EDITORIALE ȘI OPINII

La un moment dat, sergentul Topîrceanu s-a îmbolnăvit și, cu ajutorul unor prieteni germani, a putut fi trimis din lagărul de prizonieri la spital, în Sofia.

Copii care trebuie luați de la școală, de la pian, de la înot, de la Aikido, de la grădiniță, disperarea de a plăti factura la mobil, uitată de nu știu cînd, că, dacă n-o faci în ora următoare, rămîi fără telefon, și te enervează butonatul, și tastezi altceva decît ar trebui, chestie care te face vînăt de nervi, și trebuie să și conduci, și-ți vine să spargi parbrizul cu telefonul, după care să iei o bîtă de-aia de baseball

Tudorel Toader pretinde că interpretează partitura independentului în Guvernul României. În fapt, e doar cea a facilitatorului. De rău și de rele. Dacă s-ar fi prezentat într-un tutu roz și ar fi recitat, acolo, în fața tuturor, „Cățeluș cu părul creț“ ar fi fost, poate, mai puțin penibil.

u, nu Polonia a construit lagărele morții, nu polonezii, ci germanii au administrat ororile de acolo în timpul ocupației; guvernul polonez a alarmat comunitatea internațională cu privire la Holocaust; și, între cei „drepți între popoare“, majoritatea sînt polonezi. Dar nenumăratele episoade rușinoase, precum colaboraționismul ori masacrele de la Jedwabne sau Kielce, nu pot fi șterse cu buretele, evacuate din istorie printr-o lege. Nu poți rescrie istoria prin lege.

Ce poate fi mai rău pentru o ţară decît să aibă o conducere nepregătită să facă faţă unui cumul fără precedent de nori negri planînd asupra continentului?

Dl Călin Popescu Tăriceanu a debutat ca manechin, dar a înțeles să se apuce, pînă la urmă, de o profesiune care combină sudoarea cu disciplina: profesiunea de politician.

O asemenea viață nu „s-ar vinde“ la TV. Nimic nu detestă mai mult omul postmodern decît anonimitatea corectitudinii, care nu-i „cool“.

Din cînd în cînd vomită în maşină, aşa că învăţ să îmi adaptez şofatul la nivelul de beţie al lui Gogu. Am îndeajuns de multă experienţă profesională de adunat pilangii din şanţuri, aşa că nu mă deranjează să îl car pe Gogu acasă, deşi stă la etajul 4.

Ipsilanti a răspuns tremurător: „Se poate merge și la dreapta, și la stînga, și în sus, și în jos.“ Apoi, cît conducătorul auto a privit nedumerit spre pasagerul din dreapta, profesorul s-a evaporat. Definitiv. Pentru mine cel puțin.

Așa cum spunea comisarul pentru Extindere, Johannes Hahn, ori exportăm noi stabilitatea și valorile noastre în Balcanii de Vest, ori vom importa instabilitatea lor.

E drept, regional şperlă are şi sensul „praf“, ceea ce ar face ca expresia să fie mai puţin sadică, dar la fel de motivată ca metaforă a înşelării. E foarte posibil ca din acest context să se fi desprins şperlă cu noul sens, care ar merita să fie înregistrat de dicţionarele noastre generale.

Așa arată învățămîntul românesc: grădinițe care aspiră la performanță și universități fabrici-de-diplome.

Statul nu face nimic pentru sport, pentru fotbal, care nu mai e „un sport“ de mult.

Ce speranțe raționale să mai avem în România, țara în care, nu de mult, punerea în funcțiune a unui accelerator de particule din Elveția a determinat un partid politic să organizeze manifestații de protest, de teamă că experimentul ar putea produce o gaură neagră în lume?

Care-i treaba cu datarea cu carbon-14? Ea ne spune vîrsta aproximativă a obiectelor din materiale organice, din paleolitic încoace. Cum vine asta?

Cîți de mîine vei suporta dacă tu știi, zi de zi, că mîine nu mai e posibil și totuși nu întîrzie să vină de fiecare dată? Mîine nu mori, deși știai că mori – ce efect are asta asupra vieții tale dacă se repetă în fiecare zi? Zău, așa nu-i de trăit…

Puse în fața mașinii de scris a istoriei, cele două partide s-au apucat de tastat. Le-au ieșit, printre altele, o nouă Constituție și un act de fuziune.

Ai pronunțat cumva cuvintele interzise în limba română? Ai zis cumva ceva care să semene cu „maghiar“, „rom“, „persoană gay“, „evreu“, „arab“?  Te-ai ars! Imediat începe un tsunami de scuipături.

Degradarea carbonului sub efectul putrezirii conștiinței e totuși o priveliște greu de tolerat chiar și pentru niște est-europeni ca noi, crescuți sub privirea rea a Elenei Ceaușescu. Priviți-o pe Viorica Dăncilă, n-are nici o tresărire. Citește de pe foi pe care nu ea le-a scris, rostește cuvinte al căror înțeles îi e cunoscut doar parțial și aplică măsuri pe care nici măcar nu face eforturi să le priceapă.

Răul vine de-afară! România e ținta unei subversiuni planetare. Avem în toate punctele de pe glob, în toate organizațiile internaționale care contează (precum și în „infiltrații“ lor din țară), dușmani sîngeroși, al căror program e ștergerea României de pe fața pămîntului, prin dezmembrare, epuizarea resurselor, calomnii manipulatorii, intrigi oculte.

Noi, oamenii de azi, cum ne-am dori Paradisul, dacă ni s-ar da voie să-l avem à la carte? Nu-i ușor de răspuns, dacă păstrăm regula inversării, căci le avem pe toate aici și acum.

O numesc cu multă amabilitate „mediocră“, un supercompliment, ţinînd cont de declaraţiile stupefiante, făcute într-o limbă de lemn magistrală, pe care doamna Dăncilă le face în mod repetat în română.

Doamne iartă-mă, ca bufnițica paraplegică să-și întindă lectura mai mult decît îi e plapuma! PS. Vezi că te-am sunat repetat și n-ai răspuns!

Și cine va suferi, de fapt, cel mai tare de pe urma unor tăieri ale fondurilor? Administrațiile locale, micile afaceri, fermierii, organizațiile neguvernamentale, comunitățile defavorizate. Cu alte cuvinte, măsura ar lovi exact acolo unde este mai multă nevoie de Europa. Uniunea Europeană e și așa plină de diviziuni. Una suplimentară între Vest și Est n-ar servi la nimic.

Mai multe persoane rănite „au leziuni compatibile cu viaţa, iar alte 8 au răni mai grave“ (cugetliber.ro); „în timpul confruntării au rezultat nişte leziuni compatibile cu viaţa“ (ziare.com).

Introducerea în spațiul universitar a problematicii privind etica și integritatea academică va avea, indubitabil, consecințe benefice pentru evoluția sistemului, între altele și aceea, poate neprevăzută de către decidenți, a refuzului tot mai apăsat al „dublei măsuri“ cu care am operat, de regulă, pînă acum.

Prin locurile astea, obişnuinţa e fie chiotul de fericire, fie bocetul de prăbuşire. Iată Rapidul, Craiova într-o vreme, Petrolul, Timişoara! După baloanele de săpun colorat, întunericul nefiinţei. Dinamo a apucat-o pe o cale de mijloc complet nefascinantă.

Dintr-odată ceasurile de la bord s-au făcut roșii ca ochii unui diavol. Direcția s-a întărit, suspensiile de asemenea. Mi-am închipuit că și pe afară farurile s-au înroșit și că din botul de rechin trebuie să fi ieșit niște dinți nichelați de vampir.

Mi se părea o vrăjeală să spui că faci arheologie acolo, în paradisul tropical cu recifuri de coral și păduri cu jaguari.

Una dintre trăsăturile definitorii ale spiritului (post)modern este neîncrederea în fericire.

Deși, astfel, Coreea de Nord și-a mai asigurat o medalie la proba de terorism, jocul nu prea i-a ieșit.

entenarul Marii Uniri nu e o sărbătoare împotriva maghiarilor. Nu poți sărbători rînjind de bucurie că-l împungi pe altul, care n-are cum să se bucure. Așa ceva nu mai e o sărbătoare, ci o formă de mitocănie deghizată în ceea ce se pretinde a fi patriotism.

Gîndirea magică a PSD – dacă nu vorbești despre ei, nu există – nu funcționează în acest caz.

Adevărata motivație a liderului nord-coreean Kim Jong-un, atunci cînd a făcut apel, pe 1 ianuarie, la relații mai bune cu Coreea de Sud, nu a fost o „rezoluție sinceră pentru Anul Nou“.

Iudeii distingeau un samaritean aşa cum un român distinge un ţigan (ţigan adevărat, nu din cei de pe trotuarul bucureştean, copios corcit cu rumâni!) – îl distingeau şi îl dispreţuiau.

Cînd sînt flămînd, îl pot urî pe cel care are o bucată de pîine, fiindcă el se satură și eu nu. Dacă sînt în stare, i-o iau; ori, la limită, îl ucid, ca să mănînc.

The Cranberries. Am învățat engleză încercînd să pricep despre ce cînta Dolores O’Riordan, o femeie mică, slabă și, pentru mine, foarte frumoasă.

A început să doarmă cîteva zeci de minute pe noapte într-un coșciug.

Bătălia pentru valorile europene se joacă mai degrabă pe terenul „perdanților“ decît în tabăra „beneficiarilor“. Degeaba așteaptă opozițiile din aceste țări ca Bruxelles-ul să vină și să-i pedepsească pe guvernanții răi pentru ca, eventual, să-i aducă în loc pe opozanții buni.

„Vă gîndiţi cumva să ajungeţi politicieni? Dacă nu stăpîniţi româna standard s-ar putea să deveniţi ţinta tuturor ironiilor“ – ar putea să le spună de pe acum profesorul elevilor săi.

„Sînt pentru neatîrnarea și neamovibilitatea corpului judecătoresc; sînt pentru introducerea juriului în procesele criminale, de presă și politice.“

La drept vorbind, nu cu Halep a fost inventată atîrnarea emoţională a unui popor sau, în cazul nostru, a unei populaţii de un singur cetăţean în costum de sport.

Data asta Simona a abordat finala corect, dar că, din nefericire, au ajuns-o din urmă „păcatele“ unor meciuri anterioare. Nici psihicul n-a mai trădat-o ca în alte dăți, probabil că și la acest capitol a evoluat foarte mult.

Bănuiesc, fără nici o dovadă, că undeva în Sulina se află încă fragmente arhitectonice ale templului de pe Insula Șerpilor.

Spre finalul vieții sale, dl Neagu Djuvara făcea afirmații tulburătoare. Oricum, îndrăzneala intelectuală nu i-a lipsit niciodată.

Este o expresie care s-a infiltrat de-a lungul timpului în cultura francezilor. Dar cine este acest zuav? Și de ce are picioarele în apă?

Asociația Dăruiește Viața a reușit să schimbe legi, să construiască 18 camere sterile de transplant, a construit la Timișoara primul laborator de diagnosticare în profunzime a cancerului limfatic, a dotat un laborator similar la Institutul Clinic Fundeni, a renovat secţii de oncologie pediatrică şi de adulţi în Bucureşti, Timişoara şi Brașov

Opoziția n-a considerat necesar să încerce serios să ofere o variantă credibilă de coaliție sau premier. S au mulțumit cu niște discuții formale cu cîteva ore înaintea votului.

În orice țară normală, un președinte de partid care o ține din greșeală în greșeală pleacă. Dar dl Dragnea zîmbește ’oț și se pregătește de însurătoare! Partidul îl susține, poporul își menține neștirbită încrederea în el.