⬆
scriu şi sînt viu. rolul literaturii contemporane în educaţie
Domnul în costum şi doamna în rochie de seară
Ni se spunea că „opera lor e nemuritoare”. Omul din spatele operei „se învăța” pe de rost mai ușor decît opera în sine: anul și locul nașterii, cîteva vorbe despre copilărie, ce cărți a scris, eventual ce curent literar a reprezentat, anul morții.
Care autori, dom’le? N-au murit?
Reacția elevilor în cadrul acestor întîlniri este copleșitoare: pun întrebări, îi felicită pe autori, vin cu idei, sînt teribil de curioși.
Cînd profesorul devine „cititorul inocent“ – interviu cu Monica ONJOESCU
Majoritatea copiilor depistează orice ton fals. Concluzia lor: autoarea nu s-a documentat suficient, trebuia să ia un copil pe lîngă ea ca să afle ce preferințe muzicale au și cum vorbesc cei din generația de 14-16 ani.
Google nu e tatăl nostru
Ce să fie, ce să fie? Aldulescu sau Dan Lungu? Soviany sau Radu Pavel Gheo? Mălaicu-Hondrari sau Tudor Ganea? Angela Marinescu sau Mariana Codruţ? Dan Coman sau Ștefan Manasia? Ștefan Baghiu sau Alex Văsieș? Etcetera…
Make the textbooks great again!
Şcoala e a școlarilor, nu a profesorilor. Aș lăsa baltă eternele teorii puerile ale „genului liric“ sau „genului epic“, epitetele, metaforele și comparațiile, rudimentele de naratologie, confuzia totală a analizelor de texte poetice. Astea sînt meșteșuguri de tîmpenie, chiar dacă s-a renunțat la „comentariile literare“ în favoarea testelor-grilă.
Plăcerea de a citi
Unul dintre motivele pentru care copiii reacționează mai bine la textele contemporane se leagă de faptul că se recunosc mai ușor. Nu resimt barierele de context și de limbaj.
De ce citesc copiii
O altă idee-forță de care depinde selecția autorului este dezideratul ca acesta să scrie mumos. Adică să descrie în cuvinte frumoase locuri frumoase și întîmplări frumoase cu oameni frumoși sau, eventual, cu frumoși pui de prepeliță, care mor frumos…
De ce n-ai, mă, căciulă?
De ce să nu se introducă o oră obligatorie de lectură în școală în care copiii să discute cărțile care le spun lor ceva, de la cele clasice, căci Micul Prinț și Tom Sawyer sînt iubiți în continuare, pînă la cele cu personaje ca Bastian, Jim Năsturel, Matilda, sau zmeii din Enciclopedia Zmeilor, sau Apolodor, sau eroii lui Florin Bican, T.O. Bobe, Lavinia Braniște, Adina Popescu ș.a.
„Mai sînt şi scriitori vii...“
Manualele ar putea să includă mai mulți autori contemporani?
Eşti aici, dar, de fapt, eşti în altă parte
Înainte de spectacol, stăteam cu cîţiva elevi de liceu în hol, toţi cu braţele pline de cărţile lui Vişniec. A venit direct spre noi, ca şi cum abia ne-am fi despărţit.
Autorul trăieşte!
Elevii se mirau atunci cînd, în manual, ajungeam la textul unui autor care avea scrisă, la informațiile biografice, doar data nașterii. Întrebarea era aceeași: trăiește?
Moloz, maculatură, vulpi sălbatice
Provocarea, pentru mine, a fost să mă împrietenesc cu textele propuse de elevi, cu traducerile puse la îndemîna tuturor de atît de multe edituri.
Aceasta nu este literatură
Sau acesta nu este un scriitor. Poate așa ar trebui să scriem o vreme sub toate textele și fotografiile cu scriitori din manuale sau de pe holurile școlilor și liceelor patriei. Sau aceasta nu este nimic din ceea ce ați fost învățați să credeți că este
Elefantul în clasă
Avem în jurul nostru atîtea materiale didactice vii de care nu luăm/nu le punem în act. Vă propun, de aceea, doamnelor profesoare/domnilor profesori, „să aducem elefantul“ în clasă (i.e. să folosim patrimoniul cultural – autori, oameni de știință, jurnaliști, ilustratori, artiști, oameni vîrstnici, manufacturieri, arhitecți etc.).