. Iar aici PSD, partidul de guvernămînt din România, cu accentele sale iliberale, populiste şi cu discursul său antijustiţie, ar putea să reprezinte preţul.

Binomul a devenit în anumite discursuri un personaj mitologic, ca şi mai puternicul şi mai misteriosul său tovarăş, Sistemul.

O ieșire din impas: bătaia. Distribuită și ea inegal de la A la D sau E, bătaia părea să fie singura metodă didactică aptă să asigure profesorului un minimum de disciplină, cît să nu fie nevoit să iasă din clasă înainte de a suna de recreație.

Am rămas la ideea veche că o carieră se sfîrşeşte pe la 32 de ani. Între timp s-a mărit speranţa de viaţă şi, implicit, cea de viaţă sportivă. Oamenii se antrenează altfel, consumă alte lucruri, există o altfel de recuperare. Iar o formă fizică bună e înmulţită, spre 40 de ani, cu factorul experienţă.