Etică şi integritate, pentru posteritate?

„Am reușit!“ Așa începe articolul lui Cristian Ghingheș de pe site-ul România Curată. Iată și care este reușita:

„Începînd cu anul universitar 2018-2019, universitățile sînt obligate să includă în planurile lor de învățămînt, pentru toate programele de studii universitare din sistemul național de învățămînt, cursuri de etică și integritate academică.

Conform ordinului aprobat de Valentin Popa, noul ministru al Educației Naționale, cursurile sînt prevăzute cu o durată minimă de 14 ore, iar dacă pentru ciclurile de master și doctorat ele vor avea caracter obligatoriu, pentru studenții care urmează ciclul de licență vor fi opționale.

Introducerea în planurile de învățămînt ale programelor de studii a unor cursuri de etică și scriere academică este una dintre principalele recomandări pe care Societatea Academică din România (SAR) și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) le-au făcut în cadrul Coaliției pentru Universități Curate atît la nivelul sistemului universitar național, cît și la nivel local, prin solicitările adresate unui număr de 14 universități din întreaga țară.“

În toamna acestui an de învățămînt, Universitatea din București a implementat, în cadrul Fondului de Dezvoltare Instituțională, un proiect de „Promovare a eticii și deontologiei academice“, care avea drept obiectiv, între altele, inaugurarea unui curs de Deontologie academică, destinat studenților de anul I de la master și doctorat. Activități prevăzute și realizate: proiectarea curriculară și alcătuirea fișelor disciplinei pentru trei module de curs a cîte 14 ore fiecare, în următoarele domenii: științe umaniste (Limbi și Literaturi Străine, Litere, Istorie, Filozofie, Teologie Ortodoxă, Teologie Catolică, Teologie Baptistă), științe sociale (Sociologie și Asistență Socială, Psihologie și Științele Educației, Administrație și Afaceri, Drept, Jurnalism și Științele Comunicării, Științe Politice), științe exacte (Matematică și Informatică, Fizică, Chimie, Biologie, Geologie, Geografie), organizarea de cursuri de formare a personalului didactic ce va asigura pregătirea studenților, organizarea și susținerea activităților didactice aferente celor trei module de curs ș.a.

Obiectivul central al cursului de 14 ore a fost „formarea de comportamente și atitudini adecvate din punct de vedere deontologic în munca intelectuală a studenților din Universitatea din București“.

Ne-am lovit de la început de două probleme majore: timpul foarte scurt pînă la definitivarea proiectului (15 decembrie 2017), potrivit condițiilor de finanțare, și dificultățile administrative și legale pentru a găsi o soluție de generalizare a lui. E greu de presupus că, dacă el ar fi avut un statut facultativ sau opțional, ar fi fost frecventat de către studenții înclinați spre fraudă intelectuală. Soluția adoptată a fost aceea de a condiționa înscrierea la concursurile de finalizare a ciclurilor masteral și doctoral de absolvirea acestui curs.

Cursul a fost bine primit de către studenți, în ciuda disconfortului evident creat, în ultimă instanță, de cadrul temporal foarte scurt al proiectului: acesta a făcut imposibilă anunțarea lui încă din anul universitar anterior, pe de o parte, și a determinat programarea orelor la sfîrșit de săptămînă, pe de cealaltă parte. Mai ciudat a fost faptul că dinspre minister am primit în permanență atenționări imperative să renunțăm la clauza validată de către Senat și inclusă și în contractele de studii semnate de către studenți.

Iată că acum o inițiativă ce trecea în ochii oficialităților drept reprobabilă cu doar două luni înainte este preluată de către minister și extinsă ca obligativitate pentru întreg învățămîntul superior românesc. (În treacăt fie spus, dacă am fi fost consultați am fi sugerat obligativitatea cursului pentru începutul ciclului de licență, pentru că pe parcursul acestui ciclu se formează comportamentele și atitudinile definitorii pentru studiile academice. Faptul că în Universitatea din București am optat pentru master și doctorat se datorează anticipării unor dificultăți de ordin logistic, generate de anvergura inițiativei în raport cu timpul foarte scurt avut la dispoziție.)

Regretînd faptul că actualul ministru nu a beneficiat – cel puțin pînă acum – de experiența proiectului-pilot derulat de Universitatea din București în toamna lui 2017, nu putem decît să salutăm faptul că problemele legate de etica și integritatea academică intră, într-un tîrziu, și în vizorul oficialităților din România. Ele constituie, de mai multă vreme, o preocupare majoră pentru universitățile din întreaga lume, în eforturile acestora de a face față schimbărilor contextuale ale ultimelor decenii: masificarea studiilor universitare, pe de o parte, digitalizarea informației, pe de cealaltă parte.

Există, desigur, și o mare nedumerire privitoare la atitudinea actuală a Ministerului Educației față de dezideratele deontologice ale studiilor universitare. Una dintre primele declarații ale noului ministru, dl Valentin Popa, în postura de diriguitor al Educației, a fost aceea în care domnia-sa afirma că avem un învățămînt foarte bun, tot ce îl strică fiind agitația creată în jurul plagiatelor – declarație care a iritat, pe bună dreptate, din două motive: 1) nu avem un învățămînt foarte bun și 2) toleranța față de plagiat și față de alte devieri deontologice similare – în derularea examenelor, în desfășurarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice etc. – a avut o contribuție decisivă în această privință.

Sper din tot sufletul să fi fost o contradicție autentică. Pentru că altminteri ea poate fi interpretată și în cheia unei „armonii“ cu care ne-am obișnuit de la Ion Iliescu încoace: să uităm trecutul, să ne ocupăm de viitor, să lăsăm deoparte carierele construite pînă acum pe impostură și fraudă intelectuală și să ne îndreptăm interesul către asanarea vieții intelectuale în universități de acum încolo.

Proiectul „reconcilierii“ naționale, propus și instrumentat de către Ion Iliescu, a fost, cum s-a văzut, unul dezastruos pentru România. Trecutul nu poate fi „uitat“ atîta vreme cît el continuă să fie prezent, ba mai mult, se străduiește să-și asigure propriul viitor. „Reconcilierea“ a fost cea care a produs confruntările sîngeroase de la Tîrgu Mureș, intrarea FSN-ului în alegeri, mineriadele, „capitalismul de cumetrie“, devalizarea sistematică a bunurilor statului, activitatea aleatorie și tardivă a CNSAS-ului și produce, în continuare, asaltul asupra legilor Justiției din partea celor care, după ce au votat legile în Parlament, s-au trezit că ele chiar se aplică.

Sper din tot sufletul ca recenta inițiativă a noului ministru al Educației să nu se înscrie în logica aceluiași binecunoscut scenariu. Ce se va întîmpla în CNATDCU de acum încolo și cum va fi fructificată de către oficialități activitatea comisiilor de etică din universități – pînă acum se pare că doar cea din UB și-a făcut treaba – reprezintă factori cruciali pentru redresarea învățămîntului superior românesc.

Introducerea în spațiul universitar a problematicii privind etica și integritatea academică va avea, indubitabil, consecințe benefice pentru evoluția sistemului, între altele și aceea, poate neprevăzută de către decidenți, a refuzului tot mai apăsat al „dublei măsuri“ cu care am operat, de regulă, pînă acum.

Este inadmisibil, din punct de vedere moral, să cerem studenților noștri ceea ce ne refuzăm nouă înșine. 

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea din București; coautor al manualelor de limba și literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educațional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.