Mic tratat de ofticologie

Publicat în Dilema Veche nr. 772 din 6-12 decembrie 2018
Mic tratat de ofticologie jpeg

„Oftica e boală grea, / Nu mai scapă X de ea!“, scandam noi în copilărie, cînd X contesta vehement rezultatele vreunui turnir de țurcă, de poarcă sau de lapte-gros, în care el și echipa lui pierduseră. După care intervenea și corul fetelor, spectatoare la respectivul turnir, sancționîndu-l ritmic la rîndul lor: „Of-ti-co-su’! Of-ti-co-su’! Of-ti-co-su’! Of-ti-co-su’!“ Pe atunci, oftica se manifesta spontan, pe față, și era ușor detectabilă. Și sancționată prompt. Poate că aceste sancțiuni rituale, care atenționau asupra aspectului maladiv al ofticii, o inhibau, împiedicînd-o să fermenteze și să izbucnească mai tîrziu în devastatoare acte antisociale.

O vreme am crezut că oftica apare doar la băieți, ale căror jocuri aveau mize mult mai consistente decît „Am pierdut o batistuță“, „Coroana e rotundă“, „Țăranul e pe cîmp“ și alte asemenea dulcegării, la care se dedau îndeobște fetele. A trebuit s ajung în clasa a doua ca să descopăr că oftica le poate afecta și pe ele. Și am descoperit pe pielea mea…

În timpul unei conversații înfiripate cu o colegă de clasă, care se nimerise să treacă prin fața blocului meu, o vecină de scară, Gina de la cinci (numele a fost schimbat), m-a somat „să vin și cu ea pîn’ la alimentară“… Așa era datina pe scara noastră: cînd te trimiteau părinții la cumpărături, îl recrutai ca însoțitor pe orice vecin găsit în fața scării. Mi-am abandonat așadar colega de clasă fără să mai stau pe gînduri, pentru a o însoți pe Gina la „alimentară“ și, cînd ne-am întors, am găsit trotuarul de la intrarea în bloc decorat ad nauseam cu mesajul „Florin s-a futat cu Gina“, scris citeț cu un ciob de cărămidă. „Ofticoasa!“, a comentat spontan Gina, identificînd-o fără nici o dificultate (chiar înainte să mă dumiresc eu) pe autoarea mesajului, dispărută între timp de la fața (b)locului. Era primul caz de oftică feminină cu care mă confruntam conștient.

Am învățat de atunci că oftica nu are frontiere de gen sau de vîrstă. După șocul constatării că și fetele se pot oftica, a urmat descoperirea că și oamenii mari se oftică la fel de vehement și la fel de transparent, chiar dacă încearcă să-și deghizeze oftica sub mantaua simandicoasă a unor principii „universale“, cum ar fi onoarea, patriotismul, credința, legea gravitației…

Dar cea mai șocantă descoperire (făcută retroactiv) a fost că nici eu nu eram mai breaz decît ofticoșii de serviciu. Cu vreo doi ani înainte de incidentul cu Gina, de pildă, mă ofticasem urît de tot (pe același trotuar ce avea să fie inscripționat mai tîrziu cu ofticatul mesaj calomnios al colegei mele de clasă) cînd apăruse Neluțu de la scara C, trăgînd țanțoș de sfoară o mașinuță de curse roșie, cu roți mari, cum nu mai văzusem. Pînă să-mi amintesc că „oftica e boală grea“, îi și luasem mașinuța la șuturi, de i-au sărit roțile (după care am fugit în casă înainte să se declanșeze refrenul cu „Of-ti-co-su’…). Ce mă putuse face să reacționez astfel, dacă nu o rezervă latentă de oftică nativă, care, tare mi-e teamă, ne viciază pe toți?

Părem a fi moștenit oftica de la Cain, ofticosul-model al Bibliei. Dar înainte de el, tot oftica l-a împins și pe Șarpele din Grădina Edenului s-o îmbie pe Eva cu mere la ofertă. La urma urmei, și rebeliunea lui Satan a fost un act suprem de oftică, generat de rîvnirea unei poziții deja ocupate. Ofticosul se simte totdeauna îndreptățit să conteste o configurație în care nu ocupă ceea ce i se pare lui poziția centrală și, chiar dacă nu rîvnește neapărat la această poziție, nu-i convine c-a ocupat-o altul. Și, în consecință, face urît. (Oftica este alimentată constant de un inepuizabil complex de inferioritate, deci ofticosul nu ar avea cum să facă frumos.)

Biblia este plină de cazuri de oftică gestionate dezastruos. Oftica fraților săi îl trimite pe Iosif în robie, unde este propulsat într-o poziție de natură să-i oftice și mai tare pe frații complotiști, reduși, practic, la statutul de cerșetori-muritori-de-foame. Haman se oftică sistematic pe Mordecai, pînă cînd tot el ajunge să fie spînzurat, deși avea o poziție net privilegiată față de obiectul ofticii sale. La fel și Saul, care se oftică de-a-n boulea pe David, ajungînd să se rateze complet și să-și piardă ignobil viața. Tot din oftică, miniștrii împăratului Darius îi aranjează lui Daniel un sejur în groapa leilor, de unde acesta iese (la fel ca din cuptorul de foc) cu valoarea acțiunilor sporită. În schimb, rivalii săi, care urmăriseră să-i ia locul în fruntea Imperiului Persan, sfîrșesc prin a-i lua locul, împreună cu familiile lor, în groapa cu lei, unde sînt devorați. Regele Irod se oftică din cauza unei profeții care oricum nu avea nevoie de el să se împlinească și, în ciuda măsurilor drastice pe care le ia, și-o ia finalmente în barbă. Ofticați de infailibilitatea lui Iisus, fariseii Îl răstignesc, nereușind decît să-I confirme această infailibilitate și să-I probeze nemurirea. Pavel, care debutează ca unul dintre marii ofticoși ai Noului Testament, tăind și spînzurînd printre creștini, sfîrșește prin a se ridica deasupra ofticii sale inițiale, stîrnind astfel oftica foștilor săi asociați.

După atîtea situații din care se vede fără putință de tăgadă că oftica e păguboasă, ai crede că ofticoșii se vor gîndi de două ori înainte să dea frîu liber ofticii lor perdante. Dar poate că nu sînt la curent cu istoriile biblice… Chiar și-așa, au la îndemînă basmele, dacă vor să se convingă că oftica „nu se merită“. Oftica îi face pe frații lui Prîslea cel Voinic să-l precipite-n hăul tărîmului de jos. Și de ce erau ofticați pe el? Pentru că reușise acolo unde ei eșuaseră lamentabil. Parcă-i și văd scriind cu spray-ul „Muie Prîslea“ pe toate zidurile palatului, în virtutea complexului de inferioritate care-i muncea… În loc să-și asume eșecul la o probă unde avuseseră oricum prioritate, îl blamează pe cîștigătorul ei de drept și „îi poartă sîmbetele“ mișelește, pînă cînd, în cadrul organizat al ordaliei finale, își ia fiecare cîte o săgeată-n freză și sînt scoși din joc. Tocmai cînd credeau că au cîștigat partida…

Nici personajele feminine nu reușesc să-și depășească oftica în basme. Surorile Cenușăresei, mama lu’ Albă ca Zăpada, Fata babei cea urîtă – toate cad victime ofticii cu care caută (zadarnic) să-și anihileze rivalele.

În ciuda tuturor acestor exemple (le putem adăuga fiecare altele și altele), care ar trebui să ne facă, așa cum spuneam, să ne gîndim de două ori înainte de a ne da cu stîngu’-n dreptu’, oftica pare să ne ia mereu pe nepregătite, făcîndu-ne vînt pe derdelușul ei toxic și ireversibil. Un fel de mecanism genetic pare să împiedice sentimentul care degenerează cu atîta ușurință în oftică să se înscrie pe traiectoria ascendentă a emulației, antonimul solar al ofticii. Același mecanism genetic pare să declanșeze și componenta irațională a ofticii, conferindu-i o dimensiune autodistructivă.

Oftica vine cu efecte negative încorporate, întrucît apare ca reacție de contestare frustrată a unui aspect pozitiv sau a unei calități (meritele și realizările lui Daniel, Prîslea etc.). Ungureanul și Vrînceanul din Miorița sînt mînați de cea mai pură oftică atunci cînd plănuiesc să-și suprime colegul pentru a-i transfera bunurile în patrimoniul lor. Dar – atenție! – balada nu ne spune dacă cei doi chiar au ajuns să și însușească posesiunile rîvnite… Eu aș înclina să cred că nu – ofticoșii nu sfîrșesc niciodată bine (vezi și Macbeth).

De bună seamă că oftica există și la alte popoare, chiar dacă acolo pare să fi fost domesticită – mă gîndeam la sloganul care îndeamnă potențialii consumatori to keep up with the Joneses (pidosnic reflectat la noi în sloganul, pe cît de pitoresc, pe atît de jalnic, cu capra vecinului). Tradiționala oftică a nemților pe francezi ia forma unei invidii bonome, dacă ne uităm, de pildă, la zicala „leben wie Gott in Frankreich“, care descrie un mod de viață luxos și tihnit (și, implicit, rîvnit de locuitorul altui spațiu). E și aici o umbră de oftică, dar această oftică „recunoaște valoarea“ – ce poate fi mai confortabil în mentalitatea populară decît Dumnezeu lăfăindu-se-n Franța?

În alte părți, calitățile și realizările aproapelui tind să fie imitate, emulate, mai degrabă decît contestate și demontate. La noi, calitățile altora par a fi luate ca un afront personal. Într-o veche caricatură a lui Matty Aslan, un „tovarăș“ vizibil ofticat, luînd cuvîntul la ședință, declară cu avînt (citez din memorie): „Nu am nimic cu defectele lui Popescu – ce-i reproșez eu sînt calitățile!“

Cu ceva vreme în urmă, revizuiam admirativ, împreună cu fiul meu, ingenioasele substantive care desemnează în engleză grupuri de animale – pride of lions, sloth of bears, school of fish, exaltation of larks etc. Și, în joacă, am încercat să adaptăm sistemul la națiuni. După ce am fabricat, pe rînd, pub of Brits, sauna of Finns, workshop of Germans etc. – apelînd la clișeele naționale disponibile –, fiul meu m-a surprins propunînd an oftication of Romanians… Semn, zic eu, că am început deja să ne percepem oftica națională ca pe un clișeu. Or, o boală recunoscută, oricît ar fi ea de „grea“, are dintr-odată mai multe șanse de vindecare. 

Florin Bican este scriitor și traducător. Cea mai recentă carte publicată: Și v-am spus povestea așa, Editura Arthur, 2018.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât costă minivacanța de 1 Mai-Paște pe Valea Prahovei sau în stațiunea Padina-Peștera
În scurt timp începe minivacanța de 1 Mai-Paște (5 mai 2024), prilej de relaxare și călătorii. Două populare destinații sunt Valea Prahovei și stațiunea Padina-Peștera (Dâmbovița). Ofertele de cazare sunt multiple și variate.
image
Ce ascunde China în Wuhan. Misterele locului de unde a pornit pandemia, dezvăluite de un cunoscut vlogger român VIDEO
Cătălin Stănciulescu, vlogger-ul român devenit celebru pentru în peregrinările sale a făcut interviu cu fratele celebrului baron al drogurilor, Pablo Escobar, a vizitat Wuhan, locul din China de unde a pornit pandemia care a ucis zeci de milioane de oameni.
image
Zboruri din Sibiu, de la 200 de euro biletul. Care sunt destinațiile de vacanță
Se reiau cursele spre cinci destinații de vacanță din această vară, cu un total de zece frecvențe săptămânale, ce vor fi disponibile pentru rezervare la agențiile de turism cu care colaborează aeroportul din Sibiu.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.