Ce facem cu sărbătoarea asta?

Publicat în Dilema Veche nr. 729 din 8-14 februarie 2018
Nu eşti de acord? Eşti prost  Sau primitiv jpeg

În primul rînd, n-ar trebui s-o întoarcem împotriva cuiva. Centenarul Marii Uniri nu e o sărbătoare împotriva maghiarilor. Nu poți sărbători rînjind de bucurie că-l împungi pe altul, care n-are cum să se bucure. Așa ceva nu mai e o sărbătoare, ci o formă de mitocănie deghizată în ceea ce se pretinde a fi patriotism. Nu poți să sărbătorești ceva celebrînd, de fapt, tristețea altuia. Mai mult decît atît, urcîndu-te pe el și obligîndu-l la fericirea ta. E un gest primitiv și înjositor, atît pentru cel care îl suportă, cît și pentru cel care-l face. E perfect asemănător cu situația – atît de cunoscută pe la noi – în care un individ beat face ca toate visele, îți toarnă și-n pahar, și-n cap, îți spune același lucru de un milion de ori, doar pentru că i se pare lui că nu vibrezi exact pe aceeași frecvență pe care joacă el o sîrbă la ora aia. Nu te bucuri cu el? De ce nu te bucuri? Ahaaa! Înseamnă că nu-ți place de el! Păi, atunci se schimbă foaia! Și totul devine un scandal mocnit, priviri încărcate de ură, aruncate de la o masă la alta, amenințări, pahare sparte, terenul perfect pe care se instalează bucuria mîrlanului. Forma lui de a se simți bine, de a zice că a avut o zi faină. Păruiala.

Nu poți să le ceri maghiarilor să joace într-un picior de bucurie că li s-a prăbușit imperiul din care făceau parte. Dar făceau parte și unii dintre noi, chiar bucurîndu-se de situația aceea. Și mărturisind asta, pe ascuns, ori de cîte ori au ocazia. Mai ales atunci cînd se declară exasperați de compatrioții olteni, munteni sau moldoveni. Nu poți să le ceri maghiarilor să fie sufletul petrecerii la care se cîntă doar muzică românească, în care se urlă că noi sîntem aici pe veci stăpîni, iar alții care se mai găsesc pe lîngă noi și nu urlă de bucurie ar trebui să plece imediat în țara lor. Că ei nu sînt de prin partea locului, aici nu e acasă la ei, să se ducă de unde au venit. Pur și simplu, nu poți să faci o sărbătoare despre așa ceva. Uiți scopul însuși al sărbătorii. Uiți esența lucrurilor. Îți bați joc, în modul cel mai rudimentar, de propria condiție umană, de propriile idealuri, de tot ceea ce ar trebui să sărbătorești cu adevărat. Orice sentiment autentic, orice trăire comunitară, orice bucurie a îndeplinirii unui ideal sînt aruncate la canal, în situația în care se definesc împotriva cuiva.

Prostia și nesimțirea nu sînt monopolul unei singure comunități. Cel mai des, „darurile“ astea sînt răspîndite destul de uniform. E la fel de jenant și de vizibil că ești mitocan dacă refuzi, pur și simplu, să vorbești limba oficială a statului în care trăiești. Iar dacă-ți afișezi zilnic disprețul ăsta, cu aerul că ești superioritatea întruchipată, nu te mira că, la un moment dat, calci pe-o greblă sau că primești un răspuns pe măsura aroganței ridicole cu care-ți susții certitudinea că tu ești domn și restul sînt niște ființe inferioare. E la fel de penibil să lălăi de dimineață pînă seara că tu și cu tot neamul tău ați fost primii pe-aici, cînd încă nici nu se răcise pămîntul – și unii, și alții tot zicem de-astea –, iar toți ceilalți au apărut și ei din senin, cerînd, cu căciula-n mînă, să muncească pe lîngă casa ta.

La fel de prostesc e și din partea unor administrații locale s-o tot tărăgăneze cu plăcuțele bilingve, în comunități în care e perfect natural și de bun-simț să vorbești ambele limbi. După cum e aberant să refuzi la nesfîrșit o discuție despre conținutul Declarației de la Alba Iulia, în care se vorbește cît se poate de modern și de explicit despre drepturile minorităților naționale. Tensiunile istorice dintre comunitățile de maghiari și cele de români, din Transilvania, nu sînt niște noutăți. După cum noutăți nu sînt nici gesturile de normalitate, familiile mixte, conviețuirea fără probleme, faptul firesc al vorbirii ambelor limbi în spațiile în care s-a trăit de atîta vreme împreună. A sărbători ceva în ciuda celorlalți, în necazul lor sau a-i forța să chiuie de bucurie cînd ei nu simt așa ceva, toate astea sînt lucruri complet inacceptabile în lumea civilizată în care pretindem că trăim.

Un ideal firesc la care ar trebui să aspirăm cu toții ar fi să trăim într-o țară pe care o construim împreună, într-un stat care ne merită respectul cu adevărat, tocmai pentru că e rezultatul bunelor intenții și al contribuției fiecăruia dintre noi. Iar sărbătoarea Centenarului Marii Uniri poate fi un moment excepțional – încă unul! – în care, dacă nu-l ratăm, putem descoperi lucrurile cu adevărat importante. Ce-nseamnă să trăiești în democrație, într-un stat de drept, cu o Justiție independentă și într-o comunitate de țări civilizate care cred în aceleași valori, cu respectarea opiniei și demnității fiecăruia dintre cetățeni. Iar acestea pot fi tot atîtea motive pentru care se poate sărbători în mod autentic. Doar agitînd steaguri și intonînd cîntări răzbunătoare – fie că sînt ale majorității, fie că sînt ale unor autonomiști care nu visează valori, ci doar un teritoriu – nu înseamnă că participi cu ceva bun la lumea în care trăiești acum. Înseamnă doar că nu te-ai trezit dintr-o beție care durează de atîta amar de vreme și că vrei cu orice chip să-l hîrîi pe cel de lîngă tine.

Această sărbătoare poate însemna o privire lucidă spre trecut. Marea Unire a fost și o mare bucurie pentru o majoritate, dar și o mare tristețe pentru unii, o dezamăgire pentru alții, și nu neapărat etnia a făcut diferența între aceste trăiri. E important să vorbim despre lucrurile astea. După cum e foarte important să vedem cît mai limpede ce s-a întîmplat cu noi toți în acest răstimp, dar mai ales care ne este viitorul. Iar unitățile de măsură a bunului-simț cu care ar trebui să celebrăm acest eveniment istoric sînt doar faptele și gîndurile potrivite în mod real cu imaginea de ființă civilizată pe care o are fiecare despre el însuși. 

Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.