Scaunul directoral

Publicat în Dilema Veche nr. 628 din 3-9 martie 2016
În Europa reizbucneşte războiul ideologic jpeg

La începutul anilor ’90, cînd a început bezmeticeala tranziției, se întîmplau în jurul meu tot felul de schimbări din care mă străduiam să pricep ceva. Nu reușeam totdeauna. Era așa o dezordine a transformărilor, a trecerii bruște de la „vechiul regim“ la nu-se-știa-exact-ce, încît la tot pasul aveam parte de mici ciudățenii. De pildă, prin februarie 1990, am cumpărat portocale de la un magazin de pantofi de pe strada Cîmpineanu. Pentru că pantofii nu se mai vindeau („cui îi arde să-și cumpere pantofi în balamucu’ ăsta?“, mi-a zis vînzătoarea în timp ce cîntărea, stîngace, portocalele), șeful de magazin adusese citrice din Turcia și le scosese la vînzare în stradă, în ușa magazinului. E clar. Deveniserăm o societate „fără repere“.

Încet-încet, ele au reînceput să apară. În situațiunea de „dizolvare a puterii“ de atunci, oamenii au încercat să-și regăsească reperele măcar la nivel „micro“, dacă la nivel „macro“ nu se mai putea. Mi s-a întîmplat să ajung, pe atunci, prin diverse birouri de șefi și de directori de pe la instituții și întreprinderi de stat (iar ceva mai tîrziu, și de pe la noile firme private). Am constatat că, pentru noii șefi și directori (valul Revoluției schimbase șefii), semnul puterii și al schimbării îl reprezentau cîteva detalii. În primul rînd, scaunul. Birourile erau cele moștenite din comunism – cu mobilier din anii ’60-’70, cu inevitabilul fișet de metal, cu vreo floare pe pervaz pusă într-o cutie de lemn sau într-un ghiveci ciobit etc. –, dar semnul libertății, al capitalismului ce urma să vină și al democrației se înfipsese ferm în decor: scaunul directorial. De piele (sau, mă rog, imitație), ­(post)mo­dern, în totală contradicție cu restul, dar demn și promițător. Prin magazinele de mobilă, unde apăruse de curînd (din import, desigur), așa era desemnat chiar pe etichete: „scaun directorial“. Noii șefi – cam stîngaci, nu erau pregătiți pentru funcții – mai aveau un mod de a-și arăta (în primul rînd lor înșile) cucerirea puterii: plăcerea de a chema secretara și de a-i cere să facă niște cafele. Sau să-i spună, căutîndu-și un ton cît mai sobru și ferm, „Fă-mi, te rog, legătura cu Cutare“. Și, nu în ultimul rînd, mașina și șoferul. Una-două, din te miri ce și mai nimic, îți ziceau: „Pot să trimit șoferul…“ Nu conta după ce: să ia un pachet de țigări, să ducă/aducă pe cineva, să orice. Importantă era ideea că „sînt șef, am șofer, pot să-l trimit cînd vreau eu unde vreau eu“.

Mai încolo, peste cîțiva ani, am mai avut o ocazie să constat că, încet-încet, „reperele“ reveneau în viața de toate zilele. Eram asistent la Facultatea de Litere și decanul de atunci m-a trimis să țin o conferință despre Eminescu la o mare întreprindere fostă socialistă, încă necapitalistă ­(căci nu se privatizase), dar care mergea bine, căci nu-și pierduse piețele de export. La ora 11, deci în timpul programului de lucru, am vorbit despre Eminescu în fața unui public de vreo 25-30 de persoane format din directorime, șefii de sindicat, șefii de secții. M-au plătit fabulos: aproape salariul meu pe-o lună. Bani în plic, fără să semnez vreo hîrtie, vreun contract, ceva. Și, desigur, la dus și la întors, directorul a trimis mașina cu șofer să mă ia/ducă. Mai tîrziu, cînd s-a mai împiciorogat capitalismul în România, am aflat și eu că departamentele de HR de la marile companii organizează conferințe pe teme culturale pentru angajați sau pentru manageri, ca să-i „lumineze“, să-i scoată din rutina procedurilor și proceselor stricte ale business-ului. Se pare că directorul cu pricina (același din vremea comunismului, fabrica mergea bine, așa că valul Revoluției nu-l înlăturase) știa el ceva de atunci. Iar în biroul lui, schimbase tot mobilierul, nu doar scaunul.

Peste cîțiva ani, umblînd eu după oarece prin mai multe magazine de mobilă, am observat că pe etichetele scaunelor cu pricina nu mai scria „scaun directorial“, ci „scaun de birou“. Am crezut, pentru o clipă, că tranziția se terminase. Dar m-am înșelat. Doar se „democratizaseră“ semnele puterii.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucraina „fierbe“: înfrângerea teribilă cu România, descrisă într-un cuvânt de presa de la Kiev
Prezentă cu vedetele ei în SUA, echipa Ucrainei a suferit un rezultat de neconceput.
image
Mii de iranieni au ieșit în stradă în semn de susținere a atacului asupra Israelului
Mii de iranieni au ieșit duminică dimineața devreme pe străzile din Iran, în semn de susținere pentru atacul fără precedent cu drone și rachete în curs de desfășurare împotriva dușmanului înrăit Israel.
image
De ce a primit un jandarm din București în contul personal peste 1,6 milioane lei. „Ce de bani!”
Un subofiţer de la Direcția de Jandarmerie a Municipiului București, care îşi aştepta zilele acestea salariul, s-a trezit că i-au intrat în cont peste 1,6 milioane lei, adică peste 300.000 de euro.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.