Florin BICAN

O carte citită la vîrste diferite devine cărţi diferite.

Amăgirea, deși îi insuflă purtătorului certitudini de nezdruncinat, este o bombă cu ceas, care tinde să-i explodeze în față cînd îi e lumea mai dragă.

Chiar dacă nu conștientizăm lucrul ăsta, sîntem obișnuiți să înotăm în praf, să respirăm praful difuz al tuturor spațiilor în care trăim.

Cînd eram în clasele primare, mama încă scria la sfîrșitul cererilor prin care o ruga pe învățătoare să-mi motiveze absențele „Luptăm pentru pace!“ și, zău, nu înțelegeam de ce luptă două femei – și încă pentru pace! M-am lămurit abia cînd am

O prejudecată de care ne lovim adesea, și nu doar ca traducători, e cea a limbilor şi, respectiv, a literaturilor „mici“ în opoziţie cu cele „mari“. Membrii comunității de traducători de la Mogoșoaia povesteau că s-au trezit în situații în care au fost compătim

Nici personajele feminine nu reușesc să-și depășească oftica în basme. Surorile Cenușăresei, mama lu’ Albă ca Zăpada, Fata babei cea urîtă – toate cad victime ofticii cu care caută (zadarnic) să-și anihileze rivalele.

Am fugit de manuale (care pe atunci erau, fatalmente, unice) cum fuge o anumită ființă imaginară, considerată întrupare a răului, de o anumită substanță rășinoasă, folosită în ceremoniile religioase, care, prin ardere, produce un fum cu miros aromat pătrunzător…

O altă idee-forță de care depinde selecția autorului este dezideratul ca acesta să scrie mumos. Adică să descrie în cuvinte frumoase locuri frumoase și în­tîmplări frumoase cu oameni frumoși sau, eventual, cu frumoși pui de prepeliță, care mor frumos…

Mi-a transmis o mia/ Că povestea mea,/ Pe vremuri orală,/ Azi se-nvață-n școală.

Încă din copilărie rețin titulatura de șmecher ca pe o învestitură la care aspiram cu toții. Dar ea nu le era dată decît cîtorva aleși. Le recunoșteam autoritatea și ne plecam în fața lor, curtîndu-le compania, în speranța că ceva din aura lor va adera și la nevolnicele noastre ființe.

Așa cum mă fofilez de la tăierea porcului, sînt reticent și cînd vine vorba de tăierea bradului.

M-am întrebat adesea în ce-o fi constînd fericirea eroilor de basm după ce și-au încheiat misiunea. Basmele preferă să tacă înțelept pe această temă.

La o vîrstă alarmant de fragedă, visasem să mă fac medic ginecolog – meserie altminteri onorabilă, dar nu din motivele pentru care tînjeam eu s-o practic la etatea de 4 anișori. Apoi am visat să mă fac șomer – văzusem un film al cărui protagonist era șomer și mi se părea că duce o viață minunată.

N-aș îndrăzni să pun la îndoială sensul coincidențelor, dar nici nu m-aș hazarda să traduc acest sens în termenii unei lumi care e clar că nu-l încape, deși este încăpută de el. Căci ce știu eu despre spațiul care generează manifestarea căreia îi spun (în mod automat și adesea frivol) „coincidență“? Nimic

Vrăjitoria de consum se practica pe scară largă la Mogoșoaia, iar „Kitschitoarele“, cum le numește Cristian Nemescu în filmul său din anul 2000, erau frecventate asiduu de către politicieni.

Prin anii ’80 am citit, întîmplător, o carte a unui profesor american, care urmărea conexiunile dintre droguri şi literatură la autori obscuri – atît de obscuri încît nu auzisem de nici unul dintre ei. Nu reţin nici titlul, nici autorul acelei cărţi, dar reţin lectura ei ca pe o experienţă cu totul nesatisfăcătoare.

Prin anii ’80, pe cînd prestam în comuna unde fusesem repartizat ca profesor de limba rusă după absolvirea facultăţii, mă delectam reascultînd ad infinitum păţania unor colegi dintr-o comună învecinată. Nefericiţii se pricopsiseră cu vizita inopinată a unei echipe de la inspectoratul judeţean, taman la serbarea de sfîrşit de an.

Întrebat de ce rîsul ne provoacă atîta plăcere, Gurdjieff a răspuns că efectul se datorează degajării spontane a unui excedent energetic. Rămas neutilizat, acesta s-ar transforma în energie negativă, intoxicîndu-ne. Respectiva „otravă“ tinde în mod inevitabil să rezide în noi, iar rîsul este singurul antidot.

O distinsă profesoară din liceu ne spunea adesea cît şi-ar fi dorit să-l cunoască pe primul om care a spus „Bună ziua“. Inspirat de patosul profesoarei noastre, un coleg mi-a mărturisit că, din aceleaşi motive, el şi-ar fi dorit să-l cunoască pe primul om care a rostit „Du-te-n pizda mă-tii“.

În benzile desenate cu Calvin şi Hobbes, fenomenul cool revine frecvent. Pentru el pledează neobosit Calvin, confruntîndu-se fără excepţie cu opacitatea adulţilor, dar şi cu imposibilitatea de a face termenul inteligibil pentru bunul său prieten Hobbes.

M-a neliniştit totdeauna întrebarea „Ce ţi-ai lua cu tine pe o insulă pustie, dacă nu ai avea dreptul decît la un singur obiect?“ Am început, aproape involuntar, să mă pregătesc pentru această eventualitate. Pentru ce aş fi optat, dacă aş fi fost confruntat brusc – şi pe bune – cu o alegere şi mi s-ar fi cerut răspunsul imediat?

"Pentru mine Bookătăria s-a întors odată cu propunerea Stelei Lie de a aduna texte pentru un nou volum şi apoi s-a întors cu fiecare text primit de la contribuabili. S-a-ntors în doze mici şi asta m-a pregătit oarecum pentru preluarea cărţii de către o editură de-adevă, care-i va pecetlui adevărata întoarcere."

Pentru că ştiu din propria-mi experienţă de victimă colaterală că şi folclorul contraatacă, am cochetat o clipă cu ideea de a purta ilic antiglonţ la ofensiva folclorică anunţată de Galeria Cervino...

Pe vremea cînd laptele diafan al euforiei postrevoluţionare începuse deja să scapere în tonalităţi acide, am citit într-o publicaţie finlandeză (Books from Finland, nr....

Luna trecută a avut loc la Galeria Cervino din Augsburg, un oraş de la poalele München-ului, vernisajul expoziţiei lui Mihai Sîrbulescu Himmel und Erde, cu Chick Corea la pian....

Iniţial, trebuia să fie cu totul altceva. Numărul trebuia să se cheme "Idealism versus pragmatism versus idealism". Ceva de genul ăsta. Care să arate confruntarea dintre cele două "isme", astăzi....