Mediocritate

Publicat în Dilema Veche nr. 730 din 15-21 februarie 2018
Frica lui Putin jpeg

O „carte mediocră“, un „prim-ministru mediocru“, o „mediocritate patentă“ – iată expresii unde adjectivul „mediocru“ sau substantivul derivat „mediocritate“ sînt folosite ca eufemisme pentru „rău“, „prost“, de „joasă calitate“. Aș zice chiar mai mult: adesea considerăm „mediocrul“ mai rău decît răul autentic: dacă ceva, pe față rău sau oribil cel puțin, sfîșie, mușcă și arde, mediocrul abia de pișcă: e anost, necondimentat, plicticos. E o mlaștină în care te scufunzi fără onoare. E o peltea fără gust, o gesticulație fără stil, o onestitate măruntă, o respectabilitate conformistă. Pentru epoca noastră, ahtiată după excese, mediocritatea e tot ce poate fi mai rău: nu-i bună nici măcar de o știre.

N-a fost mereu așa. Cuvintele latinești mediocris, mediocriter și mediocritas – în sens propriu, „ceea ce-i mijlociu, mediu, interme-diar“ – aveau adesea nu doar o valoare pozitivă, dar chiar și suprem pozitivă. Se cunoaște expresia „aurea mediocritas“ – cu sensul „aurita (adică nobila) cale de mijloc“. A te feri de excese, a duce o viață cumpătată era, pentru cei vechi, un ideal și, ca orice ideal, greu de atins. Paradoxal, pe atunci mediocritatea era excepțională. Și nu numai că cei vechi prețuiau virtutea, mediocră în sine, a moderației și cumpătării, dar virtuțile însele, spune Aristotel, trebuie înțelese ca stări de mijloc – „mediocrități“ – între două excese contrare, ambele vicioase. De exemplu, curajul era la mijloc între viciul pozitiv al temerității și cel negativ al lașității; generozitatea e virtutea situată la mijloc între prodigalitate și zgîrcenie, cumpătarea e și ea o „mediocritate“, fiind situată undeva între desfrîu și asceză, ambele văzute ca vicioase. Chiar și înțelepciunea ca virtute supremă a omului cerea conștiința socratică a propriei „mediocrități“: idealul lui „a ști că nu știi“ este plasat între „a nu ști“, propriu comunului muritorilor, și „a ști“, propriu zeilor.

Așadar, „mediocru“ a decăzut semantic. Nici creștinismul, cu insistența lui pe virtuți extreme, precum caritatea și asceza, nu l-a cruțat. Ba chiar i-a damnat pe „căldicei“, mai răi nu numai decît cei „fierbinți“, dar și decît cei „reci“. Dar degradarea fatală cred că s-a produs, culmea, exact atunci cînd virtuțile „mediocre“ – cumpătarea, onestitatea, hărnicia, optimismul moderat, curajul, liberalismul – au schimbat lumea cel mai mult: în secolul al XIX-lea și la începutul secolului următor. Însă pentru ca „mediocrul“ să poată fi condamnat fără apel, el avea nevoie de un chip; i s-a dat deci unul: al „burghezului“. Pentru romantici și urmașii lor, nimic n-a fost mai demn de dispreț decît burghezul ca întruchipare a „mediocrității“: acesta n-are nobila desfrînare a aristocratului și nici robustețea frustă a omului din popor. E plat și fără viziune, chibzuit fără elan, iubind numai banul, dar mai ales lipsit de măreție. Josnic prin lașitate, meschinăria lui îl acuză. Artiștii îl urăsc, deși el le cumpără în final operele care țin să-l „epateze“. Scriitorii – de la Balzac și Dickens la Flaubert și la Galsworthy – nu știu cum să-l insulte mai mult sau să-l reprezinte în culori mai sumbre pe cel care formează totuși grosul cititorilor săi. „Burghezul mediocru“ – marele poncif negativ al romanului „clasic“ –, omul care distruge vieți, calcă în picioare sensibilități, ignoră ceea ce-i frumos și nobil. Abia dacă, odată aflată în declin și în descompunere, ca la Thomas Mann, „mediocritatea“ sa de clasă devine ceva mai pasabilă, asta doar fiindcă, dîndu-și sufletul, servește drept fertilizant pentru regnul superior al muzicii și artei.

Nu-i, desigur, întîmplător că disprețul și ura la adresa „mediocrității burgheze“, după ce și-au „făcut încălzirea“ în operele atîtor mari și influenți scriitori și gînditori (de la Marx la Nietzsche), s-au dezlănțuit în fine prin partidele și regimurile totalitare, extremiste, ale secolului XX. Nimic n-au detestat mai mult, ne spune și François Furet în Trecutul unei iluzii, deopotrivă fasciștii și comuniștii decît pe „burghezul mediocru“, purtător al virtuților moderate ale liberalismului și toleranței, dar și al virtuții de „cetățean“, căci să nu uităm că „burghez“ înseamnă etimologic „cetățean“ (locuitor al unui „burg“).

Cred însă că lovitura de grație dată „mediocrității bune“ (inclusiv „burgheze“) a sosit chiar în epoca noastră – a consumismului, a dezlănțuirii excepționalismului de toate felurile, a globalizării și vulgarizării „experienței“ extreme. Cine mai e îndemnat azi, prin atotputernicele media, să-și dorească o viață mediocru-burgheză, departe de extreme? Nimeni, desigur, căci o asemenea viață nu „s-ar vinde“ la TV. Cînd sensul vieții pare a fi oferit tot mai mult de prezența în media, „mediocritatea“ devine un obstacol de nedepășit: e preferabil să fii ticălos, sperjur, complet corupt, fanfaron, impostor, chiar și imbecil: ba, dacă doza imbecilității e mare, ai garantată ieșirea „pe sticlă“ la o oră de vîrf, obținînd un surplus de ființă. De exemplu, gafele majore de limbă și exprimare ale multor politicieni au ajuns la noi mai interesante decît vorbirea corectă. Exemplul rău e contagios; departe de a produce disprețul public, el tinde să producă emulație, căci nimic nu detestă mai mult omul postmodern decît anonimitatea corectitudinii, care nu-i „cool“.

…Cîndva, cum relatează Herodot, excepționalismul ultrabogatului și înfumuratului rege Cresus a fost înfruntat și veștejit de „mediocritatea aurită“, burgheză, propusă de Solon atenianul. Azi, măreția și căderea lui Cresus, cel despre care se spunea că fabrica aur prin simpla atingere și că avea urechi de măgar, fiindcă ascultase bîrfa unor zeițe, ar fi subiect de breaking news, ar furniza un bun scenariu de serial și apoi s-ar putea utiliza și la un brand pentru obiecte de lux. În schimb, înțelepciunea lui Solon, căruia i s-a atribuit maxima „Nimic prea mult“, în nici un caz nu „ne-ar crește adrenalina“. Și atunci nu știu ce-am face cu ea.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Prețul scandalos cu care se vinde același iepuraș de ciocolată în România comparativ cu Marea Britanie: „E japcă pe față“
Un român care locuiește în Marea Britanie a făcut o fotografie în care arată diferența de preț pentru un iepuraș din ciocolată, față de cât costă în România.
image
Romi sau țigani. Sociolog: „Și-au inventat romii un nume ca să-i facă de râs pe români?“
Sociologul Gelu Duminică a publicat un text, cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor, celebrată la 8 aprilie, în care explică diferențele între termenii rom și țigan, spunând care este preferat de către comunitate.
image
Legenda înfricoșătoare a nucului. De ce crea teamă acest pom, în trecut. „Încă mai există această credință“
Țăranul român a fost întotdeauna însoțit de legende și credințe din bătrâni, chiar dacă unele nu aveau nicio logică. Una dintre aceste vechi credințe se referă la nuc. Lemnul, de altfel, era o materie primă de bază în vechiul sat românesc, iar nucul avea o semnificație aparte.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.