⬆
profesia de profesor
Viața asta este despre cît de repede te adaptezi
Majoritatea profesorilor știu să transmită o informație în format științific. Dar nu dețin un anumit tip de competențe.
Dincolo de „sistem“
Şcoala noastră generală avea două intrări: cea a profesorilor şi cea a elevilor. Intrarea „oficială“ avea o uşă înaltă cu grilaj şi era oarecum intimidantă pentru noi, copiii. Nu ni se dădea voie să pătrundem pe acolo în şcoală, iar uşa era păzită cu străşnicie de elevul de serviciu.
Portret al profesorului la tinereţe
Mai vreau să fiu profesoară? Îmi pun întrebări. Retorice, naive, dramatice, utopice etc. Răspund din cărţi, din viaţă sau deloc. „La firul ierbii“, un portret al tînărului profesor. Vedere din România.
Zabotaj!
Prin anii ’80, pe cînd prestam în comuna unde fusesem repartizat ca profesor de limba rusă după absolvirea facultăţii, mă delectam reascultînd ad infinitum păţania unor colegi dintr-o comună învecinată. Nefericiţii se pricopsiseră cu vizita inopinată a unei echipe de la inspectoratul judeţean, taman la serbarea de sfîrşit de an.
Profesor la stat… şi „la privat“
Pe parcursul celor doisprezece ani am fost preocupată să reduc impostura în care mă aflam: fusesem livrată de Universitate drept profesoară calificată, fiind, în fapt, cu totul nepregătită didactic. Norocoasă a avea vocaţie de profesoară, am reuşit să găsesc motivaţia să studiez, să reflectez, să investesc financiar...
O meserie ideală
Mi-am asumat acest risc, de a fi profesor, în momentul în care m-am hotărît că aceasta este meseria pe care o voi practica. Astfel, după mulţi ani de studiu, am ajuns la concluzia că meseria de profesor trebuie să ţi se potrivească, trebuie să fie esenţa caracterului tău.
Ea mirosea a literatură
Era tînără, era frumoasă şi elegantă. Dar mai ales, pot acum să spun, cînd intra în clasă mirosea a literatură. Eram la profil de chimie-fizică. Prunci trimişi de părinţi să se pregătească pentru medicină. Unii am ratat întîlnirea cu ambiţiile părinţilor. Dar tocmai aceia ne amintim, poate, mai ales de parfumul profesoarei de limba şi literatura română.
Dragii mei profesori
În urmă cu cîteva zile, ştergînd praful, am dat peste o casetă video veche, cu mine în clasa întîi, purtînd codiţe şi şoseţele albe cu broderie, ce ieşeau din nişte pantofiori roşii de lac. Mi-am văzut faţa speriată şi mîna încordată, ce ţinea strîns un buchet mare şi pompos de flori, pentru doamna învăţătoare
Să fie oameni!
Nu voi începe cu o introducere standard despre cum profesorii sînt stîlpul educaţiei şi al formării noastre ca persoane şi că ei pun bazele unei societăţi bine instruite, nu voi începe să vorbesc despre vocaţia de profesor.
Elevii cuminţi ai şcolilor noastre
Prima dată îi caut privirea. Încerc să ghicesc cum a fost ziua lui, dar nu-l întreb nimic. Mi-ar răspunde, invariabil, că „a fost bine“. O zi obişnuită, într-o şcoală obişnuită. În care un elev petrece în clasele primare, în medie, 640 de ore în fiecare an.
Timp de gîndire
Predau matematica şi nu întotdeauna acest obiect este foarte îndrăgit de elevi. M-am străduit ca profesor să-i învăţ pe elevii mei să descopere frumuseţea matematicii, ineditul unei rezolvări, eleganţa unui raţionament, accesul la filozofia acestei ştiinţe şi, în esenţă, o noimă a vieţii înseşi.
Cum arată profesorul ideal?
● Poate că multor copii nu le place şcoala din cauza profesorilor – am tot văzut asta la televizor. Lumea este un fel de labirint în care profesorii ne sînt călăuze. (Bianca Oprişanu)
● Bine ar fi dacă la unele ore predarea s-ar face în format electronic, ca să nu mai venim cu atîtea cărţi şi caiete care, la urma urmei, sînt destul de grele. (Ana-Maria Ilea)
Sarah Jessica Parker şi bănuţii de covrigi
Îndes în sacoşă, în ultimul moment, Un motan pe nume Bob, de James Bowen, şi Tatăl celuilalt copil, de Parinoush Saniee. Să am ca premiu pentru cei de la a IX-a care au citit deja, cu adevărat, cîteva capitole din Ciocoii vechi şi noi, romanul lui Nicolae Filimon.