Neagu Djuvara (1916-2018)

Cînd ne e dor de Neagu Djuvara, răsfoim colecția revistei noastre și recitim din ceea ce adorabilul nostru prieten ne-a spus de-a lungul timpului. Și iată cam ce găsim: 

● Ca să explicăm ce s-a întîmplat în 700 de ani de istorie nu e rău să punem şi problema cum e făcut românul de Dumnezeu – din întîmplări, etnie, amestecuri, influenţe, Roma, dacii, cumanii, ce-o mai fi în amestecătura din care a ieşit românul, destul de uniformă. Precizez imediat, este aproape un miracol cînd te gîndeşti că în veacul al XVI-lea, cînd Coresi scoate cărţile lui religioase în limba română, spune în prefaţă că o pregăteşte pentru cei de aici şi de dincolo şi pînă în Moldova. Prin urmare, e un lucru aproape unic în Europa, cînd mă gîndesc la diversitatea Franţei sau a altor ţări, că la noi se vorbea – fără să existe unitate politică – aceeaşi limbă din Banat şi pînă în Basarabia. Era o minune. Deci înseamnă că acest neam românesc are, în sine, o unitate atavică de mare importanţă şi care probabil că explică multe lucruri. (Dilema veche nr. 472/2013)

● Nu sînt Mafalda, ca să ghicesc cum va arăta România peste 20 de ani. În teza mea de docenţă la Sorbona (din care a ieşit o carte, apărută acum şi în româneşte sub titlul Civilizaţii şi tipare istorice), am afirmat că filozofia istoriei ar trebui să ştie să se limiteze la diagnostic şi să nu se aventureze în prognoză, fiindcă, după versul celebru al lui Victor Hugo, viitorul nu e al nimănui, viitorul e al lui Dumnezeu (L’avenir n’est à personne, l’avenir est à Dieu). Într-adevăr, istoria ne dovedeşte că imprevizibilul apare neîncetat în viaţa oamenilor. Totuşi, eu însumi mi-am călcat cuvîntul, căci, scriind între 1950 şi 1970, într-o perioadă de mare angoasă privitor la duelul pe care-l duceau cele două state uriaşe cu nume reprezentate de sigle (SUA/URSS), nu puteai să nu cauţi a prevesti cine va deveni hegemonic în lume – Rusia sau America? Şi ceea ce am prevăzut în anii 1960, aşadar acum 40 de ani, s-a realizat. Peste 20 de ani, singurul lucru pe care-l putem prevedea pentru România, este un mare salt înainte în domeniul economic. Am văzut cu ochii mei Spania şi Grecia, fiecare înainte de aderarea la Comunitate şi la 20 de ani după: progresul economic era fantastic. Nu întrezăresc nici un motiv pentru care România n-ar urma o cale similară – bineînţeles, nu peste noapte, ci cu greutăţi şi zvîrcoliri. În schimb, nu văd ce schimbări ar putea interveni în viaţa noastră culturală, de mult influenţată deja de tendinţe mondiale. Noile legături cu Europa Occidentală pe plan politic şi economic cred că nu vor avea nici un impact în domeniul culturii naţionale. În sfîrşit, sînt destul de pesimist în ce priveşte evoluţia social-morală. Trauma suferită de naţiune într-o jumătate de veac de comunism e atît de mare şi adîncă, încît cred că vor trebui să treacă două generaţii – adică, peste 60 de ani – ca să se vadă apariţia unei societăţi mai sănătoase. (Dilema veche nr. 180/ 2007)

● Şi eu am tensiune. M-a lovit brusc, anul trecut, la 88 de ani, şi de atunci tot iau pastile. Dar pînă anul trecut nu am avut nici un fel de problemă. Am fost oameni zdraveni – mama mea a trăit pînă la 94 de ani. Înseamnă că mai am şi eu vreo cinci ani, dacă ar fi să mă iau după scriptură! (Dilema veche nr. 91/2005)

● Poporul român pare să fi trăit zeci şi zeci de ani într-un puţ şi, după ce a fost salvat de un grup de tineri curajoşi, cu preţul vieţii acestora, a fost aşa de orbit de lumină încît, în loc să-i urmeze pe cei care îl salvase, s-a luat după cel care îi dădea de mîncare în fiecare zi. Atît au ştiut românii: să se ducă după cel care venea în fiecare zi cu blidul de mămăligă şi de fasole. (Dilema veche nr. 91/2005)

● Eu cred că religiile au şi ele o vîrstă. În jurul anului 1000, creştinismul, de pildă, fusese cuprins de un mare putregai! Atunci a fost ales un papă care s-a dovedit a fi femeie! Creştinismul, aşadar, ajunsese la un fel de oboseală, oamenii nu mai ştiau nici să facă semnul crucii. Călugării franciscani făceau mari eforturi să-i înveţe pe ţărani cum să se închine şi le arătau exact ce trebuie să facă! Ei însă făceau taman pe dos, de la stînga la dreapta. După aceea au început cruciadele – la 1100, 1200 de ani de la naşterea creştinismului, care nu s-a născut odată cu Isus! Ar trebui să-l plasăm undeva după Pavel, la 200 de ani după Hristos! Musulmanii abia acum au ajuns, ca mentalitate, în faza cruciadelor noastre! Eu am trăit 23 de ani într-o ţară musulmană şi ştiu cum reacţionează. Boy-ul meu, de exemplu (acolo toată lumea avea un boy, un băiat care făcea piaţa, făcea curat prin casă. Chiar dacă mă fura în micile sarcini pe care i le dădeam, nu mă puteam lipsi de el.) a văzut aselenizarea americanilor în direct, lucru pe care eu nu l-am făcut. Vă daţi seama cît o fi umblat el pînă a găsit un televizor şi, mai ales, pe cineva care să-i permită să se uite la acel televizor! În fine, după ce s-a întors, l-am întrebat cum este cu aselenizarea. Spre surprinderea mea, mi-a răspuns că totul i s a părut o minciună. „Şmecheri mai sînt americanii ăştia! Cum au montat ei toate scenele ca să credem noi c-au ajuns ei pe Lună! Nimeni nu poate trece de cele şapte ceruri de care ne vorbeşte profetul!“ La un aşa răspuns, cum era să l contrazic eu pe profet? Dacă un om de rînd, care nu era prost – boy-ul meu învăţase carte, ştia să scrie şi să citească –, gîndea aşa, ce să mai spun de restul?
(Dilema veche nr. 91/2005)

● Am să vă povestesc ceva care nu este spus, de obicei, în cărţile de istorie. Am prezentat acest lucru în teza mea de doctorat în care analizam profilul conducătorilor din marile ţări. În timp ce pregăteam această teză, studiam la Library of Congress, singura bibliotecă occidentală în care am găsit un departament întreg dedicat genealogiei. În sala de la intrare, se afla un panou imens pe care era prezentată genealogia lui George Washing­ton, din care reieşea că el provenea din 12 semnatari ai Magna Carta. Am făcut atunci o listă cu toţi preşedinţii, vice-preşedinţii, secretarii de stat din ultimii o sută de ani şi am descoperit un lucru formidabil! Toţi erau rude între ei – Adams tată şi fiu, Jefferson tată şi fiu etc. Este incredibil cum poporul are încredere să aleagă la conducerea statului persoane care provin din father of the revolution! Franklin Delano Roosevelt, căsătorit cu o Roosevelt, născută Roosevelt, a fost rudă cu 11 foşti preşedinţi ai Americii. Eu cred că în nici o ţară aristocratică din Europa nu s-a mai întîlnit o asemenea concentrare. Roosevelt a fost rudă cu o treime din predecesorii lui, timp de 200 de ani! (Dilema veche nr. 91/2005)

● Bucureştiul era populat de fel de fel de oameni, dintre care o mare parte a dispărut în închisori, mulţi au emigrat etc. Şi pentru că am ajuns la capitolul emigrare, trebuie să vă spun că marea mea îngrijorare pentru viitor este lipsa de încredere a noilor generaţii în soarta acestei ţări. Din sondajele care se fac în rîndul liceenilor, reiese faptul că mai mult de 45% din tinerii de 14-15 ani nu vor altceva decît să emigreze în SUA sau în Occident! Este îngrijorător! Din păcate, ei îşi închipuie că în aceste ţări umblă cîinii cu covrigi în coadă. Ţara noastră se caracterizează printr-un soi de descurajare a celor care pot să facă ceva şi o fac, dar nu pentru ţară, ci pentru ei înşişi. Imediat după 1945, am fost rugat de un prieten, care nu ştia să conducă, să îl ajut să ajungă la Paris cu maşina. Traseul nostru a fost Suedia, Danemarca, Germania şi, destinaţia – Franţa. Nu pot să vă descriu cum arătau oraşele nemţeşti în vara anului ’45. A fost ceva halucinant! În Hamburg, de pildă, aproape nici o casă nu mai era în picioare. Nu vedeai decît dărîmături şi, din loc în loc, cîte o uşă, iar în praful şi zgura de pe străzi, numai femei în doliu şi bărbaţi fără picioare sau fără mîini. Acest popor, nenorocit atunci, a devenit una dintre marile puteri economice ale lumii. Nu au emigrat, nu au spus „Nu ne vindem ţara“, ba dimpotrivă, au vîndut-o, au aşteptat capital american şi, în cîţiva ani, au ajuns să-i ajute ei pe americani. (Dilema veche nr. 91/2005)