⬆
Tema săptămînii
Pagina 75
Scandalul adopţiilor
În toamna anului 2004 a fost adoptată Legea 273, care reglementa adopţiile. Ea a fost imediat criticată pentru că era prea restrictivă, limitînd aproape la zero posibilitatea înfierii unui copil din România de către un cetăţean străin. Ulterior, scandalul s-a mai domolit, iar după nişte ani, legea a fost îmblînzită.
Cei captivi în sistem
Majoritatea, aproape 97% din copiii care sînt în sistem, au părinţi în viaţă, fie mamă, fie tată, fie amîndoi. Deci vorbim despre orfani social, iar acest fenomen de separare a copilului de familie este cauzat de sărăcie şi de incapacitatea sistemului de a sprijini familia să rămînă unită.
„Copilul alege familia, şi nu invers“ - interviu cu Gabriela COMAN
Indiferent de modalitățile și procedurile prin care a fost reglementată instituția adopției în România, de-a lungul timpului, scopul și obiectivul principal avut în vedere de legiuitor a fost acela de a crea premisele oferirii unei familii pentru fiecare dintre copiii pentru care menținerea în familia naturală nu a mai fost posibilă.
La început de drum
La fiecare întîlnire cu asistenții primesc informații despre problemele, traumele cu care vine un copil abandonat. Despre perioada de adaptare a lui și a mea, ca mamă adoptivă. Aceasta etapă premergătoare o asemăn cu cea prin care trec mamele naturale, cînd încep să se gîndească la viitorul copil.
„Lucrurile s-au schimbat foarte mult“ - interviu cu Simona CZUDAR
Cel mai greu am înțeles și am acceptat lipsa de transparență față de procedura adopției care exista acum șapte ani și tabuurile legate de adopție. Ar fi fost foarte util pentru mai mulți părinți existența unui sprijin susținut din partea serviciilor de adopție și a unei comunități a adoptatorilor, cu care să schimbăm experiențe.
„Nu mă interesează religia, dacă e alb sau negru, e copil“ - interviu cu Daniela NICOLĂESCU
Era în 2009, cînd am depus dosarul, iar în 2010, l-am adus pe băiețel acasă. Primul copil pe care îl văd și vrea să vină la mine, nu urlă, nu se ascunde, pe acela îl iau. Și așa s-a întîmplat cu fiul meu.
Copiii lui Ceaușescu
Astăzi, asistenții sociali simt o schimbare de mentalitate. Motivul principal al separării copilului de familie este în continuare sărăcia, dar părinții nu mai cred că e mai bine să-și lase copiii la stat.
„Avem acasă un băieţel şi o fetiţă“ - interviu cu Laura MIHĂILESCU
În momentul în care am aflat că este puțin probabil să avem un copil pe cale naturală, nu am luat nici o altă variantă în calcul. Am simțit amîndoi că, de fapt, așa trebuie să fie și că urmează un drum interesant, o căutare, că pornim într-o aventură, un quest de căutare a copiilor noștri.
Legislaţie
Estimat să intre în vigoare în cursul anului 2016, la patru luni de la publicarea în Monitorul Oficial, noul act normativ va duce practic la scurtarea tuturor etapelor procesului de adopție: declararea adoptabilității, încredințarea în vederea adopției și încuviințarea adopției.
Impostură şi legitimitate
De la şefii de trib de odinioară pînă la preşedinţii de stat sau managerii de astăzi, puternicii mai mici sau mai mari ai omenirii au tins mereu să-şi marcheze poziţia prin tot felul de semne. Unii au făcut-o mai pregnant, alţii mai discret.
„Boala de a fi şef“
„Puterea este afrodiziacul suprem“ (engl. Power is the ultimate aphrodisiac), spunea Henry Kissinger. Cu alte cuvinte, puterea ne aprinde simţurile şi ne adoarme raţiunea. Iar într-o cultură a puterii, soluţia lui Nietzsche este revoluţia valorilor, apariţia „supraomului“, a celui care‑şi împlineşte voinţa de putere.
Ctitorii de modă nouă
O altă apucătură de modă nouă este „ctitoria“ din bani publici. Nu ştiu cît de legal e ca Banca Naţională să finanţeze, la Hurezi, construcţia unui ansamblu de chilii mănăstireşti (incluzînd o luxoasă casă de oaspeţi).
Scaunul directoral
Am constatat că, pentru noii șefi și directori (valul Revoluției schimbase șefii), semnul puterii și al schimbării îl reprezentau cîteva detalii. În primul rînd, scaunul.
Mărcile puterii, puterea ca marcă (din nou, cazul N. Ceauşescu)
Este evident, pentru orice om educat, că era o ironie pe care artistul spaniol era foarte tentat să o facă: „sceptru“ şi „preşedinte“ sînt termeni incompatibili. Dar N. Ceauşescu nu a gîndit aşa – şi, mai mult, nu a fost nimeni în jurul său care să-i spună cît de ilogic este ca un preşedinte să poarte un sceptru.
Solemnitatea puterii
Să nu uităm că politica are de-a face cu puterea, iar cu puterea, dragii mei, nu e de glumit“. Era doar un avertisment elegant cu privire la faptul că a discuta „liber“ despre politică implică şi oarece riscuri, dar pe care acum îl înţeleg şi ca pe un adevăr profund despre semnele şi însemnele puterii.
Titluri academice în spaţiul universitar
„Puterea academică“ într-o universitate se manifestă în mod formal şi convenţional în două moduri distincte: titlu sau grad academic şi funcţie universitară. Astfel, pe de o parte, poţi fi asistent, lector, conferenţiar sau profesor, iar pe de altă parte poţi fi director de departament, prodecan, decan, prorector sau rector.
Slavă şi putere
De la facerea lumii, oamenii au întruchipat constant măreţia lui Dumnezeu prin slavă. Glorie, onoare, distincţie, faimă – toate într-un singur cuvînt. Oare de ce funcţiile simbolice ale unor puteri pămîntene s-au schimbat mereu?
Războiul tupeiştilor
Cînd m-am gîndit să alcătuiesc un dosar despre tupeu, recunosc, am avut în minte, în primul rînd, conotaţia negativă a termenului: aroganţa şi obrăznicia – două ingrediente care păreau esenţiale în reţetele de succes ale societăţii contemporane.
Vorba filozofului Almăşan
Care e, mă rog, vorba cu pricina? Şi cine e, mă rog, filozoful Almăşan? Refrenul propunea reţeta de viaţă în care mulţi s-au grăbit să desluşească o mantră a succesului. Ia să vedem, acum vă amintiţi? Hai, uşurel. „Ai ai ai, / Dă-i-nainte cu tupeu, / Ai ai ai / Şi-ai să vezi că nu e greu.“
Magna cu tupeu
Lipsa de decenţă şi bun-simţ, şi mai ales toleranţa noastră faţă de acestea, au dus la două fenomene toxice majore cu care ne confruntăm din plin: „creativitatea politrucilor“ şi „ştiinţificitatea puşcăriaşilor“.
Teoria şi practica tupeului
„Toupet“ înseamnă şi „ciuf (de pene)“ – eventual chiar fals, şi tupeu… Grea misie, misia de cititor, fie şi de BD-uri franţuzeşti şi comuniste.
Îndrăzneala tinerească
Eu descriu îndrăzneala ca pe o formă de curaj, o atitudine care se bazează pe ceva solid, cum ar fi cunoștințele sau experiența cuiva, îi atribui o conotație pozitivă. În schimb, tupeul reprezintă, pentru mine, un soi de încredere nefondată pe care individul o folosește pentru a obține ceva ce nu i se cuvine.
Tupeul şi libertatea de exprimare
În România, a devenit o regulă ca, prin tupeul jurnalistului, presiunea publică să fie atît de mare, încît lucrurile să se schimbe, dar legile să nu se respecte. Cel puțin la nivel teoretic, jurnalistul ar trebui să fie watchdog-ul din societate.
Omul invizibil
În vremurile actuale, omului care stă deoparte, invizibil, decent, reţinut, timid sau pur şi simplu celui care nu îşi manifestă dorinţa de a se impune nu i se acordă nici un fel de importanţă. Ba mai mult chiar, e suspect de-a dreptul.
„Respectul începe de la micile gesturi de politeţe“ - interviu cu Gheorghe LĂZĂRESCU
Este amuzant că uneori elevii din clasa a XII‑a spun despre cei din clasa a IX-a: „Copiii ăştia nu sînt cum eram noi pe vremuri!“, referindu-se la comportamentul mai dezinhibat al celor mici. Nu ştiu cît e de adevărat, cred că e, mai degrabă, tendinţa generală a omului de a-şi privi trecutul idealizîndu-l, ca pe o vîrstă de aur.
„Ca actor, dacă rămâi ancorat în tupeu, pierzi talentul“ - interviu cu Ioan Andrei IONESCU
Timiditatea poate să vină din neîncredere. Eşti timid cînd îţi e frică să lași adevărul tău personal să funcționeze sau cînd adevărul ăsta nu reușești să-l suprapui peste masca pe care vrei s-o afişezi, iar atunci unii dintre noi n-au încotro și plusează cu tupeu.
Capital pentru Capitala Culturală
În 2021, România va găzdui, din nou, o capitală europeană a culturii. Capitala europeană a culturii din 2007, Sibiu, a marcat istoria micului oraș transilvănean: astăzi, Sibiu este unul dintre orașele cu cea mai vastă infrastructură culturală.
Politică & delicatese
De ce cultură? De ce Capitală Culturală Europeană? De ce o concurenţă crescută pentru acest titlu? Pentru că, spun experţii, economia culturii reprezintă 3% din PIB-ul european – mai mult decît producţia de automobile. Cultura înseamnă șase milioane de locuri de muncă la nivel european.
„Cred că trebuie să învăţăm toţi să pescuim“ - interviu cu Vlad TĂUŞANCE
Baia Mare se află într-un punct de inflexiune, un tipping point. Intrarea în această competiţie a început deja să genereze schimbări vizibile şi măsurabile. Obţinerea titlului va da oraşului forţa contextului pentru a se dezvolta, pentru a-şi reinventa vocaţia şi profilul în jurul culturii, educaţiei, creativităţii şi antreprenoriatului.
Baia Mare
La Baia Mare sîntem obişnuiţi să luăm în serios lucrurile în care ne implicăm, nu să le facem cu jumătate de măsură. Prezenţa noastră pe lista scurtă pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii a produs o mobilizare generală în jurul acestui proiect, cel mai important demers din ultimii zeci de ani.
Bucureşti, un oraş marcat de inegalităţi culturale - interviu cu Mihaela PĂUN
Nu primeşti titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce te angajezi că poţi să devii. De aceea, credem că Bucureşti are nevoie de acest titlu, în primul rînd, ca să-şi redefinească identitatea, în raport cu sine, cu locuitorii săi şi cu Europa.
„Am lucrat ardeleneşte: aşezat şi cu obiective clare“ - interviu cu Florin MOROŞANU
TIFF a cultivat şi a dus mai departe ceea ce credem că se află în ADN-ul comunităţii clujene, înclinaţia înspre cinematografie. Patru dintre universităţile din oraş pregătesc anual sute de tineri în arta cinematografiei şi în domenii conexe – actori, regizori, producători, specialişti în procesarea imaginii şi a sunetului etc.
Cluj-Napoca
În urmă cu cinci ani, Cluj-Napoca s-a angajat într-un proces care a dus la realizarea aplicaţiei pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. A fost un proces complex şi care îşi arată deja roadele. Munca de pregătire a dosarului de candidatură a produs deja efecte. Sîntem astăzi mai deschişi înspre noi înşine şi înspre Europa.
Cultura care uneşte comunitatea – interviu cu Simona NEUMANN
În Timişoara, infrastructura materială este foarte diversă, în oraş existînd 40 de instituţii culturale, reunind 9 teatre, 7 muzee, 13 biblioteci, 15 galerii de artă, 3 cinematografe şi un amfiteatru în aer liber.
Timişoara
Timişoara este oraşul de avangardă al României, cel mai dinamic în ultimii ani şi cel mai puternic economic după Bucureşti, cosmopolit, european, multicultural şi, prin urmare, după părerea noastră şi, cu tot respectul pentru ceilalţi competitori, oraşul cu cele mai multe atuuri pentru obţinerea acestui titlu.
Cultură fără ură
Scrisoarea expediată pe adresa membrilor juriului solicita excluderea a patru oraşe din lista candidaţilor pentru că – susţin contestatarii – autorităţile locale din respectivele oraşe au comis grave acte de discriminare. Efectele solicitării au fost aproape nule, ca să nu spun opuse aşteptărilor.
Dosarele la control
În competiția pentru titlul de Capitală Europerană a Culturii 2021 s-au înscris inițial 14 orașe românești. În urma jurizării au fost selectate pe lista scurtă patru orașe: Baia Mare, București, Cluj-Napoca și Timișoara. Iată, pe (foarte) scurt, cum au fost evaluate celelalte orașe.
O şansă pentru România
A deveni Capitală Europeană a Culturii înseamnă pentru oraş certitudinea de a fi, timp de un an, în actualitate. E, deci, o mare onoare de a obţine acest titlu – adesea după o luptă strînsă, de vreme ce numărul oraşelor candidate e mare: în competiţia pentru anul 2021 s-au înscris 14 oraşe din România.
Oraşe europene
Aceste fonduri vor permite investiţii de infrastructură, ceea ce toată lumea aşteaptă, dar nu ele vor fi determinante, ci ceea ce se va întîmpla propriu-zis în 2021: o mare circulaţie, schimb de evenimente, creativitate dincolo de orice frontiere, care vor regenera oraşul cîştigător.
"Post-Industrial Stories"
Proiectul nostru documentează efectele dezindustrializării în România. „Post-Industrial Stories“ spune povestea comunităţilor din localităţile industriale ale României, prin studiu fotografic pe termen lung. Timp de patru ani, ne mutăm prin ţară, din oraş în oraş.
Învălmăşeala coincidenţelor
Întîlnim la tot pasul coincidențe, întîmplări, concomitențe, serialități și sincronicități. Fără îndoială, ele există. Rămîne deschisă o singură întrebare: e vorba doar de simple accidente irelevante, conectate cauzal, sau, dincolo de cauzalitate, coincidențele poartă o semnificație? Aceasta ar fi, pe scurt, dilema coincidențelor.
„Nimic nu este întîmplător“
Întîmplarea şi perechea ei antagonică, necesitatea, au dat bătăi de cap în decursul timpului mai cu seamă filozofilor. Din cercurile savante au făcut o escală printre muritorii de rînd doar vreo jumătate de veac în Uniunea Sovietică şi în ţările cuprinse în aria ei de hegemonie.
Dracul – fişă de personaj
Dacă vrei să dai de dracu’ în mitologia românească și în credințele populare, nu trebuie să cauți prea mult. El apare încă de la începuturi, în miturile cosmogonice, cînd doar el și Dumnezeu existau pe lume și-și spuneau unul altuia „fîrtate“ și „nefîrtate“.
Guvernul mondial
Cînd vine vorba de explicații și cauze, ne despărțim. Eu tind să pun multe rele pe seama nepriceperii politicienilor ori chiar a întîmplării.
Strange Phenomena
N-aș îndrăzni să pun la îndoială sensul coincidențelor, dar nici nu m-aș hazarda să traduc acest sens în termenii unei lumi care e clar că nu-l încape, deși este încăpută de el. Căci ce știu eu despre spațiul care generează manifestarea căreia îi spun (în mod automat și adesea frivol) „coincidență“? Nimic
Cîteva măsuri de precauţie absolut necesare pentru a nu fi lovit de o canapea căzută din cer
Vom prezenta, mai jos, un caz de manifestare a ceasului rău și, în continuare, o serie de fapte diverse, aparent disparate, din care vom desprinde metoda infailibilă de combatere a lui. Fiindcă ceasul rău îi lovește doar pe cei nepregătiți.
Serendipity
Serendipity este mai mult decît o promisiune, este o certitudine, este biletul tău către fericire, este tot ce îți trebuie ca să fii recunoscut ca mare om de știință, sau ca investitor de talent, sau ca artist de succes, deși alții nici măcar nu te cataloghează ca atare.
Ce nu ne-a dat Aristotel
Cartea despre măr şi moarte, de fapt o replică la testamentul filozofic al lui Socrate din Phaidon, unde Aristotel mănîncă un măr în ultimele sale clipe, dezvăluind o teologie a fericirii intelectuale, şi îşi dă ultima suflare cînd a consumat mărul.
În aşteptarea noului Keynes
Statul lui Keynes este un pompier care intervine să stingă un foc și apoi pleacă, lăsînd casa în proprietatea celor de drept.
Off with his head!
Acest Dosar nu a pornit de la cazul Bodnariu, dar s-a potrivit. A pornit de la o serie de cuvinte-cheie – plagiatori, mari corupți, conștiință –, care păreau să aibă sens luate împreună, dînd o imagine cel puțin interesantă a felului în care ne raportăm la autoritate, corectitudine, dreptate.