Solemnitatea puterii

Alfred DUMITRESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 628 din 3-9 martie 2016
Solemnitatea puterii jpeg

Vă propun un exerciţiu de creativitate: încercaţi să vă imaginaţi cîteva personaje precum un şef de trib amerindian sub coroana din pene de vultur, Iulius Caesar sub cununa de lauri sau Ludovic al XIV-lea sub mantia de hermină rîzînd cu gura pînă la urechi. Dacă nu reuşiţi, perseveraţi încercînd cu Stalin, Hitler, Ceauşescu sau Putin. Şi dacă tot nu reuşiţi, încercaţi, vă rog, să vă întrebaţi de ce.

Un posibil răspuns, primit fără să-mi fi pus întrebarea, mi-a fost oferit în studenţie de către profesorul care preda cursul de Doctrine Politice Contemporane şi care, la începutul primul curs, ne-a spus: „…şi să nu uităm că politica are de-a face cu puterea, iar cu puterea, dragii mei, nu e de glumit“. Era doar un avertisment elegant cu privire la faptul că a discuta „liber“ despre politică implică şi oarece riscuri, dar pe care acum îl înţeleg şi ca pe un adevăr profund despre semnele şi însemnele puterii.

Are puterea nevoie să se enunţe prin hlamide, pene, lauri, coroane, sceptre, cîrje şi alte astfel de însemne exterioare strălucitoare? Aş spune că nu întotdeauna, e suficient să ne amintim de personaje precum E.J. Hoover, Goebbels sau Dzerjinski, care au deţinut-o din plin fără a avea nevoie de asemenea accesorii.

Şi atunci are sau nu puterea – cea cu majuscule, cea rîvnită de către cei însetaţi de ea – nevoie de vreun fel oarecare de însemne? Nu ştiu dacă are nevoie, dar cred că, într-un fel sau altul, ea ţine să se „semnaleze“ cumva, să se facă cunoscută şi recunoscută. Şi cred că un astfel de semn este tocmai cel menţionat cu multă vreme în urmă de profesorul Piscoci: puterea nu ştie de glumă, ea pare mereu, perpetuu şi ireductibil solemnă.

Nu ştiu cum e pentru alţii, dar pe mine acest adjectiv mă trimite cu gîndul la Moarte şi la Prostie, ambele la fel de solemne (chiar dacă din raţiuni fundamental diferite) şi ambele făcînd trimitere la o pierdere, la o lipsă şi la o teamă fundamentală (a vieţii şi, respectiv, a bunei judecăţi).

Dar ce fel de lipsă şi ce fel de teamă ar putea semnala legătura între puterea şi solemnitate? Este oare posibil ca puterea, asumată şi recunoscută de către ceilalţi, să se mai teamă de ceva?

Fără a avea pretenţia de a fi descoperit vreun adevăr universal, vă propun o ipoteză în formă interogativă: să fie oare vorba de legitimitate? Este oare vorba de faptul că unii – desigur, nu toţi – dintre deţinătorii ei trecuţi şi prezenţi au avut sau au conştiinţa nelegitimităţii acestei posesii? Este, cu siguranţă, o discuţie complexă pe care nici spaţiul prezent şi nici cunoştinţele mele de filozofie politică nu-mi permit să o extind.

Mă voi mulţumi să remarc doar această coincidenţă repetitivă, această asociere ce pare a da cont de o posibilă „angoasă de impostură“ a multor deţinători de putere. Astfel, puterea nu doar s-ar enunţa prin solemnitate, ci şi-ar şi ascunde frica profundă de a-i fi devoalată impostura. Cu siguranţă însă, nu toţi „oamenii de putere“ sînt solemni; să însemne asta că cei care nu sînt astfel se simt mai bine aşezaţi înlăuntrul lor din perspectiva legitimităţii?

Personal, tind să cred că da, chiar dacă nu neapărat din aceleaşi motive: unii sînt capabili să rîdă, cînd este cazul, pentru că, dincolo de putere, beneficiază de sprijinul unei reale autorităţi, adică de conştiinţa faptului că identitatea lor nu s-a construit în jurul dorinţei de putere şi nu depinde de deţinerea ei, alţii pot rîde oricînd şi de oricine sau orice pentru că sînt în mod fundamental lipsiţi de empatie şi simţ moral, iar încă alţii pentru că sînt atît de străini de ei înşişi încît, aidoma Împăratului din poveste, chiar cred că haina sau însemnele „îl fac pe om“ şi iau de bune plecăciunile supuşilor (e discutabil însă dacă aceştia chiar deţin puterea sau sînt doar lăsaţi să creadă asta de către adevăraţii deţinători).

Cu siguranţă că subiectul este departe de a fi epuizat, dar eu, după cele scrise aici, voi privi cu chiar mai multă atenţie în spatele „penelor“ de tot felul.

Alfred Dumitrescu este psiholog, psihanalist.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.