Cultură fără ură
Emoţiile din decembrie, cînd s-a desfăşurat penultima rundă de jurizare a competiţiei pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii, pot fi ghicite din intensitatea cu care s‑a manifestat bucuria echipelor care s-au calificat pentru etapa următoare. Oraşele care au trecut în finală sînt Baia Mare, Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara. Ecoul victoriei a fost intens exprimat în presa locală, iar echipa clujenilor a avut inspiraţia să-şi fotografieze zîmbetele în faţa Ministerului Culturii – o imagine elocventă pentru încărcătura emoţională a veştii. Între zîmbetele celor care au lucrat la proiectul semifinalist străluceşte, triumfător, şi cel al primarului Emil Boc. Accentul ironic nu e întîmplător: Clujul a fost între cele patru oraşe ale căror candidaturi au fost contestate de cîteva organizaţii neguvernamentale, unul dintre semnatarii respectivei contestaţii fiind autorul acestui text.
Scrisoarea expediată pe adresa membrilor juriului solicita excluderea a patru oraşe din lista candidaţilor pentru că – susţin contestatarii – autorităţile locale din respectivele oraşe au comis grave acte de discriminare. Efectele solicitării au fost aproape nule, ca să nu spun opuse aşteptărilor: trei dintre cele patru oraşe împotriva cărora fusese formulată petiţia au intrat în faza finală a competiţiei. Singurul descalificat din lista denunţaţilor a fost municipiul Sfîntu Gheorghe. Primăria din Sfîntu Gheorghe a fost, de altfel, şi singura primărie care a răspuns iniţiativei ONG-urilor: a anunţat, prompt, că lucrează deja la un Plan Urbanistic Zonal pentru demolarea zidului care separă comunitatea roma de restul localităţii. O minte vulnerabilă la teorii ale conspiraţiei s-ar putea lăsa uşor cucerită de ideea că o condiţie pentru calificarea în finala competiţiei europene ar fi consecvenţa iniţiativelor neonaziste. E nevoie să precizez că acuzaţiile privind actele de discriminare nu sînt niscaiva mofturi: toate municipalităţile vizate de contestaţie au fost acuzate de fapte de discriminare de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD); toate municipalităţile au atacat în instanţă deciziile CNCD şi toate au pierdut, definitiv, procesele. Cea mai spectaculoasă situaţie este cea a primarului de Baia Mare: decizia definitivă a instanţei cere să fie demolat zidul construit de municipalitate pentru a segrega o comunitate de oameni săraci, mulţi de etnie roma; zidul cu pricina există şi astăzi, bine-mersi, răsfăţat ca simbol al rasismului, de primarul băimărean. Dar şi proiectul cu care au candidat clujenii cu gîndul la Capitala Europeană a Culturii este subminat de o cinică ipocrizie: perspectiva socială a programului propune declanşarea unor „procese de incluziune care vor duce la soluţii durabile pentru unele dintre problemele comunităţii de romi: programe educaţionale pentru adulţi şi copii, formare profesională, implicare civică“. Minunat, nu? Da, dar municipalitatea a evacuat în decembrie 2010 o comunitate formată din 76 de familii în majoritate de etnie roma din municipiu şi a reaşezat-o în nişte spaţii construite special şi botezate special „căsuţe sociale“, în afara localităţii, la marginea gropii de gunoi de la Pata Rît. Program „educaţional“? Soluţie “durabilă“? Subiectul este departe de a fi un caz punctual, un detaliu atipic, care să poată fi omis de autorii proiectului; el are o notorietate internaţională demnă de o capitală europeană a ruşinii.
Sigur că iniţiativa celor patru ONG-uri nu a vizat activitatea autorilor proiectelor, care au investit o cantitate de inteligenţă, creativitate şi energie incontestabile şi impresionante. Nu. Intervenţia oengiştilor a fost animată de speranţa că o presiune asupra municipalităţilor cu prilejul competiţiei europene ar putea să ofere o şansă unor oameni care sînt trataţi, astăzi, de primării, ca suboameni.
Absenţa reacţiei juriului internaţional e departe de a fi descurajat iniţiativa boicotului. Acesta va continua şi se va defini mai limpede ca acţiune adresată administraţiilor locale, iar nu autorilor proiectelor pentru candidatura europeană. Vor fi definite, pentru fiecare dintre cele trei municipii cu CV antidemocratic, condiţii clare şi acţiuni cu efecte favorabile ireversibile şi aflate în deplina competenţă a primăriilor. De realizarea acestora va depinde suspendarea sau continuarea demersului ONG-urilor. Condiţiile vor fi stabilite în urma unor consultări publice la care vom invita atît organizaţii locale, cît şi reprezentanţi ai primăriilor. Dacă răspunsurile autorităţilor locale nu vor fi pozitive, vom ofta şi vom dirija tirul către Bruxelles. Mai mult, pe plan local, pîrghia de penalizare a municipiilor candidate a fost pusă la dispoziţie de CNCD: Consiliul a semnat un protocol cu autorităţi centrale în baza căruia accesarea fondurilor europene va fi acceptată în baza unor criterii de nondiscriminare. Iar bugetele candidatelor la calitatea de Capitală Europeană a Culturii conţin toate şi surse de finanţare europene. Dar, dincolo de bani, valoarea la care facem apel este una morală şi profund europeană: nu se poate clădi o Europă culturală pe grave încălcări ale drepturilor omului.
Mircea Toma este jurnalist, președinte al organizației ActiveWatch.
Foto: Adevărul
