De ce citesc copiii

Publicat în Dilema Veche nr. 695 din 15-21 iunie 2017
Unde dai şi unde curge jpeg

Dacă m-ar întreba cineva „De ce citesc copiii?“, habar n-aș avea ce să răspund. Și mă îndoiesc că, din mulțimea „experților“ care par să știe, care mai de care, de ce nu citesc copiii, s-ar găsi vreunul să poată da un răspuns articulat la această întrebare. N-oi fi știind eu de ce citesc copiii, dar știu că de citit, citesc, chiar dacă numărul lor nu face gaură-n statistici. E suficient însă și un singur copil care citește pentru a oferi acel punct fix de care avea nevoie Arhimede ca să mute pămîntul. Da, există copii care citesc – am avut ocazia să-i pipăi și să urlu: „Este!“ – și, după fiecare întîlnire cu ei, lumea mi s-a părut un loc mult mai agreabil. Însă pentru existența copiilor care citesc, nu poate fi generalizat nici meritul părinților, nici al școlii și nici al autorilor.

La o întîlnire cu elevii unei școli din provincie, am cunoscut o fetiță în clasa a șasea care citise și putea vorbi cu autoritate despre un număr impresionant de cărți (nu toate din bibliografia curentă „pentru copii“). La sfîrșitul întîlnirii, am întrebat-o nedumerit pe profesoara ei de română dacă există vreo explicație pentru impresionanta capacitate de lectură a copilei. „Știți,“ mi-a răspuns profesoara, ridicînd un pic derutată din umeri, „tatăl ei este olandez.“ Bun, mi-am zis eu, bucuros că identificasem măcar un factor care stimulează apetența copiilor pentru lectură. Dar am întîlnit și o mulțime de copii-cititori al căror tată nu era olandez. Printre ei era și o fetiță de aceeași vîrstă și la fel de citită ca aceea cu tatăl olandez, care a declarat în fața clasei că scopul ei în viață este să-și facă părinții să citească – pentru că-și dorește să poată vorbi cu ei despre lecturile sale. De unde se vede că, indiferent dacă părinții lor sînt olandezi sau ne-cititori autohtoni, copiii citesc. Sau nu… Dar, oricum, aportul parental nu poate fi absolutizat.

Rolul școlii, al profesorilor, în inducerea și educarea gustului pentru lectură este la fel de ambiguu. În aceeași clasă coexistă copii care citesc și copii care stuchesc (interior) la vederea unei cărți. Că cei din a doua categorie pot fi recuperați prin modelarea corespunzătoare a procesului didactic, nu mă îndoiesc. Dar ce ne facem cînd așa zisul proces este modelat necorespunzător și-i înstrăinează de lectură pînă și pe cei care tindeau s-o agreeze? Nu mă gîndesc aici doar la profesori, ci și la programele pe care sînt siliți să le implementeze. Mă tem că, din cauza lor, eu, unul, nu m-am putut bucura cu adevărat de opera lui Ion Creangă pînă după terminarea liceului. În urma unui debut promițător al relației mele cu autorul Amintirilor…, inițiate pe cont propriu în clasele primare, am aflat, din gimnaziu încolo, că la Creangă trebuie să mă desfăt cu „icoana satului românesc“, la care icoană n am prea reușit să mă închin… Dar trebuie să recunosc că această situație m-a stimulat să caut desfătare la autori care zugrăveau și altceva decît icoana satului românesc, pe care oricum îl puteam savura live, la bunici.

Mulți dintre copiii pe care i-am iscodit încercînd să aflu ce-i îndeamnă pe ei la lectură au sugerat, mai mult sau mai puțin articulat, că ei caută în cărți o realitate alternativă – lucruri și situații care se abat de la cotidian și care le-ar fi, altminteri, inaccesibile. Dar bănuiesc că pe acestea le-ar putea găsi și într-un joc pe calculator, așa că, din nou, ezit să absolutizez. Este totuși ușor verificabil că un număr impresionant de cărți, pe care copii le-au primit cu entuziasm de-a lungul timpului, propun o lume altfel – de la Țara Minunilor și universul din oglindă al lui Alice la magosfera în care evoluează Harry Potter.

Admițînd așadar că o carte îi atrage pe copii oferindu-le acces la lumi alternative, le revine autorilor obligația să zămislească astfel de lumi. Dar, de cele mai multe ori, autorii ajung la copii trecînd prin furcile caudine ale părinților și școlii, care uneori par să se întreacă în a sancționa orice abatere de la standardele realismului… realismului. Una din ideile-forță care par să guverneze eligibilitatea unui autor pentru lectorii juni este ca acesta să fie musai de-al nostru, adică român. Astfel, pe la începutul anului, un cotidian de circulație reproducea lamentația unui mame îngrozite de scandaloasa dispariție a autorilor români din­tr-un auxiliar de-a cincea, în favoarea in­troducerii masive a străinilor de neam și țară. Las la o parte faptul că ultragiata mamă îl indică, cu totul eronat, drept autor al abominabilului auxiliar – culmea – pe Florin Bican, iar ineptul jurnalist care-i împărtășește și-i redactează îngrijorarea nici nu se ostenește să verifice informația, necum să atribuie corect, autorilor lor de drept, operele înfierate cu mînie proletară de către autoarea plîngerii. Pentru mămica cu pricina, care sărea și la beregata ministerului de resort, scopul unui atare auxiliar ar fi trebuit să fie „cunoașterea identității culturale“ – un fel de întoarcere la „icoana satului românesc“. Dacă întîlniți un copil care citește în scopul cunoașterii identității culturale, vă rog să mă anunțați și pe mine…

O altă idee-forță de care depinde selecția autorului este dezideratul ca acesta să scrie mumos. Adică să descrie în cuvinte frumoase locuri frumoase și în­tîmplări frumoase cu oameni frumoși sau, eventual, cu frumoși pui de prepeliță, care mor frumos…

În fine, o a treia idee-forță care calibrează accesul autorului în manuale este criteriul necrologic. În funcție, bănuiesc, de coeficientul de descompunere, cu cît un autor este mai mort, cu atît mai vrednic este el de a fi servit copiilor. Cum să le explici cioclilor literari că pios-invocații de ei Eminescu și Creangă sînt azi și vor fi mereu – cu fiecare cuvînt, cu fiecare silabă, cu fiecare literă din opera lor – la fel de vii ca cititorii lor, mai vii, adesea, decît făcătorii de programe și de manuale? Mi s-a întîmplat nu o dată ca în timp ce colindam prin școli cu Caravana Ar­thur să constat stupoarea elevilor la aflarea veștii că există scriitori vii. M-am întrebat multă vreme cine-i traumatizează pe copii cu ideea că scriitorul valabil trebuie să fie mort și am avut ocazia să aflu pe pielea mea… A doua zi după ce o tînără învățătoare din Cluj m-a invitat la o întîlnire cu elevii ei, unul dintre aceștia a venit plîngînd la ea să-i spună că bunicul lui îl acuzase că umblă cu fapte alternative cînd se lăudase acasă că la ei la școală a venit un scriitor. „Dacă e viu, nu-i scriitor!“, s-ar fi rățoit bunicul. Cu alte cuvinte, un scriitor ori e mort, ori nu e deloc… Andrei Bodiu sintetizează admirabil criteriul necrologic în poemul său Poezia sau viața: „«Am încercat să le spun / că există şi poeți vii» zice soră-mea // «Cum doamnă nu sînt toţi morți / ca Eminescu?» // «Nu nu» a încercat să le spună / a deschis o revistă a spus «uitaţi pe ăsta îl cunosc» / le-a arătat o poză «şi pe el îl cunosc iar el / el venea la noi acasă» // Clasa amuțise. // «Şi pe el îl ştiu iar el copii», / a zis ea şi a coborît printre bănci / «el e chiar fratele meu.» // Clasa amuțise iar soră-mea soră-mea / În lumina de octombrie / Devenise clar străvezie“.

Poate că înainte de a-i soma să ci­tească după criterii stricte, a­dulții – părinți și profesori – ar trebui să-i instruiască pe copii că cititul este un drept. Ca mai toată lumea, co­piii sînt foarte interesați de drepturile lor. Cu cît vor înţelege mai repede că cititul este un drept, cu atît mai curînd și-l vor exercita. Simultan, ar trebui, poate, instituite sancțiuni pentru cei care încearcă să obstrucționeze dreptul la lectură prin introducerea abuzivă a unor criterii extraliterare. Un ghid canadian al literaturii pentru copii, reeditat și completat periodic, poartă grăitorul titlu The Republic of Childhood. Oriunde s-ar afla, copiii, cititori sau nu, sînt toți cetățeni cu drepturi egale ai acestei Republici a Copilăriei și ar fi păcat să-i siluim cu frontiere care nu-și au locul acolo.

În concluzie, nici lamentația conform căreia copiii nu (mai) citesc, nici opusul ei nu pot fi generalizate. Așa cum există cărți, există și copii care le citesc – că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti… 

Florin Bican este traducător și scriitor pentru copii de toate vîrstele. Cea mai recentă carte publicată: Singur printre mîrlani, Editura ART, 2016.

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.