Zabotaj!

Publicat în Dilema Veche nr. 590 din 4-10 iunie 2015
Zabotaj! jpeg

Prin anii ’80, pe cînd prestam în comuna unde fusesem repartizat ca profesor de limba rusă după absolvirea facultăţii, mă delectam reascultînd

păţania unor colegi dintr-o comună învecinată. Nefericiţii se pricopsiseră cu vizita inopinată a unei echipe de la inspectoratul judeţean, taman la serbarea de sfîrşit de an şcolar. Cum, în prag de vacanţă mare, nimeni nu se mai ostenise să garnisească ceremonia de final cu paspoalurile patriotice

cîţiva profesori s-au apucat, într-o frenezie, să încropească o minicîntare a României, în timp ce tovarăşii inspectori sorbeau un nechezol cu direcţiunea. Ideea programului era clară: poezii şi cîntece cu partidu’, dar şi o angajare vizibilă a şoimilor patriei. Şi asta i-a pierdut pe ei… Pentru că şoimii, oricît de dornici ar fi fost să se producă pe scenă, aveau un repertoriu necorespunzător, dacă nu chiar de-a dreptul compromiţător, pe linia „Căţeluş cu păru’ creţ“. Rînd pe rînd, toţi cei care au propus astfel de piese frivole au fost admonestaţi pentru lipsa lor de patriotism şi trimişi în mod neceremonios la plimbare. Pînă cînd s-a găsit un şoim, să-l numim generic Gigel, care a declarat că ştie el poezia „Steagu’ roşu“. Organizatorii, care numai că nu l-au pupat, l-au şi trecut, uşuraţi, în program, fără să-l mai descoasă ce şi cum. Urma să recite imediat după ce corul şcolii va fi intonat hitul „Partid, pavăza mea“. Vin şi inspectorii cu nechezolu-n guşă, se aşază solemn în rîndul întîi şi începe serbarea. Bagă corul „Partid, pavăza mea“, apoi, cu glas întretăiat de emoţie, prezentatoarea îl anunţă pe şoimul Gigel de la grupa mare, cu poezia „Steagu’ roşu“. Vine şoimu’, se-mplîntă fără urmă de inhibiţie în mijlocul scenei, trage aer în piept şi-ncepe să recite din răsputeri: „Steagu’ roşu, steagu’ roşu, / N-are baba ce-are moşu’. / Moşule, ce-ai în izmene? / Un mosor cu două gheme. / Dar tu, babo, în chiloţi? / O pisică cu mustăţi“. În liniştea abisală de după numărul artistic, prima şi-a regăsit vocea inspectoarea-şefă, care a prins a răcni ca nemţii în filmele cu partizani:

Drept consecinţă, şcoala „Steagu’ roşu“, cum avea să-i rămînă numele în judeţ, a fost, de atunci, ţinută permanent sub observaţie de către brigăzi succesive de inspectori, zeloşi să verifice totul, de la orele de curs pînă la activităţile de vacanţă, „ca să nu mai aibă vreme de prostii“ cadrele didactice şi elevii lor. 

Simţind în ceafă răsuflarea fierbinte a unor haite tot mai aprige de „inspectori“ şi „reformatori“, atît profesorii, cît şi cei instruiţi de ei au tot mai puţină „vreme de prostii“ şi pot cădea uşor pradă unor rutine păguboase, care eludează tocmai esenţa învăţării: însuşirea flexibilă a unor noţiuni şi deprinderi perpetuu adaptabile şi dinamic integrabile unor situaţii tot mai puţin convenţionale, în care paradoxul se manifestă tot mai frecvent, prin provocări pe cît de variate, pe atît de neaşteptate. În astfel de situaţii, atît pentru elevi, cît şi pentru profesori, un instrument esenţialmente necesar supravieţuirii ar fi „detectorul de rahat“

– încorporat şi rezistent la şocuri – semnalat pentru prima oară de Hemingway, într-un interviu de pe la începutul anilor ’60. 

Neil Postman şi Charles Weingartner au preluat termenul în cartea lor

(1971), aplicîndu-l la învăţămînt, care, în viziunea lor, ar trebui să-i ajute pe cei implicaţi să se debaraseze de concepţiile eronate, convingerile nefondate, superstiţiile, minciunile şi tradiţiile pompoase în baza cărora „rahatul“ este îndeobşte venerat, într-un moment sau altul, de-a lungul chinuitei istorii a neamului omenesc. Dacă şcolile ar produce „experţi în detectarea rahatului“, argumentează Postman şi Weingartner, aceştia ar fi apţi să se raporteze dinamic la provocările eterne care se preschimbă însă perfid, din mers, asemenea viruşilor ce-şi modifică tulpina pentru a da cu tifla antibioticelor consacrate. Aşa cum soldatul lui Napoleon avea în raniţă bastonul de mareşal, elevul generic Gigel are în ghiozdan detectorul de rahat. Sau nu… 

Un articol recent din

(Andy Borowitz, „Earth Endangered by New Strain of Fact-Resistant Humans“, 12 mai 2015) semnalează, mai în glumă, mai în serios, o puternică mutaţie genetică, în urma căreia specia umană a început să producă un număr tot mai mare de indivizi –

îi numeşte autorul, „refractari la realitatea concretă“, le-aş zice eu – care ameninţă însăşi capacitatea planetei de a întreţine viaţa. Mutanţii rezultaţi, precizează articolul, sînt practic imuni la orice formă de cunoaştere bazată pe date verificabile la nivelul realităţii. (Cei de la „Darwin Awards“ se străduiesc de ani buni să înregistreze cazurile extreme. Specia a fost semnalată şi inventariată şi la noi, de către Planeta Moldova, în „Greaţa de dimineaţă“, de pildă.) Deşi par să posede toate facultăţile necesare receptării şi procesării informaţiei, mutanţii cu pricina au reuşit să dezvolte mecanisme de apărare, care blochează în mod eficient şi aparent ireversibil aceste facultăţi. 

Dincolo de caterinca à la Times New Roman, articolul menţionat mai sus pare să rezume cu terifiantă acurateţe efectul sistemului de învăţămînt asupra marii mase a „beneficiarilor“ săi, efect care se datorează în bună măsură şi deplasării accentului, în meseria de dascăl (şi de ucenic!), de pe vocaţie pe „job“. Vocaţia ne urmează – şi ne stimulează – permanent, pe cînd „job-ul“, prin economia sa intrinsec meschină, restricţionează în mod agasant, pînă la anihilare, cele mai vioaie avînturi ale vocaţiei.

Distanţa dintre vocaţie şi job este, într-un fel, egală cu aceea dintre sublim şi ridicol. Am constatat acest lucru pe propria-mi piele, la începutul anilor ’80 cînd, după absolvirea facultăţii, mi-am luat în primire, nu fără entuziasm, postul de profesor de rusă în comuna Tufa. După două luni de muncă patriotică (cunoscută pe plan local sub numele de „corvezi“) la recoltat legume de pe terenurile IAS-ului, revenind rebegiţi la clasă, elevii mei au abordat materia pe care încercam s-o predau cam cu acelaşi entuziasm cu care îşi făcuseră pînă atunci norma zilnică de „douăzeci de rigole“ – o rigolă este şanţul dintre două straturi de legume tinzînd spre orizont, pe care sărmanii elevi trebuiau să-l recolteze înaintînd pe brînci într-un sens şi întorcîndu-se de-a buşilea în celălalt. Cînd am încercat să recuperez lunile de „corvezi“ sintetizînd cazurile gramaticii ruse în nişte tabele pe care elevii trebuiau să şi le copieze de pe tablă în caiete, coloanele tabelelor erau percepute drept rigole: „Da’ multe rigole mai are tabelu’ ăsta, dom’ profesor“, se căinau ei. Iar cînd am dat să citim lecţia cu Piaţa Roşie, şi-au pierdut instantaneu orice urmă de interes, aflînd că Piaţa Roşie nu era locul „unde-şi vinde ruşii zarzavatur’li“. Ţin minte că atunci m-am simţit frustrat. Dar m-am lămurit destul de repede că nu poate fi altfel, atîta vreme cît profesorul le predă elevilor noţiuni finite (sau atîta vreme cît elevii le percep ca atare). 

Verbul „a preda“ este esenţial în acest context, deşi uzul său în jargonul didactic l-a cam tocit. Conform definiţiei din DEX, a preda înseamnă a da cuiva în primire un obiect, un bun care îi revine de drept sau de care trebuie să răspundă. Aşadar, materia predată este un bun care le revine de drept tuturor membrilor unei societăţi, fie şi numai pentru simplul motiv că tezaurizează codificat experienţele definitorii ale respectivei societăţi în devenirea ei, experienţe la care sîntem cu toţii îndrituiţi prin însăşi apartenenţa noastră la acea societate. 

Ca mai toată lumea, elevii sînt foarte interesaţi de drepturile lor. Cu cît vor înţelege mai curînd că şi materia din programa şcolară face parte din aceste drepturi, cu atît mai bine. Numai că această materie trebuie să convingă prin ea însăşi. Orice manipulare a ei în sens propagandistic o compromite şi, de asemenea, îi compromite pe cei care o predau, neutralizîndu-le vocaţia şi făcîndu-i să eşueze în ţarcul fără perspective al unui job. 

Dacă ar fi să-mi aleg un profesor-model, m-aş opri la Bev Jones, protagonistul romanului lui Anthony Burgess

. Într-o Anglie distopică, guvernată de sindicate care susţin orientarea practică a educaţiei, profesorul de istorie Bev Jones se retrage de la catedră (materia lui fusese, oricum, redusă la evocarea propagandistică a momentelor glorioase revendicate de stînga sindicală) şi se angajează cofetar. Dar eşuează şi în acest domeniu, pentru că se ambiţionează să meargă la lucru în timpul unei greve. În consecinţă, este deposedat de orice drepturi şi ajunge să locuiască pe stradă. Aici, este abordat de bande de huligani, care îl plătesc să le

greaca şi latina, discipline cvasiinterzise de către guvernul controlat de sindicate. Or, ei, ca orice huligani care se respectă, contestă guvernul şi, implicit, cultivă ceea ce guvernul respinge. 

Aşadar, poate că disciplinele umaniste încă mai au o şansă în viitor… 

Florin Bican este scriitor şi traducător. 

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.