„Nimic nu este întîmplător“

Virgil CIOCÎLTAN
Publicat în Dilema Veche nr. 625 din 11-17 februarie 2016
„Nimic nu este întîmplător“ jpeg

Întîmplarea şi perechea ei antagonică, necesitatea, au dat bătăi de cap în decursul timpului mai cu seamă filozofilor. Din cercurile savante au făcut o escală printre muritorii de rînd doar vreo jumătate de veac în Uniunea Sovietică şi în ţările cuprinse în aria ei de hegemonie.

Repetată la nesfîrşit cu variaţii minime, propoziţia simplă „(nimic) nu este întîmplător“ nu a fost deloc o banalitate, un topos ca atîtea altele al limbii de lemn, ci chintesenţa unei ideologii şi a unei mentalităţi – culmea! – de clasă. Sintagma a aparţinut, într-adevăr, exclusiv depozitarilor puterii comuniste, mari sau mici, şi a fost folosită cu precădere în necontenita lor luptă cu „duşmanii poporului“. Pentru activiştii Partidului şi pentru ofiţerii din Securitatea statului a fost o armă de-a dreptul miraculoasă, pentru că – aşa cum proclamau sus şi tare sau doar lăsau să se înţeleagă – le îngăduia să identifice inamicul fără greş, dincolo de vălul înşelător al aparenţelor. Acest scut protector al adversarilor, alcătuit din fenomene aleatorii, derutante pentru ochiul comun, trebuia neapărat străpuns pentru a ajunge la esenţa nemişcătoare a individului, singura dătătoare de seamă pentru intenţiile şi faptele sale. Este de bănuit că aceşti „ingineri al sufletelor“, prin definiţie „materialişti“, nu au realizat niciodată cît de apropiaţi a fost prin demersul lor gnoseologic de Platon, mult hulitul „idealist“ din Atena antică.

Prezumţia de vinovăţie a fost omniprezentă nu numai în lagărul socialist, ci, probabil, în toate regimurile totalitare. Unei gospodine din al Treilea Reich, de pildă, nu i s-a părut întîmplător faptul că vecinul i-a răspuns la salutul oficial „Heil Hitler!“ cu un „Guten Tag!“ şi, fără să stea prea mult pe gînduri, l-a dat pe mîna Gestapoului.

Asemenea interpretări au fost monedă curentă şi în Răsăritul stalinist. Anchetele, care au umplut lagărele şi puşcăriile din patria-mumă a comunismului şi din ţările aservite ei, s au desfăşurat – după cum mărturisesc la tot pasul actele din arhivă – după un tipic mai degrabă metafizic, decît obiectiv factual. Întrucît analiza datelor concrete s-a manifestat din capul locului ca impediment major pentru încadrarea operativă a suspecţilor în categoria „uneltitorilor împotriva orînduirii socialiste“, ea a fost înlocuită cu deducţii incriminatoare sumare şi arbitrare. Ele nu au fost lăsate la libera inspiraţie a organelor de supraveghere şi represiune, ci s-au bazat pe un eşafodaj teoretic indestructibil, pus la dispoziţie, evident, tot de marxism-leninism.

Oricîte degradări şi pervertiri a suferit această învăţătură, autointitulată „materialism dialectic şi istoric“, în mersul ei descendent de la părinţii fondatori la mărunţii teoreticieni şi de aici la cei mandataţi să o transpună în practică, cîteva idei obsesive au efectuat parcursul fără mutilări ireversibile. Una dintre ele, anume problema hazardului şi a relaţiei sale cu necesitatea, a străbătut ca un fir roşu universul amintit. Cum se poate însă lesne presupune, aceeaşi chestiune a fost abordată în mod diferit în funcţie de palier, deoarece nevoile şi mijloacele intelectuale şi practice ale marilor gînditori au fost altele decît ale armatei de executanţi. Indiferent cît de precar a fost gradul de instrucţie al acestora din urmă, obişnuiţi să judece schematic, în conformitate cu „Cursul scurt“ de marxism-leninism al lui I.V. Stalin, nu încape îndoială că şi ei au priceput mai mult sau mai puţin nebulos cît de nociv este hazardul pentru cunoaşterea naturii adevărate a oamenilor şi a lucrurilor. Pentru cadrele puterii comuniste cu rosturi practice în lumea fenomenală, la a cărei schimbare au lucrat cu îndîrjire, a fost, prin urmare, cît se poate de normal să fixeze întîmplarea ca una dintre ţintele de căpătîi ale asalturilor lor. Pentru atingerea acestui obiectiv le-au stat la îndemînă tot concepţia şi metodele aceluiaşi „materialism dialectic şi istoric“, decretat ca infailibil ştiinţific. Pînă la prefacerea lui în ideologie de stat sacrosanctă în Răsăritul comunist nu a mai fost decît un pas. Din această marotă, prin care marxişti-leniniştii s-au definit ca singurii deţinători ai adevărului, a derivat şi convingerea că doar ei au explicat fără cusur statutul ontologic al hazardului şi raportul său cu necesitatea. Deşi au clamat biruinţa exclusivă cu atîta hotărîre, introducerea soluţiei marxiste în şirul rezolvărilor similare relativizează considerabil mult trîmbiţata izbîndă.

Dacă ştiinţa nu este în ultimă instanţă altceva decît un ansamblu de cunoştinţe organizate, se înţelege lesne de ce întîmplarea s-a sustras şi se sustrage tocmai prin caracterul ei excepţional tentativelor de înregimentare în sistem. Or, savanţii, indiferent de domeniul activităţii lor, nu pot lucra decît sub egida regulilor universale, care exclud prin însăşi natura lor factorul aleatoriu.

Notoriu în această privinţă este cazul lui Carl Linné (1707-1778), care a întocmit, în monumentala sa Systema Naturae, cea dintîi clasificare sistematică a plantelor şi animalelor. Bătaie de cap i au dat însă cîteva arătări ciudate din bestiariile medievale, precum inorogul, grifonul etc. Cel dintîi se încadra, de exemplu, prin conformaţia membrelor inferioare, în grupa monocopitatelor, dar cornul din frunte îl plasa printre cornute. Pentru aceste creaturi hibride, de a căror existenţă reală învăţatul suedez se pare că nu s-a îndoit, a deschis o rubrică specială, intitulată Paradoxa Naturae.

Din păcate, această soluţie facilă şi, astăzi, amuzantă, salvatoare a taxinomiei sale, nu rezolvă situaţiile, infinit mai numeroase, în care necesitatea şi întîmplarea sînt amestecate în chip organic. A fost rîndul filozofilor să se pronunţe.

A deschis drumul olandezul de origine sefardă Baruch Spinoza (1632-1677), care socotea că un fenomen este clasat ca aleatoriu din cauza imperfecţiunii cunoştinţelor noastre şi că aprofundarea lor conduce obligatoriu la suprimarea întîmplării ca atare. În veacul următor, baronul D’Holbach (1723-1789) a mers în aceeaşi direcţie, dar a călcat mai apăsat: „Noi îi atribuim hazardului toate efectele a căror legătură cu cauzele lor nu o vedem. Aşadar, folosim cuvîntul hazard pentru a ascunde neştiinţa noastră cu privire la cauzele naturale care produc efectele (…); nu există nici hazard, nici ceva neprevăzut în această natură, unde nu există efect fără cauză suficientă şi unde toate cauzele acţionează pe baza unor legi fixe (…)“. Şi societatea se află sub acelaşi regim imuabil: „Necesitatea, care conduce mişcările lumii fizice, conduce şi mişcările lumii morale, în care totul este deci supus fatalităţii. (…) Prea multă acreală în bila unui fanatic, un sînge prea înfierbîntat în inima unui cuceritor, o digestie grea în stomacul unui monarh, un capriciu care trece prin mintea unei femei sînt cauze suficiente pentru a face să se producă războaie“.

Deşi juste în teorie, exigenţele formulate de cei doi filozofi pentru anihilarea buclucaşei întîmplări din jocul cunoaşterii savante au rămas pînă în zilele noastre doar deziderate, în ciuda acumulărilor uriaşe de informaţii şi a dezvoltării uimitoare a capacităţii de prelucrare a datelor cu mijloace tehnice moderne.

Pentru această situaţie stă mărturie, între altele, neputinţa verificată a corifeilor economiei mondiale – a căror atribuţie primordială este tocmai să prognozeze! – de a anticipa măcar marile desfăşurări din aria specialităţii lor de felul crizelor globale.

Dar nu numai viitorul se dovedeşte impredictibil din cauza mulţimii elementelor insesizabile sau aleatorii, oricum incalculabile, ci şi trecutul, a cărui luare la cunoştinţă „aşa cum a fost de fapt“ (L. Ranke) este obstrucţionată de aceleaşi „imponderabile“. Paradoxal, această stare de lucruri a sporit masiv criteriile de selecţie a elementelor considerate esenţiale, ceea ce a deschis larg poarta interpretărilor subiective, ocazional arbitrare şi i-a transformat, în consecinţă, pe profesioniştii domeniului în veritabili „profeţi ai trecutului“. Samuel Butler, un bun cunoscător al breslei lor, nu s-a sfiit să conchidă, cu umorul naţiei sale britanice: „Deşi este atotputernic, Dumnezeu nu poate schimba trecutul. De aceea i-a creat pe istorici (…)“.

Problematica cuplului necesitate-în­tîm­plare a fost abordată de pe un fundament conceptual incontestabil mai solid şi mai elaborat de G.W.F. Hegel (1770-1831). Încadrate în concepţia sa dialectică, adică a luptei contrariilor, cea dintîi categorie se defineşte prin „raportarea exclusiv la sine, fără condiţionare externă“, în timp ce contingentul este accesoriu, „care poate să fie sau să nu fie, care poate să fie aşa sau altfel“. De exemplu, în raport cu necesitatea internă a dezvoltării plantelor, condiţiile atmosferice sînt fenomene întîmplătoare.

Această disjuncţie de mare profunzime reflexivă nu a scos însă cunoaşterea din impasul practic la care o condamna întîmplarea, care a continuat să zburde la fel de liber şi de capricios.

Să controleze hazardul nu a fost în stare nici Karl Marx (1818-1883), deşi a pretins că, înlocuind idealismul dialectic hegelian cu unul materialist, poate interpreta prin legi interne, eminamente necesare, evoluţia umanităţii şi, dat fiind caracterul ştiinţific al metodei adoptate, îi poate prevedea şi viitorul, negreşit comunist. În religia seculară pe care a fondat-o, necesitatea obiectivă a fost destinată să domnească tot atît de autoritar ca şi antica Ananke/Necessitas, care hotăra nu numai destinul muritorilor, ci şi pe cel al zeilor.

Cu dispreţ suveran faţă de hazard, Lenin şi Stalin au făcut din „legitatea“ (zakonomernost’) marxistă punctul de miră al ideologiei comuniste, temelia de nezdruncinat a planificărilor de tot felul, de la economie la făurirea „omului de tip nou“.

Un crîmpei din acest determinism fanatic a poposit şi în minţile slujbaşilor Partidului Comunist de la noi, care, militanţi cu oroare de relativitatea lucrurilor, au crezut sau au simulat doar convingerea că „nimic nu este întîmplător“.

Virgil Ciocîltan este cercetător la Institutul de Istorie „N. Iorga“ al Academiei Române.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

proiectul Dracula Park jpg
Un parc de tip Disneyland va fi construit într-unul dintre orașele României. Când va fi gata Dracula Park
Un parc de tip Disneyland va fi construit într-unul dintre orașele României, în urma unei investiţii private de 56 de milioane de euro, a anunțat luni edilul localității.
Rusia și Ucraina poartă luni a doua rundă de discuții directe la Istanbul FOTO EPA EFE jpg
A doua rundă de negocieri Ucraina-Rusia a durat mai puțin de o oră. Rezultatele discuțiilor
A doua rundă de discuţii de pace între Ucraina şi Rusia s-a încheiat după mai puțin de o oră luni, la Istanbul, au declarat oficiali turci.
image png
Ce să pui pe gardurile din lemn ca să nu fie mâncate de gândaci? Strămoșii noștri mereu făceau asta
Strămoșii noștri foloseau adesea metode naturale și ingrediente pe care le aveau la îndemână pentru a proteja lemnul de dăunători precum gândacii sau alți insecte. Iată câteva variante tradiționale pe care le puteai găsi:
tantar jpg
Invazie de insecte! Oamenii, exasperați de țânțari: „Ne e frică să scoatem copiii din casă (...)”
Bucureștiul se confruntă cu o adevărată invazie de țânțari și musculițe, spre disperarea locuitorilor. Temperaturile ridicate și umiditatea crescută au creat condițiile ideale pentru înmulțirea insectelor, iar părinții sunt tot mai îngrijorați de riscurile pentru cei mici.
scam Ilie Bolojan, captura video jpg
Avertisment DNSC. Videoclipuri deepfake cu Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan, care ar încuraja „oportunități de investiții”
DNSC avertizează asupra unei noi campanii de escrocherii online, în care sunt folosite videoclipuri deepfake cu Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan, care ar încuraja „oportunități de investiții”.
atac aerodrom jpg
„Ce păzește FSB-ul? E plin de bețivi și imbecili. Dați-i afară pe toți!” Reacția rușilor la atacul devastator al Ucrainei asupra a 41 de avioane de război
În zorii unei zile de duminică pe care Moscova o va ține minte mult timp, Ucraina a declanșat una dintre cele mai ambițioase operațiuni aeriene ale serviciilor sale speciale.
Caithilín Hughes, foto Facebook jpg
Tânăra care face mii de euro într-un domeniu dominat de bărbați. La doar 26 de ani câștigă în două săptămâni cât alții nu fac în multe luni
O tânără a demonstrat că, dacă ai ambiție și determinare, poți performa chiar și într-un domeniu dominat de bărbați. Caithilin Hughes, în vârstă de 26 de ani, din Irlanda de Nord, lucrează ca operator de utilaje în minele din Perth și câștigă peste 9.000 de dolari la fiecare două săptămâni.
7 alina chivulescu intro 1280x720 jpg jpeg
Așa își menține Alina Chivulescu silueta de invidiat. Actrița face dezvăluiri neașteptate despre soțul ei
Alina Chivulescu vorbește despre modul în care reușește să își păstreze silueta. Îndrăgita actriță a oferit recent un interviu presei și a făcut noi dezvăluiri publicului său.
coffee 20486 1280 jpg
De ce să nu bei cafea înainte să te pui să dormi. Cum afectează creierul și ce pericol reprezintă pentru sănătate
Cafeaua este una dintre cele mai populare băuturi la nivel mondial, iar cofeina, substanța activă din cafea, ceai, ciocolată, băuturi energizante și multe sucuri carbogazoase, este una dintre cele mai consumate substanțe psihoactive din lume.