Eşti aici, dar, de fapt, eşti în altă parte

Cînd i-am întrebat, cu vocea plină de încîntare – asta ar fi trebuit să simtă ei – dacă au început Laleaua neagră, au strîmbat din nas. Feţişoarele li s-au strîns în strîmbătura asta, aşa cum mi s-a strîns şi mie sufletul. Cum? Nu vă place Laleaua neagră? Doamna, zice unul, ca un purtător de cuvînt, scrie acolo, pe prima pagină, că e o carte de la 1672! Şi mai e şi cu politică! Of, i-am făcut cărţii un deserviciu! Cum să fac, Alexandre Dumas-tatăl, cum să fac? Dacă te-ar cunoaşte copiii aceştia, dacă ar şti cine eşti şi ce frumos ai scris… Bun, zic, hai la negocieri. Ce aţi citit, totuşi? Olguţa (adică „şi un bunic de milioane“) şi opt povestiri (adică „de pe Calea Moşilor“). De ce cărţile astea? Prima era despre o maşină, nu mai ştiu ce marcă, şi nişte urmăriri, bunicul era „de milioane“, adică avea bani, dar era şi cumsecade, iar a doua era ca din realitate, cu păpuşi Barbie şi colege de şcoală mai aiurea, cum e Barbu Marilena. Şi cu un tip care merge la filmări, se face actor, Mandea Viorel. Deci cărţi frumoase. Şi înţelegi ce se scrie în ele. Cînd le citeşti, eşti aici, dar, de fapt, eşti în altă parte… Şi Să creştem mici! Doamna, îndrăzneşte altul, am văzut că v-a dat Laura Grünberg like pe Facebook. O cunoaşteţi?! Mă decid să i iau prin surprindere. Da, răspund eu, minţind numai pe jumătate, căci am în­tîlnit-o pe Laura Grünberg la Cluj, la ANPRO. Şi, da. Mi-a dat like la o fotografie în care, de Ziua Cititului Împreună, copiii ţineau în mînuţe şi cartea ei, cartea cu coperte galbene. Şi mai cunoaşteţi pe cineva important, doamna?! Da. O cunosc pe Adina Popescu. Şi pe Simona Popescu. Şi pe Florin Bican. Pe Alex Moldovan, nu. Nu încă, doamna. Da, aşa e, nu încă. Păi, noi de ce nu-i cunoaştem?!… Sare Ioana. Doamna, eu am pe Ferbonia, de cînd am fost la Tîrg, autograf de la Ioana Nicolaie. Deci eu o cunosc pe Ioana Nicolaie, asta se pune, nu?!

La noi în oraş, scriitorii nu vin aşa, toată ziua, bună ziua, dar şi cînd vin… Primul pe care mi-l amintesc, din anii de şcoală, eram în clasa a X-a, era un mare poet. Nu ştiam, pe vremea aceea, nici că e poet, nici că e mare. Mi-amintesc că ne miram de vocea uşor înfundată şi de aerul de picat din cer al unui bărbat scund, foarte slab, cu vîrstă incertă, tînăr fără să fie tînăr, purtînd mustaţă groasă, oltenească – şi asta făcea şi mai greu de distins cuvintele pe care le rostea. Avea părul zburlit. Marin Sorescu. Am făcut atunci o fotografie pe care, prin voia sorţii, mi-a adus-o, prin 1996, un elev a cărui mamă lucra la Biblioteca Judeţeană – se scosese un volum comemorativ, Marin Sorescu la Buzău, iar eu m-am recunoscut, neverosimil, într-o fotografie, eram acolo, lîngă Marin Sorescu, pe nişte trepte, în mulţime. Cum să uiţi vreodată aşa ceva? L am descoperit atunci pe Marin Sorescu, l-am citit, statornic, cu admiraţie, întrebîndu mă cum de reuşea un om atît de fragil să scrie cu atîta forţă. Cunoscusem întîi omul…

Întîlnirea cu Matei Vişniec este de dată recentă. A venit la un festival interna­ţio­nal de teatru, cu o trupă franţuzească, pentru a pune în scenă Cabaretul cuvintelor. Înainte de spectacol, stăteam cu cîţiva elevi de liceu în hol, toţi cu braţele pline de cărţile lui Vişniec. A venit direct spre noi, ca şi cum abia ne-am fi despărţit. Parcă ne ştia de o viaţă. Ne-a îmbrăţişat, ne-a zîmbit, ne-a întrebat dacă ne place festivalul. I-am spus că sîntem de la un liceu din oraş, cu cîteva zile în urmă îi citiserăm o piesă despre frică şi ridicol. Mi-a dat adresa de mail, poate am nevoie de un text, vreodată, pentru elevii mei. Apoi, copiii aceia, care-l cunoscuseră personal, au citit un raft întreg semnat Vişniec, tot ce-au găsit, şi au repetat, pentru serbarea noastră, Angajare de clovn.

Întîlnirile cu scriitori, atîtea cîte sînt, devin evenimente: vorbim despre asta ani întregi, dialogăm, familiar, cu ei, în gînd, evident, le susţinem cauza, îi păstrăm tineri şi fermecători în memoria noastră. Sînt aici, cînd, de fapt, sînt în altă parte… 

Mihaela Nicolae este profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Eminescu“ din Buzău.