Etajul al patrulea
După ce România a intrat în Război în august 1916, George Topîrceanu a fost încorporat în armată și trimis pe frontul de sud din Dobrogea. Acolo avea să participe la una dintre cele mai semnificative pierderi ale armatei române din istoria conflictului (și nu numai): înfrîngerea de la Turtucaia. Tot de acolo avea să rezulte, pe baza experiențelor scriitorului, volumul Amintiri din luptele de la Turtucaia, care, pe lîngă vădita valoare istorică, are și avantajul de a fi o lectură foarte plăcută, deși relevă, printre altele, aspecte mai puțin plăcute, cum ar fi starea precară în care se afla soldatul român, atît în termeni de pregătire, cît și de resurse.
După capitularea forțelor românești din 6 septembrie, George Topîrceanu a fost luat prizonier de bulgari și a scăpat abia după un an și jumătate, după multe episoade în care și-a pus imaginația la treabă, dar și mai multe în care norocul a fost de partea lui.
La un moment dat, sergentul Topîrceanu s-a îmbolnăvit și, cu ajutorul unor prieteni germani, a putut fi trimis din lagărul de prizonieri la spital, în Sofia. „Spitalul Klon Evropa, instalat într-un hotel din centrul Sofiei, rămas numai pentru prizonieri după evacuarea ultimilor răniți bulgari, era un adevărat turn Babel… s-amestecau în zumzet de stup vreo zece limbi europene, între care dominau ca de obicei dialectele slavone“ – notează Topîrceanu.
În scurt timp, scriitorul s-a vindecat, avusese doar o gripă ușoară. Pe timpul convalescenței, însă, nu a stat degeaba. S-a împrietenit cu o infirmieră grecoaică pe nume Lulușeva, alături de care a ticluit un plan pentru a rămîne în spital. La mijloc mai era și grecul Papangellos, un pacient al spitalului, de meserie farmacist, care după o sfătuire cu cei doi s-a declarat medic de boli interne și i-a cerut șefului spitalului să îi dea în îngrijire un etaj de bolnavi. Cum nu se putea ocupa singur de această sarcină, în cerere era trecut și George Topîrceanu ca ajutor, secretar și interpret.
Cererea a fost aprobată întocmai, iar grecul și românul au primit în responsabilitate etajul al patrulea din spital. „Ca să fac față împrejurărilor, împrumutam cărți de specialitate de la un student medicinist și citeam toată noaptea. (…) Ziua, scriam foile bolnavilor. Așa a trecut iarna și aproape nu am simțit cînd a trecut. Mă duceam la pavilionul de jos să stau de vorbă cu franțujii și cu cîțiva prieteni bucureșteni – avocați, ofițeri, actori – cari avuseseră norocul să fie primiți în spital.“
Tot un prieten, rămas în țară, aflînd că Topîrceanu este într-un spital din Sofia, a intervenit pe lîngă Comandamentul Bulgar din București pentru ca acesta să fie adus acolo. Ceea ce s-a și întîmplat.
